DECIZIE Nr.
1355 din 22 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 43 alin. (3) din Ordonanta
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 852 din 9 decembrie 2009
Nicolae Cochinescu - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Fabian Niculae -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Pal Ekc" - S.R.L, din Comăneşti în Dosarul nr.
4.703/260/2007 al Tribunalului Bacău - Secţia comercială şi contencios
administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate invocând jurisprudenţa în
materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 3 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 4.703/260/2007, Tribunalului Bacău - Secţia comercială şi
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Pal
Ekc" - S.R.L, din Comăneşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei
contestaţii la executare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 43 alin. (3) din Codul de
procedură fiscală, prevăzând că actele administrative fiscale transmise prin
mijloace informatice sunt valabile şi atunci când sunt nesemnate şi
neştampilate, contravin dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind
semnătura electronică, potrivit cărora un înscris în formă electronică
îndeplineşte cerinţa de validitate dacă actul încorporează semnătura
electronică. Astfel, textul criticat derogă de la prevederile de lege
menţionate, încălcând dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie.
Tribunalul Bacău - Secţia comercială şi contencios
administrativ şi-a exprimat opinia în sensul că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, având următorul cuprins: „Actul
administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor
informatice este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor
împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului
emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie."
Autorul acesteia consideră că dispoziţiile art. 43
alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 contravin dispoziţiilor art. 16
din Constituţie, privind egalitatea în faţa legii, întrucât derogă de la
dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se
constată că aceasta este nefondată, urmând să fie respinsă. In practica sa
jurisdicţională, Curtea a statuat, în mod constant, că, în cadrul politicii de
legiferare, legiuitorul are dreptul să opteze pentru soluţia legislativă pe
care o consideră adecvată în reglementarea unui domeniu, drept ce îşi are sorgintea
în dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul
este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării". Preferinţa
Parlamentului pentru o anumită soluţie legislativă este un atribut suveran al
acestuia, atâta timp cât nu contravine normelor şi principiilor Constituţiei
(Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 177 din 8 august 1995). Aşadar, legiuitorul poate să prevadă
elemente de validitate diferite pentru categorii diferite de acte juridice.
Astfel, Legea nr. 455/2001 reglementează semnătura electronică a actelor sub
semnătură privată, iar dispoziţiile criticate reglementează elementele
obligatorii ale actelor administrative fiscale, care sunt acte de drept public.
Susţinerea că această reglementare derogatorie încalcă dispoziţiile art. 16 din
Constituţie este nefondată, deoarece garanţia constituţională instituită de
acest articol priveşte dreptul fundamental al cetăţenilor la egalitate în faţa
legii şi a autorităţilor publice. In plus, persoanele care cad sub incidenţa
Legii nr. 455/2001 au calitatea de subiecte ale unui raport juridic de drept
privat, iar cele care cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 au calitatea de subiecte ale unui raport
juridic de drept public. Ca urmare, stabilirea unui tratament juridic diferit
este justificată obiectiv şi raţional atunci când este aplicabil unor situaţii
diferite.
In jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a mai
pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, prin raportare la dispoziţiile art. 16 din
Constituţie, prin Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009. In considerentele
acelei decizii Curtea a statuat, în esenţă, că, potrivit art. 43 alin. (2) din
Codul de procedură fiscală, un act administrativ fiscal, indiferent de
mijloacele folosite pentru emiterea lui, este valid câtă vreme cuprinde suficiente
elemente pentru a putea fi identificat organul emitent, In aceste condiţii,
este evident că va putea fi identificată persoana împuternicită a organului
fiscal care a emis acel act, aceasta putând fi trasă la răspundere
disciplinară, civilă sau penală, după caz. O asemenea persoană va răspunde în
faţa legii în aceleaşi condiţii ca şi persoana care a semnat şi ştampilat actul
administrativ fiscal.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Pal Ekc" - S.R.L, din Comăneşti în Dosarul nr. 4.703/260/2007
al Tribunalului Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 octombrie
2009.
PREŞEDINTE,
NICOLAE COCHINESCU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae