DECIZIE Nr.
1413 din 16 decembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 179 din Codul de procedur? civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 188 din 26 martie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Maria Bratu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 179 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Societatea Comercială Orange România - S.A. în Dosarul nr.
41/3/CA/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ
şi fiscal.
La apelul nominal se prezintă partea Tudor Stomff,
lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Partea prezentă solicită respingerea excepţiei pentru
motivele arătate în notele scrise pe care Ie-a depus la dosarul Curţii
Constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că
textul de lege criticat este în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din
Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 10 septembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 44/3/CA/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 179 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Societatea Comercială Orange România - S.A.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege atacate
contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, deoarece
instituie dreptul discreţionar al instanţei de judecată de a stabili dacă este
sau nu cazul să solicite concursul unui expert pentru stabilirea autenticităţii
unor înscrisuri.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia cu
privire la excepţia ridicată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că
prevederile de lege criticate sunt norme de procedură a căror reglementare este
de competenţa exclusivă a legiuitorului.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 179 din Codul de procedură civilă, cuprinse în
titlul III - Procedura înaintea primei instanţe, cap. III - Judecata, secţiunea
a III-a -Administrarea dovezilor.
Acest text de lege are următoarea redactare: „Dacă
instanţa, după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în faţa
ei sau cu alte înscrisuri, nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se
facă prin expert, obligând părţile să depună de îndată înscrisuri pentru
verificare.
Se primesc ca atare:
1. înscrisurile autentice;
2. înscrisurile private, netăgăduite de părţi;
3. partea din înscris netăgăduită;
4. scrisul sau semnătura făcută înaintea instanţei.
Inscrisurile depuse pentru verificare vor fi
semnate de preşedinte, grefier şi părţi.
Părţile iau cunoştinţă de înscrisuri în
şedinţă."
Textul constituţional invocat este cel al art. 21 alin.
(1) şi (3) privind accesul liber la justiţie.
Analizând critica de neconstituţionalitate,
Curtea reţine că prevederile de lege criticate referitoare la posibilitatea
instanţei de judecată, în cazul în care nu este lămurită, de a desemna un
expert pentru verificarea de scripte, nu contravine dreptului părţilor de a se
adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor
legitime, de a beneficia de un proces echitabil şi de judecarea acestuia
într-un termen rezonabil.
In plus, prevederile de lege criticate reprezintă norme
de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului,
potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie.
De altfel, cu privire la competenţa instanţei de a
hotărî asupra admisibilităţii unei probe, Curtea, prin Decizia nr. 665 din 12
iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, a statuat că, „în
ceea ce priveşte competenţa recunoscută instanţei de a hotărî asupra
admisibilităţii unei probe, în funcţie de pertinenţa şi concludenta sa, aceasta
este un corolar firesc si necesar al învestirii sale cu soluţionarea cauzei pe care este ţinută să o
finalizeze printr-o hotărâre legală şi temeinică. Dincolo de raţiunile care
impun şi justifică o atare prerogativă, consacrarea ei nu relevă însă niciun
fine de neconstituţionalitate [...]".
Aceste considerente reţinute de Curte în decizia
menţionată sunt valabile şi în argumentarea constituţionalităţii prevederilor
de lege criticate în cauza de faţă.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 179 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Societatea Comercială Orange România - S.A. în Dosarul nr. 41/3/CA/2008 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu