DECIZIE Nr. 111 din 14 iulie 1998
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 146 si 149 din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 287 din 5 august 1998
Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Ioan Griga - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a art. 146 si
149 din Codul de procedura penala, invocata de Andreias Stefan in Dosarul nr.
123/1998 al Curtii Militare de Apel.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 9 iulie 1998, in
prezenta partii si a reprezentantului Ministerului Public, si au fost
consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp
pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 14 iulie 1998.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 19 mai 1998, Curtea Militara de Apel a sesizat Curtea
Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a art. 146 si 149 din
Codul de procedura penala, ridicata de Andreias Stefan care, prin aparatorul
sau, precizeaza "ca isi insuseste toate nulitatile privind arestarea
preventiva a invinuitilor ori inculpatilor, invocate de aparatorii inculpatilor
comandor Suciu Ioan, civilul Popescu Dumitru, civilul Chiata Marian si civilul
Negoiescu Gabriel". In motivarea exceptiei inculpatii mentionati sustin ca
textele legale atacate sunt neconstitutionale, fiind contrare prevederilor art.
23 din Constitutie, intrucat procurorul poate lua masura arestarii preventive a
unei persoane cu incalcarea acestei dispozitii constitutionale, deoarece,
potrivit art. 146 din Codul de procedura penala, nu are obligatia de a-l
asculta pe cel impotriva caruia ia masura arestarii preventive si, pe cale de
consecinta, de a-i aduce la cunostinta invinuirea in prezenta unui aparator. De
asemenea, se sustine ca din analiza art. 23 din Constitutie rezulta ca dreptul
conferit magistratului de a lua masura arestarii preventive in cursul urmaririi
penale se poate exercita o singura data, durata preventiei fiind unica si
neputand depasi 30 de zile. Rezulta ca magistratul-procuror poate emite o
singura ordonanta de arestare, a carei durata poate fi de la o zi la 30 de
zile, iar nu mai multe ordonante cuprinzand durate de arestare fractionate,
totalizand 30 de zile, deoarece, in aceasta situatie, procurorul si-ar prelungi
propriile masuri procesuale, ceea ce Constitutia nu permite. In speta, se
sustine in continuare, a fost emisa o ordonanta de arestare preventiva, in
calitate de invinuit, potrivit art. 146 din Codul de procedura penala, si apoi
o alta ordonanta de 25 de zile, in conditiile art. 149 din Codul de procedura
penala, procurorul prelungindu-si astfel propria masura.
Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece obligativitatea audierii
faptuitorului inainte de luarea masurii arestarii preventive exista, potrivit
art. 150 din Codul de procedura penala, numai in cazul arestarii preventive a
inculpatului, deci numai dupa punerea in miscare a actiunii penale. Potrivit
art. 146 alin. 1 din Codul de procedura penala, durata arestarii invinuitului
nu poate depasi 5 zile, iar, in conformitate cu dispozitiile art. 149 alin. 1
din acelasi cod, durata arestarii inculpatului nu poate depasi 30 de zile,
afara de cazul in care aceasta este prelungita in conditiile legii. In cauza,
procurorul militar anchetator nu si-a prelungit nelegal propria masura
privativa de libertate, ci a emis doua ordonante diferite, pentru arestarea mai
intai a invinuitului si apoi a inculpatului, fara ca durata acestora sa
depaseasca 30 de zile, neincalcandu-se deci prevederile art. 23 din
Constitutie.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, s-au
solicitat puncte de vedere presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si
Guvernului.
In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate este neintemeiata. Se arata ca art. 146 din Codul de
procedura penala nu incalca dispozitiile art. 23 din Constitutie, deoarece
acest text constitutional nu prevede obligatia pentru organul judiciar care ia
masura arestarii preventive a invinuitului sau a inculpatului de a dispune
arestarea numai dupa ce a ascultat persoana fata de care se ia aceasta masura.
Critica de neconstitutionalitate a art. 146 din Codul de procedura penala,
intemeiata pe inexistenta unei asemenea obligatii, nu poate fi admisa, deoarece
aceasta priveste o omisiune legislativa si, potrivit practicii jurisdictionale
a Curtii, controlul de constitutionalitate nu poate privi omisiuni. Art. 146
din Codul de procedura penala nu incalca nici prevederile art. 5 din Conventia
europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,
intrucat nici acest act normativ nu prevede obligatia pentru organele judiciare
sa asculte pe invinuit sau pe inculpat inainte de a lua masura arestarii
preventive. Se mai arata ca arestarea invinuitului si arestarea inculpatului sunt
masuri procesuale distincte, care primesc, in mod firesc, reglementari diferite
in raport cu calitatea procesuala pe care o are persoana arestata in cursul
urmaririi penale. A interpreta ordonanta de arestare a inculpatului ca fiind o
ordonanta de prelungire a arestarii invinuitului inseamna a adauga la lege,
atata vreme cat la art. 155 si urmatoarele din Codul de procedura penala se
foloseste termenul de "prelungire" numai cu privire la prelungirea de
catre instanta a arestarii inculpatului, dispusa in faza de urmarire penala.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor, concluziile
procurorului, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile
Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, republicata, retine urmatoarele:
In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr.
47/1992, Curtea este competenta sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate invocata.
Art. 146 din Codul de procedura penala prevede: "Procurorul, din
oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, cand sunt intrunite
conditiile prevazute la art. 143 si cand exista in mod corespunzator vreunul
din cazurile prevazute la art. 148, daca considera ca in interesul urmaririi
penale este necesara privarea de libertate a invinuitului, dispune prin
ordonanta motivata arestarea acestuia, aratand temeiurile care justifica luarea
masurii si fixand durata arestarii, care nu poate depasi 5 zile.
Totodata procurorul emite un mandat de arestare a invinuitului. Mandatul
cuprinde in mod corespunzator mentiunile aratate la art. 151 lit. a) - c), e)
si j), precum si numele si prenumele invinuitului si durata pentru care este
dispusa arestarea acestuia."
Principala critica de neconstitutionalitate adusa de autorul exceptiei
dispozitiilor art. 146 din Codul de procedura penala se refera la faptul ca
acestea ar permite procurorului care a dispus arestarea invinuitului sa dispuna
apoi arestarea aceleiasi persoane in calitate de inculpat, deci sa prelungeasca
propria masura de arestare, desi, potrivit art. 23 alin. (4) din Constitutie,
prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata.
Aceasta critica nu este intemeiata. Arestarea inculpatului, atunci cand
intervine dupa arestarea invinuitului, luata tot de procuror, nu poate fi
privita ca o prelungire a acesteia, deoarece cele doua masuri, desi luate de
procuror cu privire la aceeasi persoana, sunt diferite ca natura juridica.
Masura arestarii preventive a invinuitului are un caracter exceptional si apare
ca necesara numai atunci cand termenul de 24 de ore, cat poate dura masura
retinerii, conform dispozitiilor art. 23 alin. (3) din Constitutie si ale art.
144 alin. 1 din Codul de procedura penala, se dovedeste insuficient pentru
verificarea temeiurilor legale necesare punerii in miscare a actiunii penale
impotriva invinuitului si, eventual, pentru a se lua impotriva lui masura
arestarii preventive sau, dimpotriva, pentru a se dispune scoaterea de sub
urmarire penala sau, eventual, incetarea urmaririi. Masura arestarii
invinuitului nu poate depasi 5 zile si se justifica numai daca este necesara in
interesul urmaririi penale, in conditiile art. 143 din Codul de procedura
penala si in vreunul dintre cazurile prevazute la art. 148 din acelasi cod.
Luarea ei se dispune de procuror prin ordonanta motivata, este urmata de
emiterea mandatului de arestare a invinuitului si nu poate fi prelungita. Daca
la expirarea duratei arestarii invinuitului se confirma temeiurile pentru
punerea in miscare a actiunii penale impotriva acestuia si se mentine
necesitatea privarii sale de libertate, in conditiile legii, procurorul dispune
prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii arestarii
preventive a inculpatului, urmata de emiterea mandatului de arestare a
acestuia. Masura este, in conceptia legiuitorului, consecinta inlocuirii
pozitiei procesuale de invinuit a faptuitorului, adica de persoana fata de care
se efectueaza urmarirea penala, cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea
penala impotriva sa (art. 229 din Codul de procedura penala), cu aceea de
inculpat, adica de persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala
(art. 23 din Codul de procedura penala). In ceea ce priveste durata arestarii
inculpatului, consecutiva masurii arestarii invinuitului, ea trebuie sa
includa, in mod firesc, durata acesteia din urma, ca masura exceptionala,
specifica urmaririi penale in reglementarea legala in vigoare, neputand depasi
insa, impreuna cu aceasta, durata de 30 de zile prevazuta la art. 23 alin. (4)
din Constitutie, avand in vedere si faptul ca, desi diferite, cele doua masuri
preventive au drept consecinta privarea de libertate a aceleiasi persoane, in
cadrul aceleiasi cauze penale, iar prevederile constitutionale mentionate se
refera la arestarea preventiva a unei persoane, indiferent de calitatea
procesuala a acesteia, deci fara sa distinga, asa cum face Codul de procedura
penala, intre arestarea invinuitului si arestarea inculpatului.
Nu poate insa sa fie trecuta cu vederea aceasta necorelare a dispozitiilor
legale cu dispozitiile si principiile constitutionale, care vadeste necesitatea
interventiei legiuitorului pentru punerea de acord cu Constitutia a
dispozitiilor legale examinate.
In ceea ce priveste critica adusa dispozitiilor art. 146 din Codul de
procedura penala, sub aspectul conditiilor in care poate fi luata masura
arestarii invinuitului, in raport cu masura arestarii inculpatului, Curtea
constata ca in lege se face o nejustificata diferentiere in favoarea masurii
arestarii inculpatului, care nu poate fi luata decat dupa ascultarea acestuia,
conditie care lipseste in cazul arestarii invinuitului. Or, deosebirile de
natura juridica dintre cele doua masuri procesuale nu justifica nici o
deosebire de tratament intre invinuit si inculpat sub aspectul garantiilor
privind libertatea persoanei, dreptul la aparare si al garantiilor procesuale
prevazute de lege si consacrate in Constitutie. De aceea dispozitiile art. 146
din Codul de procedura penala si masura arestarii preventive a invinuitului, pe
care o reglementeaza, sunt constitutionale numai in masura in care prin acestea
se asigura respectarea neconditionata a garantiilor constitutionale privind
libertatea si drepturile fundamentale ale persoanei.
Exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 149 din Codul de
procedura penala este neintemeiata si urmeaza a fi respinsa. Acest articol
prevede: "Durata arestarii inculpatului nu poate depasi 30 de zile, afara
de cazul cand ea este prelungita in conditiile legii. Termenul curge de la data
emiterii mandatului, cand arestarea a fost dispusa dupa ascultarea
inculpatului, iar in cazul cand arestarea a fost dispusa in lipsa inculpatului,
termenul curge de la prezentarea acestuia la organul judiciar care a emis
mandatul.
Cand o cauza este trecuta pentru continuarea urmaririi penale de la un
organ de urmarire la altul, mandatul de arestare emis anterior ramane valabil.
Durata arestarii se calculeaza potrivit dispozitiilor alineatului precedent.
Arestarea inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea
definitiva a cauzei, afara de cazul cand instanta dispune revocarea ei."
Cat priveste critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 149 alin.
1 din Codul de procedura penala, se constata ca aceasta este neintemeiata,
deoarece textul prevede in mod expres ca durata arestarii inculpatului nu poate
depasi 30 de zile, fiind deci conform cu art. 23 alin. (4) din Constitutie.
Dispozitiile art. 149 alin. 2 din acelasi cod nu au legatura cu cauza si, in
consecinta, si aceasta critica urmeaza a fi respinsa.
Referitor la prevederile alin. 3 al aceluiasi articol, se constata ca, prin
Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, definitiva prin Decizia nr. 20 din 15 februarie
1995, ambele publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 57 din
28 martie 1995, Curtea a statuat ca aceste dispozitii sunt neconstitutionale in
masura in care se interpreteaza in sensul ca durata arestarii, depusa de
instanta in cursul judecatii, poate depasi 30 de zile fara a fi necesara
prelungirea, in conditiile art. 23 din Constitutie. Totodata, prin Decizia nr.
546 din 4 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 98 din 2 martie 1998, Curtea a constatat ca in legatura cu arestarea
inculpatului in cursul judecatii, prevazuta la art. 149 alin. 3 din Codul de
procedura penala, se va face aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constitutie.
Astfel fiind, potrivit dispozitiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, exceptia de
neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de
procedura penala este inadmisibila, urmand a fi respinsa.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23
si al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
1. Admite in parte exceptia de neconstitutionalitate invocata de Andreias
Stefan in Dosarul nr. 123/1998 al Curtii Militare de Apel si constata ca
dispozitiile art. 146 din Codul de procedura penala sunt constitutionale numai
in masura in care asigura invinuitului aceleasi drepturi procesuale ca si
inculpatului, in temeiul garantiilor constitutionale privind libertatea
individuala si siguranta persoanei, prevazute la art. 23 si 24 din Constitutie.
2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 149
alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala.
3. Respinge ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate privind
dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 14 iulie 1998.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat asistent,
Gabriela Dragomirescu