DECIZIE Nr.
1396 din 28 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 244 alin. 1 si ale art. 2441 din
Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 812 din 6 decembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Ion Predescu -judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 şi ale art. 2441 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Leonte
şi de Elena Leonte în Dosarul nr. 22.079/245/2007 al Tribunalului laşi - Secţia
civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 6 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 22.079/245/2007, Tribunalul laşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 244 alin. 1 şi ale art. 2441 din Codul de procedură
civilă.
Excepţia a fost ridicată de Vasile Leonte şi de Elena
Leonte într-un dosar având ca obiect anularea unui act.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii consideră că dispoziţiile art. 244 alin. 1 din Codul de
procedură civilă deschid calea unei aplicări discriminatorii faţă de cetăţenii
ce se adresează instanţelor de judecată, cu atât mai mult cu cât există riscul pronunţării unor hotărâri
contradictorii. Textul de lege trebuie să asigure garantarea respectării
drepturilor şi intereselor legitime ale justiţiabilului şi să nu îngrădească
aplicarea acestora, lăsând-o la aprecierea subiectivă şi discreţionară a
magistratului. De asemenea, autorii excepţiei susţin că art. 2441 din Codul de procedură civilă
prilejuieşte o discriminare certă între justiţiabilii cărora li s-au admis
cererile de suspendare şi cei cărora li s-au respins asemenea cereri. Textul de
lege încalcă dreptul de acces efectiv la justiţie şi egalitatea cetăţenilor în
faţa legii, motivat de împrejurarea că, dacă se admite cererea de suspendare,
partea adversă are deschisă calea unui recurs separat împotriva acestei
încheieri, pe când, în condiţiile în care această cerere se respinge, trebuie
să se aştepte judecarea fondului pentru a se declara recurs care, oricum, la
acel moment ar fi lipsit de eficienţă şi de efecte juridice.
Tribunalul laşi - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate
sunt constituţionale. Astfel, în opinia instanţei, reglementarea de către
legiuitor a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere
a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni
exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură
ocrotite.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 244 alin. 1 şi ale art.
2441 din Codul de
procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:
- Art. 244 alin. 1: „Instanţa
poate suspenda judecata:
1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept
care face obiectul unei alte judecăţi;
2. când s-a început
urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare
asupra hotărârii ce urmează să se dea.";
- Art. 2441: „Asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa
prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia
celor pronunţate în recurs.
Recursul se poate declara cât timp durează
suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care
s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins
cererea de repunere pe rol a procesului."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la
justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare.
Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai
pronunţat asupra dispoziţiilor art. 244 alin. 1 şi ale art. 2441 din Codul de procedură civilă, prin
raportare la critici asemănătoare, constatând că sunt constituţionale.
Astfel, referitor la dispoziţiile art. 244 alin. 1 din
Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 29 din 27 ianuarie 2004, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 26 februarie 2004, Curtea a statuat că, având
posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecăţii,
instanţa este chemată să cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui
pretext pentru tergiversarea judecăţii. Prin urmare, lăsarea măsurii
suspendării la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea pricinii
depinde de existenţa unui drept care face obiectul unui alt proces aflat în curs, este menită să îi
permită acestuia să îşi exercite rolul activ, sancţionând eventualele tentative
de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, incontestabil mai eficient
decât în situaţia în care suspendarea ar avea caracter imperativ.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2441 din Codul
de procedură civilă, prin Decizia nr. 324 din 26 noiembrie 2002, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 decembrie 2002, Curtea
a statuat că textul legal criticat nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie;
regimul juridic diferit - constând în aceea că numai încheierea prin care s-a
dispus suspendarea judecăţii poate fi atacată cu recurs separat, în vreme ce
încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacată doar
odată cu fondul - este impus de deosebirea de situaţii care reclamă soluţii
legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celerităţii
soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Reglementarea procedurală
dedusă controlului nu contravine nici art. 21 din Constituţie, întrucât, chiar
dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu
recurs separat, ea poate fi atacată odată cu fondul, potrivit prevederilor art.
282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care constituie reglementarea de
drept comun în materie. Tot astfel îi este asigurat şi dreptul la apărare.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că împotriva
încheierii susceptibile de a fi atacată separat poate fi exercitată aceeaşi
cale de atac precum împotriva hotărârii pronunţate pe fondul cauzei.
Imprejurarea că încheierea prin care se dispune suspendarea judecării
procesului este pronunţată în faza procesuală a recursului justifică pe deplin
opţiunea legiuitorului, în sensul exceptării ei de la posibilitatea exercitării
căii de atac prevăzute de lege pentru celelalte situaţii. Astfel, întrucât
stadiul procesual este recursul, hotărârea care soluţionează cauza are caracter
irevocabil. Prin urmare, încheierea prin care se dispune suspendarea judecăţii
îşi însuşeşte acest caracter, tocmai pentru că, pregătind pronunţarea hotărârii
finale, ea urmează soarta acesteia din urmă. O atare soluţie împiedică
prelungirea excesivă a duratei procesului şi contribuie la soluţionarea cauzei
într-un termen rezonabil.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât
considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează
valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 şi ale art. 2441 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Vasile Leonte şi de Elena Leonte în Dosarul nr.
22.079/245/2007 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae