DECIZIE Nr. 136 din 21 octombrie 1998
cu privire la constitutionalitatea art. 6 al Legii privind proprietatea publica
si regimul juridic al acesteia
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 448 din 24 noiembrie 1998
Prin Adresa nr. 74 din 16 septembrie 1998, trimisa de secretarul general al
Senatului, Curtea Constitutionala a fost sesizata, in vederea declansarii
controlului de constitutionalitate in temeiul dispozitiilor art. 144 lit. a)
din Constitutie, de un grup de 26 de senatori, si anume: Mihail Grama, Teodor
Campean, Ioan Baras, Marin Nicolai, Nicolae Zavici, Mircea Ioan Popa, Ulm
Nicolae Spineanu, Petru Caraman, Petru Juravlea, Florin Bogdan, George Achim,
Laurentiu Ulici, Dan Amedeu Lazarescu, Serban-Mati-Bujorel Dinu Sandulescu,
Andreiu Oprea, Iosif Csapo, Bela Marko, Valentin-Zoltan Puskas, Nemeth Csaba,
Iuliu Lorinczi, Seres Denes, Attila Verestoy, Victor Fuior, Justin Tambozi,
Ioan Burghelea si Corneliu Turianu, cu privire la constitutionalitatea art. 6
al Legii privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.
La data de 29 septembrie 1998 s-a inregistrat la Curtea Constitutionala o
scrisoare semnata de domnul senator Corneliu Turianu, prin care sunt supuse
atentiei presedintelui Curtii unele consideratii suplimentare in sprijinul
obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din legea anterior
mentionata.
Secretarul general al Senatului a inaintat Curtii Constitutionale, printr-o
adresa din 20 octombrie 1998, solicitarile de retragere a semnaturii de pe
sesizarea de neconstitutionalitate, formulate de 2 dintre cei 26 de senatori,
si anume domnii Victor Fuior si Justin Tambozi.
Prin obiectia de neconstitutionalitate se solicita sa se constate ca Legea
privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia "nu poate fi
legitimata, ca urmare a neconformitatii articolului 6 al legii cu prevederile
Constitutiei". Totodata se solicita Curtii sa se pronunte si asupra celorlalte
prevederi legale de care "dispozitia legala nu poate fi disociata".
In motivarea obiectiei formulate se arata ca prevederile legale atacate
sunt neconstitutionale pentru urmatoarele motive:
"Verificarea constitutionalitatii unui act normativ se face in raport
cu Constitutia in vigoare", insa dispozitia legala atacata prevede ca
"valabilitatea titlului de proprietate al statului" dobandit in
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 "nu se raporteaza la
Constitutia din 1991".
Dispozitiile art. 6 din lege sunt neconstitutionale pentru ca ele
legitimeaza conformitatea efectelor actelor de nationalizare sau de expropriere
din anii 1948 - 1989 cu Constitutia din anul 1991.
Se sustine, in continuare, ca "valabilitatea titlului de proprietate
al statului nu se raporteaza", in speta, la Constitutia din anul 1991, ci
la actele normative, "inclusiv constitutiile succesive emise in perioada
comunista". Actele de nationalizare initiate in anul 1948 au avut ca efect
etatizarea proprietatii, iar o data cu aceasta nu s-a mai utilizat nici in
legislatie, nici in opinia juridica notiunea de domeniu public sau privat.
Asa fiind, considera autorii sesizarii, nu este constitutional sa se
legitimeze valabilitatea titlului de proprietate al statului "dupa cum a fost
sau nu in acord cu legislatia comunista".
De asemenea, se arata ca, in calitatea sa de garant al suprematiei
Constitutiei in vigoare si nu a altora anterioare, Curtea Constitutionala poate
exercita controlul de constitutionalitate numai asupra legilor in vigoare.
"Este o conditie de admisibilitate intemeiata pe prevederile art. 145
alin. (2) din Constitutie, potrivit carora deciziile Curtii Constitutionale nu
au efecte decat pentru viitor, ceea ce exclude, prin definitie, ca asemenea
decizii sa-si poata extinde efectele asupra unor dispozitii legale, implicit
abrogate, deci pe trecut".
Sesizarea contine si alte argumente care insa au conotatii politice sau
vizeaza politica legislativa ori norme de tehnica legislativa. Astfel, se
afirma ca repunerea fostilor proprietari in situatia anterioara nu poate fi
"solutionata prin introducerea controversatului art. 6 in cuprinsul unei
legi-cadru" cum este legea atacata, "ci numai prin interventia unor
acte legislative cu aplicabilitate speciala", cu caracter reparatoriu.
In conformitate cu dispozitiile art. 19 din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, s-au solicitat
puncte de vedere presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si
Guvernului asupra obiectiei de neconstitutionalitate.
Presedintele Senatului, in punctul sau de vedere, considera ca sesizarea
"este neintemeiata, intrucat din continutul contestatiei nu rezulta
aspecte de neconstitutionalitate a art. 6 al legii, nemultumirea contestatarilor
limitandu-se la critici cu privire la o dreapta reglementare", iar
aspectele ridicate nu sunt de natura sa incalce vreo prevedere constitutionala
si deci "nu pot intra in competenta Curtii Constitutionale, competenta
reglementata de art. 144 lit. a) din Constitutie si de art. 13 alin. (1) lit.
A.a) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale". In final se precizeaza ca autorii sesizarii nu au
invocat in cuprinsul acesteia vreun text constitutional care sa fie incalcat de
art. 6 din legea contestata.
In punctul de vedere al Guvernului se arata, in esenta, urmatoarele:
- desi se invoca neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 6 din legea
atacata, "autorii sesizarii nu indica textele din Constitutie in raport cu
care ar trebui sa se verifice pretinsa neconstitutionalitate a art. 6",
iar critica de neconstitutionalitate "este imprecisa, abstracta" si
motivele sesizarii "sunt in realitate divagatii politice si
istorice";
- se creeaza o grava confuzie intre competenta Curtii Constitutionale si
competenta instantelor judecatoresti in ceea ce priveste aprecierea legilor
anterioare Constitutiei, prin care bunurile au fost preluate de stat in
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;
- valabilitatea titlului de proprietate al statului nu poate fi verificata
decat in raport cu reglementarile existente la data nasterii acestui titlu,
deoarece numai asa se respecta principiul neretroactivitatii legilor; rezulta
ca art. 6 din lege este in deplina concordanta cu art. 15 din Constitutia
Romaniei;
- daca raportarea s-ar face la Constitutia din anul 1991, s-ar ajunge la
concluzia absurda ca toate bunurile preluate de stat dupa 6 martie 1945, prin
moduri specifice proprietatii socialiste, sunt detinute de stat fara un titlu
valabil;
- autorii sesizarii impartasesc o conceptie radicala, nihilista, in materia
proprietatii statului, sustinand ca toate bunurile preluate de stat in perioada
1945 - 1989 trebuie considerate ca fiind preluate fara titlu, pentru simplul
motiv ca reglementarile in vigoare la data preluarii erau comuniste;
- prevederile din art. 6 privind competenta instantelor judecatoresti de a
stabili valabilitatea titlului de proprietate al statului sunt constitutionale
atat in raport cu art. 15, cat si cu art. 125 din legea fundamentala, care
stabileste plenitudinea de jurisdictie a instantelor judecatoresti;
- Legea privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia nu este
decat o lege-cadru care atinge tangential problema restituirii imobilelor,
astfel incat sa permita stabilirea corecta a domeniului public si privat al
statului si al unitatilor administrativ-teritoriale; aceasta lege nu inchide
calea reparatiilor prin legi speciale.
Presedintele Camerei Deputatilor nu a comunicat punctul sau de vedere.
In temeiul prevederilor art. 54 din Regulamentul de organizare si
functionare a Curtii Constitutionale, in scopul solutionarii obiectiei s-a
solicitat opinia domnului academician profesor doctor docent Ion Filipescu,
care, in esenta, considera ca dispozitiile art. 6 din legea atacata sunt
neconstitutionale numai in masura in care textul stabileste ca bunurile intrate
in proprietatea statului in perioada avuta in vedere apartin domeniului public,
inlaturandu-se astfel posibilitatea reparatiei abuzurilor, si in masura in care
notiunea "cu titlu valabil" nu este precis determinata, fiind pusa
alaturi de formularea "cu respectarea Constitutiei, a tratatelor
internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluarii
lor de catre stat", ceea ce ar putea crea impresia ca sunt notiuni ori
situatii diferite sau conditii diferite care trebuie indeplinite.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
tinand seama de obiectia de neconstitutionalitate formulata, de punctele de
vedere comunicate, de referatul stiintific elaborat la cererea sa, de raportul
intocmit de judecatorul-raportor, precum si de prevederile art. 6 din Legea
privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, raportate la
dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
1. Luand in dezbatere competenta Curtii Constitutionale de a solutiona
obiectia de neconstitutionalitate cuprinsa in sesizarea sprijinita, la data
dezbaterilor, de numai 24 de senatori, Plenul Curtii a decis, cu o majoritate
de 5 voturi, ca aceasta este competenta sa rezolve sesizarea, dat fiind ca
aprecierea constitutionalitatii si a legalitatii actului de sesizare a Curtii
are in vedere momentul inregistrarii sesizarii, iar nu un moment ulterior. S-a
considerat ca, in aceasta privinta, nu-si poate gasi aplicarea principiul
disponibilitatii, intrucat acesta este propriu procesului civil, iar nu unei
proceduri de drept public, cum este aceea a solutionarii obiectiei de
neconstitutionalitate.
2. Textul art. 6 din Legea privind proprietatea publica si regimul juridic
al acesteia, la care se refera obiectia de neconstitutionalitate, este
urmatorul:
"(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al
unitatilor administrativ-teritoriale si bunurile dobandite de stat in perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului, in
temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constitutiei, a tratatelor
internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluarii
lor de catre stat.
(2) Bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute
prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de
succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie.
(3) Instantele judecatoresti sunt competente sa stabileasca valabilitatea
titlului."
3. In temeiul art. 3 alin. (2) si al art. 17 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicata, Curtea Constitutionala constata ca este competenta sa
solutioneze fondul sesizarii de neconstitutionalitate, care i-a fost inaintata
cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constitutie.
4. Invocand neconstitutionalitatea art. 6 din lege in intregul sau, pentru
motivul ca prevederile acestuia "nu sunt conforme si nici compatibile cu
normele constitutionale", autorii obiectiei nu indica nici un text ori
principiu al Constitutiei care ar fi incalcat prin dispozitiile mentionate ale
legii.
Avand in vedere prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata,
Curtea considera ca nu este cazul ca lipsa precizarii exacte a unor texte ori
principii constitutionale incalcate sa fie asimilata, in solutionarea sesizarii
de fata, cu lipsa de motivare in drept, care ar atrage, potrivit practicii
constante a Curtii, respingerea sesizarii (a se vedea, de pilda, deciziile nr.
5/1992, nr. 392/1997 si nr. 412/1997).
Intr-adevar, astfel cum va rezulta din analiza principalului argument adus
de autorii sesizarii, acesta ar putea presupune punerea in discutie a caracterului
retroactiv al textului atacat, asadar a concordantei acestui text cu art. 15
alin. (2) din legea fundamentala.
5. Aprecierile cu caracter moral si politic cu referire la regimul
comunist, cuprinse in sesizare, oricat ar fi de indreptatite, nu pot servi la
solutionarea de catre Curtea Constitutionala a obiectiei de
neconstitutionalitate.
6. Principalul argument adus de autorii obiectiei de neconstitutionalitate
a art. 6 din Legea privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia
porneste de la opinia ca prin acest text se legitimeaza valabilitatea titlului
de proprietate al statului, dupa cum acest titlu a fost sau nu in acord cu
legislatia comunista. Ar fi, in alti termeni, in cadrul acestei opinii - careia
i se raliaza autorul referatului stiintific - sa se recunoasca, printr-o lege
actuala, existenta unor efecte ale anumitor reglementari - caracterizate ca
nedrepte, imorale sau abuzive - din perioada comunista, ceea ce ar echivala cu
legitimarea, prin legea noua, a acestor masuri. In continuarea si dezvoltarea
acestui argument, in referatul stiintific se pune intrebarea "daca o lege
actuala poate declara ca valabile pentru viitor efecte ale nationalizarilor ori
ale confiscarilor anterioare contrare Constitutiei". Si, in fine, ca o concluzie
a referatului, care nu face decat sa expliciteze principalele argumente
cuprinse in sesizarea de neconstitutionalitate: "daca art. 6 mentionat
legitimeaza trecutul, inseamna ca are efect retroactiv, deoarece se aplica
trecutului".
7. Examinarea cuprinsului art. 6 din lege duce la concluzia ca textul
respectiv nu are nici scopul si nici efectul de a "legitima"
reglementari din trecut si nu poate avea in nici un fel caracter retroactiv.
Intr-adevar, pornind de la constatarea existentei in patrimoniul statului a
unor bunuri dobandite, in perioada comunista, prin acte juridice valabile in
raport cu reglementarile atunci in vigoare, textul art. 6 din lege nu face
decat sa declare apartenenta acelor bunuri la unul dintre domeniile pe care
legea le reglementeaza dand expresie art. 135 din Constitutie. In alti termeni,
reglementarea pe care o consacra art. 6 al legii porneste de la constatarea ca,
in lumina principiilor juridice ce pot fi luate in discutie, ca si a situatiei
concrete existente in domeniul proprietatii asupra bunurilor la care se refera
autorii obiectiei de neconstitutionalitate, aceste bunuri apartin, in
proprietate, statului roman, daca au fost dobandite cu respectarea conditiilor
enumerate de textul examinat. Iar constatarea unei asemenea realitati nu
inseamna nicidecum "legitimarea" unor moduri de dobandire ce
contravin in prezent principiilor constitutionale.
Daca simpla recunoastere a dreptului de proprietate - publica sau privata -
a statului asupra bunurilor dobandite prin nationalizare, expropriere etc. ar
echivala cu "legitimarea" neconstitutionala a efectelor unor
reglementari abuzive, atunci ar insemna ca sunt neconstitutionale si Legea nr.
18/1991 privind fondul funciar, precum si Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea
situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in
proprietatea statului. Ar fi, totodata, contrare Constitutiei si toate legile
care, in viitor, ar dispune restituiri de bunuri ori plata de despagubiri in
folosul fostilor proprietari. Aceasta deoarece o lege care dispune retrocedarea
unor imobile nu poate sa nu porneasca de la premisa ca bunurile ce se restituie
sau pentru care se platesc despagubiri au apartinut statului.
Tocmai de aceea - astfel cum a statuat Curtea Constitutionala prin Decizia
nr. 73/1995 - trebuie sa se recunoasca statului dreptul de a hotari neingradit
asupra regimului juridic al bunurilor intrate in patrimoniul sau in baza unor
titluri conforme cu legislatia existenta in momentul dobandirii lor, precum si
de a stabili modul in care - prin restituire in natura, prin plata unor
despagubiri sau in orice alta modalitate - fostii proprietari sau mostenitorii
acestora vor beneficia de reparatii pentru prejudiciile suferite prin aplicarea
unor prevederi legislative in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceasta prerogativa a statului este pe deplin compatibila cu competenta
instantelor judecatoresti de a stabili, in baza art. 6 alin. (3) din lege, in
fiecare caz in parte, valabilitatea titlului de preluare, ceea ce este in
deplina concordanta cu prevederile art. 21 si 125 din Constitutie.
8. Conditiile pe care art. 6 din Legea privind proprietatea publica si
regimul juridic al acesteia le prevede pentru ca un bun sa apartina domeniului
public sau privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale sunt
precizate in lege, pentru prima data, in ceea ce priveste aceste categorii de
bunuri; aceste conditii sunt in deplin acord cu jurisprudenta Curtii
Constitutionale, ca si cu legislatia din perioada in care a avut loc dobandirea
de catre stat a bunurilor respective. Ele corespund totodata reglementarilor in
baza carora s-au retrocedat deja ori au fost stabilite despagubiri pentru
bunurile trecute in proprietatea statului (sau, dupa caz, in proprietatea
cooperatist-agricola).
Enumerarea in art. 6 al legii a acestor conditii acopera in totalitate
dobandirea de bunuri de catre stat "cu titlu", adica in conditiile
respectarii cadrului legal din momentul respectiv. Cea mai mare parte a
bunurilor intrate in patrimoniul statului a fost creata ori dobandita ca urmare
a activitatii economice din intreprinderile statului. Asemenea dobandiri sunt
si ele avute in vedere prin enumerarea conditiilor cuprinse in art. 6.
Contestarea validitatii intrarii in proprietatea statului a unor bunuri in
conditiile enumerate la art. 6 din lege duce, fara nici un temei, la golirea de
continut a patrimoniului statului, de vreme ce in aceasta enumerare sunt
cuprinse, neindoielnic, toate modurile de dobandire a dreptului de proprietate
al statului in perioada avuta in vedere de lege.
9. Astfel cum s-a mai aratat, prevederile art. 6 din lege sunt in deplin
acord cu jurisprudenta Curtii Constitutionale in materia trecerii in
proprietatea statului, prin nationalizare, expropriere ori in virtutea altor
moduri reglementate prin lege, a unor bunuri apartinand proprietatii private,
in perioada regimului comunist.
Intr-adevar, prin Decizia nr. 3/1993, Curtea a stabilit ca prevederile
constitutionale actuale nu pot avea drept urmare desfiintarea unui drept de
proprietate constituit anterior intrarii in vigoare a Constitutiei,
dispozitiile acesteia aplicandu-se numai in ceea ce priveste regimul dreptului
respectiv.
Ulterior, prin Decizia nr. 73/1995 s-a statuat in sensul ca, in ceea ce
priveste solutionarea conflictului legilor in timp, legea posterioara nu poate,
fara a avea caracter retroactiv, sa aduca atingere modalitatii in care legea
anterioara a constituit dreptul respectiv, modalitate guvernata de principiul
tempus regit actum.
In consecinta, chiar daca nationalizarea sau alte moduri prin care, sub
imperiul unor legi anterioare, a luat nastere dreptul de proprietate al
statului nu sunt corespunzatoare prevederilor Constitutiei, dreptul subiectiv
de proprietate al statului, constituit potrivit reglementarilor legale
anterioare actualei legi fundamentale, nu este stins ca efect al intrarii in
vigoare a acesteia, independent de modificarile aduse regimului juridic al
proprietatii.
Asadar fiind, se arata in decizia mentionata a Curtii, dreptul fostului
proprietar de a i se restitui imobilul se naste in viitor, prin aplicarea
prevederilor legale care ii reconstituie acest drept. Prevederile privind
garantarea si ocrotirea proprietatii, potrivit art. 41 din Constitutie, se
aplica numai dupa reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.
Cu toate acestea, in cazul imobilelor preluate de stat fara titlu, dreptul
de proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desfiintat, iar statul nu a
devenit proprietar (Decizia Curtii Constitutionale nr. 73/1995).
10. Cu privire la cuprinsul art. 6 din lege, avut in vedere prin obiectia
de neconstitutionalitate, este evident ca acesta nu poate fi considerat ca
avand caracter retroactiv, de vreme ce se refera la apartenenta unor bunuri la
domenii ce nu au existat anterior Constitutiei din anul 1991. Tot asemenea,
textul alin. (1) nu poate avea nici efectul de a face imposibila, in viitor,
retrocedarea bunurilor intrate in proprietatea statului cu titlu. In primul
rand, cuprinsul art. 6 alin. (1) nu se ocupa in nici un fel de retrocedarea
bunurilor dobandite de stat in temeiul unui titlu valabil, caci un asemenea
titlu putea fi reprezentat, de pilda, de un contract de vanzare-cumparare ori
de dobandirea unei succesiuni vacante etc., adica de acte juridice care nu au
nimic abuziv ori imoral.
Pe de alta parte - se sustine prin referatul stiintific alcatuit la
solicitarea Curtii - pentru bunurile ce fac parte, in sensul art. 6 din lege,
din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale,
repararea abuzurilor din trecut este imposibila si pentru ca aceste bunuri sunt
inalienabile, insesizabile si imprescriptibile; reparatia s-ar putea face,
asadar, numai pentru bunurile din domeniul privat.
Acest punct de vedere nu poate fi retinut. In primul rand, daca ar exista
un asemenea obstacol, acesta ar privi numai restituirea in natura, iar nu si
reparatia prin echivalent. In al doilea rand - si este un aspect esential -
trebuie retinut ca legea reglementeaza modul de trecere a unui bun din domeniul
public in cel privat, prin hotarare a Guvernului ori, dupa caz, a consiliului
judetean (art. 10 din lege). Asa fiind, deoarece restituirea in natura fostilor
proprietari a unor asemenea bunuri ar urma sa fie stabilita prin lege, ea ar
urma sa fie asimilata, pentru bunurile ce apartin domeniului public al
statului, cu o prealabila trecere a bunului respectiv in domeniul privat. In
mod asemanator se vor putea gasi solutii si pentru bunurile care, facand
obiectul proprietatii publice a unitatilor administrativ-teritoriale, ar urma
sa fie restituite fostilor proprietari.
Asadar, simpla apartenenta a unui bun la domeniul public nu poate fi un
obstacol pentru restituirea lui in natura vechiului proprietar si, cu atat mai
putin, pentru despagubirea acestuia prin echivalent.
Asa fiind, concluzia cuprinsa in sesizarea de neconstitutionalitate,
potrivit careia bunurile indicate la art. 6 din lege nu mai pot fi restituite
fostilor proprietari ori ca restituirea nu mai este dorita de legiuitor (care
se va limita la restituirea celor dobandite de stat fara titlu), reprezinta
exclusiv rezultatul unor supozitii fara nici un suport in substanta
reglementarii. Faptul ca art. 26 din lege stabileste obligatia Guvernului de a elabora
proiectul unei legi de restituire in natura sau in echivalent a imobilelor
preluate in mod abuziv (iar nu a tuturor imobilelor, deci si a acelora preluate
altfel decat abuziv) poate avea in vedere faptul ca, in sens larg,
nationalizarea si alte moduri de trecere a unor bunuri apartinand
particularilor in proprietatea statului au caracter abuziv (chiar in prezenta
unor titluri "valabile") sau poate insemna doar o prioritate pe care
legea o reglementeaza in ceea ce priveste restituirea bunurilor respective.
In fine, alin. (2) si (3) ale art. 6 consacra, pe de o parte, competenta
instantelor judecatoresti in solutionarea actiunilor in revendicare privind
imobile preluate fara titlu, inclusiv prin violenta, iar pe de alta parte,
recunoasterea competentei instantelor de a stabili validitatea titlului de
trecere a unor bunuri in proprietatea statului, fara de care nu le poate fi
recunoscuta competenta de a statua in actiunile de revendicare.
In aceasta problema Curtea Constitutionala s-a pronuntat (prin Decizia nr.
112/1995) in acelasi sens, hotarand ca revine instantelor judecatoresti sa
stabileasca daca, in regimul reglementarilor legale de la data dobandirii
bunului, acesta a putut trece in proprietatea statului sau daca, in lipsa unui
titlu legal, o asemenea dobandire a proprietatii nu a avut loc niciodata.
Oricum, chestiunile referitoare la reglementarea prin legi viitoare a
restituirii unor bunuri ori a acordarii unor despagubiri pentru pagubele
suferite de fostii proprietari nu tin de constitutionalitatea textelor la care
se refera obiectia de neconstitutionalitate.
11. In sesizarea de neconstitutionalitate se sustine, de asemenea, ca
repunerea fostilor proprietari in situatia anterioara ar urma sa fie
reglementata prin acte normative speciale, iar nu prin Legea privind
proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, care are caracterul unei
legi-cadru.
In legatura cu aceasta sustinere Curtea retine ca stabilirea cuprinsului
unei legi, asadar alegerea reglementarilor ce o compun, nu este o chestiune de
constitutionalitate, ci, cel mult, una de tehnica legislativa. In acest domeniu
legiuitorul este, desigur, suveran.
De altfel, chiar si in ipoteza in care Curtea Constitutionala ar considera
ca unele prevederi ale legii de fata ar fi mai potrivite in cuprinsul unei legi
viitoare, ea nu ar putea nicicum sa elimine din lege un text sau altul spre a
fi cuprins intr-o reglementare ce s-ar da cu o alta ocazie. Aceasta, deoarece
Curtea nu se poate substitui legiuitorului.
12. Autorii sesizarii exprima, tot astfel, opinia ca inceputul perioadei ce
trebuie avuta in vedere, in ceea ce priveste trecerea imobilelor in
proprietatea statului, ar incepe de la 30 decembrie 1947, iar nu - asa cum se
prevede in lege - de la 6 martie 1945. Este insa evident ca, in afara oricaror
consideratii teoretice ori practice, nu este in atributia Curtii de a hotari
modificarea textelor legii supuse controlului de constitutionalitate, pentru ca
in acest fel s-ar substitui legiuitorului incalcand dispozitiile art. 58 alin.
(1) din Constitutie si ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata.
13. In legatura cu cuprinsul art. 6 din lege, la care se refera obiectia de
neconstitutionalitate, acesta a fost caracterizat in referatul stiintific aflat
la dosar ca fiind inutil.
In aceasta privinta trebuie observat, in primul rand, ca nici Curtea
Constitutionala si nici organele ori persoanele care aplica o reglementare
legala nu au indreptatirea sa considere ca in lege exista texte inutile, caci,
spre a fi aplicata, legea trebuie interpretata in sensul in care produce
efecte, iar nu in acela in care nu ar produce nici un efect.
Pe de alta parte insa, chiar daca s-ar aprecia ca un text ar fi inutil,
este evident ca acest fapt nu determina si caracterul sau neconstitutional.
14. In lumina celor aratate, Curtea Constitutionala considera ca sesizarea
de neconstitutionalitate formulata de grupul celor 26 de senatori de a constata
neconstitutionalitatea art. 6 din Legea privind proprietatea publica si regimul
juridic al acesteia urmeaza sa fie respinsa.
Admiterea obiectiei de neconstitutionalitate ar pune Curtea Constitutionala
in situatia de a atribui art. 6 din lege efecte ce nu ar putea fi acceptate
decat prin deplasarea elementelor rationamentelor logice si juridice pe alte
fagasuri decat cele care le sunt proprii, cu consecinte mergand pana la
nerecunoasterea posibilitatii de despagubire a fostilor proprietari.
Solutia preconizata in sesizarea de neconstitutionalitate ar avea si
efectul - deopotriva inacceptabil - de a pune instanta de jurisdictie
constitutionala in situatia de a se pronunta asupra conformitatii unui text de
lege cu prevederile Constitutiei, pornind nu de la reglementarea pe care textul
o contine nemijlocit, ci de la premise ale acestei reglementari, ce isi gasesc
sorgintea in dispozitii legale mai vechi, care, din diferite motive, nu pot sau
nu mai pot sa fie supuse controlului de constitutionalitate.
Un asemenea mod de a proceda ar putea deschide calea eludarii dispozitiilor
legii fundamentale privind controlul de constitutionalitate.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. a) din Constitutie,
precum si al art. 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.a), al art. 17 si urmatoarele
din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Constata ca prevederile art. 6 din Legea privind proprietatea publica si
regimul juridic al acesteia sunt constitutionale.
Definitiva si obligatorie.
Decizia se comunica Presedintelui Romaniei.
Deliberarea a avut loc la data de 21 octombrie 1998 si la ea au participat:
Lucian Mihai, presedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Gabor Koszokar,
Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu si Romul Petru
Vonica, judecatori.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent sef,
Claudia Miu