DECIZIE   Nr. 123 din 22 octombrie 1996

cu privire la constitutionalitatea art. 200 alin. 1 in redactarea adoptata prin Legea pentru modificarea si completarea Codului penal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 289 din 14 noiembrie 1996

    Curtea Constitutionala a fost sesizata la data de 5 octombrie 1996 de catre 102 deputati, si anume: domnii Emil Roman, Nicolae Octavian Daramus, Lazar Ladariu, Gheorghe Dobre, Aurel Dragomir, Horia Pop, Ioan Pop, Petru Ioan, Costica Ciurtin, Ioan Sintu, Petru Steola, Aurel Jecan, Corneliu Balan, Vasile Potolinca, Gheorghe Branzei, Vasile Ionescu, Tudor Radu, Craciun M. Floruta, Vasile Suta, Ioan Sonea, Nicolae Bud, Coriolan Bucur, Mircea Leonte, Ion Dumitrescu, Ioan-Catalin Iamandi, Petrica Petre, Adrian Duta, Constantin Ivanovici, Anton Mangiurea, Gheorghe Zgondea, Francisc Toba, Daniel Frunzescu, Mircea Porojan, Florin Negoita, Nicolae Mischie, Gheorghe Roman, Ioan Costin, Ion Lazia, Vasile Dorin Munteanu, Vasile Cristea, Adrian-Constantin Pitca, Gheorghe Popa, Ionel Bondariu, Ion Cornita, Emilian Bratu, George Stanescu, Viorel Pavel, Petre Dugulescu, Valentin Argesanu, Constantin Ionescu, Alexandru Simionovici, Ion Berciu, Barbu Pitigoi, Mircea Ioan Popa, Aurelian Paul Alecu, Emil-Teodor Popescu, Mircea Ciumara, Otto-Ernest Weber, Ion Bold, Cornel Sturza Popovici, Costel Paunescu, Stefan Tcaciuc, Slavomir Gvozdenovici, Anton Nicolau, Iohan-Peter Babias, Feuzia Rusid, Valentin Iuliano, Emeric Feric, Tasin Gemil, Ioan Victor Pica, Leonida Lari-Iorga, Cornel Brahas, Tudor Mohora, Grigore Raban, Teodor Vintilescu, Simion Silviu Somicu, Petre Turlea, Ion Dobrescu, Nicolae Draghinea, Mitica D. Balaet, Constantin Emil Hoara, Dumitru Dragut, Fanica Danila, Mihail Paraluta, Constantin Rotaru, Gheorghe Fition, Mircea Chiostec, Eugen Costel Popescu, Florea Danciu, Anghel Stanciu, Constantin Gheorghe, Viorel Burlacu, Toader Constantinescu, Iuliu Ioan Furo, doamna Smaranda Ionescu, domnii Marcel Moldoveanu, Ioan Tanasa, Ion Hortopan, Ion Dutu, Ion Muresan si Dan Cristian Popovici, in legatura cu neconstitutionalitatea art. 200 alin. 1 in redactarea adoptata prin Legea pentru modificarea si completarea Codului penal.
    In sesizare se sustine, in esenta, ca art. 200 alin. 1, care incrimineaza relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, incalca prevederile art. 26 alin. (1) si alin. (2), corelate cu art. 82 alin. (2) si art. 103 alin. (1) din Constitutie.
    Cu privire la dispozitiile art. 26 din Constitutie, din sesizare rezulta ca acestea sunt incalcate prin faptul ca textul art. 200 alin. 1 nu incrimineaza, in toate cazurile, relatiile homosexuale, desi acestea sunt contrare bunelor moravuri chiar si atunci cand nu au loc in public sau nu produc scandal public. Or, potrivit dispozitiilor din art. 26 alin. (2) din Constitutie, persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi numai daca nu incalca ordinea publica sau bunele moravuri, astfel incat "nici o persoana fizica nu poate invoca dreptul de a dispune de ea insasi si nici sa pretinda autoritatilor publice sa-i respecte si sa-i ocroteasca viata intima, familiala si privata in scopul incalcarii bunelor moravuri".
    In ceea ce priveste dispozitiile art. 82 alin. (2) si art. 103 alin. (1) din Constitutie, privitoare la juramantul pe care autoritatile statale l-au depus angajandu-se, cu invocarea ajutorului lui Dumnezeu, de a-si darui toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materiala a poporului roman, acestea se considera incalcate prin textul in discutie, deoarece "legalizarea homosexualitatii ar insemna incalcarea juramantului de catre toti cei care l-au depus: presedinte, prim-ministru, ministri, membri ai Guvernului etc.".
    Pe langa motivele de neconstitutionalitate mentionate mai sus, autorii sesizarii expun mai multe contraargumente pentru combaterea sustinatorilor textului de lege votat de Parlament. Astfel, se sustine ca art. 20 din Constitutie, privitor la prioritatea reglementarilor internationale fata de reglementarile interne, nu se aplica in toate cazurile, ci numai pentru drepturile fundamentale ale omului, intre care nu se poate include sodomia. De asemenea, se sustine ca ar fi absurd sa se dea prioritate in mod neconditionat reglementarilor internationale, "deoarece ar insemna sa acceptam chiar si ceea ce este contrar intereselor nationale".
    In sfarsit, autorii sesizarii considera ca art. 200 alin. 1, in redactarea votata de Parlament, ar avea consecinte dezastruoase si ireparabile, deoarece ar incuraja manifestarile publice ale homosexualilor. Totodata, se arata ca interzicerea prin lege doar a prozelitismului este o solutie iluzorie, care "duce la imposibilitatea practica de a proteja membrii normali ai societatii".
    In vederea solutionarii sesizarii, s-au solicitat, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului, precum si al Guvernului.
    In punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se arata ca sustinerile semnatarilor sesizarii sunt neintemeiate, deoarece confunda "relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex" cu "abaterile" sau "incalcarile" constiente ale normelor de conduita, dintre persoane cu o structura biologica normala. Or, se arata in continuare, este unanim acceptat in lumea medicala, cat si in plan social, ca "homosexualii si homosexualitatea" sunt "deviatii genetice", neimputabile subiectilor. Pornind tocmai de la aceasta realitate, legiuitorul roman a inteles sa sanctioneze astfel de manifestari nefiresti atunci cand se produc "in public" sau cu "scandal public", ceea ce tine de vointa si controlul subiectului. Asa fiind, nu mai poate fi vorba de nerecunoasterea unor drepturi si libertati fundamentale si nici de a lasa nepedepsite fapte care, prin gravitatea si consecintele lor, atenteaza la ordinea sociala, la morala social-crestina.
    In ceea ce priveste critica semnatarilor sesizarii cu privire la insuficienta incriminarii doar a faptelor de prozelitism, se arata ca aceasta critica nu tine seama de dispozitia din alin. 5 al art. 200 din Codul penal, potrivit careia se pedepsesc cu inchisoare toate faptele privind "indemnarea sau ademenirea unei persoane in vederea practicarii de relatii sexuale intre persoane de acelasi sex, precum si propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism savarsite in acelasi scop". In general, se arata ca spiritul si litera art. 200 din Codul penal, dar mai ales ultimul alineat, demonstreaza intentia clara a legiuitorului roman de a sanctiona relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, daca s-au produs in public ori au fost urmate de scandal public, indiferent daca autorii sau unul dintre ei fac parte integranta din categoria "deviatilor biologic". Prin aceasta, atat societatea, cat si morala crestina sunt aparate impotriva acestor infractiuni in aceeasi masura ca si impotriva altora.
    In concluzie, se apreciaza sesizarea Curtii Constitutionale ca fiind neintemeiata.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, arata ca prevederile art. 200 alin. 1 din Codul penal, in redactarea din anul 1968, au fost declarate, prin deciziile Curtii Constitutionale nr. 81 din 15 iulie 1994 si nr. 136 din 7 decembrie 1994, ca fiind neconstitutionale "in masura in care se aplica relatiilor sexuale intre persoane majore de acelasi sex, liber consimtite, care nu sunt savarsite in public ori nu produc scandal public". Intrucat in sesizarea de neconstitutionalitate nu se invoca motive de fond diferite de cele avute in vedere de Curtea Constitutionala in solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a aceluiasi art. 200 alin. 1 din Codul penal, care sa puna in discutie solutiile pronuntate ori sa impuna modificarea lor, se sustine ca mentinerea nemodificata a dispozitiei din art. 200 alin. 1 din Codul penal, asa cum arata autorii sesizarii, ar insemna reiterarea, printr-o noua lege, a unei prevederi declarate in parte neconstitutionala, ceea ce nu este permis.
    In legatura cu obiectiile de neconstitutionalitate cuprinse in sesizare, in punctul de vedere al Guvernului se considera ca acestea sunt neintemeiate. In esenta, se sustine ca textul de lege criticat asigura dreptul persoanei fizice la viata sa intima si privata, drept prevazut in art. 26 alin. (1) din Constitutie, prin neincriminarea relatiilor intre persoane de acelasi sex, comise in particular. In acelasi timp, art. 200 alin. 1 respecta si prevederile alin. (2) al art. 26 din Constitutie, care permit persoanei fizice sa-si exercite dreptul de a dispune de ea insasi, numai daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri, deoarece incrimineaza numai acele relatii sexuale intre persoane de acelasi sex, care se savarsesc in public sau care au produs scandal public, numai in acest caz aducandu-se atingere ordinii publice si bunelor moravuri.
    Textul de lege in discutie se considera a fi in concordanta cu art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului, precum si cu art. 17 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, care au un continut asemanator cu cel al art. 26 din Constitutia Romaniei.
    Cu privire la termenul "bunele moravuri", prevazut in art. 26 alin. (2) din Constitutie, in acelasi punct de vedere se subliniaza ca, atunci cand acest termen este folosit intr-o norma juridica, "nu se poate face abstractie de tendintele de evolutie ale societatii contemporane, inclusiv ale relatiilor interumane, chiar daca, la un moment dat, solutiile legislative si jurisprudentiale par a veni in contradictie cu preceptele morale traditionale". Se arata, de asemenea, ca modificarea art. 200 alin. 1 din Codul penal a fost impusa de necesitatea punerii de acord a Codului penal cu Constitutia Romaniei, care prin art. 20 a consacrat prioritatea conventiilor internationale privitoare la drepturile omului fata de prevederile din dreptul intern, atunci cand acestea vin in contradictie cu prevederile internationale in materie la care Romania este parte, precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
    In fine, se mai arata ca art. 200 alin. 1 din Codul penal, in redactarea votata de Parlamentul Romaniei, este in deplin acord si cu cele stabilite in Amendamentul nr. 8 al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei la Raportul asupra cererii de aderare a Romaniei la Consiliul Europei, in care se exprima speranta ca Romania nu va intarzia sa-si modifice legislatia in sensul ca art. 200 din Codul penal sa nu mai considere ca infractiune actele homosexuale savarsite in privat, intre adultii care au consimtit la aceasta.
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

    CURTEA,
avand in vedere sesizarea grupului de deputati, punctele de vedere exprimate de presedintele Camerei Deputatilor si de Guvern, raportul judecatorului-raportor, precum si concordanta textului legal ce face obiectul sesizarii cu dispozitiile constitutionale, retine urmatoarele:
    In temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala constata ca este competenta sa solutioneze sesizarea care s-a inaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constitutie si ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
    Textul art. 200 alin. 1 din Codul penal, care face obiectul criticii de neconstitutionalitate, este urmatorul:
    "Relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, savarsite in public sau daca au produs scandal public, se pedepsesc cu inchisoare de la 1 la 5 ani".
    Semnatarii sesizarii considera ca art. 26 alin. (2) din Constitutie este incalcat prin dispozitiile art. 200 alin. 1, avandu-se in vedere conditiile in care poate fi exercitat dreptul persoanei de a dispune de ea insasi, si anume ca ea sa nu incalce drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri. In acelasi timp insa se pierde din vedere faptul ca dispozitiile art. 26 din Constitutie consacra un drept fundamental al persoanei si ca aceste dispozitii trebuie sa fie corelate cu cele ale art. 49 alin. (2) din legea fundamentala, care prevad ca restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, chiar justificata, printre altele, de necesitatea apararii "sanatatii ori a moralei publice", trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii. De aceea afirmatia autorilor sesizarii, in sensul ca persoana nu poate invoca dreptul de a dispune de ea insasi si nici sa pretinda autoritatilor publice sa-i respecte si sa-i "ocroteasca viata intima, familiala si privata", nu poate fi acceptata, atat timp cat acest drept se exercita cu limitarile si conditionarile impuse de lege. Or, prin dispozitia din art. 200 alin. 1 din Codul penal, in redactarea in discutie, legiuitorul instituie tocmai o astfel de restrangere a dreptului persoanei de a dispune de ea insasi, consimtind liber la relatii homosexuale, drept care nu se poate exercita decat sub o dubla conditie negativa alternativa: relatiile respective sa nu fie practicate in public sau sa nu produca scandal public, nerespectarea conditiilor facand ca fapta sa constituie infractiune. De aceea afirmatia autorilor sesizarii despre o asa-numita legalizare a relatiilor homosexuale nu este reala. Legiuitorul incrimineaza relatiile homosexuale, dar conditioneaza existenta infractiunii, in configuratia ei tipica, de indeplinirea cerintelor esentiale mentionate, cerinte care nu se mai intalnesc in cazul variantelor agravante ale infractiunii, prevazute in art. 200 alin. 2 - 5 din Codul penal.
    Nici invocarea dispozitiilor art. 82 alin. (2) si ale art. 103 alin. (1) din Constitutie, privitoare la juramantul pe care autoritatile mentionate in text sunt obligate sa-l depuna, cu invocarea ajutorului lui Dumnezeu, nu este de natura sa sustina obiectia de neconstitutionalitate, cata vreme se au in vedere numai anumite elemente din continutul dispozitiilor respective. Astfel, juramantul prevazut in art. 82 alin. (2) din Constitutie include si angajamentul celui care il depune privind respectarea Constitutiei si a legilor tarii, apararea democratiei si libertatilor fundamentale ale cetatenilor si alte valori de maxima insemnatate. Or, nu se poate face abstractie de faptul ca, printre drepturile si libertatile fundamentale, Constitutia prevede si dreptul persoanei fizice de a dispune de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri. In conditiile si deci in limitele prevazute in Constitutie, acest drept fundamental trebuie sa constituie obiect de ocrotire din partea autoritatilor, inclusiv ca obligatie asumata prin juramantul prestat.
    In ceea ce priveste critica adusa de autorii sesizarii privitor la prioritatea reglementarilor internationale fata de cele interne, se constata ca acestea nu pot fi acceptate. Astfel, se afirma ca art. 20 alin. (2) din Constitutie n-ar putea fi invocat in sprijinul constitutionalitatii textului in discutie, intrucat "sodomia" nu poate fi inclusa printre drepturile fundamentale ale omului. Se ignora insa faptul ca nu despre un asemenea drept este vorba, ci, asa cum s-a aratat, despre dreptul fundamental la ocrotire a vietii intime, familiale si private, prevazut in art. 26 din Constitutie.
    Nu poate fi acceptata nici teza ca ar putea fi ignorate obligatiile asumate de tara noastra prin conventii internationale. Potrivit art. 11 din Constitutie, statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte si ca tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Pe de alta parte, potrivit art. 20 alin. (2) din Constitutie, prioritatea conventiilor internationale, astfel cum acestea au fost interpretate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg (Afacerea Dudgeon - 1981; Afacerea Norris - 1987; Afacerea Modinas - 1993), nu poate fi pusa in discutie, judecatorul constitutional fiind tinut deci, in pronuntarea deciziei sale, de interpretarea consacrata prin aceasta jurisprudenta.
    Curtea Constitutionala a fost sesizata cu solutionarea unei exceptii de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 200 alin. 1 din Codul penal in redactarea Codului penal din anul 1968. Prin Decizia nr. 81 din 15 iulie 1994, definitiva ca urmare a Deciziei nr. 136 din 7 decembrie 1994, ambele publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 14 din 25 ianuarie 1995, Curtea Constitutionala a admis in parte exceptia si a constatat ca dispozitiile art. 200 alin. 1 din Codul penal sunt neconstitutionale, in masura in care se aplica relatiilor sexuale intre persoane majore de acelasi sex, liber consimtite, care nu sunt savarsite in public ori nu produc scandal public.
    Dupa cum se poate constata, textul art. 200 alin. 1 din Codul penal, in redactarea votata de Parlament, este in concordanta deplina cu solutia Curtii Constitutionale, iar din examinarea motivelor invocate de autorii obiectiei de neconstitutionalitate se constata ca nu exista nici un element nou care ar putea determina Curtea Constitutionala sa revina asupra deciziilor sale in aceasta materie.
    In consecinta, obiectia de neconstitutionalitate urmeaza sa fie respinsa.

    Avand in vedere considerentele expuse, in temeiul prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2), ale art. 82 alin. (2), ale art. 103 alin. (1) si ale art. 144 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 20 alin. (2) si (3) din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Constata ca dispozitiile art. 200 alin. 1, in redactarea adoptata prin Legea pentru modificarea si completarea Codului penal, sunt constitutionale.
    Prezenta decizie se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
    Deliberarea a avut loc la data de 22 octombrie 1996 si la ea au participat: Ioan Muraru, presedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu si Romul Petru Vonica, judecatori.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. IOAN MURARU

                              Magistrat asistent,
                              Florentina Geangu