DECIZIE Nr.
1528 din 25 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3741 din Codul de procedura civila
si ale art. 120 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind
institutiile de credit si adecvarea capitalului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 52 din 20 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Marieta Safta -
prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3741 din Codul de procedură civilă şi ale art.
120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de
credit şi adecvarea capitalului, excepţie ridicată de Maria Vătavu şi Gheorghe
Vătavu în Dosarul nr. 7.892/314/2009 al Judecătoriei Gura Humorului, excepţie
ce face obiectul Dosarului nr. 915 D/2010 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege
criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul
excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 15 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.892/314/2009, Judecătoria Gura Humorului a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3741 din Codul de procedură civilă şi ale art. 120 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea
capitalului, excepţie ridicată de Maria Vătavu si
Gheorghe Vătavu în Dosarul nr. 7.892/314/2009 al Judecătoriei Gura Humorului.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată mai întâi că, în cauză, executarea a început în baza
titlurilor executorii constând în contract de credit şi contract de ipotecă,
faptul că nu a avut loc un proces şi nu există obligaţie la plată în baza unor
hotărâri judecătoreşti, că titlurile executorii nu au fost învestite de
instanţă cu formulă executorie şi executorul judecătoresc nu a cerut instanţei
încuviinţarea executării. Se apreciază că, deşi executarea silită reprezintă o
fază a procesului civil, prin înlăturarea intervenţiei instanţei în controlul
de legalitate al începerii procedurii execuţionale, i s-a acordat acesteia un
caracter administrativ, încălcându-se astfel principiul separaţiei puterilor în
stat. Astfel, prin înlăturarea controlului judecătoresc asupra începerii
executării silite s-a conferit executorului judecătoresc competenţa de a decide
cu privire la legalitatea şi temeinicia cererii de executare silită, activitate
ce constituia atributul instanţei de judecată. Executarea silită nu trebuie privită
unilateral, numai din perspectiva creditorului şi a drepturilor acestuia, ci şi
din perspectiva debitorului, căruia deopotrivă trebuie să-i fie asigurate
garanţiile ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, prin înlăturarea
oricăror posibilităţi de abuz şi a eventualelor demersuri şicanatorii. Accesul
la o instanţă de judecată, prin posibilitatea contestării actelor de executare
făcute cu încălcarea legii, nu constituie întotdeauna un remediu suficient
oferit persoanei împotriva căreia s-a procedat în mod nelegal la începerea
executării silite. Este necesară
o garanţie procesuală a debitorului pentru prevenirea oricărui abuz în
exercitarea dreptului de către creditorul urmăritor, iar controlul judecătoresc
al începerii executării silite constituia o asemenea garanţie, adecvată şi
eficientă, a dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate în
această procedură. Se face în acest sens referire la Decizia Curţii
Constituţionale nr. 458/2009, din care, de altfel, sunt expuse o serie de considerente,
în chiar motivarea excepţiei invocate.
Judecătoria Gura
Humorului apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate invocată în cauză este neîntemeiată. Arată că însăşi
Constituţia prevede posibilitatea restrângerii prin lege a unor drepturi şi libertăţi;
este în interesul tuturor părţilor, dar şi al societăţii, ca anumite relaţii
civile şi comerciale să se desfăşoare cu celeritate, cum este cazul creditelor,
ca în speţa de faţă, iar în acest scop s-a prevăzut prin lege ca anumite
înscrisuri să aibă valoare de acte autentice cu titlu executoriu. Se apreciază
că, prin punerea în executare a acestor titluri, fără a fi învestite cu formulă
executorie, nu se încalcă drepturile actualilor contestatori, aceştia putând
invoca apărări pe excepţii şi pe fond în cadrul contestaţiei la executare,
având astfel asigurat accesul la justiţie. Eliminarea prin lege a etapei
învestirii titlului executoriu cu formulă executorie apără - în opinia
instanţei - nu doar interesele creditorului, prin recuperarea mai rapidă a
creanţei, ci şi ale debitorului, deoarece întârzierea executării conduce la
creşterea datoriei, întrucât curg dobânzi sau penalităţi conform celor
convenite de părţi prin titlul executoriu. De asemenea, dacă nu ar fi
recunoscute anumite înscrisuri, în speţă contractele de credit, ca titluri
executorii, atunci ar însemna ca creditorul să-l acţioneze în judecată pe
debitor pentru recuperarea creanţei, iar litigiul s-ar prelungi şi ar îngreuna
atât situaţia creditorului, care ar întârzia să îşi recupereze creanţa şi ar
avansa cheltuieli suplimentare cu procesul, dar şi situaţia debitorului, care
ar suporta noi costuri, respectiv cheltuielile de judecată din proces.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 3741 din Codul de procedură civilă şi ale art. 120 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea
capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027
din 27 decembrie 2006, având următorul cuprins:
-Art. 3741 din Codul
de procedură civilă: „Inscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de
titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formula
executorie.";
- Art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
99/2006: „Contractele
de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o
instituţie de credit constituie titluri executorii."
In opinia autorului excepţiei, prevederile de lege
criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind
separaţia puterilor în stat, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa
legii, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (3) privind dreptul
la un proces echitabil, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, se constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost
supuse controlului Curţii din perspectiva unor critici similare.
1. Cât priveşte dispoziţiile
art. 3741 din Codul
de procedură civilă, Curtea Constituţională a constatat, prin Decizia nr. 1.529
din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 9 februarie 2010, că acestea
reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2)
din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Reglementarea
actuală din Codul de procedură civilă permite părţii să introducă contestaţia
la executare, ceea ce oferă celor interesaţi sau vătămaţi, după ce executarea
silită a început, dreptul de a cere anularea titlului învestit cu formulă
executorie dat fără îndeplinirea condiţiilor legale. Prin instituirea acestei
proceduri legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea de tergiversare a
executării silite şi să realizeze un plus de celeritate în realizarea dreptului
recunoscut prin titlul executoriu.
2. In ceea ce priveşte art. 120 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin
Decizia nr. 832 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 600 din 12 august 2008.
Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, potrivit
dispoziţiilor art. 372 din Codul de procedură civila, executarea silită se
realizează în temeiul hotărârilor judecătoreşti şi al înscrisurilor care
îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a constitui titluri executorii.
Aşa fiind, prevederile art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
99/2006 nu aduc nimic nou, ci se limitează să dea expresie, într-un domeniu
particular, reglementării cu caracter general, adoptată de legiuitor în
limitele competenţei sale constituţionale. Curtea a mai constatat că, în
materia la care se referă excepţia de neconstituţionalitate, calificarea
contractelor încheiate de o instituţie de credit, care constată o creanţă
certă, lichidă şi exigibilă ca fiind titluri executorii, a fost determinată de necesitatea valorificării cu
celeritate a respectivei creanţe, fără a afecta în acest mod vreun drept
fundamental al părţilor. O asemenea concluzie este impusă de împrejurarea că
prin încheierea unor asemenea contracte se dă expresie, într-o formă specifică,
acordului de voinţă al părţilor cu privire la clauzele acolo stipulate, pe care
părţile şi le însuşesc în mod liber şi se obligă să le respecte.
In considerentele aceleiaşi decizii s-a reţinut că, în
măsura în care contractul de credit sau contractul de garanţie reală ori
personală sunt puse în executare silită, potrivit art. 399 alin. 1 şi 3 din
Codul de procedură civilă, acestea pot face obiectul unei contestaţii la
executare, asigurându-se astfel accesul la o instanţă de judecată. Mai mult, cu
această ocazie, dat fiind că executarea se face în temeiul unui titlu
executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, contestatorul are
posibilitatea de a invoca inclusiv apărări de fond, împrejurare care este de
natură a-i garanta dreptul la un proces echitabil.
Referitor la pretinsa nesocotire a art. 16 alin. (1)
din Legea fundamentală, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu
creează nicio discriminare între părţile raportului juridic, întrucât nu se
poate reţine o similitudine între situaţia juridică a debitorilor şi cea a
creditorilor, de natură să permită caracterizarea regimului juridic diferenţiat
ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu. Astfel, posibilitatea recunoscută
creditorilor ca, în anumite condiţii, expres şi limitativ prevăzute de lege, să
poată interveni pentru a-şi apăra drepturile şi interesele legitime nu
constituie o măsură discriminatorie pozitivă în favoarea lor, ci reprezintă
exclusiv o garanţie a asigurării echilibrului între persoane cu interese
contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor
legitime.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
In ceea ce priveşte considerentele Deciziei nr. 458 din
31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 prin
care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3731 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin
art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 (care alcătuiesc, de altfel, substanţa
motivării excepţiei), acestea nu sunt incidente în prezenta cauză, în care sunt
criticate norme cu caracter derogatoriu de la dreptul comun în materia
începerii executării silite, norme reglementate de legiuitor în temeiul
competenţei sale constituţionale şi care, pentru motivele arătate, nu încalcă
Legea fundamentală.
Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3741 din Codul de procedură civilă şi ale art. 120 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului,
excepţie ridicată de Maria Vătavu şi Gheorghe Vătavu în Dosarul nr.
7.892/314/2009 al Judecătoriei Gura Humorului.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta