Decizia Nr.1312 din 04.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Cornel Militaru în Dosarul nr. 2454.1/105/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 653D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 25 martie 2010, arătând totodată că nemulţumirea autorului excepţiei cu privire la modul în care a fost aplicat textul legal criticat excedează competenţei Curţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2454.1/105/2009, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Cornel Militaru cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei nr. 1.760/2010, pronunţată de Tribunalul Prahova, prin care a fost admisă cererea lichidatorului judiciar în sensul instituirii răspunderii pentru plata pasivului neacoperit al societăţii debitoare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prin dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 se instituie prezumţia culpei persoanei a cărei răspundere personală patrimonială se solicită a fi stabilită, iar, în prezenta cauză, aceasta a fost făcută fără a se fi efectuat o minimă administrare de probatorii, cel puţin o expertiză contabilă, astfel fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:– Art. 138: „(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:a)au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;b)au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;c)au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;d)au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;e)au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;f)au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;g)în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.(1¹) În cazul plăţilor prevăzute la alin. (1) lit. g), răspunderea reprezentantului legal al persoanei juridice nu va putea fi angajată dacă acestea au fost efectuate, cu bună-credinţă, în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale, sub rezerva ca acordul să fi fost de natură a conduce, în mod rezonabil, la redresarea financiară a debitorului şi să nu fi avut ca scop prejudicierea şi/sau discriminarea unor creditori. În raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1), administratorul judiciar/lichidatorul va preciza dacă plăţile prevăzute la alin. (1) lit. g) au fost efectuate în executarea unui astfel de acord. Prevederile mai sus menţionate se vor aplica şi în cazul în care acordul se realizează în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 381/2009. (2) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni.(3) Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.(4) În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiţia ca apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţă. Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvenţă sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvenţă şi au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii.(5) Cererea introdusă în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3) se va judeca separat, formându-se un dosar care va purta acelaşi număr cu dosarul de fond şi căruia i se va adăuga cuvântul «bis».(6) În cazul în care s-a pronunţat o hotărâre de respingere a acţiunii introduse în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3), administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenţionează să formuleze recurs împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenţiei sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 40 referitor la dreptul de asociere, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, precum şi dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul oricărei persoane de a se adresa în mod efectiv instanţelor judiciare naţionale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie sau prin lege. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei au mai fost supuse controlului de constituţionalitate pentru critici de neconstituţionalitate similare. Astfel, prin Decizia nr. 449 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 18 iulie 2011, Curtea a reţinut că prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumţia de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere dacă au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a societăţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum şi căile legale de atac. Soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin decizia menţionată, precum şi considerentele care au stat la baza ei îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu se invocă elemente noi, de natură a schimba această jurisprudenţă. Referitor la susţinerea potrivit căreia, în speţa de faţă, cererea lichidatorului a fost admisă şi s-a procedat la atragerea răspunderii pentru starea de insolvenţă a societăţii fără a se efectua niciun probatoriu, aceasta ţine de modul în care instanţa de judecată a înţeles să aplice şi să interpreteze legea, nefiind o problemă de contencios constituţional. În ceea ce priveşte invocarea art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 40 referitor la dreptul de asociere şi art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu arată în ce constă pretinsa contrarietate a textului criticat cu acestea, or Curtea nu se poate substitui prin invocarea unor motive de neconstituţionalitate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Cornel Militaru în Dosarul nr. 2454.1/105/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu