DECIZIE   Nr. 118 din 9 februarie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 149 din 8 martie 2010

Ioan Vida                                         - preşedinte

Nicolae Cochinescu                        -judecător

Aspazia Cojocaru                            -judecător

Acsinte Gaspar                               -judecător

Petre Lăzăroiu                                 -judecător

Puskas Valentin Zoltan                   -judecător

Augustin Zegrean                            -judecător

Carmen-Cătălina Gliga                   - procuror

Benke Karoly                                   - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Alcortex" - S.R.L, din Ploieşti în Dosarul nr. 7.841/105/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Societatea Comercială „Alcortex" - S.R.L, din Ploieşti a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii formulate de autorul excepţiei.

Curtea respinge cererea formulată, motivând prin faptul că, de la data sesizării Curţii Constituţionale prin Incheierea din 2 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II, Societatea Comercială .Alcortex" - S.R.L, din Ploieşti a avut suficient timp să îşi angajeze un apărător.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată. In acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 2 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7.841/105/2008, Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Alcortex" - S.R.L, din Ploieşti într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ fiscal.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul legal criticat încalcă dreptul la libera iniţiativă şi, în consecinţă, restricţionează accesul liber al persoanei la o activitate economică. Se mai arată că acest text de lege împiedică persoana juridică aflată într-o situaţie economico-financiară precară de a-şi manifesta dreptul la libera iniţiativă în desfăşurarea unei activităţi economice sub o altă formă şi identitate juridică, prin înfiinţarea unei noi societăţi comerciale folosind aceeaşi forţă de muncă, ceea ce limitează dreptul la muncă, nivelul de trai, precum şi libertatea economică.

Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului  si Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. In realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, autorul acesteia critică dispoziţiile art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, text asupra căruia Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmează a se pronunţa. Aceste dispoziţii legale au următorul cuprins:

„(2) Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfăşoară efectiv aceeaşi activitate sau aceleaşi activităţi ca şi debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii: [...]

c) are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 privind dreptul la muncă, ale art. 45 privind libertatea economică şi ale art. 47 privind nivelul de trai.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. 589 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial la României, nr. 357 din 27 mai 2009, Curtea a stabilit că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură fiscală sunt constituţionale, în raport cu o critică similară. Cu acel prilej, instanţa constituţională a reţinut că alegerea făcută de legiuitor cu privire la persoanele care trebuie să achite obligaţiile restante ale debitorului este justificată de legătura strânsă dintre acestea şi debitorul declarat insolvabil. Mai mult, Curtea a statuat că patrimoniile acestor persoane sunt atât de strâns legate cu cel al debitorului, încât de multe ori acestea chiar se identifică între ele.

In fine, Curtea a reţinut că aceste texte de lege îşi găsesc aplicarea numai după data declarării insolvabilităţii debitorului potrivit art. 176 din Codul de procedură fiscală, dată până la care debitorul, respectiv celelalte persoane interesate, precum administratorul, asociaţii sau acţionarii pot face apărările pe care le consideră necesare pentru a evita situaţia ca societatea să fie declarată insolvabilă.

Prin Decizia nr. 1.099 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 2 octombrie 2009, Curtea a mai statuat că, prin prevederile art. 27 din Codul de procedură fiscală, statul nu descurajează iniţiativa privată, dimpotrivă, creează pârghii pentru deblocarea plăţii unor debite datorate în circuitul economic. Statul încurajează concurenţa loială şi respectarea dispoziţiilor legale în mecanismul complex al economiei de piaţă. Mai mult, statul, îndestulându-se în condiţiile art. 27 din Codul de procedură fiscală, creşte posibilitatea creditorilor persoanei juridice aflate în ipoteza Legii nr. 85/2006 de a se îndestula cu sume de bani cât mai apropiate de cele pe care le datorează debitorul.

Prin Decizia nr. 1.112 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 6 octombrie 2009, Curtea a mai stabilit că răspunderea solidară a persoanei juridice cu debitorul său nu are loc în orice condiţii, ci trebuie să fie îndeplinite cerinţele restrictive prevăzute de textul de lege atacat, cerinţe fireşti având în vedere relaţiile contractuale dintre persoana juridică ce va răspunde solidar alături de debitorul său.

In ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 45 din Legea fundamentală referitoare la libertatea economică, Curtea a constatat că nici aceasta nu este întemeiată, deoarece faptul că se instituie răspunderea solidară a unei persoane juridice alături de debitorul insolvent sau insolvabil, în anumite condiţii restrictive care au în vedere relaţiile juridice strânse dintre aceştia, nu echivalează cu o restrângere a liberei iniţiative. In acest sens, accesul liber al persoanelor la o activitate economică şi libera iniţiativă sunt garantate, „în condiţiile legii".

Cu acelaşi prilej, Curtea a stabilit că, pentru a asigura caracterul economiei de piaţă, statul are obligaţia ca, prin autorităţile publice competente, să ia toate măsurile necesare pentru revigorarea economiei, cum ar fi şi măsura eliminării din viaţa economică a operatorilor economici neviabili. Una dintre măsuri este legislaţia în domeniul falimentului şi al reorganizării judiciare a persoanelor juridice, precum şi al răspunderii pentru plata obligaţiilor restante ale debitorului declarat insolvabil. In ipoteza în care, în cadrul politicii fiscale, legiuitorul ar stabili că persoanele juridice legate prin relaţii contractuale de insolvent nu răspund solidar, ar însemna să le exonereze de răspundere juridică şi să renunţe la colectarea venitului bugetar datorat.

Intrucât în cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

In fine, Curtea reţine că invocarea în susţinerea excepţiei a dispoziţiilor art. 41 şi art. 47 din Constituţie este lipsită de relevanţă din moment ce textul criticat nu creează vreo restricţie cu privire la dreptul la muncă al persoanelor fizice. Răspunderea solidară nu este întemeiată pe existenţa sau inexistenţa unor contracte individuale de muncă încheiate între o persoană fizică, pe de o parte, respectiv debitor şi cealaltă persoană juridică angajatoare, ci pe faptul că debitorul a acumulat datorii la bugetul de stat; condiţiile prevăzute de art. 27 alin. (2) din Codul de procedură fiscală reprezintă mai degrabă indicii pentru organul fiscal în vederea descoperirii unor posibile legături strânse între diversele persoane juridice, pentru a putea recupera creanţele fiscale şi pentru a asigura ritmicitatea veniturilor publice.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Alcortex" - S.R.L, din Ploieşti în Dosarul nr. 7.841/105/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 februarie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly