DECIZIE Nr.
1393 din 26 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 843 din 16 decembrie 2010
Acsinte Gaspar - presedinte
Aspazia Cojocaru -judecator
Petre Lazaroiu -judecator
Mircea Stefan Minea -judecator
Ion Predescu -judecator
Puskas Valentin Zoltan -judecator
Tudorel Toader -judecator
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Marinela Minca.
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 din Codul de procedura penala,
exceptie ridicata de Liviu Coman în Dosarul nr. 38.244/3/2007 al Inaltei Curti
de Casatie si Justitie - Sectia civila si de proprietate intelectuala.
Dezbaterile au avut loc în ziua de 14 octombrie 2010 si
au fost consemnate în încheierea de sedinta de la acea data, când Curtea, având
nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea pentru data de 26
octombrie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrarile dosarului, constata
urmatoarele:
Prin Incheierea din 15 octombrie 2009, pronuntata în
Dosarul nr. 38.244/3/2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia
civila si de proprietate intelectuala a sesizat Curtea Constitutionala cu
exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 504 din Codul de
procedura penala, exceptie ridicata de Liviu Coman.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca prevederile legale mentionate încalca
dispozitiile constitutionale ale art. 52 alin. (3) referitoare la raspunderea
patrimoniala a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare si
ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetatenilor în fata legii, deoarece
este nemultumit de modul de aplicare a art. 504 din Codul de procedura penala.
Astfel, autorul a fost cercetat, judecat si condamnat pentru anumite fapte
penale si, într-un final, în urma rejudecarilor dispuse a fost achitat în
temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din Codul de
procedura penala. Urmare acestui fapt, a înteles sa se prevaleze de
dispozitiile art. 504 din Codul de procedura penala si a solicitat daune
materiale si morale. Instanta de fond a respins ca neîntemeiata actiunea,
retinând ca în cauza nu a existat o condamnare definitiva si nicio privare sau
restrângere a libertatii, inculpatul fiind judecat în stare de libertate. Si
instanta de apel a mentinut hotarârea atacata, sens în care în recurs autorul a
invocat prezenta exceptie.
Se mai arata ca dispozitiile art. 504 din Codul de
procedura penala trebuie interpretate prin raportare la art. 52 alin. (3) din
Constitutie, statul fiind tinut de obligatia la repararea pagubei indiferent de
temeiul achitarii si de infractiunea pentru care a intervenit aceasta. De vreme
ce textul contestat nu distinge dupa cum condamnarea a fost cu
executarea ori cu suspendarea pedepsei, ar trebui ca nici judecatorul sa nu
faca o asemenea deosebire.
Deoarece textul nu face nicio distinctie între cei
pagubiti de stat prin proceduri judiciare, cei pagubiti prin proceduri
administrative (în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004) si
cei pagubiti de alte persoane (art. 998 din Codul civil), autorul exceptiei
apreciaza ca este afectat principiul egalitatii în drepturi.
Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia civila
si de proprietate intelectuala opineaza ca exceptia
de neconstitutionalitate este neîntemeiata.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele
de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului,
Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecatorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa
solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl
constituie dispozitiile art. 504 din Codul de procedura penala cu denumirea
marginala Cazuri care dau dreptul la repararea pagubei, care au
urmatorul continut:
„Persoana care a fost condamnata definitiv are
dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca în urma rejudecarii
cauzei s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în
cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrâns
libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal
trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a
masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului
de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale pentru
cauza prevazuta în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotarâre a instantei de
revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarâre
definitiva de achitare sau prin hotarâre definitiva de încetare a procesului
penal pentru cauza prevazuta în art. 10 alin. 1 lit. j).
Are drept la repararea pagubei suferite si persoana
care a fost privata de libertate dupa ce a intervenit prescriptia, amnistia sau
dezincriminarea faptei."
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
constata ca dispozitiile legale criticate au mai fost supuse controlului sau
din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronuntarii Deciziei
nr. 619 din 3 octombrie 2006, publicata în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 929 din 16 noiembrie 2006, Curtea a statuat ca „dispozitiile
legale criticate fac parte din capitolul IV - Repararea pagubei materiale
sau a daunei morale în cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori
restrângerii de libertate în mod nelegal" al titlului IV - Proceduri
speciale din Codul de procedura penala si stabilesc cine are calitatea de a
beneficia de reparatie, si anume persoana care a fost condamnata definitiv,
daca în urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarâre definitiva de
achitare, precum si persoana care în cursul procesului penal a fost privata de
libertate ori careia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal."
Art. 52 alin. (3) din Constitutie prevede ca statul
raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar
raspunderea acestuia este stabilita „în conditiile legii", cerinta
îndeplinita de textul art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penala. De
altfel, pentru a se constata existenta unei erori judiciare trebuie sa existe,
pe de o parte, o hotarâre de condamnare pe nedrept, iar, pe de alta parte, o
hotarâre definitiva de achitare. In consecinta, nu se poate retine ca s-a
produs o eroare judiciara în cazul existentei numai a unei hotarâri de
achitare.
De asemenea, textul criticat este în concordanta cu
Decizia Curtii Constitutionale nr. 45 din 10 martie 1998, publicata în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998, întrucât nu
circumstantiaza raspunderea patrimoniala a statului numai la unele erori
judiciare.
Deoarece pâna în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natura sa determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele
deciziei mai sus mentionate îsi pastreaza valabilitatea si în cauza de fata.
Distinct de acestea Curtea mai constata urmatoarele:
Nu se poate retine încalcarea principiului egalitatii în
drepturi prin aceea ca textul nu face nicio distinctie între cei pagubiti de
stat prin proceduri judiciare, cei pagubiti prin proceduri administrative (în
temeiul Legii nr. 554/2004) si cei pagubiti de alte persoane (art. 998 din
Codul civil), întrucât acceptarea unei asemenea critici echivaleaza cu modificarea
si completarea textului legal criticat, care, în acord cu dispozitiile art. 2
alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale, excedeaza competentei instantei de contencios constitutional.
De asemenea, Curtea observa ca în prezenta cauza autorul
exceptiei a fost trimis în judecata prin rechizitorul din 14 mai 1999, a fost
condamnat la fond la data de 24 aprilie 2000, ulterior a fost respins apelul
mentinându-se solutia de condamnare, iar, mai apoi, la data de 17 decembrie
2002 a fost admis recursul, s-a casat solutia pronuntata în fond si apel si s-a
trimis la rejudecare. La data de 9 iulie 2004 inculpatul a fost achitat în baza
art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din Codul de procedura penala,
în apel s-a trimis din nou la rejudecare, prilej cu care a fost mentinuta
solutia de achitare pe motiv ca fapta nu a fost savârsita de inculpat.
Ulterior, la data de 22 noiembrie 2006, prin Decizia nr. 37 a Curtii Militare
de Apel Bucuresti a fost respins apelul, mentinându-se solutia de achitare care
ramâne definitiva si irevocabila prin nerecurare.
Prin urmare, în perioada 1999-2006 autorul exceptiei a
fost cercetat pentru savârsirea unor fapte penale care nu au fost comise de el
si, drept consecinta, timp de aproximativ 8 ani a fost supus anumitor
privatiuni cât priveste statutul sau de cadru militar. O asemenea stare, oricât
ar fi de criticabila, nu poate fi convertita în vicii de constitutionalitate a
textului legal contestat, întrucât privatiunile în cauza emana de la alte norme
legale privitoare la statutul special al autorului. In plus, toate aceste
neajunsuri nu ar fi fost posibile în situatia în care perioada de cercetare
judecatoreasca de aproximativ 8 ani ar fi fost mult mai scurta. Astfel, daca
toate aceste hotarâri judecatoresti ar fi fost pronuntate, de exemplu în 3
luni, nu ar mai fi putut fi puse în discutie aspectele legate de privatiunile
referitoare la statutul sau.
De asemenea, Curtea mai constata ca persoanele
îndreptatite la repararea pagubei în cazul condamnarii pe nedrept vizeaza o
condamnare dispusa printr-o solutie definitiva, nefiind de conceput sa se
acorde despagubiri în cazul condamnarilor nedefinitive si care sunt
susceptibile de a fi cenzurate în cadrul cailor ordinare de atac. In acest sens
este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului care, prin Hotarârea
din 3 iulie 2008 pronuntata în Cauza Matveyev v. Russia a facut
trimitere la Raportul explicativ privitor la art. 3 din Protocolul nr. 7 din
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,
statuând ca dreptul la despagubiri în caz de eroare judiciara vizeaza o
hotarâre definitiva, care, potrivit expresiei traditionale, a dobândit
autoritate de lucru judecat. Este cazul hotarârilor irevocabile pentru care
caile ordinare de atac nu mai sunt disponibile, fie ca au fost utilizate de
parti, fie ca a expirat termenul înauntrul caruia puteau fi formulate. Rezulta,
asadar, ca o hotarâre nu este considerata definitiva atâta vreme cât legea interna
permite ca lucrarile sa fie reluate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11
alin. (1)lit. A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiata exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 din Codul de procedura penala,
exceptie ridicata de Liviu Coman în Dosarul nr. 38.244/3/2007 al Inaltei Curti
de Casatie si Justitie - Sectia civila si de proprietate intelectuala.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata în sedinta publica din data de 26 octombrie
2010.
PRESEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru