DECIZIE Nr. 122 din 22 octombrie 1996
asupra constitutionalitatii Legii privind statutul deputatilor si senatorilor
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 265 din 28 octombrie 1996
Curtea Constitutionala a fost sesizata, la data de 23 septembrie 1996, de
catre 25 de senatori si anume: domnii Ioan Turlacu, Ion Manea, Andrei Potcoava.
Zoltan Hosszu, Nicolae Simescu, Gigel Grigore, Tiberiu Stefan Incze, Mihail
Buracu, Ion Coja, Stefan-Traian Mocuta, Costel Gheorghiu, Teiu Paunescu, Ivan
Sabin, Dumitru Calueanu, Mancia T. Mircea, Viorel Ilisiu, Ignat Florica Doina,
Gheorghe Secara, Mircea Valcu, Gabor Kozsokar, Victor Apostolache, Gheorghe
Rizescu, Crecan Augustin, Karoly Ferenc Szabo si Teodor Ardelean, in legatura
cu incalcarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutie, in cadrul
procedurii de adoptare a Legii privind statutul deputatilor si senatorilor.
In sesizare se arata ca motivele obiectiei de neconstitutionalitate sunt de
ordin procedural si privesc modul cum s-a desfasurat sedinta comuna a Camerei
Deputatilor si Senatului din 11 septembrie 1996. Se sustine ca modul in care
s-a desfasurat dezbaterea incalca prevederile art. 76 alin. (2) din Constitutie
si ale art. 54 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si
Senatului, deoarece, in situatia in care raportul comisiei de mediere, in
ansamblul sau, nu a intrunit cvorumul prevazut de lege, intr-una dintre Camere,
ar fi trebuit ca, in sedinta comuna a Parlamentului, sa fie supus votului
intregul raport al comisiei de mediere si nu numai textele aflate in
divergenta. In sprijinul celor aratate sunt invocate si deciziile anterioare
ale Curtii Constitutionale, si anume: Decizia nr. 62 din 13 iunie 1995 si
Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995. Prin nerespectarea reglementarilor invocate,
se considera ca textele din cuprinsul actului normativ nu au dobandit putere de
lege. In sensul celor aratate, se precizeaza ca, in Senat, cu exceptia art. 42
alin. (1) din lege, propunerile Comisiei de mediere au fost admise "text
cu text", dar, in ansamblu, "raportul de mediere nu a intrunit
numarul de voturi necesar pentru adoptarea unei legi organice".
Potrivit prevederilor art 18 alin (2) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata
presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului spre a-si
prezenta punctele de vedere.
In punctul de vedere al Camerei Deputatilor se considera ca obiectia de
neconstitutionalitate nu este intemeiata, pentru adoptarea in forma definitiva
a Legii privind statutul deputatilor si senatorilor, in sedinta comuna a celor
doua Camere, facandu-se aplicarea corecta a dispozitiilor art. 76 alin. (2) din
Constitutie. In sedinta comuna - se precizeaza in continuare - divergentele
"au fost eliminate punct cu punct, cu votul majoritatii cerute de lege
pentru o lege organica, ceea ce a facut inutila supunerea raportului Comisiei
de mediere unui vot in plenul Camerei Deputatilor si Senatului". Deciziile
anterioare ale Curtii Constitutionale la care fac referire semnatarii obiectiei
de neconstitutionalitate se considera ca nu contrazic, ci, dimpotriva, confirma
modul de interpretare si aplicare de catre cele doua Camere a dispozitiilor
art. 76 alin. (2) din Constitutie.
In punctul de vedere al Senatului se considera ca, potrivit practicii
parlamentare, "validata de hotararile Curtii Constitutionale", ar fi
fost necesara "supunerea la vot a raportului de mediere in cadrul unei
sedinte comune a Parlamentului".
Guvernul nu si-a comunicat punctul de vedere.
CURTEA,
avand in vedere sesizarea grupului de senatori, punctul de vedere al Camerei
Deputatilor si al Senatului, raportul judecatorului-raportor, prevederile Legii
privind statutul deputatilor si senatorilor, ale Constitutiei si ale Legii nr.
47/1992, retine urmatoarele:
Curtea este competenta sa se pronunte asupra obiectiei de
neconstitutionalitate, care s-a inaintat cu respectarea prevederilor art. 144
lit. a) din Constitutie si ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Potrivit dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie si ale art. 17
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala exercita controlul de
constitutionalitate asupra legilor, inainte de promulgarea acestora, la
sesizarea unor subiecte expres si limitativ aratate, intre care si un numar de
cel putin 25 de senatori. Intrucat, prin dispozitiile aratate, nu s-a facut
nici o distinctie intre controlul constitutionalitatii substantei reglementarii
si controlul constitutionalitatii procedurii de adoptare a legii, rezulta ca
obiectul controlului de constitutionalitate priveste ambele aspecte, deci atat
constitutionalitatea intrinseca sau interna, cat si cea extrinseca sau externa.
Cei 25 de senatori au sesizat tocmai incalcarea prevederilor art. 76 alin. (2)
din Constitutie privind procedura care trebuie urmata atunci cand comisia
paritara, constituita in vederea medierii, nu ajunge la un acord sau cand una
dintre Camere nu aproba raportul Comisiei de mediere.
Potrivit art. 76 alin. (2) din Constitutie, in sedinta comuna a Camerelor
se supun dezbaterii "textele aflate in divergenta", pentru a se
adopta "textul definitiv", cu votul majoritatii prevazute, dupa caz,
la art. 74 alin. (1) sau (2) din Constitutie. Este adevarat ca art. 76 alin.
(2) din Constitutie se refera si la situatia in care una dintre Camere "nu
aproba raportul Comisiei de mediere". Aceasta precizare trebuie insa
corelata cu celelalte elemente din structura acelorasi dispozitii, anume ca, in
sedinta comuna, Camerele se pronunta asupra "textelor aflate in
divergenta". Prin urmare, in principiu, Camerele nu dezbat si nu hotarasc
asupra raportului Comisiei de mediere, ci doar asupra textelor din acest raport
ramase inca in divergenta. Camerele, in sedinta lor comuna, ar urma sa se
pronunte asupra intregului raport, numai daca una dintre ele, respingand
raportul, nu a admis nici una dintre propunerile Comisiei de mediere, dar nu si
atunci cand unele dintre aceste propuneri au fost insusite prin votul exprimat
asupra lor, in conditiile prevazute de dispozitiile constitutionale. Altfel,
admitand ca, desi Camerele au adoptat, cu respectarea majoritatii prevazute de
Constitutie, unele dintre textele propuse in raportul Comisiei de mediere, in
sedinta comuna a acestora urmeaza sa se supuna dezbaterii si aprobarii intregul
raport, ar echivala cu a considera ca ineficiente si deci inutile dezbaterile
si votul punctual al fiecarei Camere asupra textelor propuse de comisie,
inainte de supunerea la vot a intregului raport. Textele din raport, insusite
prin vot si in conditiile prevazute de legea fundamentala de catre fiecare
Camera, trebuie considerate ca fiind dobandite, exprimand vointa Camerelor de a
rezolva unele dintre divergentele existente intre acestea, procesul medierii
continuand numai asupra a ceea ce inca a ramas in divergenta. In acest sens s-a
pronuntat Curtea Constitutionala prin deciziile ei adoptate in aceeasi problema
de constitutionalitate. Astfel, in considerentele Deciziei nr. 62 din 13 iunie
1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 122 din 19
iunie 1995, s-a spus, intre altele: "Imprejurarea ca, in final, raportul
Comisiei de mediere a fost aprobat cu o majoritate ce nu era absoluta nu inseamna
ca divergentele au ramas intacte, ca si cum nici comisia, nici raportul sau nu
ar fi existat. O asemenea concluzie ar contrazice hotararile succesive luate
regulamentar prin vot de catre Senat pentru aprobarea fiecarei propuneri
cuprinse in raportul de mediere vizand concilierea tuturor divergentelor".
Ca urmare, s-a spus in aceeasi decizie, "in sedinta comuna a Camerelor,
convocata potrivit art. 76 din Constitutie, reluarea dezbaterilor fara a se
tine seama de propunerile Comisiei de mediere, acceptate de cele doua adunari
legiuitoare, nu se mai justifica". Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 177 din 8 august
1995, reia considerentele Deciziei nr. 62 din 13 iunie 1995.
Intrucat art. 54 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor
si Senatului, adoptat prin Hotararea Parlamentului Romaniei nr. 4 din 3 martie
1992, are in esenta o redactare identica cu aceea a art. 76 alin. (2) din
Constitutie, examinarea prevederilor regulamentului nu poate conduce la o alta
concluzie decat aceea la care s-a ajuns prin examinarea dispozitiilor art. 76
alin. (2) din Constitutie.
Aceste considerente de principiu nu acopera insa in intregime situatia
invocata de autorii obiectiei de neconstitutionalitate, situatie care difera in
anumite privinte de ipotezele examinate.
Legea privind statutul deputatilor si senatorilor, fiind o lege organica,
ea trebuia adoptata, conform dispozitiilor art. 74 alin. (1) din Constitutie,
cu majoritate absoluta.
In fapt, ca urmare a adoptarii Legii privind statutul deputatilor si
senatorilor in redactari diferite de catre cele doua Camere, s-a instituit o
comisie de mediere, care, in unele situatii, a optat pentru textul adoptat de
Senat, in alte situatii ea a optat pentru textul adoptat de Camera Deputatilor
si, in fine, a propus unele texte proprii. Cu exceptia art. 42 alin. (1) din
lege, Senatul si-a insusit propunerile Comisiei de mediere, prin vot punctual
asupra acestora, dar, uneori cu majoritate absoluta, alteori cu majoritate
simpla. In final, cu 62 de voturi pentru, 21 de voturi impotriva si 21 de
abtineri, Senatul nu a adoptat raportul Comisiei de mediere, neintrunindu-se
majoritatea absoluta impusa de caracterul organic al legii.
Astfel cum rezulta din stenograma sedintei Senatului din 7 mai 1996, unele
dintre propunerile Comisiei de mediere au fost adoptate cu majoritate absoluta,
asa cum stabileste art. 74 alin. (1) din Constitutie, cat priveste adoptarea
legilor organice. In sensul celor aratate, textele astfel adoptate nu mai
trebuie supuse dezbaterii si votului in sedinta comuna a Camerelor, chiar daca,
in final, raportul Comisiei de mediere nu a fost adoptat cu majoritate
absoluta, intrucat, prin adoptarea respectivelor texte, practic, efectiv unele
divergente au fost solutionate. In conditiile in care, insa in final, raportul
Comisiei de mediere nu a fost adoptat cu majoritate absoluta, textele propuse
in raport, adoptate numai cu majoritate simpla sau pur si simplu neadoptate -
cum a fost cazul textului art. 42 alin. (1) din lege - raman in divergenta, ele
nefiind rezolvate cu respectarea procedurilor constitutionale. Prin urmare,
aceste texte ramase in divergenta trebuie in mod necesar sa faca obiectul
dezbaterii si al votului in sedinta comuna, pentru a se adopta, asa cum se
prevede in art. 76 alin. (2) din Constitutie, "textul definitiv".
Daca, dimpotriva, desi unele texte nu au fost adoptate cu majoritate absoluta
sau nu au fost pur si simplu adoptate, in final, raportul Comisiei de mediere
ar fi fost totusi adoptat, in intregime, cu majoritate absoluta, s-ar fi putut
considera ca astfel toate divergentele au fost rezolvate in sensul celor
propuse prin raportul adoptat si, in consecinta, nu se justifica aprobarea inca
o data a aceluiasi raport in sedinta comuna.
In situatia invocata, asa cum rezulta din stenograma sedintei Senatului din
30 aprilie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a II-a, nr.
81 din 10 mai 1996, unele dintre textele propuse prin raportul Comisiei de mediere
au fost adoptate numai cu majoritate simpla (de exemplu, textele propuse la
pct. 9, 9 bis, 11, 22, 26, 28, 37 si 40 din raport), iar art. 42 alin. (1) din
lege nu a fost adoptat nici macar cu majoritate simpla. Raportul Comisiei de
mediere fiind, in final, respins in intregime, textele respective au ramas,
evident, in divergenta.
In sedinta comuna a Camerelor, asa cum rezulta din stenograma publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a II-a, nr. 145 din 20 septembrie 1996,
s-a supus votului numai textul art. 42 alin. (1) din lege, acesta neintrunind
majoritatea absoluta. Or, in sensul celor aratate, trebuia sa se supuna
dezbaterii si votului toate textele care, efectiv, au ramas in divergenta, prin
neadoptarea lor in sedinta Senatului potrivit procedurilor constitutionale si
ca urmare a respingerii in intregime a raportului Comisiei de mediere.
In aceste conditii, obiectia de neconstitutionalitate este intemeiata,
intrucat nu s-au respectat procedurile constitutionale de adontare a legii.
Avand in vedere considerentele expuse, dispozitiile art. 76 alin. (2) si
ale art. 144 lit. a) din Constitutie, precum si prevederile art. 20 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Constata ca Legea privind statutul deputatilor si senatorilor este
neconstitutionala.
Prezenta decizie se comunica Presedintelui Romaniei, precum si
presedintelui Camerei Deputatilor si presedintelui Senatului, in scopul
deschiderii procedurii prevazute la art. 145 alin. (1) din Constitutie, si se
publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 22 octombrie 1996 si la ea au participat:
Ioan Muraru, presedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai
Constantinescu, Ioan Deleanu, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu si Romul
Petru Vonica, judecatori.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu