DECIZIE Nr.
1367 din 26 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, a dispozitiilor art. 1
alin. (1) si (31) si art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, asa cum au fost modificate
prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 134/2005, precum si a dispozitiilor
art. 87 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 860 din 22 decembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcţia Naţională Anticorupţie, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (31) şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie,
aşa cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005,
precum şi a dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
excepţie ridicată de Ioan Melinescu în Dosarul nr. 8.237/1/2009 al Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorul
excepţiei, apărătorul ales, domnul avocat Ion Cazacu, şi pentru partea Priboi
Ristea, domnul avocat Dumitru Rădescu, ambii din cadrul Baroului Bucureşti şi
cu delegaţii la dosar. Se constată lipsa celeilalte părţi, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea
acesteia, sens în care depune note scrise şi un set de alte documente.
Reprezentantul părţii Priboi Ristea solicită admiterea
excepţiei, sens în care depune şi concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care
face trimitere la jurisprudenţă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 2 martie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 8.237/1/2009, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticoruptie, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (31) şi art. 4 alin. (1) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, precum şi a dispoziţiilor art.
87 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Ioan Melinescu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 contravin prevederilor constituţionale ale
art. 115 alin. (6) referitoare la domeniul de reglementare prin ordonanţe de
urgenţă. De asemenea, prevederile art. 1 alin. (1) şi (31) şi art. 4 alin. (1) din actul
criticat contravin dispoziţiilor art. 132 referitoare la Statutul procurorilor, întrucât se
instituie un organism paralel instituţiei constituţionale a Ministerului
Public.
In sfârşit, prevederile art. 87
din Legea nr. 304/2004 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16
alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 53
referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 131 referitoare la Rolul
Ministerului Public şi ale art. 134 referitoare la
atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece numirile
procurorilor Direcţiei Naţionale Anticoruptie nu respectă exigenţele de
promovare, aşa cum sunt prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, derogând de la acestea.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
sens în care face trimitere la jurisprudenţa în
materie.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcţia Naţională Anticoruptie, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 899
din 7 octombrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 54/2006, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din
13 martie 2006.
De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie,
potrivit încheierii de sesizare şi notelor autorului, şi dispoziţiile art. 1
alin. (1) şi (31)
şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2004. In
realitate, obiect al excepţiei sunt prevederile art. 1 alin. (1) şi (31) şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, aşa cum a fost modificată prin Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 134/2004, care au următorul conţinut:
Art.1 alin. (1) si (31) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 43/2002:
„(1) Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se
înfiinţează Direcţia Naţională Anticoruptie, ca structură cu personalitate
juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin
reorganizarea Parchetului Naţional Anticoruptie. [...]
(31)
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie conduce Direcţia Naţională Anticoruptie prin intermediul procurorului
şef al acestei direcţii. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă apărute
între Direcţia Naţională Anticoruptie şi celelalte structuri sau unităţi din
cadrul Ministerului Public."
Art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 43/2002:
„(1) Direcţia Naţională Anticoruptie este condusă de
un procuror şef care este asimilat prim-adjunctului procurorului general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul şef al
Direcţiei Naţionale Anticoruptie este ajutat de 2 procurori şefi adjuncţi,
asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie."
In sfârşit, obiect al excepţiei sunt şi prevederile
art. 87 din Legea nr. 304/2004, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 827 din 13
septembrie 2005, care au următorul conţinut:
Art. 87 din Legea nr. 304/2004:
„(1) Direcţia Naţională Anticoruptie se încadrează
cu procurori numiţi prin ordin al procurorului şef al Direcţiei Naţionale
Anticoruptie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita
posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii.
(2) Pentru a fi
numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie, procurorii trebuie să aibă o
bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel
puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi
în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest scop.
(3) La interviu poate participa orice procuror care
îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (2).
(4) Interviul constă în verificarea pregătirii
profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, a
rezistenţei la stres, precum şi altor calităţi specifice.
(5) La evaluarea candidaţilor, vor fi avute în
vedere şi activitatea desfăşurată de procurori, cunoaşterea unei limbi străine
şi cunoştinţele de operare pe calculator.
(6) Comisia prevăzută
la alin. (2) este numită prin ordin al procurorului şef al Direcţiei Naţionale
Anticoruptie şi este formată din 3 procurori de la Direcţia Naţională
Anticoruptie. Din comisie pot face parte şi specialişti în psihologie, resurse
umane şi alte domenii.
(7) Procurorul şef al
Direcţiei Naţionale Anticoruptie evaluează, anual, rezultatele obţinute de
procurorii Direcţiei Naţionale Anticoruptie.
(8) Procurorii numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale
Anticoruptie pot fi revocaţi prin ordin al procurorului şef al Direcţiei
Naţionale Anticoruptie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul
exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul
aplicării unei sancţiuni disciplinare.
(9) La data încetării activităţii în cadrul
Direcţiei Naţionale Anticoruptie, procurorul revine la parchetul de unde
provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii.
(91) De la
data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul
să funcţioneze, potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei
Naţionale Anticoruptie îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi
salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca
urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în
cadrul direcţiei.
(10) Atribuţiile,
competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale
Anticoruptie sunt stabilite prin lege specială.
(11) Dispoziţiile art. 48 alin. (10) si (11) din
Legea nr. 303/2004, republicată, se aplică în mod corespunzător."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său
din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.706 din 17
decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2010, Curtea
Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcţia Naţională Anticoruptie, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin.
(1) şi (31) şi art.
4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticoruptie, statuând că este neîntemeiată critica privind
încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 132, deoarece Direcţia
Naţională Anticoruptie a fost concepută ca structură cu personalitate juridică
în cadrul Ministerului Public, prin reorganizarea Parchetului Naţional
Anticoruptie. Astfel, potrivit art. 131 alin. (2) din Legea fundamentală,
„Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în
parchete, în condiţiile legii", condiţii care au stat şi la fundamentarea
organizării şi funcţionării Direcţiei Naţionale Anticoruptie. Faptul că în art.
1 alin. (31) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 s-a prevăzut că procurorul
general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce
Direcţia Naţională Anticoruptie prin intermediul procurorului şef al acestei
direcţii nu justifică susţinerea că textul de lege este neconstituţional.
Dimpotrivă, având în vedere şi prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie,
potrivit cărora procurorii îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor
legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, se poate constata că
dispoziţiile legale criticate nu constituie altceva decât o reflectare a
principiilor constituţionale menţionate şi o subliniere a naturii juridice a
Direcţiei Naţionale Anticoruptie, aceea de magistratură specială instituită
pentru combaterea infracţiunilor de corupţie.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Referitor la critica fundamentată
pe încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) din
Constituţie, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 297 din 23 martie 2010,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, că actuala Direcţie Naţională Anticoruptie
a fost înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind
Parchetul Naţional Anticoruptie, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 244 din 11
aprilie 2002, care a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002. La acea dată
era în vigoare Constituţia din anul 1991, care nu condiţiona emiterea unei
ordonanţe de urgenţă de îndeplinirea exigenţelor prevăzute în prezent în alin.
(4) şi (6) ale art. 115, iar Guvernul a adoptat în temeiul art. 114 alin. (4)
din Legea fundamentală, nerevizuită, actul de înfiinţare a instituţiei în
cauză.
Totodată, prin Decizia nr. 235 din 5 mai 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, s-a statuat că modificările şi
completările aduse prin ordonanţele de urgenţă şi legile de aprobare a acestora
referitoare la actuala Direcţie Naţională Anticoruptie au păstrat statutul special
al acesteia faţă de celelalte parchete din structura Ministerului Public,
„fiind organizat ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de
corupţie, structură autonomă cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Public. Activitatea acestui parchet
se desfăşoară sub autoritatea ministrului justiţiei, iar conducerea sa este
exercitată de către un procuror general coordonat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiţie".
Or, ţinând seama de „Decizia nr. 235/2005, prin care
s-au declarat neconstituţionale prevederile prin care Parchetul Naţional
Anticoruptie era competent cu investigarea infracţiunilor comise de către
deputaţi şi senatori, segmentându-se astfel major investigarea corupţiei la
nivel înalt şi influenţându-se negativ eficienţa activităţii de luptă împotriva
acestui fenomen, cu implicaţii majore asupra procesului de integrare a României
în Uniunea Europeană, datorită neadaptării la cerinţele europene referitoare la
justiţie şi combaterea corupţiei şi având în vedere cerinţa restrângerii
competenţei organismului specializat în combaterea corupţiei la cazurile de
mare corupţie definite prin calitatea făptuitorului şi prin valoarea
prejudiciilor, precum şi a eficientizării acestuia", Guvernul a emis Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 contestată în prezenta cauză. Prin urmare,
având în vedere raţiunea edictării actului normativ, aşa cum a fost arătată în
preambulul său, Curtea constată că nu sunt încălcate dispoziţiile
constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie, legiuitorul delegat
fiind pe deplin legitimat în acest sens.
Referitor la afectarea dispoziţiilor constituţionale
ale art. 115 alin. (6), Curtea constată că, potrivit acestora, „Ordonanţele de
urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta
regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi
îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza
măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică". Cu
prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea Constituţională a statuat că
„din interpretarea textului constituţional se poate deduce că interdicţia
adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când
menţionează că «nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale» şi că
«nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică». In
celelalte domenii prevăzute de text, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate
dacă «afectează», dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate
dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în
domeniile în care intervin". Prin urmare, a afecta presupune „a
suprima", „a aduce atingere", „a prejudicia", „a vătăma",
„a leza", „a antrena consecinţe negative".
Astfel, referitor la interdicţia Guvernului de a adopta
o ordonanţă de urgenţă în domeniul instituţiilor fundamentale ale statului, în
speţă Ministerul Public, Curtea constată că în prezenta cauză fondul
reglementării constituit de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
134/2005 nu afectează, în sensul arătat mai sus, instituţia Ministerului
Public, transformarea Parchetului Naţional Anticoruptie în Direcţia Naţională
Anticoruptie fiind un imperativ desprins, pe de o parte, din raţiuni de
conformitate cu Legea fundamentală şi impuse la rândul lor de Decizia Curţii
Constituţionale nr. 235/2005, definitivă şi general obligatorie, şi, pe de altă
parte, din necesitatea îmbunătăţirii activităţii acestei structuri
specializate.
Intrucât prin natura şi finalitatea reglementării
criticate nu s-au evidenţiat aspecte negative menite a perturba organizarea şi
funcţionarea Ministerului Public, Curtea urmează a respinge o astfel de
critică.
In sfârşit, în ce priveşte excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 304/2004, Curtea
constată că aceasta se fundamentează pe contrarietatea cu Legea fundamentală
din perspectiva unor incompatibilităţi cu alte prevederi de domeniul legii. In
opinia sa, şi procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie ar trebui
promovaţi în funcţie respectând
exigenţele Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Or, norma criticată este una derogatorie de la dreptul comun, care nu
contravine cu nimic dispoziţiilor constituţionale invocate.
De altfel, Curtea Constituţională a statuat în
jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 495 din 16 octombrie 2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, că examinarea constituţionalităţii
unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile
constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea
concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale
Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că,
deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa
lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.
Aşa fiind, Curtea constată că excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 304/2004 este
inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca neîntemeiată
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticoruptie, a
dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (31) şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
43/2002 privind Direcţia Naţională Anticoruptie, aşa cum au fost modificate
prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, excepţie ridicată de Ioan
Melinescu în Dosarul nr. 8.237/1/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -
Secţia penală.
2. Respinge ca inadmisibilă
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de acelaşi autor în
acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru