Decizia Nr.1265 din 27.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Salariaţilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din Bucureşti în Dosarul nr. 2.168/116/2010 al Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 16D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se apreciază că salariaţii din sectorul public şi cei din sectorul privat se află într-o situaţie juridică diferită, ţinând cont de sursa de finanţare a salariilor acestora, astfel încât şi tratamentul juridic aplicat acestora trebuie să fie diferit. Prin urmare, modificarea prin lege a contractelor individuale de muncă a personalului plătit din fonduri publice este consecinţa firească a legăturii directe existente între acesta şi bugetul de stat.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 24 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.168/116/2010, Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Salariaţilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii autorului excepţiei de acordare a unor drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că modificarea contractului individual de muncă al lucrătorilor din sectorul bugetar prin voinţa unilaterală a legiuitorului, în lipsa acordului de voinţă al angajatului, constituie o încălcare a textului art. 16 din Constituţie, din moment ce pentru angajaţii din sectorul privat o atare posibilitate este exclusă. Se arată că atât angajaţii din mediul privat, cât şi cei din mediul public sunt înainte de toate salariaţi, iar distincţia public-privat nu are nicio relevanţă pentru ca acestora să li se aplice un tratament juridic diferenţiat în privinţa modificării contractului individual de muncă. Prin urmare, se apreciază că textul de lege criticat impune în privinţa angajaţilor din mediul public, faţă de cei din mediul privat, un tratament juridic diferit, fără o justificare obiectivă şi raţională. Totodată, se consideră că este încălcat şi dreptul de proprietate privată al angajatului din mediul public, în acest sens fiind invocată Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Buchen împotriva Republicii Cehe.În fine, se arată că, întrucât legiuitorul poate modifica după bunul plac orice element al contractului individual de muncă prin acte normative, sunt încălcate implicit şi prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie.Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 16 din Constituţie, întrucât se aplică tuturor categoriilor de persoane ale căror raporturi de muncă au luat naştere în baza unor contracte individuale de muncă. Totodată, se apreciază că atât Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice admit posibilitatea diminuării rezonabile a gradului de protecţie oferită dreptului la muncă atât timp cât nu este afectată substanţa dreptului.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, se arată că reglementarea prin lege a conţinutului anumitor clauze ale contractului individual de muncă nu este contrară textelor constituţionale invocate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, reprezentând chiar o măsură de protecţie a salariaţilor care trebuie astfel să îşi cunoască drepturile şi obligaţiile care decurg din contractul individual de muncă. Totodată, apreciază că art. 44 din Constituţie, invocat în susţinerea excepţiei, nu are incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 17 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. În realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, Curtea constată că autorul acesteia critică numai teza finală a art. 17 alin. (4) din lege.Ulterior sesizării Curţi Constituţionale, art. 17 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 a fost modificat prin Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, iar Legea nr. 53/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Soluţia legislativă criticată a fost, de principiu, menţinută şi se regăseşte în prezent la art. 17 alin. (5) teză finală din lege, text asupra căruia Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmează a se pronunţa şi care are următorul cuprins:(5) Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariţiei modificării, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 44 privind proprietatea privată. Totodată, se consideră a fi încălcate şi prevederile art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocându-se în acest sens Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Buchen împotriva Republicii Cehe.Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată că autorul excepţiei porneşte de la o ipoteză greşită, în sensul în care teza finală a art. 17 alin. (5) din lege se aplică numai angajaţilor din sfera publică. Or, acest text vizează toate raporturile de muncă existente la un moment dat şi care sunt modificate în mod expres printr-o lege. Nu se poate susţine că, de principiu, legiuitorul nu poate interveni în raporturile de muncă stabilite în sfera privată printr-un act normativ, acesta, spre exemplu, putând modifica durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul; condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia; durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână; contractul colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului; durata perioadei de probă etc. Mai mult, legiuitorul poate modifica şi cuantumul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, astfel încât, indiferent de cele consemnate în contractul individual de muncă, părţile nu pot prevedea drepturi băneşti inferioare acestuia. Rezultă că această prevedere legală permite legiuitorului să îşi îndeplinească obligaţia pozitivă de a prevedea şi crea cadrul legal necesar în care să se desfăşoare raporturile de muncă.Desigur, există unele situaţii în care legea nu poate interveni în raporturile dintre angajaţii şi angajatorii privaţi, respectiv în privinţa cuantumului concret al salariilor ce depăşesc cuantumul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, situaţie care ab initio este exclusă în raporturile dintre angajaţii şi angajatorii din mediul public.Astfel, prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a statuat că angajaţii din mediul public nu se află în aceeaşi situaţie juridică precum cei din mediul privat. Cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele de bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte cheltuielile din acest buget. Or, salariile/ indemnizaţiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat şi un angajator. Curtea a arătat că obligarea de către stat, deci de către un terţ, raportat la contractul individual de muncă încheiat, atât a angajatorului de a-şi reduce cheltuielile de personal, cât şi a angajatului în sensul diminuării veniturilor sale, ar încălca în mod flagrant art. 1 alin. (3) şi (5), art. 41, art. 44 şi art. 45 din Constituţie.Autorul excepţiei contestă tocmai acest aspect, respectiv faptul că numai în sfera publică statul poate modifica, fără încheierea unui act adiţional, contractul individual de muncă sub aspectul salariului sau sporurilor acordate. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, din punctul de vedere al sursei de finanţare a cheltuielilor de personal angajaţii din sfera publică şi cei din sfera privată nu sunt în aceeaşi situaţie juridică, sursa de finanţare fiind indisolubil legată de bugetul public naţional.Rezultă că în sfera privată, sub aspectul mai sus menţionat, legea nu poate interveni, iar în sfera publică această intervenţie este justificată în mod obiectiv şi raţional de natura sursei de finanţare a cheltuielilor de personal.De asemenea, prin Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, Curtea a statuat că în sfera publică salariile/indemnizaţiile/soldele sunt stabilite în baza legii [a se vedea, în acest sens, şi art. 162 alin. (3) din Codul muncii], ca act al legiuitorului originar sau delegat; legea este cea care oferă angajatorului public o marjă privind acordarea anumitor sporuri specifice, acesta neavând competenţa de a acorda drepturi salariale numai în baza şi în temeiul unei manifestări discreţionare de voinţă. Manifestarea sa de voinţă este condiţionată şi totodată limitată de lege. Însă, atunci când legea diminuează cuantumul sporurilor sau le suprimă, contractul individual de muncă nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinţei concordante a celor două părţi contractante pentru a se aplica noile prevederi legale.În fine, prin Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Curtea a constatat că ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Raţiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării şi încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte şi să fie în acord cu legea.În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, conţinutul normativ al textului criticat neavând nicio legătură cu acestea. Mai mult, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată în cauză se referă la pensii, şi nu la raporturi de muncă.Textul criticat nu contravine nici art. 1 alin. (3) din Constituţie din moment ce, astfel cum s-a arătat, intervenţia legiuitorului, de principiu, priveşte toate categoriile de angajaţi, iar voinţa sa nu poate fi arbitrară, ci supusă principiilor şi rigorilor Constituţiei; mai mult, aceasta, fiind materializată într-un act normativ de reglementare primară, poate fi cenzurată de către Curtea Constituţională pe calea controlului de constituţionalitate, garanţie a asigurării supremaţiei Constituţiei.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (5) teza finală din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Salariaţilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din Bucureşti în Dosarul nr. 2.168/116/2010 al Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Benke Károly