DECIZIE   Nr. 111 din 16 februarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 147 si art. 289 din Codul penal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 208 din 7 martie 2006

Ioan Vida                                 -  preşedinte

Nicolae Cochinescu                -  judecător

Constantin Doldur                   -  judecător

Acsinte Gaspar                       -  judecător

Kozsokar Gabor                      -  judecător

Petre Ninosu                           -  judecător

Ion Predescu                           -  judecător

Iuliana Nedelcu                       -  procuror

Florentina Geangu                  -   magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 şi 289 din Codul penal, excepţie ridicată de Eva Florescu în Dosarul nr. 255/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.

După închiderea dezbaterilor s-a prezentat, pentru autoarea excepţiei, apărătorul acesteia.

CURTEA,

având  în  vedere  actele  şi   lucrările  dosarului,   reţine următoarele:

Prin Incheierea din 8 septembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 255/2005, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 şi art. 289 din Codul penal, excepţie ridicată de Eva Florescu în dosarul menţionat.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că dispoziţiile criticate, ce definesc noţiunea de funcţionar public, respectiv care reglementează infracţiunea de fals intelectual, sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece notarul public nu are calitatea de funcţionar public. Se arată în acest sens că actul normativ la care face trimitere Constituţia este Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, iar notarul public nu se regăseşte nominalizat în anexa la acest act normativ. De asemenea, potrivit art. 3 şi 4 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome, iar actul întocmit de către acesta, purtând sigiliul şi semnătura sa, este de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege. Notarul public se bucură de o independenţă totală din punct de vedere profesional, ceea ce nu este valabil în cazul funcţionarilor publici cu care, din eroare, autorităţile îi asimilează pe notarii publici. Pentru aceste motive - arată autoarea excepţiei - apare ca un artificiu, fără o reglementare expresă raportată la profesiile liberale, ca un liber profesionist să răspundă penal pentru infracţiuni de

serviciu, prin dispoziţiile criticate fiind încălcat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, care impune, faţă de situaţii diferite, un tratament diferit.

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate fiind în deplină concordanţă cu art. 16 alin. (1) din Constituţie.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, deoarece dispoziţiile art. 147 şi 289 din Codul penal nu instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile în mod egal oricărei persoane care are calitatea de funcţionar public sau funcţionar, şi nu conţine în sine nici o reglementare care să creeze o inegalitate pe criterii de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. In ceea ce priveşte definirea noţiunilor de funcţionar public, funcţionar, precum şi incriminările care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, Avocatul Poporului arată că aceasta este, din punctul de vedere al Constituţiei, în sarcina legiuitorului, fiind realizată de Codul penal prin dispoziţiile art. 147.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 147 şi art. 289 din Codul penal, care au următorul cuprins:

-   Art. 147: Prin «funcţionar public» se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.

Prin «funcţionar» se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.";

-   Art. 289: „Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Tentativa se pedepseşte."

Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări.

Examinând susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, se constată că asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 şi 289 din Codul penal, cu referire la aplicarea acestora unor fapte comise de notarii publici, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 24 iulie 2002. Din jurisprudenţa în materie a Curţii este de menţionat şi Decizia nr. 276 din 24 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 19 noiembrie 2002, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 145 şi 147 din Codul penal, în contextul căreia se susţinea, de asemenea, că notarii publici, ca de altfel şi alţi profesionişti (avocaţi, doctori, arhitecţi), nu pot fi calificaţi funcţionari publici şi deci nu pot răspunde pentru săvârşirea unor infracţiuni la care subiectul activ are, potrivit dispoziţiei incriminatoare, calitatea de funcţionar public sau funcţionar.

Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate privitoare la dispoziţiile menţionate, cu motivarea că noţiunile de funcţionar public şi funcţionar sunt de nivelul legii, astfel încât intră în competenţa exclusivă a legiuitorului atât definirea acestor noţiuni, cât şi stabilirea răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite de persoanele având această calitate. Este ceea ce Codul penal, ca lege organică, face prin dispoziţiile art. 147, prin care defineşte noţiunile de funcţionar public şi funcţionar, şi prin stabilirea infracţiunilor săvârşite de funcţionari publici şi funcţionari, cum este infracţiunea de fals intelectual (prevăzută şi pedepsită de art. 289 din Codul penal) săvârşită de notarul public, cu prilejul întocmirii înscrisului oficial. Potrivit art. 4 din Legea nr. 36/1995, actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege, iar falsificarea acestuia, în modul prevăzut de art. 289 din Codul penal, nu poate fi caracterizată decât ca infracţiune de fals intelectual.

In concordanţă cu jurisprudenţa constantă în materie a Curţii, nu poate fi primită susţinerea autoarei excepţiei referitoare la încălcarea, prin dispoziţiile criticate, a principiului egalităţii în drepturi, câtă vreme aceste prevederi nu instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile în mod egal oricărei persoane care are calitatea de funcţionar public sau funcţionar, iar stabilirea sferei acestor noţiuni, precum şi a infracţiunilor care presupun această calitate a subiectului activ nu este de competenţa jurisdicţiei constituţionale, după cum s-a arătat.

Considerentele şi soluţiile adoptate prin deciziile citate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu există elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA   CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 şi art. 289 din Codul penal, excepţie ridicată de Eva Florescu în Dosarul nr. 255/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 februarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu