DECIZIE Nr.
1147 din 16 octombrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 131 alin. (1) din Ordonanta
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 778 din 20 noiembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel
Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală raportat la art. 6
din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată
de Sorin Graţianu în Dosarul nr. 6.403/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3
Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei. In acest
sens, arată că autorul a depus la dosar precizări prin care solicită amânarea
soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate pentru ca Guvernul să comunice
punctul său de vedere. Totodată, susţine că instanţa de judecată a sesizat în
mod greşit Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală raportat la art. 6 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripţia extinctivă, în realitate obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate fiind art. 128, art. 131 alin. (1) şi (2) şi art.132 din
Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 raportat la art. 6, 7 şi 8 din Decretul nr. 167/1958. In fine, solicită
admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cu privire la cererea de amânare a soluţionării
excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi cu privire la precizările
referitoare la obiectul excepţiei de neconstiuţionalitate, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere. In acest sens, arată că
necomunicarea punctelor de vedere de către autorităţi nu impietează asupra
soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate de către Curte, iar cu privire
la precizarea obiectului excepţiei susţine că autorul avea posibilitatea să
formuleze recurs împotriva încheierii instanţei de judecată prin care a fost
sesizată Curţii Constituţionale.
Deliberând, Curtea respinge atât cererea de amânare a
soluţionării excepţiei, cât şi cererea de extindere a obiectului acesteia.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 10 iulie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 6.403/301/2008, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală raportat la art. 6 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia
extinctivă. Excepţia a fost ridicată de Sorin Graţianu într-o cauză civilă
având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate conferă în mod
abuziv şi discriminatoriu
organelor fiscale dreptul de a recupera obligaţii fiscale în termen de 5 ani de
la crearea acestora şi nu în termenul general de prescripţie de 3 ani.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In acest sens, arată că stabilirea unui termen pentru dreptul de a cere
executarea silită nu reprezintă o discriminare, întrucât are în vedere
specificul raporturilor de drept fiscal, precum şi faptul că unul dintre
subiectele acestui raport este statul, care participă la aceste raporturi de pe
o poziţie de autoritate faţă de celălalt subiect, fiind vorba de un raport de
subordonare.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, face referire
la Decizia Curţii Constituţionale nr. 238/2008.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Deşi, prin încheiere, instanţa de judecată a sesizat
Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art.
131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală raportat la art. 6 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia
extinctivă, din notele scrise ale autorului rezultă că aceasta priveşte doar
prevederile art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală.
Aşadar, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 513
din 31 iulie 2007, care au următorul conţinut: „Dreptul
de a cere executarea silită a creanţelor
fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului
următor celui în care a luat naştere acest drept."
Acest text de lege este raportat atât la prevederile
constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea cetăţenilor în
faţa legii şi a autorităţilor publice şi art. 20 alin. (2) referitor la
tratatele internaţionale privind drepturile omului, cât şi la prevederile art.
14 privind interzicerea discriminării şi art. 17 relativ la interzicerea
abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Totodată, sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 alin.
(2), art. 2 alin. (1) şi art. 3 lit. g)din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare.
Examinând excepţia, Curtea observă că problema
tratamentului diferenţiat de care beneficiază statul în raport cu
contribuabilii în ceea ce priveşte realizarea creanţelor a fost analizată şi în
alte cazuri. Astfel, prin Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, pronunţându-se asupra constituţionalităţii
prevederilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală, Curtea a statuat că, în cadrul raporturilor
juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de
debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de
egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului,
pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de
încălcarea principiului egalităţii în faţa legilor prevăzut de art. 16 din
Constituţie. Textul de lege criticat, ce stabileşte un termen de prescripţie a
dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale diferit de cel
general, nu aduce nicio atingere dispoziţiilor constituţionale şi celor din convenţiile
la care România este parte, relative la interzicerea discriminării şi abuzului
de drept, invocate de autorul excepţiei. Soluţia adoptată de legiuitor este
determinată de natura juridică a creanţelor fiscale, ce reprezintă surse ale
bugetului de stat, ceea ce constituie o justificare întemeiată pentru diferenţa
de tratament juridic în ceea ce priveşte termenul de prescripţie a dreptului de
a cere executarea silită. De altfel, şi în alte domenii sunt stabilite termene
speciale de prescripţie.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, considerentele deciziei
amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
De asemenea, în legătură cu susţinerile de
neconstituţionalitate ce vizează necorelarea dintre prevederile de lege
criticate şi unele prevederi ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Curtea constată că
nici acestea nu pot fi primite. Astfel, în temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere
compatibilitatea lui cu dispoziţiile sau principiile Constituţiei pretins
încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală, în Dosarul nr. 6.403/301/2008 al Judecătoriei
Sectorului 3 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu