DECIZIE Nr.
106 din 14 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 393 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 174 din 6 martie 2008
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 393 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Mihai Paulina în Dosarul nr. 6.744/281/2007 al
Tribunalului Prahova - Secţia penală.
La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii că Mihai Paulina a
depus la dosar, în susţinerea excepţiei, concluzii scrise, însoţite de un set
de acte.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege
criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 24 septembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 6.744/281/2007, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 393 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Mihai Paulina în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se argumentează, pe larg, în ce constă
nelegalitatea hotărârii judecătoreşti atacate, în cauză, pe calea revizuirii şi
se susţine, în esenţă, că stabilirea limitativă a hotărârilor definitive ce pot
fi atacate pe calea revizuirii este neconstituţională.
Tribunalul Prahova - Secţia penală apreciază că excepţia invocată nu este întemeiată. Se arată că
revizuirea constituie o cale extraordinară de atac reglementată de legiuitor în
temeiul prerogativelor sale constituţionale, care nu îngrădeşte, ci permite
liberul acces la justiţie, în concordanţă cu normele constituţionale şi din
actele internaţionale invocate de autoarea excepţiei.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, deoarece textul
de lege criticat nu aduce atingere normelor constituţionale şi din actele
internaţionale invocate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, referindu-se şi la
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr.
576/2007.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 393 din Codul de procedură penală privind
hotărârile supuse revizuirii, având următorul cuprins: „Hotărârile
judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura
penală cât şi cu privire la latura civilă.
Când o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau
mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau
dintre făptuitori."
In opinia autoarei excepţiei,
prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art.1
alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi a legilor, ale art. 21 privind
accesul liber la justiţie, ale art. 22 privind dreptul la viaţă şi la
integritate fizică şi psihică, ale art. 50 privind protecţia persoanelor cu
handicap, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 privind
instanţele judecătoreşti, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac şi ale
art. 131 privind rolul Ministerului Public, cu raportare la art. 7 şi 14 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la legalitatea pedepsei, respectiv interzicerea discriminării.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac,
reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2)
din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi
procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Aceste
dispoziţii constituţionale conferă legiuitorului competenţa exclusivă de a
stabili procedura de judecată şi îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea
unor situaţii deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum şi
modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, aşa cum este şi cazul
reglementării privind hotărârile judecătoreşti supuse revizuirii, realizată
prin dispoziţiile art. 393 din Codul de procedură penală.
Prin aceste dispoziţii de lege, criticate de autoarea
excepţiei de neconstituţionalitate, nu se aduce atingere liberului acces la
justiţie, întrucât, aşa cum a statuat în mod constant Curtea în jurisprudenţa
sa, liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza
instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile
sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu
poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de
desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i, aşa cum
s-a arătat, legiuitorului. Prevederile legale criticate, reglementând o cale de
atac extraordinară împotriva hotărârilor judecătoreşti, nu îngrădesc, ci permit
liberul acces la justiţie, în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 13 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la dreptul la un recurs efectiv. Pentru aceleaşi motive, nu se
aduce atingere nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind
supremaţia Constituţiei şi a legilor, ale art. 124 privind înfăptuirea
justiţiei, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 129
privind folosirea căilor de atac.
Textul de lege criticat nu stabileşte nicio
discriminare, fiind deopotrivă aplicabil tuturor persoanelor aflate în ipoteza
sa, aşa încât nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a art. 14 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la interzicerea discriminării.
Dispoziţiile art. 22 privind dreptul la viaţă şi la
integritate fizică şi psihică, ale art. 50 privind protecţia persoanelor cu
handicap, ale art. 131 privind rolul Ministerului Public, cu raportare la art.
7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, referitoare la legalitatea pedepsei, nu au incidenţă în cauză.
De altfel, se observă că neconstituţionalitatea
textului de lege criticat este dedusă din modul de interpretare şi aplicare a
prevederilor legale privind revizuirea, în cauza aflată pe rolul instanţei. Or,
exercitarea controlului asupra activităţii de aplicare în concret a normelor
legale reprezintă atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, Curtea
Constituţională fiind competentă, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la
care a fost sesizată.
In plus, Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de
neconstituţionalitate a art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală prin
Decizia nr. 576 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 534 din 7 august
2007, a cărei soluţie de respingere a excepţiei, precum şi considerentele care
au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, a;
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art.29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 393 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai Paulina în
Dosarul nr. 6.744/281/2007 al Tribunalului Prahova - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 februarie
2008.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Marieta Safta