Decizia Nr.11 din 15.01.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1121 alin. (2) lit. a) din Codul penal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 102 din 09 februarie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.236 D/2014.2. La apelul nominal răspunde pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate doamna consilier Ecaterina Mirea, cu împuternicire depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care susţine că dispoziţiile art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Se arată că aplicarea textului criticat bunurilor dobândite înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012 contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. Se susţine că prevederile art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal sunt identice cu cele ale art. 118² alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 cu privire la care Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, prin care a constatat că textul legal supus controlului de constituţionalitate încalcă, printre altele, principiul constituţional al neretroactivităţii legii şi că acesta este constituţional în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Se susţine că decizia anterior referită este aplicabilă şi în prezenta cauză. Se face, de asemenea, trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995 şi nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, arătându-se că Parlamentul are obligaţia de a respecta deciziile instanţei de contencios constituţional.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că prevederile art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Se face, în acest sens, trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 356 din 25 iunie 2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 118² alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012, despre care se susţine că este aplicabilă şi în prezenta cauză. Se subliniază identitatea prevederilor art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal cu dispoziţiile art. 118² alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969, precum şi faptul că ele au fost introduse prin acelaşi act normativ, respectiv Legea nr. 63/2012. Se susţine că acest ultim aspect a dus la cunoaşterea de către destinatarii legii a prevederilor art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal înaintea intrării lor în vigoare. Se arată că aplicarea legii penale mai favorabile presupune întrunirea simultană a următoarelor trei condiţii: existenţa unei succesiuni de legi, continuitate în reglementare şi diferenţa de reglementare între legea veche şi cea nouă. Or, în acest caz, cea de-a treia condiţie nu este îndeplinită, întrucât dispoziţiile art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal au devenit predictibile din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012. Cel puţin pentru acest din urmă motiv se propune constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012, şi nu asupra celor dobândite înaintea datei intrării în vigoare a Codului penal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Adresa nr. 12.842 din 3 decembrie 2014, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.601 din 4 decembrie 2014, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie şi al art. 32 din Legea nr. 47/1992, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la încălcarea prin prevederile art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie se arată că principiul neretroactivităţii legii are ca scop asigurarea securităţii raporturilor juridice. Se susţine că nu se poate pretinde unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită pe care a avut-o anterior intrării în vigoare a unei legi care să reglementeze respectiva conduită. Se subliniază faptul că subiectul de drept în cauză nu poate să prevadă ce urmează să fie reglementat de către legiuitor, iar comportamentul său este normal şi firesc dacă se desfăşoară în cadrul ordinii de drept în vigoare.7. Referitor la încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală se arată că soluţia legislativă prevăzută la art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal este neconstituţională, în raport cu cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, prin care s-a statuat că măsura de siguranţă a confiscării extinse poate fi aplicată doar dacă atât infracţiunea care a determinat condamnarea, cât şi actele anterioare acesteia, din care provin bunurile ce fac obiectul confiscării extinse, au fost comise după intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012. Se face, de asemenea, trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995 şi nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, prin care s-a reţinut că atât dispozitivul, cât şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi că acestea se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. Se conchide că Parlamentul este obligat să respecte cele stabilite de instanţa de contencios constituţional în dispozitivul şi în considerentele Deciziei nr. 356 din 25 iunie 2014.8. Având în vedere argumentele mai sus arătate se susţine că textul criticat nu poate retroactiva sub aspectul confiscării bunurilor dobândite înaintea datei intrării sale în vigoare, întrucât doar după această dată autorii au cunoscut normele penale cu privire la confiscarea extinsă şi au putut anticipa consecinţele nerespectării acestora. Se arată, în concluzie, că prevederile art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012.9. Potrivit art. 30 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare al Avocatului Poporului a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 şi 32 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal, care au următorul cuprins: „(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:a)valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit; [...]“.13. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii şi ale 147 alin. (4) referitor la obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 118² alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969, constatând că acestea sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. 15. Prin decizia anterior arătată, referitor la critica autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate permit aplicarea cu caracter retroactiv a măsurii confiscării extinse, cu încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, atât timp cât aceasta se aplică unor bunuri dobândite în urmă cu până la 5 ani, dar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012, Curtea a reţinut că: „sub incidenţa reglementării constituţionale consacrate de art. 15 alin. (2) referitor la retroactivitatea legii penale sau contravenţionale mai favorabile pot intra numai normele de drept penal material (substanţial) şi nicidecum cele de drept penal procedural care sunt de imediată aplicare“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 78 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 14 aprilie 2014). 16. S-a arătat că dreptul penal cuprinde ansamblul normelor juridice care stabilesc faptele care constituie infracţiuni, sancţiunea ce urmează a fi adoptată (aplicată) în cazul săvârşirii infracţiunii, condiţiile în care statul poate trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni, precum şi condiţiile în care urmează să fie executate pedepsele şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii unor fapte penale. S-a subliniat, de asemenea, că prin lege penală se înţelege o normă de drept substanţial sau material cu un conţinut normativ propriu-zis, adică o normă care stabileşte conduite, fapte, acţiuni ale subiecţilor într-un raport juridic, în timp ce în dreptul procesual ori procedural se exprimă categoria normelor juridice care cuprind în conţinutul lor proceduri, modalităţi sau mijloace prin care se aplică normele dreptului substanţial. 17. S-a mai reţinut, cu privire la criteriile de delimitare ale normelor de drept penal de cele de procedură penală, că „aşezarea acestor norme în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor“. Drept urmare, ceea ce prevalează în stabilirea acestui caracter constă în obiectul de reglementare, scopul şi rezultatul la care conduce norma pusă în discuţie (a se vedea şi Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). 18. Astfel, Curtea a statuat că, dacă se ia în considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se constată că art. 118² alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 este o normă referitoare la confiscarea specială, putând fi încadrată în categoria normelor de drept substanţial şi nu în categoria celor de procedură penală, deoarece în art. 2 din Codul penal din 1969 se arată că legea penală prevede şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii de infracţiuni. Or, măsura de siguranţă a confiscării extinse este una dintre acestea. Totodată, Curtea a reţinut că nu poate fi înlăturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la înlăturarea unei stări de pericol şi la preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. În consecinţă, Curtea a constatat că măsura de siguranţă a confiscării extinse este o normă de drept penal material. 19. De asemenea, Curtea a constatat existenţa unei deosebiri între situaţia ce a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 78 din 11 februarie 2014 şi cauza dedusă judecăţii (Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014). Astfel, în prima cauză infracţiunile au fost săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012, pe când în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate analizată infracţiunile au fost săvârşite după intrarea în vigoare a legii referitoare la confiscarea extinsă. De asemenea s-a reţinut că cele două cauze diferă şi din perspectiva formulării criticilor de neconstituţionalitate, în cauza din dosarul soluţionat autorul invocând neconstituţionalitatea prevederii care permite confiscarea extinsă a bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012, chiar dacă faptele pentru care este cercetat au fost comise după această dată, respectiv după 22 aprilie 2012. Curtea a decis că măsura de siguranţă a confiscării extinse poate fi aplicată doar dacă atât infracţiunea care a determinat condamnarea, cât şi actele anterioare acesteia din care provin bunurile ce fac obiectul confiscării extinse au fost comise după intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 63/2012. 20. Curtea a reţinut că principiul neretroactivităţii legii îşi găseşte justificarea şi are rolul de a asigura stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice. Prin urmare, numai o normă previzibilă poate determina în mod clar conduita subiecţilor de drept, destinatari ai legii. Tocmai de aceea o lege, odată adoptată, produce şi trebuie să producă efecte juridice numai pentru viitor. Aceasta pentru simplul motiv că legea se adresează subiectelor de drept, permiţând sau interzicând şi, bineînţeles, sancţionând atitudinile deviante. S-a constatat că este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru comportamente şi o conduită pe care le-a avut anterior intrării în vigoare a unei legi care reglementează această conduită. Subiectul de drept nu putea să prevadă ce va reglementa legiuitorul, iar comportamentul său este normal şi firesc dacă se desfăşoară în cadrul ordinii de drept în vigoare. 21. În considerarea celor de mai sus şi având în vedere jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, potrivit căreia confiscarea extinsă este o instituţie de drept material, Curtea a constatat că norma legală criticată nu poate retroactiva cu privire la confiscarea bunurilor dobândite înainte de intrarea ei în vigoare, chiar dacă infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea sunt comise după această dată. S-a observat că, dacă s-ar dispune măsura confiscării extinse pentru bunurile dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012, s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. 22. Curtea constată că dispoziţiile art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal cuprind o soluţie legislativă identică cu cea a art. 118² alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969, cele două texte fiind introduse în actele normative anterior arătate prin Legea nr. 63/2012. Având în vedere identitatea de obiect al prezentei excepţii cu cel al excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118² alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969, norma privind confiscarea extinsă prevăzută la art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal nu poate depăşi limita temporală reprezentată de data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012, neputându-se dispune cu privire la bunurile dobândite de persoana condamnată înaintea datei anterior referite, soluţie de principiu reţinută în Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, anterior analizată. Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal nu pot depăşi limita temporală cu privire la confiscarea bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012, chiar dacă infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea sunt comise după această dată, soluţia contrară încălcând principiul neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. 23. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin dispoziţiile art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal a prevederilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, ce reglementează efectul general obligatoriu şi pentru viitor al deciziilor Curţii Constituţionale, efect ce se produce de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză. Curtea reţine, în acest sens, că Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014 are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118² alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 şi chiar dacă acestea din urmă au un conţinut identic cu dispoziţiile art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal, decizia anterior arătată nu poate fi aplicată prin analogie şi cu privire la textul criticat. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 şi 32 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 ianuarie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop