DECIZIE Nr.
1389 din 29 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 si art. 20 din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 877 din 16 decembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Maria Bratu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi art. 20 din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Petrică Herăscu în
Dosarul nr. 7.908/333/2006 al Judecătoriei Galaţi.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere
a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 18 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 7.908/233/2006, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi
art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie
ridicată de Petrică Herăscu într-o cauză civilă având ca obiect pretenţii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin
art. 16, 21, 24, 52 şi 126 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece
restrâng liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare.
Judecătoria Galaţi apreciază
că excepţia este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt neconstituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
prevederile art. 2 şi art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare
de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29
iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul
conţinut:
-Art. 2: „(1) Acţiunile şi cererile evaluabile în
bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel: [...]
(11) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în
mod corespunzător şi cererilor privind declararea nulităţii, anularea,
rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, chiar dacă nu se
solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi cererilor
privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial.
(2) In cazul contestaţiei la executarea silită,
taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la
valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea
bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestaţii nu poate depăşi suma de
194 lei, indiferent de valoarea contestată.
(3) Valoarea la care se calculează taxa de timbru
este cea declarată în acţiune sau în cerere. Dacă această valoare este
contestată sau apreciată de instanţă ca derizorie, evaluarea se va face
potrivit normelor metodologice prevăzute la art. 28 alin. (2) din prezenta
lege.";
-Art. 20: „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc
anticipat.
(2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost
plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, ori
dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare,
instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul
termen de judecată. In cazul când se micşorează valoarea pretenţiilor formulate
în acţiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru
se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de reducerea ulterioară.
(3) Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la
termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
(4) Dacă în momentul înregistrării sale acţiunea sau
cererea a fost taxată corespunzător obiectului său iniţial, dar a fost
modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui
soluţionată, în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod
legal.
(5) In situaţia în care instanţa judecătorească
învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată
că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită
în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru
aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Executarea
silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităţilor
teritoriale subordonate Ministerului Finanţelor Publice în a căror rază
teritorială îşi are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislaţiei
privind executarea silită a creanţelor bugetare."
Dispoziţiile constituţionale considerate a fi încălcate
sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul
liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 52 referitor la
dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 126 privind
instanţele judecătoreşti.
Este invocată şi încălcarea art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia, Curtea constată că asupra
constituţionalităţii prevederilor art. 2 şi 20 din Legea nr. 146/1997 s-a mai
pronunţat într-o cauză cu o motivare similară.
Astfel, în Decizia nr. 258 din 24 februarie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 19 martie
2009, Curtea a reţinut că nicio dispoziţie constituţională nu interzice
stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care
se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea
cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Plata taxelor
judiciare de timbru fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile,
obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen
ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi
sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora. De
asemenea, la finalul procesului judiciar sarcina suportării cheltuielilor
judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru, revine
persoanei care a căzut în pretenţii sau care, în cauzele nelitigioase, a
beneficiat de prestaţiile efectuate, în condiţiile legii, de organele de
justiţie.
Atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate
sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de
natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 2 şi art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare
de timbru, excepţie ridicată de Petrică Herăscu în Dosarul nr. 7.908/233/2006
al Judecătoriei Galaţi.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu