DECIZIE Nr. 115 din 16 noiembrie 1994
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 36 din 17 februarie 1995
Vasile Gionea - presedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecator
Miklos Fazakas - judecator
Antonie Iorgovan - judecator
Ioan Muraru - judecator
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol solutionarea recursului declarat de Ministerul Public impotriva
Deciziei Curtii Constitutionale nr. 36 din 27 aprilie 1994.
La apelul nominal au lipsit partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
Dosarul fiind in stare de judecata, presedintele completului acorda
cuvantul procurorului.
Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea recursului, casarea
deciziei si respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, cu motivarea
aratata in cererea de recurs.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 36 din 27 aprilie 1994 a fost
respinsa ca lipsita de obiect exceptia de neconstitutionalitate ridicata de
Grameni Apostol in Dosarul nr. 5620/1992 al Judecatoriei Tulcea, retinandu-se
ca prin deciziile nr. 11 din 8 martie 1994 si, respectiv, nr. 32 din 26 mai
1993, Curtea Constitutionala a constatat ca art. 248 si art. 223 din Codul
penal au fost abrogate partial conform art. 150 alin. (1) din Constitutie,
dispozitiile acestora urmand a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute
in art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al
proprietatii publice.
Impotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, invocand
urmatoarele motive:
- Curtea Constitutionala, constatand abrogarea, si-a depasit competenta,
incalcind astfel principiul constitutional al separatiei puterilor in stat;
- solutia respingerii ca lipsita de obiect a exceptiei de
neconstitutionalitate, intemeiata pe caracterul obligatoriu al deciziilor nr.
11/1994 si, respectiv nr. 32/1993, inchide calea sesizarii Curtii
Constitutionale cu orice alta exceptie, chiar si atunci cand aceasta ar privi
un bun public nominalizat expres in art. 135 alin. (4) din Constitutie;
- nemotivarea deciziei si deci incalcarea dispozitiilor art. 13 ai art. 16
din Legea nr. 47/1992 si ale art. 261 din Codul de procedura civila.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind decizia atacata, motivele invocate de recurent, prevederile
Constitutiei, ale Legii nr. 47/1992 si ale Regulamentului de organizare si
functionare a Curtii Constitutionale, constata ca recursul nu este intemeiat.
Primul motiv de recurs privind lipsa competentei materiale a Curtii
Constitutionale de a constata abrogarea unor prevederi legale nu poate fi
primit, deoarece, in cazul legilor anterioare Constitutiei,
neconstitutionalitatea prezinta un caracter specific, intrucat are o cauza
posterioara legii, ce consta in contradictia sa cu textul noii Constitutii,
ceea ce conduce la abrogarea legii anterioare potrivit art. 150 alin. (1) din
legea fundamentala. Ca atare, abrogarea constituie nu numai o consecinta a
aplicarii legii in timp, ci si o problema de constitutionalitate, astfel incat
critica referitoare la depasirea competentei materiale a Curtii Constitutionale
este nefondata. Totodata, este de mentionat ca recurentul nu face distinctia
intre dreptul de a abroga o norma juridica, drept ce revine evident autoritatilor
emitente sau celor ierarhic superioare, si dreptul de a constata abrogarea, ce
revine autoritatilor ce aplica norma juridica. De aceea nu se poate retine ca
s-a incalcat principiul separatiei puterilor, astfel cum se sustine prin
recurs. Critica din recurs, in sensul ca prin solutia pronuntata se considera
abrogat si art. 145 din Codul penal, nu are relevanta in cauza, deoarece
decizia atacata nu se refera la prevederile sale, iar Curtea Constitutionala
l-a considerat intotdeauna constitutional, el definind termenul de obstesc
(public). In acest sens, Curtea Constitutionala a statuat ca ocrotirea
preferentiala a avutului obstesc trebuie inteleasa, in lumina Constitutiei, ca
aplicandu-se numai bunurilor ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit caruia solutia respingerii
exceptiei de neconstitutionalitate intemeiata pe caracterul obligatoriu al
deciziilor nr. 11/1994 si, respectiv nr. 32/1993, inchide calea sesizarii
Curtii Constitutionale cu orice alta exceptie, chiar si atunci cand aceasta
priveste un bun public dintre cele nominalizate in art. 135 alin. (4) din
Constitutie; de asemenea, nu poate fi acceptat, intrucat nu tine seama de
specificul jurisdictiei constitutionale. In caz de admitere a exceptiei de
neconstitutionalitate, decizia Curtii Constitutionale produce efectele
prevazute de art. 145 alin. (2) din Constitutie si de art. 26 din Legea nr.
47/1992 si deci textul anterior Constitutiei constatat ca abrogat, deoarece
potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie este contrar acesteia, nu mai poate
fi aplicat, fiind scos din legislatie, in limita constatarii abrogarii. In
conformitate cu art. 29 din regulamentul sau de organizare si functionare,
Curtea Constitutionala statueaza numai asupra problemelor de drept. Constatand
in drept ca art. 248 si art. 223 din Codul penal sunt abrogate partial si ca
urmeaza sa se aplice numai cu privire la bunurile prevazute in art. 135 alin.
(4) din Constitutie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietatii publice,
ramane ca fiecare instanta de judecata sa stabileasca daca este vorba sau nu de
astfel de bunuri si sa decida daca textele referitoare la infractiunile privind
avutul obstesc sunt sau nu aplicabile. Pe de alta parte, daca Curtea
Constitutionala este sesizata cu exceptii de neconstitutionalitate care vizeaza
dispozitii neabrogate, chiar daca sunt cuprinse in aceleasi texte, ea le va
cerceta in fond si deci calea sesizarii Curtii nu este inchisa asa cum se
sustine de catre recurent.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs, in legatura cu nemotivarea
deciziei, nu este fondat, deoarece, asa cum s-a mai aratat, potrivit art. 29
din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, aceasta
statueaza numai asupra problemelor de drept. Critica recurentului cu privire la
incalcarea dispozitiilor art. 261 din Codul de procedura civila nu tine seama
de prevederile art. 16 din Legea nr. 47/1992, potrivit carora procedura
jurisdictionala se completeaza cu regulile procedurii civile in masura in care
ele sunt compatibile cu natura procedurii in fata Curtii Constitutionale, iar
compatibilitatea se hotaraste exclusiv de Curte. Deci Curtea Constitutionala
este cea care supune dreptul si confrunta dispozitiile legale cu cele
constitutionale. De altfel, referirea la deciziile nr. 11/1994 si, respectiv,
nr. 32/1993 nu inseamna o nemotivare, ci, dimpotriva, aplicarea consecventa a
dispozitiilor constitutionale si legale.
Pentru motivele aratate, recursul declarat de Ministerul Public urmeaza a
fi respins.
Avand in vedere prevederile art. 144 lit. c) si ale art. 145 alin. (2) din
Constitutie, precum si ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25
si 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Public impotriva Deciziei Curtii
Constitutionale nr. 36 din 27 aprilie 1994.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 16 noiembrie 1994.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Constantin Burada