DECIZIE Nr.
1171 din 17 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
59/2008 pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu
începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în strainatate ori
constituite în prizonieri
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 715 din 23 octombrie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
59/2008 pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu
începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori
constituite în prizonieri, excepţie ridicată de Elena Tudose în Dosarul nr.
7.161/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. In acest sens, susţine că
modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii şi, în concret, a cuantumului
cuvenit anumitor categorii de persoane reprezintă opţiuni ale legiuitorului,
fără ca prin aceasta să se poate susţine încălcarea principiului constituţional
al egalităţii în drepturi. In plus, autorul excepţiei pledează, în realitate,
pentru modificarea dispoziţiilor legale criticate, ceea ce excedează
competenţei Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 3 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 7.161/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
59/2008 pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu
începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori
constituite în prizonieri.
Excepţia a fost ridicată de Elena Tudose într-o cauză
având ca obiect soluţionarea unei cereri de acordare a unor despăgubiri şi a
unei acţiuni în anulare a ordonanţei de urgenţă criticate pentru
neconstituţionalitate.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că actul normativ criticat „creează o
inegalitate a cetăţenilor în faţa aceleiaşi legi". Astfel, Decretul-lege nr.
118/1990, cu modificările şi completările ulterioare, care includ şi
dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2008, reglementează
regimuri juridice diferenţiate pentru aceeaşi categorie a persoanelor
persecutate politic, în sensul că măsurile reparatorii constând în acordarea
unor indemnizaţii şi indexări sunt reglementate doar în beneficiul persoanelor
persecutate politic de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945
(regimul comunist), nu şi în favoarea persoanelor persecutate de către regimul
instaurat în România cu începere de la „6 septembrie 1940 până la data de 6
martie 1945 din motive etnice" (regimul hortist). „Având în vedere că
Decretul-lege nr. 118/1990, prin modificarea sa prin Legea nr. 189/2000, se
adresa şi persoanelor care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la
6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 au avut de suferit persecuţii de natură
etnice, făcând corp comun, prin distincţia artificială făcută între cele două
categorii de persoane defavorizate se încalcă iremediabil dispoziţiile art. 16
alin. (1) şi (2) din Constituţia României."
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
„soluţia legislativă criticată nu este contrară dispoziţiilor art. 16 alin. (1)
şi (2) din Legea fundamentală", statul având dreptul şi obligaţia să
reglementeze distinct prin legi de reparaţie drepturile persoanelor beneficiare
în funcţie de suferinţa ce Ie-a fost pricinuită, de persecuţie, „neputându-se
pune semnul egalităţii între persoanele care au avut de suferit persecuţii mai
grele şi persoanele care, prin natura persecuţiei, au avut de suferit într-un
grad mai mic decât celelalte".
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate
ridicată.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
Actul normativ criticat nu creează niciun fel de discriminare, deoarece nu
intervine asupra sferei beneficiarilor indemnizaţiilor pentru categoriile de
persoane deja stabilite prin acte normative anterioare de modificare a
Decretului-lege nr. 118/1990, ci doar majorează cuantumul acestor indemnizaţii.
In plus, Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr. 242/2003 că
reglementarea măsurilor reparatorii este o problemă de opţiune a legiuitorului
pozitiv cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele
care beneficiază de drepturile prevăzute. Pe de altă parte, autorul excepţiei
critică, în realitate, lacunele reglementării, aspect ce nu intră în competenţa
de soluţionare a Curţii Constituţionale şi conferă excepţiei de
neconstituţionalitate caracter de inadmisibilitate.
Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
59/2008 pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale. Instituirea unor
cuantumuri diferite ale indemnizaţiilor acordate unor categorii distincte de
beneficiari nu contravine principiului constituţional al egalităţii în
drepturi, ci reprezintă opţiunea legiuitorului cu privire la condiţiile pe care
trebuie să le îndeplinească persoanele care beneficiază de respectivele
drepturi.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
59/2008 pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu
începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori
constituite în prizonieri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 366 din 13 mai 2008, aprobată prin Legea nr. 271/2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 14 noiembrie 2008.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă
prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, referitoare la principiul
egalităţii cetăţenilor în drepturi.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 59/2008 modifică Decretul-lege nr. 188/1990 privind acordarea unor drepturi
persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere
de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite
în prizonieri, în sensul recunoaşterii, pentru unele categorii de persoane
anume prevăzute la art. I pct. 1 şi 2, dreptului la o indemnizaţie lunară de
200 lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare
în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă acestea sunt sau nu pensionate.
Autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că de acest drept nu beneficiază şi
persoanele care au fost persecutate sau deportate de către regimul instaurat în
România cu începere de la data de 14 septembrie 1940 până la data de 23 august
1944 din motive etnice şi rasiale.
In aceste condiţii, Curtea constată că autorul
excepţiei compară, în realitate, dispoziţii legale ale unor acte normative
diferite, dorind ca drepturile recunoscute de Decretul-lege nr. 118/1990
persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere
de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite
în prizonieri să fie aceleaşi cu cele ale persoanelor care au fost persecutate
sau deportate de către regimul instaurat în România cu începere de la data de 14
septembrie 1940 până la data de 23 august 1944 din motive etnice şi rasiale, în
special sub aspectul indemnizaţiei lunare acordate pentru fiecare an de
deportare, de detenţie etc. Drepturile acestei din urmă categorii de persoane
sunt însă reglementate de un act normativ diferit, şi anume Ordonanţa
Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate
de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940
până la 6 martie 1945, adoptată cu modificări şi completări prin Legea nr.
189/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Or, chiar dacă ambele
acte normative prevăd anumite măsuri reparatorii, acestea se adresează unor
categorii distincte de persoane, aflate în situaţii diferite. Curtea a reţinut
constant în jurisprudenţa sa în materie, de pildă Decizia nr. 43 din 4
februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251
din 11 aprilie 2003, că „este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia
întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege", iar
sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunităţii
vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunţa, dar, în
principiu, n-ar putea să completeze sau să schimbe măsuri legislative
existente, devenind astfel „legislator pozitiv".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2008 pentru modificarea
Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate
din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945,
precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri,
excepţie ridicată de Elena Tudose în Dosarul nr. 7.161/2/2008 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi