Decizia Nr.1124 din 08.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie ridicată de Unicredit Ţiriac Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 34.885/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.615D/2010.La apelul nominal răspunde consilierul juridic pentru Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, cu delegaţie la dosar, lipsă fiind autorul excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 464/2011.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece părţile beneficiază de toate garanţiile accesului liber la justiţie, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 34.885/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 raportat la art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de pârâta Unicredit Ţiriac Bank - S.A. într-o cauză în contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de constatare a unor clauze din contractele de credit supuse controlului ca fiind abuzive, potrivit Legii nr. 193/2000.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale deoarece din interpretarea prevederilor Legii nr. 193/2000 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor rezultă că atât organul constatator, cât şi instanţa de judecată constată faptele, dar numai instanţa aplică sancţiunea, prin hotărâre, aşa cum prevede art. 255 coroborat cu art. 261 din Codul de procedură civilă, iar nu prin rezoluţie înscrisă pe procesul-verbal, întrucât aceasta ar însemna să se substituie autorităţii administrative. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, subordonat Guvernului, ce coordonează şi realizează politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor. Rezultă că instanţele judecătoreşti finalizează actul constatator, prin aplicarea sancţiunii contravenţionale, şi că împotriva acestei hotărâri partea interesată nu mai poate formula decât recurs, în temeiul art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.Pe de altă parte, conform dreptului comun în materie contravenţională, în actul constatator de săvârşire a contravenţiei se va consemna poziţia persoanei în cauză prin formularea de obiecţii, sub sancţiunea nulităţii actului constatator. Împotriva acestui act se poate face plângere la instanţa competentă, a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs. Rezultă aşadar consacrarea dublului grad de jurisdicţie în dreptul contravenţional.Numai că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 dispune completarea cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, iar nu modificarea acestora, în caz de neconcordanţă.Cu toate acestea, plângerea împotriva sancţiunii contravenţionale, prevăzută la art. 31 din Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 ca un drept subiectiv procesual la îndemâna pretinsului contravenient, devine inadmisibilă în raport cu hotărârea instanţei de stabilire a sancţiunii aplicabile, fapt pentru care nu se va mai putea exercita decât recursul, având în vedere dispoziţiile art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, ceea ce ar conduce la suprimarea unui grad de jurisdicţie.Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, fapta contravenţională este considerată, de regulă, o faptă de natură penală, indiferent de calificarea din dreptul intern (A se vedea Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunţată în Cauza Ozturk contra Germaniei).Constatarea de către autorităţile administrative îndrituite a examina şi sancţiona „infracţiunile uşoare“, contravenţiile putând fi considerate infracţiuni uşoare în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, nu contravine Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care persoana interesată se poate adresa cu plângere împotriva deciziei luate de organul administrativ tribunalului care oferă toate garanţiile prevăzute la art. 6 din Convenţie (A se vedea Hotărârea din 25 august 1987, pronunţată în Cauza Lutz contra Germaniei).În final, invocă prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dublul grad de jurisdicţie în materie penală.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, fiind conforme atât cu art. 21 din Constituţie, cât şi cu art. 2 paragraful 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu conţin norme care să aducă atingere dreptului părţilor interesate la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi nu contravin dreptului la apărare. Mai mult, dispoziţiile de lege criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. În plus, menţionează că prin art. 31 şi următoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt stabilite căile de atac, fiind astfel asigurat liberul acces la justiţie. În final, arată că celelalte dispoziţii constituţionale invocate nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 18 aprilie 2008.Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au fost modificate prin art. IX pct. 1 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.Dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au în prezent următorul cuprins:– Art. 21: „(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.
(2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.(3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşita fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.“;– Art. 34: „(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. (2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii.“Dispoziţiile criticate din Legea nr. 193/2000 au următorul cuprins: – Art. 13 alin. (1): „Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, aplică sancţiunea contravenţională conform art. 16 şi dispune, sub sancţiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în fiinţă, sau desfiinţarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.“; – Art. 16 alin. (2): „Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 27-29.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dublul grad de jurisdicţie în materie penală. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra prevederilor art. 13 din Legea nr. 193/2000, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie invocate şi în prezenta cauză, prin Decizia nr. 647 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 21 iunie 2010. Cu acel prilej Curtea a reţinut că, fie că este sesizată direct de către consumator, fie că este sesizată prin intermediul procesului-verbal de constatare a faptelor contrare legii întocmit de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau de specialiştii autorizaţi ai organelor administraţiei publice, instanţa judecătorească este unica autoritate care se va pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei clauzelor abuzive dintr-un contract. Curtea a mai reţinut că art. 13 din Legea nr. 193/2000, pe lângă răspunderea civilă delictuală pe care o reglementează, prevede şi o răspundere contravenţională, din moment ce fapta ilicită este sancţionată cu amendă contravenţională. Curtea a arătat că împrejurarea că actul de sesizare a instanţei, care circumscrie cadrul procesual al controlului efectuat de către aceasta, este diferit în funcţie de calea aleasă de persoana care are calitatea de consumator nu impietează cu nimic asupra dreptului la apărare al comerciantului. În faţa instanţei de judecată părţile au în egală măsură posibilitatea de a-şi exercita garanţiile prevăzute de legea procesual civilă, formulând apărările pe care le consideră pertinente şi utile cauzei. Curtea a constatat că în procedura reglementată de art. 14 din aceeaşi lege diferendul dintre consumator şi comerciant poate parcurge 3 grade de jurisdicţie, însă, în cazul art. 13 din lege, diferendul dintre organul de constatare şi comerciant poate parcurge două grade de jurisdicţie. Un asemenea tratament juridic nu încalcă art. 21 din Constituţie, întrucât acest text constituţional nu impune legiuitorului obligaţia reglementării accesului la toate gradele de jurisdicţie. Astfel cum s-a arătat mai sus, există o diferenţă specifică între prevederile art. 13 şi art. 14 din lege, în sensul că primul text reglementează şi o răspundere contravenţională, pe lângă răspunderea civilă delictuală comună ambelor texte de lege, ceea ce a şi determinat legiuitorul să instituie proceduri de judecată diferite. O atare competenţă a legiuitorului rezultă, fără tăgadă, din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru aceleaşi motive, Curtea constată că şi celelalte dispoziţii de lege criticate sunt constituţionale, din perspectiva criticilor aduse de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie ridicată de Unicredit Ţiriac Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 34.885/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean