Decizia Nr.1328 din 11.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68¹, art. 143 alin. 1 şi art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie Voicu în Dosarul nr. 2.483/96/2010 al Tribunalului Harghita - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.518D/2010.La apelul nominal răspunde personal Ion Gheorghe Drăguşin, precum şi personal Ilie Radu, Florian Schian şi Nelu Stoian, asistaţi de apărătorii aleşi Lorena Maria Creţescu şi Iulia Andrea Băbeanu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţii la dosar, aceştia fiind şi reprezentanţii părţilor Dobrin Drăguşin, Ion Mitu şi Stan Colonel.Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 128D/2011, nr. 380D/2011 şi nr. 911D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68¹, art. 143 alin. 1 şi art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, în primele două dosare, şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, în cel de-al treilea dosar, excepţie ridicată de Mihai Dumitru, Stelian Marius Petcu şi, respectiv, de Dănuţ Gabi Azamfirei în dosarele nr. 18.580/302/2010, nr. 4.508/302/2011 şi nr. 7.313/302/2011 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală.La apelul nominal răspund personal autorii excepţiei Stelian Marius Petcu şi Dănuţ Gabi Azamfirei şi părţile Alexandru Boboc, Marius Cârnaru, Mihaiţă Irinel Duduman, Vasile Gheorghe, Sever Parici, Dumitru Paul Purcel, Remus Ştefan Stancu şi Călin Constanţa Lori. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Autorii, părţile prezente şi reprezentanţii acestora sunt de acord cu conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 128D/2011, nr. 380D/2011 şi nr. 911D/2011 la Dosarul nr. 4.518D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorilor excepţiei Stelian Marius Petcu şi Dănuţ Gabi Azamfirei, care solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată.Avocaţii Lorena Maria Creţescu şi Iulia Andrea Băbeanu, în calitate de apărători ai părţilor Florian Schian, Ion Mitu, Dobrin Drăguşin, Nelu Stoian, Ilie Radu şi Stan Colonel, arată că nu susţin excepţia de neconstituţionalitate invocată de Ilie Voicu.Celelalte părţi prezente arată că nu înţeleg motivul pentru care se află în faţa Curţii Constituţionale.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 8 noiembrie 2010, 7 ianuarie 2011, 14 martie 2011 şi 6 mai 2011, pronunţate în dosarele nr. 2.483/96/2010, nr. 18.580/302/2010, nr. 4.508/302/2011 şi nr. 7.313/302/2011, Tribunalul Harghita - Secţia penală şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68¹, art. 143 alin. 1 şi art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Ilie Voicu, Mihai Dumitru, Stelian Marius Petcu şi Dănuţ Gabi Azamfirei în dosarele de mai sus, având ca obiect soluţionarea unor cauze penale în care a fost dispusă măsura arestării preventive în temeiul art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 68¹ şi art. 143 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la prezumţia de nevinovăţie, deoarece în practică magistraţii asimilează sintagma „indicii temeinice“, cuprinsă în cele două texte criticate, cu sintagma „probe temeinice“ şi astfel pronunţă încheieri de şedinţă sau chiar sentinţe prin care se menţin măsurile de arestare preventivă până la judecata pe fond a cauzei. Nu se poate vorbi de un proces echitabil şi de o soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil atunci când judecătorul confundă voit indiciile temeinice cu probele temeinice şi nu trece la judecata pe fond a cauzei.Prevederile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la libertatea individuală şi la rolul Ministerului Public în activitatea judiciară, deoarece, potrivit Legii fundamentale, procurorul apără ordinea de drept, şi nu ordinea publică. Cele două noţiuni nu se exclud una pe cealaltă, nu se află în contradicţie, dar nici nu pot fi confundate, confuzie care creează aparenţa de legalitate cererilor acestora cu privire la propunerile de arestare preventivă. Tribunalul Harghita - Secţia penală, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 68¹ cu denumirea marginală Indicii temeinice, art. 143 alin. 1 cu denumirea marginală Condiţiile reţinerii şi art. 148 alin. 1 lit. f) cu denumirea marginală Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului, toate din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 68¹: „Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta.“;

– Art. 143 alin. 1: „Măsura reţinerii poate fi luată de procuror ori de organul de cercetare penală faţă de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.“;

– Art.148 alin. 1 lit. f): „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre următoarele cazuri: [...]f)inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.“Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 referitoare la Libertatea individuală şi ale art. 131 alin. (1) referitoare la rolul Ministerului Public în activitatea judiciară. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 68¹ şi art. 143 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 455 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 20 mai 2008, Deciziei nr. 344 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 11 februarie 2003, şi, respectiv, a Deciziei nr. 462 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 11 ianuarie 2005, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (11), conform cărora, „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată“. Totodată, dispoziţiile procedural-penale care reglementează condiţiile reţinerii, respectiv cele care definesc sintagma „indicii temeinice“ nu introduc nicio discriminare şi, de asemenea, nu îngrădesc dreptul persoanei de a se adresa justiţiei, de a fi apărată şi de a se prevala de toate garanţiile care caracterizează un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale. De asemenea, prin Decizia nr. 983 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 5 august 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, statuând că acestea sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 131, care statuează că Ministerul Public apără „ordinea de drept“. În procesul penal din România procurorul acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii, dar şi ale părţii din proces, în spiritul legalităţii. Cele două noţiuni, ordinea de drept şi ordinea publică, nu se exclud şi nu se află în contradicţie, fiind într-o relaţie de interdependenţă. Astfel, ordinea de drept se concretizează în ordinea publică prin asigurarea respectării legii penale. În plus, prin Decizia nr. 81 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 22 februarie 2011, şi prin Decizia nr. 76 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 22 februarie 2005, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 148 din Codul de procedură penală, care prevăd cazurile şi condiţiile în care poate fi dispusă măsura arestării preventive, dezvăluie natura juridică a măsurii procesuale examinate, aceea de mijloc de dinamizare a urmăririi penale şi a procesului penal în general. Din interpretarea raţională a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală nu rezultă că inculpatului i se impută săvârşirea unei infracţiuni, fapt care nu poate fi stabilit decât prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă, ci că există probe sau indicii considerate ca fiind temeinice, în raport cu stadiul în care se află procesul penal, despre săvârşirea unei infracţiuni. Folosirea în textul contestat a termenului „infracţiune“ în locul sintagmei „faptă prevăzută de legea penală“ are o semnificaţie pur tehnică, aceasta desemnând încadrarea faptei cu privire la care există probe sau indicii temeinice că a fost săvârşită de inculpat într-un anumit text de lege care prevede fapta ca infracţiune şi o sancţionează cu o pedeapsă de o anumită gravitate. De aceea, nu se poate susţine că dispoziţiile legale examinate ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie privitoare la prezumţia de nevinovăţie. Pe de altă parte, garanţiile procesuale pe care legea le oferă inculpatului şi, în special, dreptul acestuia de a se plânge împotriva măsurii arestării preventive atestă conformitatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile art. 23 din Constituţie, care impun ca măsura arestării preventive să se ia numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. Astfel, încheierea prin care se dispune măsura privativă de libertate este supusă căilor de atac, punerea în libertate a celui arestat fiind obligatorie dacă motivele care au stat la baza ei nu mai subzistă şi, nu în ultimul rând, persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune. În plus, în faza de judecată, instanţa este datoare să verifice periodic şi nu mai târziu de 60 de zile legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat ori dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice măsura privării de libertate. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68¹, art. 143 alin. 1 şi art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie Voicu în Dosarul nr. 2.483/96/2010 al Tribunalului Harghita - Secţia penală şi de Mihai Dumitru, Stelian Marius Petcu şi Dănuţ Gabi Azamfirei în dosarele nr. 18.580/302/2010, nr. 4.508/302/2011 şi nr. 7.313/302/2011 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru