DECIZIE Nr.
1227 din 5 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 57 alin. (4) din Legea administratiei
publice locale nr. 215/2001
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 783 din 23 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Tudorel Toader -judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 alin. (4) din Legea administraţiei
publice locale nr. 215/2001, excepţie ridicată de Ioan Daniel Coroiu în Dosarul
nr. 4.693/111/2009 al Tribunalului Bihor - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent
învederează Curţii faptul că partea Consiliul Local Vaşcău a transmis la dosar
note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că autorul acesteia
deduce neconstituţionalitatea textului de lege criticat din împrejurări de fapt
specifice speţei sale particulare. Or, astfel de susţineri nu pot forma
obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea
Constituţională.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 9 martie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 4.693/111/2009, Tribunalul Bihor - Secţia comercială şi de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 alin. (4) din Legea administraţiei
publice locale nr. 215/2001. Excepţia a fost ridicată de Ioan Daniel Coroiu
într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că
textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 24 din Constituţie, care
garantează dreptul la apărare, întrucât permite schimbarea fără motiv a
viceprimarului. Precizează că atât în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti
din România, cât şi în cea a Curţii Europene de Justiţie s-a statuat că
nemotivarea actului administrativ atrage nevalabilitatea acestuia. Arată că
motivarea actului emis permite verificarea legalităţii acestuia, „nefiind de
conceput ca într-un stat de drept emiterea discreţionară, fără niciun motiv, de
către o autoritate a actului administrativ să poată fi nelimitată".
Tribunalul Bihor - Secţia comercială şi de
contencios administrativ apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât „neinstituirea unor motive
pentru schimbarea din funcţie a viceprimarului reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului şi nu poate
avea, în nicio situaţie, ca efect, vătămarea dreptului material".
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens,
precizează că acestea nu contravin nici dispoziţiilor art. 16 din Constituţie,
deoarece se aplică, fără privilegii sau discriminări, tuturor persoanelor
aflate în situaţia reglementată de normă, şi nici celor ale art. 24, întrucât
partea implicată nu se află într-un proces care să îi permită utilizarea
tuturor mijloacelor prevăzute de lege ce susţin şi probează apărarea. Consideră
că celelalte texte din Legea fundamentală invocate nu au incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 57 alin. (4) din Legea
administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, care au următoarea
redactare:
- Art. 57 alin. (4): „(4)
Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin
hotărâre adoptată cu votul majorităţii consilierilor în funcţie, la propunerea
primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate
sunt nesocotite următoarele prevederi din Legea fundamentală: art. 1 alin. (3)
care consacră valorile supreme ale statului român, art. 16 privind principiul
egalităţii în drepturi, art. 24 care garantează dreptul la apărare şi art. 53
referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că autorul acesteia este nemulţumit de faptul că hotărârea Consiliului
Local Vaşcău de revocare a sa din funcţia de viceprimar al oraşului a fost
luată de majoritatea consilierilor locali, fără să fie însă motivată, ceea ce
este de natură să îi afecteze dreptul la apărare.
Curtea reţine că dreptul la apărare garantat prin Legea
fundamentală are în vedere exerciţiul acestuia în cadrul unui proces în faţa
instanţelor de judecată, astfel cum acestea sunt definite prin art. 126 alin.
(1) din Constituţie. Actele consiliilor locale pot fi contestate, inclusiv sub
aspectul lipsei motivării, la instanţele de contencios administrativ
competente. Cu prilejul soluţionării
acţiunilor introduse pentru anularea acestora, contestatorul îşi va putea
exercita dreptul la apărare, având posibilitatea de a utiliza toate mijloacele
procedurale pe care legea le oferă în acest scop.
Afirmaţia autorului potrivit căreia nemotivarea actului
administrativ atrage nevalabilitatea acestuia nu prezintă interes din punctul
de vedere al contenciosului constituţional. O astfel de susţinere poate fi
invocată în faţa instanţei de contencios administrativ, care are competenţa
deplină de a examina, sub toate aspectele, atât legalitatea, cât şi temeinicia
actului administrativ menţionat, în condiţiile unui proces care să respecte
toate garanţiile specifice procesului echitabil, astfel cum acestea sunt
definite în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 16 din Legea
fundamentală care consacră principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii,
fără privilegii şi fără discriminări, autorul excepţiei nu relevă nicio contradicţie între norma
criticată şi prevederile constituţionale menţionate.
Totodată, critica referitoare la încălcarea art. 53 din
Constituţie nu poate fi reţinută, de vreme ce prevederile ce formează obiect al
excepţiei nu aduc atingere dreptului fundamental la apărare, invocat în
motivarea acesteia.
Cu privire la critica prin raportare la dispoziţiile
art. 1 alin. (3) din Constituţie, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa,
reprezentată de Decizia nr. 164 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 30 iunie 2005, a statuat că invocarea ca temei al
criticilor de neconstituţionalitate a prevederilor din Legea fundamentală
referitoare la principiul statului de drept nu poate constitui un criteriu de
referinţă decât mediat, din cauza gradului mare de generalitate a acestor
dispoziţii din Legea fundamentală, iar eventuala încălcare a acestora poate fi
consecinţa încălcării unor norme constituţionale cu domeniu precis determinat,
ceea ce în speţa de faţă nu este aplicabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 57 alin. (4) din Legea administraţiei publice locale nr.
215/2001, excepţie ridicată de Ioan Daniel Coroiu în Dosarul nr. 4.693/111/2009
al Tribunalului Bihor - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu