DECIZIE Nr.
1161 din 17 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 703 din 20 octombrie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 11 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004", excepţie ridicată de Riţa Gărgăriţa în
Dosarul nr. 6.397/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspund autoarea excepţiei şi partea
Magdalena Viorica Tara, prin mandatar Gheorghe Constantin Tara, cu procura
specială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de
citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că
partea Magdalena Viorica Tara a depus, prin mandatar Gheorghe Constantin Tara,
concluzii scrise în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.
Având cuvântul, autoarea excepţiei arată mai întâi că
nu are apărător, iar pentru o mai bună elucidare a cauzei apreciază că la
dosarul Curţii Constituţionale ar trebui anexate toate dosarele de fond, şi nu
doar ultimul în care a invocat excepţia, motiv pentru care solicită acordarea
unui nou termen de judecată pentru întreprinderea acestui demers.
Reprezentantul Ministerului Public nu este de acord cu
solicitarea de amânare, apreciind că partea a avut suficient timp să-şi
pregătească apărarea de la momentul invocării excepţiei în data de 12 februarie
2009 şi până la acest termen de judecată, iar solicitarea şi instrumentarea
celorlalte dosare de fond nu sunt necesare Curţii Constituţionale pentru
soluţionarea excepţiei.
Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare a cauzei
şi acordă cuvântul autoarei excepţiei pentru susţinerea acesteia.
Precizând că obiectul excepţiei se rezumă la
dispoziţiile alin. (2) ale art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, autoarea acesteia arată că textul criticat este neconstituţional,
deoarece, prin lipsa clarităţii, preciziei şi previzibilităţii normelor
juridice conţinute, oferă judecătorului o multitudine de posibilităţi de
interpretare, împiedicând astfel realizarea justiţiei unice. In continuare,
face referiri cu privire la aspectele de fapt specifice cauzei, arătând că
recursul în cadrul căruia a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate
a fost formulat ca urmare a respingerii ca tardive, în temeiul dispoziţiilor
legale criticate, a unei acţiuni privind anularea unui act administrativ.
Având cuvântul, mandatarul părţii Magdalena Viorica
Tara face referire la notele scrise depuse în prealabil la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea
excepţiei, arătând că, în realitate, autoarea acesteia solicită eliminarea
termenului de decădere prevăzut la art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, ceea ce excedează competenţei Curţii
Constituţionale. în plus, arată că stabilirea unor termene procesuale în
interiorul cărora partea interesată trebuie să-şi exercite dreptul la acţiune
reprezintă tocmai o modalitate de aplicare a textelor constituţionale şi
convenţionale pretins încălcate, asigurând stabilitatea raporturilor juridice.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 12 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 6.397/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Vlll-a
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 11 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004".
Excepţia a fost ridicată de Riţa Gărgăriţa într-o cauză
având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva unei sentinţe civile prin
care a fost respinsă o acţiune privind anularea unui act administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că textul de lege menţionat contravine prevederilor art.
16 şi 21 din Constituţie, art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi
art. 6 din Convenţie, texte referitoare la principiul egalităţii, accesul liber
la justiţie, dreptul de proprietate şi dreptul părţilor la un proces echitabil.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Vlll-a
contencios administrativ şi fiscal nu şi-a
exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate
ridicată.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu
modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare şi motivării
autorului, dispoziţiile „art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154
din 7 decembrie 2004, modificate şi completate prin art. I pct. 16 şi 17 din
Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
510 din 30 iulie 2007. Potrivit cuprinsului aceleiaşi încheieri, autoarea
excepţiei a depus note scrise asupra excepţiei invocate, însă după momentul
reţinerii cauzei de instanţă în vederea pronunţării. Ca urmare, solicitările
sale cu privire la „completări şi motivarea cererii de neconstituţionalitate
privind art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990 şi ale art. 11 alin. (2) din
Legea nr. 554/2004" nu au fost puse în discuţia părţilor şi nici nu au
fost cuprinse în dispozitivul încheierii de şedinţă, actul de învestire a
Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei. Totodată, din motivarea
depusă la dosar, rezultă că excepţia vizează doar alin. (2) al art. 11 din
Legea nr. 554/2004, astfel că asupra acestor dispoziţii urmează să se pronunţe
Curtea. Textul legal criticat are următoarea redactare: „(2) Pentru motive
temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi
introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an
de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii
cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."
Potrivit motivării scrise avute în vedere de instanţa
de judecată la momentul invocării excepţiei, prevederile constituţionale
pretins încălcate sunt cele ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale
art. 21 - Accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind
dreptul la un proces echitabil şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la
Convenţie, referitoare la protecţia proprietăţii.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că susţinerile de neconstituţionalitate sunt
neîntemeiate, excepţia urmând să fie respinsă.
Dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 consacră excepţia de la aplicarea termenului de
prescripţie stabilit la alin. (1) al aceluiaşi articol, în sensul că, pentru
motive temeinice, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ
individual poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de
un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data
introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după
caz. Aceste prevederi se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia
reglementată de ipoteza normei criticate, instanţa fiind cea care, în funcţie
de temeinicia motivelor invocate, încuviinţează sau nu cererea introdusă şi
peste termenul de 6 luni. Aceasta nu echivalează însă cu lipsa de precizie,
claritate sau previzibilitate a textului legal criticat, legea instituind
excepţii asupra cărora instanţa de judecată este chemată să hotărască, In plus,
o reglementare nu poate să cuprindă toate situaţiile posibile în fapt fără a
avea un caracter excesiv sau rigid, astfel că judecătorul este cel care, în
funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, decide asupra incidenţei normei
juridice.
Totodată, Curtea constată că susţinerile autoarei
excepţiei tind spre o completare sau modificare a prevederilor legale
criticate, în sensul eliminării termenului de decădere prevăzut la alin. (2) al
art. 11, acesta opunându-se, în opinia sa, principiului egalităţii şi accesului
liber la instanţă. In Decizia nr. 498 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 30 mai 2008, Curtea, analizând
critici de neconstituţionalitate asemănătoare, a arătat că „instituţia
decăderii este specifică dreptului procesual şi are natura unei sancţiuni
determinate de neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul unui anumit interval
de timp stabilit de lege. Necesitatea stabilirii unor termene imperative este
de necontestat, aceasta constând în nevoia de a disciplina activitatea
procesuală şi de a conferi stabilitate şi securitate raporturilor juridice din
societate. Pe de altă parte, decăderea nu este o sancţiune imuabilă, ea putând
fi îndepărtată, prin cererea de repunere în termen, formulată în condiţiile
legii." Nu în ultimul rând, completarea sau modificarea textului de lege
supus controlului de constituţionalitate nu sunt atribuţii ce aparţin Curţii
Constituţionale, ci, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentului,
unica autoritate legiuitoare a ţării.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie
ridicată de Riţa Gărgăriţa în Dosarul nr. 6.397/3/2008 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi