Decizia Nr.1 din 17.01.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 50.387/3/2009 (500/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului nr. 950D/2012 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal răspunde, pentru părţile Matei Cerkez, Tudor Cerkez şi Constanţa Cerkez, avocatul Matei Stănescu, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţilor Matei Cerkez, Tudor Cerkez şi Constanţa Cerkez, care solicită rectificarea numelui Constanţa Cerkez în Constantin Cerkez, întrucât acesta a fost menţionat greşit în citativul instanţei de judecată. Pe fond, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 796/2012.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 796/2012.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 50.387/3/2009 (500/2012), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, într-o cauză având ca obiect pretenţii în baza Legii nr. 221/2009.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 intră în vădită contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 16 alin. (1), pentru aceleaşi argumente pentru care, prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din aceeaşi lege.În acest sens, arată, în esenţă, că, în materia despăgubirilor pentru daune materiale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, există trei reglementări paralele cu aceeaşi finalitate, şi anume repararea prejudiciului cauzat de preluarea abuzivă de către stat a imobilelor ca urmare a condamnărilor politice şi a măsurilor administrative asimilate acestora: art. 7 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, art. 1 din Legea nr. 10/2001 şi art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Sunt încălcate astfel regulile de tehnică legislativă referitoare la interzicerea paralelismului legislativ, precum şi la cerinţele de precizie şi claritate ale normei juridice, prevăzute de Legea nr. 24/2000, carenţe ce au consecinţe deosebit de grave asupra aplicării coerente şi unitare de către instanţele de judecată a normei juridice incidente şi în vigoare, şi care afectează, în final, principiul dreptăţii ca valoare supremă a statului român.Totodată, consideră că „afirmaţia din expunerea de motive a Legii nr. 221/2009, în sensul că dificultăţile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă care au făcut obiectul persecuţiilor în regimul totalitar comunist să nu obţină nici până la această oră vreo despăgubire concretă“, nu reprezintă un temei bine fundamentat pentru adoptarea legii, în sensul cerut de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, şi creează premisele unei discriminări, deoarece instituie, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, un tratament juridic diferit pentru persoane aflate în situaţii similare, în sensul că destinatarii acestei legi sunt favorizaţi în raport cu persoanele îndreptăţite care au urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 sau de titlul VII din Legea nr. 247/2005, sub aspectul regimului stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv care nu pot fi restituite în natură.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 sunt constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, de vreme ce acestea se referă la persoanele cărora li s-au aplicat măsurile prevăzute de lege şi cărora nu le-au fost restituite bunurile sau nu au obţinut despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001. Prevederile legale criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii care se acordă persoanelor privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora. Or, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 376 din 22 martie 2011, că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa măsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a persoanelor îndreptăţite de a beneficia de aceste despăgubiri.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, astfel cum au fost modificate prin art. XIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Acestea au următorul cuprins:

– Art. 5: „(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: (...)b)acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la valorile supreme ale statului român şi la principiul supremaţiei Constituţiei şi obligaţia respectării legilor, şi ale art. 16 alin. (1) potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.“ Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 796 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012, s-a mai pronunţat cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, într-o cauză similară, excepţie ridicată de acelaşi autor în faţa aceleiaşi instanţe de judecată şi având un conţinut identic. Cu acel prilej, Curtea a statuat în esenţă că natura despăgubirilor reglementate de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 este diferită, în sensul că lit. a) reglementează acordarea despăgubirilor pentru prejudicii morale, în timp ce la lit. b) a art. 5 sunt prevăzute despăgubiri pentru prejudicii materiale. Această distincţie este esenţială sub aspectul regimului juridic specific şi determină lipsa de incidenţă a considerentelor referitoare la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010. De asemenea, Curtea a arătat că, „în privinţa acordării despăgubirilor pentru prejudicii materiale, este adevărat că textul art. 5 alin. (1) lit. b) din lege nu prevede expressis verbis natura acestora, respectiv bunuri mobile sau imobile, însă acesta nu reprezintă un argument suficient pentru constatarea neconstituţionalităţii normei juridice“. În acest sens, a arătat că acordarea acestor despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate acţionează în condiţiile în care bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obţinut despăgubiri prin echivalent. Totodată, conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, „Acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluţionare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.“ În fine, Curtea a statuat că identificarea textelor de lege în vigoare, incidente într-un anumit domeniu la un moment dat şi coroborarea acestora în funcţie de aprecierea rangului actului normativ din care norma juridică incidentă face parte, urmate de interpretarea şi aplicarea acestora în cazuri concrete, caracterizate prin împrejurări de fapt proprii, reprezintă operaţiuni ce intră în competenţa judecătorului a quo. Totodată, pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, subiectele prevăzute de art. 329 din Codul de procedură civilă au posibilitatea de a promova un recurs în interesul legii, solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia amintită îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 50.387/3/2009 (500/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2013. PREŞEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Cristina Toma