DECIZIE   Nr. 11*) din 22 ianuarie 1997

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 275 - 278 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 50 din 25 martie 1997

    *) Definitiva prin nerecurare.

    Romul Petru Vonica   - presedinte
    Costica Bulai        - judecator
    Mihai Constantinescu - judecator
    Constantin Burada    - magistrat-asistent

    Completul de judecata, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 2 octombrie 1996, Curtea de Apel Constanta a sesizat Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 275 si urmatoarele din Codul de procedura penala, invocata de reclamantul Siromascenco Stefan in Dosarul nr. 298/CA/1996 aflat pe rolul acelei instante.
    In Incheierea de sesizare, Curtea de Apel Constanta arata ca, prin cererea ce i-a fost adresata la 19 februarie 1996, reclamantul Siromascenco Stefan a chemat in judecata Ministerul Public, reprezentat de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta, si pe prim-procurorul de la acest parchet, solicitand anularea actului nr. 1.044/II/2, emis de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta, Sectia de urmarire penala, la data de 15 decembrie 1995, si obligarea organelor mentionate de a emite actul de sesizare a instantei competente impotriva a doi judecatori de la Tribunalul Constanta.
    Asa cum rezulta din cuprinsul incheierii de sesizare si din dosarul cauzei, reclamantul Siromascenco Stefan a depus la data de 28 noiembrie 1995, la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta, o plangere penala impotriva a doi judecatori de la Tribunalul Constanta, pe care i-a invinuit ca prin Sentinta civila nr. 562 din 28 septembrie 1995, pe care au pronuntat-o in Dosarul nr. 1.642/1995, au savarsit infractiunile de abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi (art. 247 din Codul penal), fals intelectual (art. 289 din Codul penal) si uzurpare de calitati oficiale (art. 240 din Codul penal), cerand trimiterea lor in judecata.
    Prin adresa nr. 1.044/II/2 din 15 decembrie 1995, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta, Sectia de urmarire penala, i-a comunicat reclamantului ca, din examinarea plangerii si a actelor anexate, precum si din verificarile efectuate in dosarele mentionate in sesizare, nu rezulta date ori indicii ca magistratii respectivi ar fi comis fapte de natura penala care sa atraga competenta de cercetare a parchetului, iar motivele invocate sunt exclusiv de competenta instantelor de judecata, hotararile pronuntate fiind supuse cailor de atac prevazute de lege.
    Impotriva acestui act al parchetului, reclamantul a declansat actiunea in contencios administrativ, iar instanta, la termenul de judecata din 25 septembrie 1996, a ridicat din oficiu exceptia de inadmisibilitate a actiunii, in raport cu dispozitiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 29/1990, potrivit carora nu pot fi atacate in justitie acele acte administrative pentru a caror desfiintare sau modificare se prevede, prin lege speciala, o alta procedura. Or, prin dispozitiile cap. VII din Titlul I al Partii speciale a Codului de procedura penala, art. 275-278, se prevede o procedura speciala privind plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire penala.
    Fata de problema invocata din oficiu de catre instanta, reclamantul a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 275 si urmatoarele din Codul de procedura penala, cu motivarea ca acestea ii ingradesc dreptul de a se adresa justitiei, drept prevazut in art. 21 din Constitutie.
    Conformandu-se dispozitiei art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanta si-a exprimat opinia cu privire la exceptia de neconstitutionalitate invocata, aratand ca aceasta nu este intemeiata. Asa cum se arata in incheiere, potrivit art. 2 din Codul de procedura penala, procesul penal trebuie sa se desfasoare in stricta conformitate cu legea, iar institutia plangerii impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, prevazuta in art. 275-278 din Codul de procedura penala, reprezinta o garantie a respectarii legalitatii in faza de urmarire penala. Existand aceasta posibilitate de a ataca actele sau masurile procesuale, nu se poate sustine ca se incalca dreptul constitutional prevazut in art. 21 cu privire la accesul liber la justitie. Instanta apreciaza ca, dimpotriva, prin dispozitiile din art. 275 si urmatoarele din Codul de procedura penala s-a instituit o procedura mai simpla de contestare a actelor si masurilor dispuse de procuror.
    In vederea solutionarii exceptiei, in conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere. Nici una dintre aceste autoritati nu a comunicat punctul ei de vedere.
    La solicitarea Curtii, Tribunalul Constanta a transmis, in copie, Sentinta civila nr. 562 din 28 septembrie 1995.

    CURTEA,
avand in vedere incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile art. 275 si urmatoarele din Codul de procedura penala, raportate la prevederile Constitutiei, precum si ale Legii nr. 47/1992, retine:
    In temeiul dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 23 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenta sa solutioneze exceptia invocata.
    Prin Legea nr. 29/1990 a fost stabilita procedura ce trebuie urmata in cazul in care o persoana fizica sau juridica se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati guvernamentale ori din sfera administratiei publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
    Asa cum s-a aratat, autorul exceptiei de neconstitutionalitate, considerand rezolutia de neurmarire penala a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta drept un act administrativ, s-a adresat instantei cu o actiune in contencios administrativ. Rezolutia de neurmarire penala nu constituie insa un act administrativ, ci un act procesual, cu caracter judiciar, reglementat de Codul de procedura penala, iar impotriva acestuia partea nemultumita poate face plangere in conditiile prevazute la art. 275-278 din acelasi cod. Rezulta deci ca, intrucat contenciosul administrativ nu poate avea ca obiect controlul legalitatii unui act judiciar, nici caracterul constitutional al prevederii legale in temeiul careia actul a fost emis, nu poate fi contestat in cadrul acestei jurisdictii.
    Totodata, exceptia nu este intemeiata si in functie de prevederile art. 48 din Constitutie. Potrivit acestor prevederi, persoana vatamata intr-un drept al sau de autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termen legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei. In alin. (2) al art. 48 se prevede ca limitele si conditiile exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica. In legislatia actuala, potrivit Codului de procedura penala, cenzura de catre instanta judecatoreasca a actelor de urmarire penala este posibila numai in cazul trimiterii in judecata a unei persoane, nu si in situatia in care s-a dispus neinceperea urmaririi penale. Rezulta deci ca, in ceea ce priveste actele de urmarire penala, limitele si conditiile in care o persoana este indreptatita, in sensul art. 48 din Constitutie, sa conteste legalitatea sau temeinicia unor asemenea acte, invocand ca ar fi fost vatamata intr-un drept al sau, sunt circumscrise la situatia in care Ministerul Public promoveaza actiunea penala. Impotriva celorlalte masuri si acte de urmarire penala exista plangerea prevazuta de art. 275-278 din Codul de procedura penala.
    Desi intre prevederile Legii nr. 29/1990 si cele ale art. 48 alin. (1) din Constitutie exista o neconcordanta, in sensul ca dispozitia constitutionala se refera la toate autoritatile publice, pe cand procedura instituita de legea sus-mentionata se refera numai la o parte din aceste autoritati, si anume la actele Guvernului si ale administratiei publice, reglementarea limitelor si a conditiilor in care actele celorlalte autoritati publice pot fi atacate este de competenta exclusiva a legiuitorului, fiind o problema rezervata de Constitutie legii organice. Curtea nu poate suplini aceasta omisiune, intrucat ar insemna sa indeplineasca functia de legislator pozitiv care, potrivit art. 58 alin. (1) din Constitutie, este un atribut al Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a tarii.
    In sensul celor aratate sunt si deciziile Curtii Constitutionale: nr. 8 din 18 ianuarie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 47 din 13 martie 1995, nr. 103 din 1 octombrie 1996 si nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997.
    In aceste conditii, se constata ca exceptia este vadit nefondata.
    De altfel, exceptia a fost invocata si cu incalcarea prevederilor art. 54 din Constitutie, potrivit carora cetatenii sunt obligati sa-si exercite drepturile cu buna-credinta. In speta, asa cum rezulta din considerentele Sentintei civile nr. 562 din 28 septembrie 1995 a Tribunalului Constanta, reclamantul a chemat in judecata pe mai multi judecatori si pe ministrul justitiei, carora le-a imputat, in esenta, faptul ca printr-o sentinta civila anterioara, avand ca obiect contestatia formulata impotriva deciziei de desfacere a contractului sau de munca, instanta si-a declinat competenta in favoarea Consiliului de disciplina din cadrul Ministerului Transporturilor, sentinta ce a ramas definitiva prin respingerea recursului ca tardiv. Prin actiunea sus-mentionata, reclamantul a solicitat si plata de despagubiri in valoare de 500.000.000 lei, motiv pentru care instanta a anulat cererea ca netimbrata in fata refuzului reclamantului de a plati taxa de timbru datorata. Ulterior cauza a fost inaintata Curtii de Apel Constanta. Plangerea penala formulata de reclamant priveste pe judecatorii care au pronuntat hotararea de anulare a cererii ca netimbrata. Faptul ca instanta de control judiciar a respins ca tardiv recursul reclamantului impotriva sentintei de declinare a competentei se datoreaza exclusiv culpei procesuale a acestuia. Actionarea in judecata a judecatorilor care au pronuntat hotararea si a ministrului justitiei nu poate suplini culpa respectiva, dupa cum nici plangerea penala impotriva judecatorilor ce au anulat ca netimbrata cea de-a doua actiune nu poate suplini controlul judecatoresc prin exercitarea cailor de atac. De aceea plangerea penala, ca si contestarea solutiei parchetului in fata instantei de contencios administrativ, precum si invocarea exceptiei de neconstitutionalitate in cadrul acestei jurisdictii au aceeasi semnificatie, in functie de scopul urmarit, si anume de a se eluda regulile ce guverneaza controlul judecatoresc al hotararilor pronuntate.

    Fata de considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 24 alin. (2) si al art. 25 din Legea nr. 47/1992, in unanimitate,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 275-278 din Codul de procedura penala, invocata de Siromascenco Stefan in Dosarul nr. 289/CA/1996 al Curtii de Apel Constanta.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata in sedinta din 22 ianuarie 1997.

                  PRESEDINTE,
                  dr. Romul Petru Vonica

                            Magistrat asistent,
                            Constantin Burada