Decizia Nr.1414 din 20.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, precum şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.061/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 723D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.424/2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 8 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 14.061/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, precum şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti într-o cauză civilă având ca obiect obligaţia de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt într-o vădită contradicţie cu litera şi spiritul Constituţiei, deoarece nu impun imperativ ca sindicatele să fie parte în proces. Cu alte cuvinte, soluţia legislativă actuală, caracterizată printr-un „formalism excesiv“, nu recunoaşte posibilitatea pentru unitate să cheme în judecată, pe cale principală sau pe cale incidentală, sindicatele, în calitatea lor de parteneri de dialog social, implicaţi în procesul de asigurare a păcii sociale. Se încalcă astfel egalitatea în faţa legii a unităţii şi a salariaţilor, care presupune egalitatea de arme juridice utilizate în conflictele de muncă, dreptul unităţii de apărare, drept al cărui exerciţiu nu poate fi restrâns, precum şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective încheiate în urma dialogului social.De asemenea, autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate impun o diferenţiere arbitrară de regim juridic între conflictele de interese şi cele de drepturi, pe de parte, şi de reglementare a rolului sindicatelor în cadrul conflictelor de drepturi, pe de altă parte, în timp ce menţinerea în legislaţia actuală a art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003, a art. 73 din Legea nr. 168/1999 şi a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 reprezintă o incoerenţă legislativă în privinţa calităţii procesuale a sindicatelor la rezolvarea conflictelor de drepturi. Totodată, rolul recunoscut sindicatelor prin Legea fundamentală nu poate fi limitat în mod arbitrar de legiuitor, care alege să dea sindicatelor doar drepturi de reprezentare, fără posibilitatea unităţii de a formula cereri în contradictoriu cu acestea, în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă negociat.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003.Curtea constată că, ulterior sesizării sale, art. 222 din Legea nr. 53/2003 a fost modificat prin art. I pct. 77 din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, preluându-se soluţia legislativă contestată; în urma acestei modificări, Legea nr. 53/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, soluţiile legislative criticate cuprinse în art. 222 şi art. 282 regăsindu-se în prezent în art. 219 şi art. 267 din lege.Aceste prevederi de lege au următoarea redactare:– Art. 219: „La cererea membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceştia în cadrul conflictelor de muncă, în condiţiile legii.“;

– Art. 267: „Pot fi părţi în conflictele de muncă:a)salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;b)angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;c)sindicatele şi patronatele;d)alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.“De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, cu următorul conţinut: – Art. 73 din Legea nr. 168/1999: „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate, după cum urmează: a)măsurile unilaterale de executare, modificare suspendare sau încetare a contractului de muncă, inclusiv deciziile de imputare sau angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă;b)constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă poate fi cerută de părţi pe întreaga perioadă în care contractul respectiv este în fiinţă;c)constatarea încetării unui contract colectiv de muncă poate fi cerută până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă;d)plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute de salariaţi în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.“;– Art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003: „În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.“Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 54/2003 şi Legea nr. 168/1999 au fost abrogate prin prevederile art. 224 lit. a) şi b) din Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011. Având însă în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, din care se desprinde, în esenţă, necesitatea analizării constituţionalităţii acelor dispoziţii de lege care sunt aplicabile speţei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate cu privire la prevederile art. 219 şi art. 267 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 73 din Legea nr. 168/1999, precum şi ale art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003. Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare, art. 40 alin. (1) referitor la dreptul de asociere, art. 41 alin. (5) privind dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Sunt invocate totodată dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită, de fapt, modificarea şi completarea prevederilor legale, fapt ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 219 şi art. 267 din Legea nr. 53/2003, ale art. 73 din Legea nr. 168/1999, precum şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. De altfel, prin mai multe decizii, de exemplu, Decizia nr. 1.045 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 12 octombrie 2011, şi Decizia nr. 1.066 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, ridicată din perspectiva unor critici similare celor formulate în situaţia de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 219 şi art. 267 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, precum şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.061/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Gagu