DECIZIE   Nr. 116*) din 16 noiembrie 1995

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 129 din 21 iunie 1996

    *) A se vedea si decizia Curtii Constitutionale nr. 61 din 21 mai 1996, publicata la pag. 4.


    Florin Bucur Vasilescu      - presedinte
    Costica Bulai               - judecator
    Mihai Constantinescu        - judecator
    Ioan Griga                  - procuror
    Doina Suliman               - magistrat-asistent

    Pe rol solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9 din Codul de procedura penala, invocata de inculpatii-recurenti: Isopescu Eduard in Dosarul nr. 229/1994, Bochis Aurel in Dosarul nr. 782/1994, Varga Alexandru in Dosarul nr. 694/1994 si Lati Adrian Horatiu in Dosarul nr. 360/1994, dosarele apartinand Curtii de Apel Oradea.
    Presedintele completului de judecata declara sedinta deschisa.
    La apelul nominal facut de magistratul-asistent se constata lipsa partilor, desi au fost legal citate.
    Presedintele completului de judecata considera cauza in stare de judecata si da cuvantul pe fond reprezentantului Ministerului Public, care solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, deoarece restrangerea temeiurilor de recurs sau de casare nu contravin art. 21 si art. 23 din Constitutie. Considera ca numai legiuitorul poate institui procedurile judiciare si arata ca in acest sens s-a pronuntat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 54 din 29 mai 1995, ramasa definitiva prin Decizia nr. 76 din 12 septembrie 1995, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 226 din 2 octombrie 1995.
    Presedintele completului de judecata declara dezbaterile inchise.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Curtea de Apel Oradea, pe rolul careia se afla dosarele nr. 229/1994, nr. 782/1994, nr. 694/1994 si nr. 360/1994, prin incheierile din 21 februarie 1995, 28 martie 1995, 25 aprilie 1995 si 16 mai 1995, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9 din Codul de procedura penala, invocata de inculpatii-recurenti: Isopescu Eduard, Bochis Aurel, Varga Alexandru si Lati Adrian Horatiu, exceptie ce formeaza obiectul dosarelor nr. 33C/1995, nr. 57C/1995, nr. 73C/1995 si nr. 89C/1995 ale Curtii Constitutionale.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, identica in toate dosarele, se sustine, in esenta, ca dispozitiile art. 385^9 din Codul de procedura penala contravin art. 21 din Constitutie privind accesul liber la justitie si art. 23 alin. (9) din Constitutie privind libertatea individuala, intrucat nu permit controlul individualizarii pedepsei de catre instanta de recurs.
    Curtea de Apel Oradea, exprimandu-si opinia potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, apreciaza exceptia ca intemeiata, considerand ca art. 385^9 din Codul de procedura penala "exprima intentia legiuitorului, care, prin cele 21 de situatii, a reglementat strict limitativ cazurile in care se pot declara recursuri in cauzele penale supuse acestei cai ordinare de atac, ceea ce ingradeste posibilitatea instantelor si dreptul partilor de a verifica si, respectiv, de a ataca deciziile instantelor de apel pe calea recursurilor, sub aspectul individualizarii pedepsei, aspect ce este vizat cu precadere de recurenti".
    In vederea solutionarii exceptiei, au fost solicitate, in baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului si al Guvernului.
    In punctul sau de vedere, Senatul arata ca textul atacat este constitutional, intrucat caile de atac se stabilesc potrivit art. 128 din Constitutie, in conditiile legii, astfel incat reglementarea lor este lasata la aprecierea legiuitorului. De asemenea, se precizeaza ca, in prezent, este in curs de legiferare o noua reglementare ce va largi controlul judecatoresc pe calea recursului, incluzand si individualizarea pedepsei, dar ca aceasta situatie nu infirma cu nimic legitimitatea constitutionala a textului atacat.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, considera exceptia de neconstitutionalitate neintemeiata, deoarece "in recurs nu se verifica fondul procesului, ci anumite aspecte ale hotararilor pronuntate de instantele judecatoresti. Rejudecarea, in fond, a procesului, inclusiv operatiunea de individualizare a pedepsei sau, dupa caz, de reindividualizare a pedepsei, este resortul exclusiv al caii de atac al apelului, care poate fi introdus de partile interesate si de procuror impotriva hotararii primei instante. In felul acesta, partea interesata dispune de posibilitatea legala efectiva de a repune in discutie, in fata instantei de control judiciar, un aspect important al procesului penal, exigentele art. 21 din Constitutie fiind, prin urmare, satisfacute. Constitutia a lasat in competenta exclusiva a legiuitorului instituirea regulilor de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti, fara ca prin aceasta sa se restranga accesul liber la justitie".
    Camera Deputatilor nu a comunicat punctul sau de vedere.
    Avand in vedere ca exceptia de neconstitutionalitate priveste aceeasi dispozitie legala invocata in fata Curtii de Apel Oradea, exceptie ce formeaza obiectul dosarelor nr. 33C/1995, nr. 57C/1995, nr. 73C/1995 si nr. 89C/1995 ale Curtii Constitutionale, precum si pentru o mai buna administrare a justitiei, la termenul de 14 septembrie 1995 s-a dispus conexarea acestor dosare.

    CURTEA,
examinand incheierile de sesizare, raportul intocmit in cauza, concluziile procurorului, punctele de vedere ale Senatului si Guvernului, dispozitiile art. 385^9 din Codul de procedura penala raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine:
    In temeiul dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 23 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, competenta solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate apartine Curtii Constitutionale.
    Exceptia de neconstitutionalitate invocata a mai facut obiectul controlului Curtii si prin Decizia nr. 54 din 29 mai 1995, definitiva prin Decizia nr. 76 din 12 septembrie 1995, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 266 din 2 octombrie 1995, s-a constatat ca dispozitiile art. 385^9 din Codul de procedura penala sunt constitutionale.
    In motivarea acestei solutii, s-a retinut, in esenta, ca art. 385^9 din Codul de procedura penala reglementeaza limitativ si expres cazurile in care hotararile judecatoresti sunt supuse casarii. Recursul, fiind o cale de atac exclusiv de drept, spre deosebire de calea de atac al apelului, este caracterizat de un anumit grad de selectivitate sub aspectul cazurilor in care el poate fi folosit.
    Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curtii Constitutionale a statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul la procedurile prin care justitia se infaptuieste si ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui reguli de desfasurare a procesului in fata instantei judecatoresti.
    Aceasta solutie rezulta in mod categoric din dispozitiile art. 125 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora "competenta si procedura de judecata sunt stabilite prin lege", si ale art. 128, in conformitate cu care "impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii". In mod corespunzator, principiul liberului acces la justitie presupune posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si modalitatile instituite de lege. De aceea, asa cum s-a statuat in decizia Curtii Constitutionale sus-mentionata, regula instituita prin art. 21 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia nici o lege nu poate ingradi accesul liber la justitie, are ca semnificatie faptul ca legiuitorul nu poate reglementa masuri care sa impiedice exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit in beneficiul tuturor categoriilor de justitiabili.
    Motivarea invocata de inculpatii-recurenti, in sensul ca dispozitiile art. 385^9 din Codul de procedura penala ar limita instanta de recurs, ca autoritate de ultim grad de jurisdictie ordinara judecatoreasca, de a analiza si cenzura in cadrul acestei cai de atac individualizarea pedepsei aplicate, nu poate conduce la concluzia ca textul este neconstitutional. Intrucat recursul declarat impotriva unei hotarari definitive dupa apel reprezinta al treilea grad de jurisdictie, pana la nivelul sau cauza a trecut de faza judecatii in fond si in apel. De aceea, constituie o problema exclusiva a legiuitorului intinderea controlului judecatoresc pe care intelege sa-l instituie pe calea recursului. Acesta reprezinta motivul pentru care, spre a da satisfactie deplina intereselor procesuale ale partilor, legea prevede ca recursul declarat impotriva unei hotarari care nu poate fi atacata cu apel nu mai este limitat la cazurile de recurs prevazute de art. 385^9 din Codul de procedura penala, instanta fiind obligata sa examineze intreaga cauza, sub toate aspectele, indiferent de temeiurile invocate de recurent. In aceasta situatie, recursul preia functia devolutiva a apelului, pe care respectiva nu l-a putut traversa, fiind exclusa de la aceasta cale de atac, conform dispozitiilor art. 361 alin. 1 din Codul de procedura penala.
    In ceea ce priveste invocarea art. 23 alin. (9) din Constitutie, care prevede ca "nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii", art. 385^9 din Codul de procedura penala nu contravine acestor dispozitii. Ar fi contrar prevederilor art. 23 alin. (9) din Constitutie aplicarea unei pedepse cu incalcarea regulilor procedurale pentru judecarea infractiunii. Dimpotriva, din moment ce art. 23 alin. (9) din Constitutie prevede ca pedeapsa poate fi stabilita si aplicata numai in conditiile legii, rezulta ca art. 385^9 din Codul de procedura penala, ce reglementeaza aceste conditii in ce priveste cazurile in care se poate formula recursul, nu poate fi considerat ca neconstitutional.
    Un ultim aspect pe care il ridica solutionarea exceptiei este faptul ca prin invocarea acesteia se urmareste completarea motivelor de recurs prevazute de art. 385^9 din Codul de procedura penala si cu posibilitatea instantei de recurs de a cenzura individualizarea pedepsei. Deci, sub aspectul urmarit de catre inculpatii-recurenti, rezulta ca exceptia ar putea reprezenta o neconstitutionalitate prin omisiune, in sensul ca textul ar fi neconstitutional, deoarece legiuitorul a omis sa prevada si motivul de recurs legat de individualizarea pedepsei.
    Tinand seama insa de prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie, potrivit carora obiectul de neconstitutionalitate il poate forma numai o dispozitie a unei legi sau ordonante in vigoare, rezulta ca, in nici un caz, controlul de neconstitutionalitate nu poate privi omisiuni, deoarece, altminteri, Curtea Constitutionala s-ar transforma in legislator pozitiv, rol ce revine, prin definitie, Parlamentului, care, prin natura si functiile sale, reprezinta unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constitutie.
    Aceste considerente subzista si in cauza de fata, neexistand elemente noi care sa le infirme si care sa justifice indepartarea Curtii de la practica sa, citati in prezenta decizie.
    Pentru motivele aratate, avand in vedere dispozitiile art. 385^9 din Codul de procedura penala, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9 din Codul de procedura penala, invocata de Isopescu Eduard, Bochis Aurel, Varga Alexandru si Lati Adrian Horatiu, in dosarele nr. 229/1994, nr. 782/1994, nr. 694/1994 si nr. 360/1994 ale Curtii de Apel Oradea.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata in sedinta din 16 noiembrie 1995.


                      PRESEDINTE,
             conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu

                                       Magistrat-asistent,
                                       Doina Suliman