DECIZIE Nr.
113274 din 19 aprilie 2006
privind sanctionarea
Societatii Comerciale „Eurostar Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L.
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 416 din 15 mai 2006
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în
municipiul Bucureşti, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de
înregistrare fiscală nr. 14045240 din 1 iulie 2001, reprezentată legal de
preşedinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum şi al art. 39 alin. (5) din
Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea
asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 63
alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în
România, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor, adoptată în şedinţa din 5 aprilie 2006, conform art. 4 alin.
(22)-(241) din
Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul căreia
a fost analizată documentaţia aferentă Notei nr. 130.113 din 22 martie 2006
privind controlul inopinat efectuat la Societatea Comercială „Eurostar
Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L.,
în conformitate cu atribuţiile prevăzute la art. 8
alin. (2) lit. i) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările
ulterioare, în baza Deciziei nr. 113.222 din 3 februarie 2006, organele de
specialitate ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor au efectuat un control
la Societatea Comercială „Eurostar Insurance Broker de Asigurare" -
S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucureşti, bd. Nicolae Bălcescu nr. 33,
et. 3, ap. 23, sectorul 1, înregistrată la Oficiul registrului comerţului cu
nr. J 40/4897/2003, cod unic de înregistrare nr. 15357347, reprezentată în
timpul controlului de domnul Adrian Florea, în calitate de administrator.
Controlul efectuat de organele de specialitate ale
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a avut ca obiect verificarea modului de
decontare a poliţelor intermediate în baza Contractului de mandat nr. 131/2 din
12 octombrie 2005, încheiat cu Societatea Comercială „Mediterranea
Assicurazioni" - S.A., precum şi a modului de respectare a prevederilor
Ordinului preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.110/2004
pentru punerea în aplicare a Normelor privind autorizarea brokerilor de
asigurare şi/sau de reasigurare, cu modificările ulterioare; verificarea a avut
la bază documentele şi situaţiile prezentate şi întocmite sub responsabilitatea
reprezentanţilor societăţii.
Rezultatele acţiunii de analiză şi control au fost
concretizate în Procesul-verbal de control inopinat la Societatea Comercială
„Eurostar Insurance Broker de Asigurare - S.R.L., semnat cu obiecţiuni de către
broker, încheiat în două exemplare, din care un exemplar a fost înregistrat sub
nr. 2 din 14 februarie 2006 la societatea sus-menţionată, celălalt fiind
preluat de echipa de control a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi
înregistrat sub nr. 130.063 din 14 februarie 2006.
In urma analizării constatărilor cuprinse în actul de
control, au fost reţinute următoarele:
La data de 12 octombrie 2005
Societatea Comercială „Eurostar Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L. a
încheiat cu Societatea Comercială „Mediterranea Assicurazioni" - S.A. („Medas" - S.A.) contractul de
mandat cu reprezentare pentru intermediere în asigurări
nr. 131/2.
Potrivit cap. II din contractul
de mandat, obiectul acestuia îl constituie „negocierea şi încheierea de
contracte de asigurare de către broker cu clienţi români sau străini de Medas -
S.A. Contractele (poliţele) de asigurare se negociază şi se încheie în numele
şi în contul Medas - S.A., brokerul fiind mandatat să încaseze în numele şi
pentru Medas - S.A. primele/ratele de asigurare de la clienţii aduşi societăţii
de asigurare".
Prin Adresa nr. 19 din 25 ianuarie 2006 Societatea
Comercială „Medas" - S.A. a denunţat unilateral contractul sus-menţionat,
în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din contract, având în vedere
că potrivit art. 3 acesta a fost încheiat pe o perioadă de un an de la data
semnării lui de către cele două părţi şi înceta de plin drept prin voinţa
unilaterală a unei părţi, cu un preaviz scris de 15 zile.
In conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din
contract, „la încetarea contractului, brokerul trebuie să predea toate sumele
încasate până la acea dată şi nepredate la Medas - S.A., precum şi toate
documentele de asigurare şi alte materiale puse la dispoziţie de S.C. «Medas» -
S.A."
Prin urmare, s-a constatat că Societatea Comercială
„Eurostar Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L. a încălcat următoarele
clauze contractuale:
- art. 5 alin. (4) şi (11), conform căruia brokerul
avea obligaţia să depună la casieria sau în conturile Societăţii Comerciale
„Medas" - S.Â. toate primele încasate, la termenele şi în condiţiile
prevăzute în contract, precum şi obligaţia să restituie Societăţii Comerciale
„Medas" - S.A., la încetarea din orice cauze a contractului, pe bază de
document scris, toate documentele şi însemnele primite;
- art. 6 referitor la modalităţile de depunere a
încasărilor efectuate;
- art. 12, conform căruia la încetarea contractului
brokerul avea obligaţia să predea toate sumele încasate până la acea dată şi
nepredate Societăţii Comerciale „Medas" - S.A., precum şi toate
documentele de asigurare şi alte materiale puse la dispoziţie de Societatea
Comercială „Medas" - S.A.
Fapta sus-menţionată încalcă prevederile art. 63 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare,
în sensul că brokerul de asigurare nu a depus la asigurător sumele încasate cu
titlu de prime de asigurare, faptă ce se sancţionează în condiţiile şi potrivit
art. 63 alin. (2) din lege.
Faţă de aceste motive, pentru fapta nelegală reţinută de
organele de control în sarcina Societăţii Comerciale „Eurostar Insurance Broker
de Asigurare" - S.R.L. prin procesul-verbal sus-menţionat, faptă descrisă
în prezenta decizie, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al
promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România, în temeiul art. 63
alin. (2) lit. d) şi alin. (4) din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi
completările ulterioare, în şedinţa din 5 aprilie 2006 Consiliul Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor a hotărât sancţionarea cu amendă şi interzicerea
temporară a desfăşurării activităţii de broker de asigurare a Societăţii
Comerciale „Eurostar Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L., drept care
emite următoarea decizie:
Art. 1. - Se sancţionează cu amendă în cuantum de 2.500
lei (RON) şi cu interzicerea temporară a desfăşurării activităţii de broker de
asigurare Societatea Comercială „Eurostar Insurance Broker de Asigurare" -
S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucureşti, bd. Nicolae Bălcescu nr. 33,
et. 3, ap. 23, sectorul î, înregistrată la oficiul registrului comerţului cu
nr. J 40/4897/2003, cod unic de înregistrare nr. 15357347, reprezentată în
timpul controlului de domnul Adrian Florea, în calitate de administrator, în
conformitate cu art. 63 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 136/1995 privind
asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art. 2. - (1) Pe toată perioada de interzicere
temporară a exercitării activităţii de asigurare prevăzute la art. 1,
brokerului de asigurare i se interzic desfăşurarea activităţii de negociere a
încheierii de noi contracte de asigurare sau reasigurare pentru persoane fizice
ori juridice, acordarea de asistenţă pe durata derulării contractelor în curs
sau în legătură cu regularizarea daunelor, precum şi desfăşurarea oricăror
operaţiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în Legea
nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu
modificările şi completările ulterioare.
(2) Brokerul de asigurare are obligaţia să îşi notifice
clienţii, în termen de cel mult 3 zile de la data primirii prezentei decizii,
în vederea efectuării plăţii ratelor scadente la contractele în curs de
derulare direct la asigurător.
Art. 3. - (1) In conformitate cu prevederile art. 39
alin. (10) şi (11) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările
ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
amenda se face venit la bugetul de stat în cota de 50%, iar diferenţa se face
venit la bugetul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi se achită în termen
de 15 zile de la primirea deciziei.
(2) Dovada de plată a amenzii va fi prezentată Comisiei
de Supraveghere a Asigurărilor imediat după achitare.
Art. 4. - (1) Impotriva prezentei decizii, Societatea
Comercială „Eurostar Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L. poate face
plângere la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia,
conform art. 40 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările
ulterioare.
(2) In conformitate cu art. 40 alin. (2) din Legea nr.
32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea adresată curţii
de apel nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, executarea măsurii
sancţionatorii dispuse de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Art. 5. - Prezenta decizie îşi produce efectele la data
comunicării sale societăţii sancţionate, potrivit art. 39 alin. (5) din Legea
nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
Nicolae Eugen Crişan