DECIZIE Nr.
1113 din 23 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. VII si art. VIII din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 17/2009 privind desfiintarea Cancelariei
Primului-Ministru si stabilirea unor masuri pentru reorganizarea aparatului de
lucru al Guvernului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 711 din 26 octombrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre
Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea unor
măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, excepţie
ridicată de Oana Aurora Baciu în Dosarul nr. 17.188/3/2009 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului
Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată,
întrucât Guvernul a motivat urgenţa reglementării.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 23 octombrie
2009, pronunţată în Dosarul nr. 17.188/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia
a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei
Primului-Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de
lucru al Guvernului, excepţie ridicată de Oana Aurora Baciu într-o cauză
având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva deciziei de concediere.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că ordonanţa de urgenţă criticată a fost adoptată în lipsa
existenţei unei situaţii extraordinare, afectează o instituţie fundamentală a
statului, respectiv Guvernul, şi a intrat în vigoare anterior depunerii
ordonanţei de urgenţă la Camera Deputaţilor, contrar art. 115 alin. (5) din
Constituţie. Totodată, se arată că este discriminatorie şi încalcă dreptul la
muncă, prin faptul că preluarea personalului Cancelariei Primului-Ministru în
structura Secretariatului General al Guvernului se face prin trimiterea la un
criteriu generic şi subiectiv. In consecinţă, se apreciază că dispoziţiile
legale criticate încalcă şi art. 1 alin. (5) din Constituţie.
In fine, se mai susţine că ordonanţa de urgenţă
criticată a fost emisă cu încălcarea prevederilor Codului muncii.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de
muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia
ridicată este întemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este
neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului
Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate
la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea
unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 9 martie 2009. In
realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, se constată că autorul
acesteia critică numai prevederile art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 17/2009, texte asupra cărora Curtea urmează să se
pronunţe şi care au următorul cuprins:
- Art. VII: „Pe data
intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Cancelaria
Primului-Ministru, structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de
lucru al Guvernului, se desfiinţează.";
- Art. VIII: „(1) Personalul
Cancelariei Primului-Ministru, în limita atribuţiilor transferate, se preia,
potrivit pregătirii profesionale, în cadrul Secretariatului General al
Guvernului şi aparatului propriu de lucru al primului-ministru, care preiau
atribuţii corespunzătoare celor din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, în
limita numărului de posturi aprobat pentru acestea.
(2) Pentru personalul Cancelariei Primului-Ministru care nu se încadrează în prevederile
alin. (1) se aplică dispoziţiile legale în materia încetării raporturilor de
muncă, respectiv de serviciu."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5)
privind principiul separaţiei puterilor în stat, respectiv al supremaţiei
Constituţiei şi respectării legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în
drepturi, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă şi art. 115 alin. (4)-(6)
privind delegarea legislativă. Totodată, în susţinerea excepţiei sunt invocate
şi prevederile Codului muncii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că Guvernul, în expunerea de motive a ordonanţei de urgenţă criticate,
a arătat motivele care au stat la baza adoptării acesteia. Astfel, cu privire
la măsura desfiinţării Cancelariei Primului-Ministru, argumentele care
justifică existenţa stării extraordinare, aşa cum rezultă din expunerea de
motive, sunt următoarele:
- existenţa unor paralelisme şi suprapuneri în unele
domenii (coordonarea procesului politicilor publice, planificare strategică),
precum şi a unor disjungeri, în mod nejustificat, a unor competenţe (calitatea de ordonator principal de credite,
reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti etc.) între Cancelaria
Primului-Ministru şi Secretariatul General al Guvernului;
- necesitatea reformării şi restructurării aparatului
de lucru al Guvernului, întrucât România este singurul stat care are centrul
Guvernului format din două instituţii distincte;
- lipsa răspunsului rapid al Cancelariei
Primului-Ministru la multitudinea de probleme de pe agenda Guvernului, datorită
domeniului extins de competenţe care îi revine, în condiţiile în care aceasta a
devenit o structură cu multiple atribuţii, cu un mare număr de personal şi care
coordonează o serie de autorităţi şi agenţii aflate în subordinea Guvernului;
- continuarea procesului de modernizare a administraţiei
publice prin luarea unor măsuri adecvate de reorganizare a aparatului de lucru
al Guvernului de aşa manieră încât acesta să reprezinte, cu adevărat, începutul
funcţionării unui aparat administrativ care să fie atât performant, cât şi
competitiv cu structurile din ţările membre ale Uniunii Europene;
- obiectivul Guvernului de restrângere a cheltuielilor
bugetare în contextul crizei economice;
- dificultăţile reale în ceea ce priveşte o funcţionare
optimă, la cel mai înalt nivel, a aparatului de lucru al Guvernului.
Toate aceste argumente ale Guvernului duc la concluzia
că a existat o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu a putut fi
amânată în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie.
Totodată, se constată că instituţia Cancelariei
Primului-Ministru nu este o instituţie fundamentală a statului, astfel încât
critica de neconstituţionalitate raportată la art. 115 alin. (6) din
Constituţie este neîntemeiată. In fine, nici art. 115 alin. (5) din Constituţie
nu este încălcat din moment ce ordonanţa de urgenţă a fost depusă la Biroul
permanent al Camerei Deputaţilor şi înregistrată cu nr. 190 din 9 martie 2009
chiar în ziua intrării sale în vigoare.
Cu referire la criticile de neconstituţionalitate ce
vizează art. 16 alin. (1)şi art. 41 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că
şi acestea sunt neîntemeiate. Desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru a fost
efectivă, a avut cauze reale şi serioase în sensul art. 65 din Codul muncii,
astfel încât măsura concedierii, ca rezultat al desfiinţării structurii în
cauză, se supune aceloraşi exigenţe precum acelora reglementate de dispoziţiile
art. 65 din Codul muncii. Astfel, ordonanţa de urgenţă criticată nu afectează
în niciun fel dreptul constituţional la muncă, încetarea raporturilor de
serviciu fiind reglementată distinct de art. 65 din Codul muncii. In fine, se
observă că măsurile prevăzute de art. VII şi VIII din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 17/2009 se aplică cu privire la toate persoanele aflate în
ipoteza normei legale. Referitor la susţinerea că art. VIII din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 ar conţine un criteriu generic şi subiectiv,
în baza cărora unii angajaţi ar fi preluaţi din structura fostei Cancelarii a
Primului-Ministru în cea a Secretariatului General al Guvernului, este
neîntemeiată, întrucât, de principiu, toţi angajaţii sunt preluaţi în noua
structură pe poziţii care presupun atribuţii corespunzătoare celor din cadrul
Cancelariei Primului-Ministru, dar „în limita numărului de posturi
aprobat". In lipsa unor poziţii similare sau în lipsa unui anumit
număr de posturi aprobate, angajatul în cauză nu poate fi preluat în noua
structură, făcându-se, în consecinţă, aplicarea art. 65 din Codul muncii.
In aceste condiţii, se constată că nu sunt încălcate
nici prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
Desigur, verificarea în concret a respectării legii
atunci când angajatorul a dispus măsura concedierii revine instanţei de
judecată, care este singura competentă să controleze şi să sancţioneze
eventualele concedieri nelegale.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei
Primului-Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de
lucru al Guvernului, excepţie ridicată de Oana Aurora Baciu în Dosarul nr.
17.188/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi
asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly