DECIZIE Nr. 118 din 16 noiembrie 1994
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 37 din 20 februarie 1995
Vasile Gionea - presedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecator
Miklos Fazakas - judecator
Antonie Iorgovan - judecator
Ioan Muraru - judecator
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol solutionarea recursului declarat de Ministerul Public impotriva
Deciziei Curtii Constitutionale nr. 39 din 27 aprilie 1994.
La apelul nominal au lipsit partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
Dosarul fiind in stare de judecata, presedintele completului acorda
cuvantul procurorului pentru sustinerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea recursului, casarea
deciziei si respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, cu motivarea
aratata in cererea de recurs.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Decizia nr. 39 din 27 aprilie 1994 s-a respins ca lipsita de obiect
exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Roman Ion si Larie Ionel in Dosarul
nr. 2758/1993 al Judecatoriei Medias, retinandu-se ca prin Decizia nr. 32 din
26 mai 1993, ramasa definitiva, Curtea Constitutionala a constatat ca art. 223
din Codul penal este abrogat partial conform art. 150 alin. (1) din
Constitutie, dispozitiile acestuia urmand a se aplica numai cu privire la
bunurile prevazute in art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce fac
obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Impotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, invocand
urmatoarele motive:
- Curtea Constitutionala, constatand abrogarea, si-a depasit competenta,
incalcind astfel principiul constitutional al separatiei puterilor in stat;
- solutia respingerii ca lipsita de obiect a exceptiei de
neconstitutionalitate, intemeiata pe caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 32
din 26 mai 1993, inchide calea sesizarii Curtii Constitutionale cu orice alta
exceptie, chiar si atunci cand aceasta ar privi un bun public nominalizat
expres in art. 135 alin. (4) din Constitutie;
- nemotivarea deciziei si deci incalcarea dispozitiilor art. 13 si art. 16
din Legea nr. 47/1992 si ale art. 261 din Codul de procedura civila.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind decizia atacata, motivele invocate de recurent, prevederile
Constitutiei, ale Legii nr. 47/1992 si ale Regulamentului de organizare si
functionare a Curtii Constitutionale, constata ca recursul nu este intemeiat.
Primul motiv de recurs privind lipsa competentei materiale a Curtii
Constitutionale de a constata abrogarea unor prevederi legale nu poate fi
primit deoarece, in cazul legilor anterioare Constitutiei,
neconstitutionalitatea prezinta un caracter specific, intrucat are o cauza
posterioara legii, ce consta in contradictia sa cu textul noii Constitutii,
ceea ce conduce la abrogarea legii anterioare, potrivit art. 150 alin. (1) din
legea fundamentala. Ca atare, abrogarea constituie nu numai o consecinta a
aplicarii legii in timp, ci si o problema de constitutionalitate, astfel incat
critica referitoare la depasirea competentei materiale a Curtii este nefondata.
Totodata este de mentionat ca recurentul nu face distinctia intre dreptul de a
abroga o norma juridica, drept ce revine evident autoritatilor emitente sau
celor ierarhic superioare, si dreptul de a constata abrogarea, ce revine autoritatilor
ce aplica norma juridica. De aceea nu se poate retine ca s-a incalcat
principiul separatiei puterilor, astfel cum se sustine prin recurs. Critica din
recurs in sensul ca prin solutia pronuntata se considera abrogat si art. 145
din Codul penal nu are relevanta in cauza, deoarece decizia atacata nu se
refera la prevederile sale, iar Curtea Constitutionala l-a considerat
intotdeauna constitutional, el definind termenul de obstesc (public). In acest
sens, Curtea Constitutionala a statuat ca ocrotirea preferentiala a avutului
obstesc trebuie inteleasa, in lumina Constitutiei, ca aplicandu-se numai
bunurilor ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit caruia solutia respingerii
exceptiei de neconstitutionalitate intemeiata pe caracterul obligatoriu al
Deciziei nr. 32/1993 inchide calea sesizarii Curtii Constitutionale cu orice
alta exceptie, chiar si atunci cand aceasta priveste un bun public dintre cele
nominalizate in art. 135 alin. (4) din Constitutie; de asemenea, nu poate fi
acceptat intrucat nu tine seama de specificul jurisdictiei constitutionale. In
caz de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate, decizia Curtii produce
efectele prevazute de art. 145 alin. (2) din Constitutie si de art. 26 din
Legea nr. 47/1992 si deci textul anterior Constitutiei constatat ca abrogat,
deoarece potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie este contrar acesteia, nu
mai poate fi aplicat, fiind scos din legislatie, in limita constatarii
abrogarii. In conformitate cu art. 29 din Regulamentul de organizare si
functionare a Curtii Constitutionale, aceasta statueaza numai asupra
problemelor de drept. Constatand in drept ca art. 223 din Codul penal este
abrogat partial si ca urmeaza sa se aplice numai cu privire la bunurile
prevazute in art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce fac obiectul
exclusiv al proprietatii publice, ramane ca fiecare instanta de judecata sa
stabileasca daca este vorba sau nu de astfel de bunuri si sa decida daca
textele referitoare la infractiunile privind avutul obstesc sunt sau nu
aplicabile. Pe de alta parte, daca Curtea Constitutionala este sesizata cu
exceptii care vizeaza dispozitii neabrogate, chiar daca sunt cuprinse in
aceleasi texte, ea le va cerceta in fond si deci calea sesizarii Curtii nu este
inchisa asa cum se sustine de catre recurent.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs, in legatura cu nemotivarea
deciziei, nu este fondat, deoarece, asa cum s-a mai aratat, potrivit art. 29
din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, aceasta
statueaza numai asupra problemelor de drept. Critica recurentului cu privire la
incalcarea dispozitiilor art. 261 din Codul de procedura civila nu tine seama
de prevederile art. 16 din Legea nr. 47/1992, potrivit carora procedura
jurisdictionala se completeaza cu regulile procedurii civile in masura in care
ele sunt compatibile cu natura procedurii in fata Curtii Constitutionale, iar
compatibilitatea se hotaraste exclusiv de aceasta. Deci Curtea Constitutionala
este cea care spune dreptul si confrunta dispozitiile legale cu cele
constitutionale. De altfel, referirea la Decizia nr. 32/1993 nu inseamna o
nemotivare, ci, dimpotriva, aplicarea consecventa a dispozitiilor
constitutionale si legale.
Pentru motivele aratate, recursul declarat de Ministerul Public urmeaza a
fi respins.
Avand in vedere prevederile art. 144 lit. c) si ale art. 145 alin. (2) din
Constitutie, precum si ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25
si 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Public impotriva Deciziei Curtii
Constitutionale nr. 39 din 27 aprilie 1994.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 16 noiembrie 1994.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Constantin Burada