Decizia Nr.156 din 23.02.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 8.106/99/2010 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.167D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către partea Cristian Constantin Zăinescu, prin care solicită acordarea unui termen de judecată, pentru a i se da posibilitatea de a fi reprezentat prin avocat.Reprezentantul Ministerului Public se opune amânării cauzei, considerând că partea a avut suficient timp pentru angajarea unui apărător.Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de acordare a unui termen de judecată şi constată cauza în stare de judecată.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.245D/2011, nr. 1.266D/2011, nr. 1.268D/2011 şi nr. 1.457D/2011, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată din oficiu de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 8.147/99/2010, nr. 8.148/99/2010, nr. 7.908/99/2010 şi nr. 7.146/99/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 1.245D/2011, nr. 1.266D/2011, nr. 1.268D/2011 şi nr. 1.457D/2011 la Dosarul nr. 1.167D/2011, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 27 şi 30 septembrie 2011 şi din 25 octombrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 8.106/99/2010, nr. 8.147/99/2010, nr. 8.148/99/2010, nr. 7.908/99/2010 şi nr. 7.146/99/2010, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în cauze având ca obiect soluţionarea unor recursuri formulate de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi împotriva unor sentinţe ale Tribunalului Iaşi, prin care au fost admise cererile contestatarilor întemeiate pe Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, reţinându-se, în esenţă, că prin reducerea pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010 au fost încălcate dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 47 alin. (2) referitor la dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, invocă cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 30 mai 2000, pronunţată în Cauza Carbonara şi Ventura împotriva Italiei, Hotărârea din 22 martie 2001, pronunţată în Cauza Streletz, Kessler şi Krenz împotriva Germaniei, Hotărârea din 18 iunie 1971, pronunţată în Cauza De Wilde, Ooms şi Versyp împotriva Belgiei, Hotărârea din 27 martie 2003, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei, Hotărârea din 16 septembrie 1996, pronunţată în Cauza Gaygusuz împotriva Austriei, Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Buchen împotriva Cehiei, Hotărârea din 12 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Stec şi alţii împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Hotărârea din 12 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Muller împotriva Austriei, Hotărârea din 18 noiembrie 2004, pronunţată în Cauza Pravednaya împotriva Rusiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza Pressos Compania Naviera SA şi alţii împotriva Belgiei şi Hotărârea din 18 februarie 2009, pronunţată în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei.În acest sens, arată, în esenţă, că dreptul la pensie constituie un „bun“ în sensul arătat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, astfel că se bucură de protecţia art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, recalcularea, prin reducerea substanţială a pensiilor ocupaţionale, chiar dacă operează pentru viitor, constituie o încălcare a dreptului de proprietate ce are semnificaţia exproprierii.De asemenea, arată că art. 47 alin. (2) din Constituţie nu distinge între pensia contributivă şi cea necontributivă, ceea ce conduce la concluzia că pensia stabilită printr-o lege în vigoare la data deschiderii drepturilor la pensie reprezintă un drept constituţional, iar cuantumul său nu poate fi diminuat printr-o lege ulterioară. Dispoziţiile de lege criticate însă au semnificaţia nerecunoaşterii de către stat a principiilor prevăzute anterior, care au stat la baza calculării pensiilor ocupaţionale, ceea ce afectează stabilitatea circuitului civil şi aduce atingere drepturilor câştigate.Mai mult, consideră că se aduce atingere şi dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât din cuprinsul expunerii de motive a Legii nr. 119/2010 nu rezultă nici că măsurile bugetare se impun şi nici faptul că acestea ar fi proporţionale cu situaţia care le-a determinat. În plus, restrângerea dreptului la pensie nu are un caracter temporar. În sfârşit, susţine că interesul public urmărit, respectiv asigurarea unui sistem unitar de pensii, încalcă principiul proporţionalităţii, consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de Constituţie, prin aceea că rupe justul echilibru ce trebuie păstrat între protecţia proprietăţii şi cerinţele interesului general prin privarea de dreptul de a beneficia de pensie în cuantumul garantat de dispoziţiile Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.264/2011 şi nr. 1.269/2011.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. f), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, dispoziţii potrivit cărora:– Art. 1 lit. f): „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare: [...] f) pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor.“; – Art. 2: „(1) Pensiile de serviciu anticipate şi anticipate parţiale dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Pensiile anticipate de serviciu dintre cele prevăzute la art. 1 lit. c) şi f) devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Pensiile de invaliditate şi pensiile de urmaş dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii de invaliditate, respectiv pensii de urmaş, în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Pensiile de serviciu, altele decât cele menţionate la alin. (1)-(3), dintre cele prevăzute la art. 1, devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.“;– Art. 3: „(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.(3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.“;– Art. 4: „(1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare, după cum urmează: a)într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b); b)într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h). (2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabileşte în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi se plăteşte de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), după caz.“;– Art. 5: „(1) Prevederile art. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător şi pensiilor stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) sau b), punctajul mediu anual realizat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani reprezentând stagiul complet de cotizare.(3) La cuantumul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) sau b), stabilite ca urmare a procesului de recalculare, se aplică prevederile art. 11 teza a III-a din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.(4) În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.“;– Art. 12: „Persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condiţiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege.“Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 47 alin. (2) referitor la dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţia fiind ridicată din oficiu de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 1.579 din 13 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 17 ianuarie 2012, constatând că aceasta este neîntemeiată. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte critica referitoare la existenţa unui tratament juridic diferenţiat între magistraţi, pe de o parte, şi parlamentari, pe de altă parte, argumentele invocate de autorii excepţiei vizează existenţa unor obligaţii şi incompatibilităţi asemănătoare, ceea ce, în opinia acestora, impune instituirea unei reglementări identice. Curtea apreciază însă că cele două categorii comparate de beneficiari ai dreptului la pensie se află în situaţii obiectiv diferite. Astfel, existenţa unor interdicţii sau incompatibilităţi asemănătoare nu este de natură să pună un semn de egalitate între activitatea şi statutul magistraţilor în raport cu cele ale parlamentarilor. În timp ce magistratul, aflat în exerciţiul profesiei sale, dedicată înfăptuirii justiţiei, este ţinut de o serie de obligaţii care asigură imparţialitatea actului de justiţie, ca o trăsătură definitorie a acestuia, interdicţii care se întind pe întreaga carieră în justiţie, parlamentarul, chemat să reprezinte poporul în cadrul autorităţii legiuitoare, este ţinut numai pe perioada exercitării mandatului de anumite interdicţii care urmăresc asigurarea unui vot cât mai ferit de influenţa unor interese personale. În acest din urmă caz însă nu se poate vorbi de o imparţialitate absolută, aşa cum se cere în justiţie, amprenta politică fiind de esenţa opţiunii votului parlamentar. De altfel. Curtea constată că însăşi afirmaţia potrivit căreia magistraţii şi parlamentarii se supun unui statut asemănător este infirmată de dispoziţiile constituţionale. Astfel, dacă art. 125 alin. (3) din Constituţie prevede că „Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior“, dispoziţie identică şi pentru procurori [art. 132 alin. (2)] şi judecătorii Curţii Constituţionale (art. 144), potrivit art. 71 alin. (2) din acelaşi act normativ fundamental, „Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului“. Prin urmare, chiar dacă cele constatate cu privire la statutul şi activitatea parlamentarilor au reprezentat şi pot reprezenta în viitor temeiuri ale acordării unei pensii de serviciu, Curtea reţine că aceste temeiuri sunt diferite de cele reţinute cu privire la magistraţi prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 şi care au determinat acordarea în continuare a pensiilor de serviciu. Totodată, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, că „pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială“. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, „ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia“. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială „nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. [... ] Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita“. Curtea a mai statuat că „partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de «bun», ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii“. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 8.106/99/2010, nr. 8.147/99/2010, nr. 8.148/99/2010, nr. 7.908/99/2010 şi nr. 7.146/99/2010. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean