DECIZIE Nr.
134 din 14 iulie 2008
pentru completarea Comisiei
de negociere a Metodologiei privind utilizarea operelor muzicale prin
comunicare publica, prin punerea la dispozitia publicului a operelor muzicale
pe internet sau alte retele de comunicatii de date, cu fir sau fara fir, si drepturile
patrimoniale cuvenite in mod corespunzator titularilor drepturilor de autor,
constituita prin Decizia directorului general al Oficiului Roman pentru
Drepturile de Autor nr. 128/2008
ACT EMIS DE:
OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 570 din 29 iulie 2008
Având în vedere solicitarea Asociaţiei Naţionale a
Internet Service Providerilor din România (A.N.I.S.P), înregistrată la Oficiul
Român pentru Drepturile de Autor cu nr. SDG/1.806 din 8 iulie 2008, completată
prin Adresa nr. SDG/1.806 din 9 iulie 2008, privind includerea sa în comisia de
negociere, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Decizia directorului
general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 128/2008,
conform dispoziţiilor art. 131 alin. (1)-(3) din Legea
nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi
completările ulterioare,
ţinând cont de Referatul nr. SG/1.791 din 14 iulie 2008
al Direcţiei registre, gestiune colectivă şi relaţii publice,
în baza prevederilor art. 7 alin. (3) din Hotărârea
Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura
personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român
pentru Drepturile de Autor,
directorul general al Oficiului Român pentru
Drepturile de Autor emite următoarea decizie:
Art. 1. - Se completează Comisia de negociere a
Metodologiei privind utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică, prin
punerea la dispoziţia publicului a operelor muzicale pe internet sau alte
reţele de comunicaţii de date, cu fir sau fără fir, şi drepturile patrimoniale
cuvenite în mod corespunzător titularilor drepturilor de autor, constituită
prin Decizia nr. 128/2008 a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în sensul că,
din partea utilizatorilor, va participa la negocieri şi Asociaţia Naţională a
Internet Service Providerilor din România (A.N.I.S.P).
Art. 2. - Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind
dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările si completările
ulterioare.
Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile
de Autor,
Eugen Vasiliu