DECIZIE Nr.
1146 din 28 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea
de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si
din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, precum si a celor ale
art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinte construite
din fondurile statului catre populatie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 772 din 18 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Ingrid Alina Tudora -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind
vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile
statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, precum şi
a celor ale art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe
construite din fondurile statului către populaţie, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Prima Construct" - S.A. din Timişoara în dosarele nr. 1.279/325/2007 şi nr. 7.719/325/2006
ale Tribunalului Timiş - Secţia civilă, de Societatea Comercială „Faur" -
S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 18.705/301/2006 al Judecătoriei Sectorului 3
Bucureşti - Secţia civilă, precum şi de către Tribunalul Bucureşti - Secţia a
III-a civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 4.735/303/2009 al acestei instanţe.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată
că, la Dosarul nr. 322D/2010, Societatea Comercială „Faur" - S.A. din
Bucureşti a depus note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 şi a celor
ale art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990.
Curtea, din oficiu, pune în
discuţie problema conexării dosarelor nr. 146D/2010, nr. 322D/2010, nr.
544D/2010 şi nr. 3.285D/2010, având în vedere obiectul acestora.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea acestor cauze.
Curtea, în temeiul art. 14 şi
al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr.
322D/2010, nr. 544D/2010 şi nr. 3.285D/2010 la Dosarul nr. 146D/2010, care este
primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate
ca neîntemeiată. In acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
Prin încheierile din 18 decembrie 2009 şi 12 ianuarie
2010, pronunţate în dosarele nr. 1.279/325/2007 şi nr. 7.719/325/2006,
Incheierea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 18.705/301/2006,
precum şi prin Incheierea din 12 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr.
4.735/303/2009, Tribunalul Timiş - Secţia civilă, Judecătoria Sectorului 3
Bucureşti - Secţia civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă au
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi
spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile
unităţilor economice sau bugetare de stat, precum şi a celor ale art. 6 din
Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile
statului către populaţie, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Prima Construct" -
S.A. din Timişoara, Societatea Comercială „Faur" - S.A. din Bucureşti şi,
din oficiu, de către Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă în cauze
civile având ca obiect obligaţia de a face.
In motivarea excepţiei
de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin
că reglementarea criticată este neconstituţională, întrucât „consacră"
obligaţia de a vinde locuinţele construite din fondurile statului şi din
fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat către titularii
contractelor de închiriere, fără a diferenţia între calitatea de persoană de
drept public şi cea de drept privat, precum şi impunerea unui preţ de vânzare
derizoriu şi fără a se avea în vedere că între timp aceste unităţi de stat s-au
privatizat, iar locuinţele fac parte din „patrimoniul" acestora. De
asemenea, apreciază că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale şi
datorită faptului că vânzarea se poate încheia doar cu chiriaşul locuinţei de
serviciu şi nu dă posibilitatea de a-l încheia cu un terţ, eventual cu
respectarea unui drept de preempţiune al chiriaşului, ceea ce contravine atât
art. 45 din Constituţie, cât şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din
Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţie, care consacră în mod clar şi
imperativ interzicerea discriminării. Totodată, se arată că o normă juridică
care obligă proprietarul de drept să vândă aceste apartamente chiriaşilor reprezintă o sfidare a dreptului de
proprietate garantat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Reglementarea criticată reprezintă un caz de
restrângere a componentei de dispoziţie a dreptului de proprietate, cu
încălcarea art. 53 din Legea fundamentală care prevede că restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau libertăţi este posibilă numai în cazurile expres
şi limitativ prevăzute de norma constituţională.
Autorii excepţiei susţin că prevederile art. 7 din
Legea nr. 85/1992 aduc atingere şi art. 135 din Constituţie, potrivit cărora „economia
României este o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi
concurenţă", prin aceea că prin norma legală criticată se creează
„disparităţi sociale greu de surmontat şi se impun restrângeri unor agenţi economici
cu capital integral privat".
Aşa fiind, aceştia apreciază că art. 7 din Legea nr.
85/1992 şi art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 reprezintă o încălcare a
dreptului de proprietate şi a inviolabilităţii acestuia, precum şi a dreptului
la exercitarea unei activităţi economice.
Tribunalul Timiş - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reglementarea legală
criticată nefiind în contradicţie cu normele constituţionale invocate. In acest
sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, apreciază că prin
instituirea obligaţiei de vânzare în sarcina unităţilor proprietare se aduce
atingere dreptului de proprietate privată a acestor persoane juridice asupra
bunurilor din patrimoniul propriu, patrimoniu care este distinct de cel al
statului. Obligaţia de înstrăinare astfel instituită de lege reprezintă o
limitare a dreptului de dispoziţie asupra bunurilor din patrimoniul persoanelor
juridice la care se referă art. 7 din Legea nr. 85/1992, ceea ce contravine
art. 44 alin. (1) din Constituţie. Instanţa consideră că a institui, prin lege,
obligaţia de înstrăinare a bunurilor din patrimoniul propriu al acestor
persoane juridice, la un preţ stabilit în mod expres de art. 6 din
Decretul-lege nr. 61/1990, reprezintă o limitare neconstituţională a dreptului
la garantarea proprietăţii.
Aşa fiind, apreciază că raţiunile şi considerentele
care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 870/2007, prin care
s-a statuat că „prin înlăturarea posibilităţii autorităţilor publice locale de
a dispune în mod liber de bunurile aflate în proprietatea privată a unităţilor
administrativ-teritoriale, în sensul de a opta sau nu pentru vânzarea acestora,
se încalcă în mod vădit dreptul unităţilor administrativ-teritoriale de
exercitare a prerogativei dispoziţiei, ca atribut ce ţine de esenţa dreptului
de proprietate" şi se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale
cuprinse în art. 44 alin. (1) teza întâi privind garantarea dreptului de
proprietate privată, sunt aplicabile şi în cazul prevederilor art. 7 alin. (1)
din Legea nr. 85/1992.
Potrivit prevederilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile
procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de
locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din
fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, precum şi cele ale art. 6 din
Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile
statului către populaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990.
- Art. 7 din Legea nr. 85/1992
are următorul cuprins: „Locuinţele construite din fondurile unităţilor
economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei
legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor
contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate
a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi.
De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condiţiile
prevederilor alin. 1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3,
titularilor de contracte de închiriere şi locuinţele care înainte de 6 martie
1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor cu capital
de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenţa după această dată sau,
după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de
stat.
Locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au
aparţinut societăţilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condiţiile
de evaluare, de achitare integrală sau în rate a preţului şi de exceptare de la
vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.
Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin.
1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de
vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor
face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi,
completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr.
93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe
ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a
Legii nr. 85/1992.
Art. 1 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
Beneficiază de prevederile alin. 1 şi chiriaşii care
nu sunt angajaţii unităţilor proprietare.
Locuinţele de intervenţie, în sensul prezentei legi,
sunt cele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare
care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită
prezenţa, permanentă sau în caz de urgenţă, în cadrul unităţilor. Aceste
locuinţe nu se vând.
Unităţile economice
sau bugetare pot să deţină şi să construiască din fonduri proprii locuinţe de
serviciu, destinate închirierii salariaţilor acestora, cu contract de
închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare şi eventuala
înstrăinare a acestor locuinţe se vor stabili de consiliile de administraţie,
respectiv de conducerile unităţilor.
Locuinţele de serviciu din mediul rural, destinate
personalului medical, didactic, altor specialişti sau personalului Ministerului
Administraţiei şi Internelor, nu se vând.";
- Art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 prevede că: „Preţurile
de vânzare către populaţie pentru locuinţele construite din fondurile statului şi recepţionate până la data de
31 decembrie 1989 se stabilesc potrivit anexelor nr. 1 şi 2.
In vederea corelării preţurilor de vânzare cu
preţurile de deviz pentru locuinţele recepţionate după 1 ianuarie 1990,
Ministerul Economiei Naţionale, Ministerul Finanţelor şi Comisia Naţională
pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului vor prezenta în termen de 60 de zile de la data prezentului decret-lege nivelurile corespunzătoare ale preţurilor de vânzare în funcţie de numărul de
camere, suprafeţele utile, gradul de confort şi finisaj."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
legale, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele
internaţionale privind drepturile omului, art. 44 privind dreptul de
proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 referitoare
la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135
privind Economia. De asemenea, este invocată înfrângerea art. 14 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din
Primul Protocol adiţional şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la
Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de
constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi
convenţionale, având motivări similare, prilej cu care a statuat că prevederile
art. 7 din Legea nr. 85/1992 şi cele ale art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990
sunt constituţionale.
In acest sens, este Decizia nr. 437/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009, şi Decizia
nr. 651/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 27 mai 2009, prin care
Curtea a statuat că „art. 7 din Legea nr. 85/1992 consacră o normă de justiţie
socială, întrucât dă posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la
construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem
statal-juridic. Pe această bază s-a apreciat că dispoziţiile criticate sunt nu
numai conforme literei şi spiritului art. 44 din Constituţie, ci şi legitime
din punct de vedere economic, social şi moral. Curtea reţine că, deşi în
proprietatea societăţilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat şi
locuinţele construite din fondurile proprii în condiţiile contractului de
privatizare, legiferarea, ulterior adoptării Constituţiei, a posibilităţii ca
fiecare chiriaş al unei asemenea locuinţe să devină proprietar nu poate fi
privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor
juridice respective. Pentru aceleaşi considerente nu se poate reţine nici
contrarietatea prevederilor criticate raportat la dispoziţiile art. 1 din
Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
In cazul privatizării unităţilor din ale căror fonduri
a fost construită locuinţa ce a făcut obiectul vânzării, obligaţia de vânzare
către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este, astfel cum a
statuat Curtea Constituţională, o obligaţie in rem, instituită în considerarea obiectului (locuinţa construită din
fondurile unităţii economice sau bugetare), iar nu o obligaţie in personam, reglementată în
considerarea subiectului, societatea comercială ce a luat naştere pe calea
privatizării".
Prin aceleaşi decizii, Curtea a constatat că „textele
de lege criticate nu prevăd o expropriere şi nici o naţionalizare sau orice
altă măsură de trecere silită a locuinţelor în proprietatea publică a statului.
In acelaşi mod, Curtea reţine că art. 7 din Legea nr. 85/1992 nu instituie o
confiscare, ci o transmitere în proprietatea deţinătorilor de locuinţe, foşti
chiriaşi ai acestora, a locuinţelor şi a terenurilor aferente acestor locuinţe
dobândite prin cumpărare de la unităţile economice sau bugetare de stat.
De asemenea, Curtea nu a reţinut nici contrarietatea
textelor de lege criticate în raport cu dispoziţiile art. 45 din Constituţie
referitoare la libertatea economică, de vreme ce posibilitatea chiriaşilor de a
cumpăra locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în
vechiul sistem statal-juridic a fost reglementată, prin textul de lege
criticat, înainte de încheierea contractului de privatizare".
In ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor
art. 53 din Constituţie, Curtea a reţinut că „acestea sunt aplicabile numai în
ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângere care nu a
fost constatată".
Totodată, Curtea a constatat că „nu poate fi reţinută
nici invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 135 alin. (1) referitoare
la principiile economiei de piaţă, de vreme ce prevederile art. 7 din Legea nr.
85/1992 sunt o concretizare a obligaţiei statului de a asigura crearea
condiţiilor necesare pentru
creşterea calităţii vieţii, potrivit art. 135 alin. (2) lit. f) din
Constituţie".
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia,
cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi
în cauza de faţă.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi
spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile
unităţilor economice sau bugetare de stat, precum şi a celor ale art. 6 din
Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile
statului către populaţie, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Prima
Construct" - S.A. din Timişoara în dosarele nr. 1.279/325/2007 şi nr.
7.719/325/2006 ale Tribunalului Timiş - Secţia civilă, de Societatea Comercială
„Faur" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 18.705/301/2006 al Judecătoriei
Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, precum şi de către Tribunalul Bucureşti
- Secţia a III-a civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 4.735/303/2009 al acestei instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora