DECIZIE Nr. 1 din 8 februarie 1999
ACT EMIS DE: CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE - SECTIILE UNITE
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 111 din 18 martie 1999
Sub presedintia vicepresedintelui Curtii Supreme de Justitie, Paul Florea,
s-a luat in examinare recursul in interesul legii, declarat de procurorul
general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, referitor la
aplicarea dispozitiilor art. 453 din Codul de procedura civila privind competenta
materiala a instantelor de solutionare a cererilor de executare silita prin
poprire.
Ministerul Public a fost reprezentat de prim-adjunctul procurorului
general, Ion Ionescu, care a sustinut recursul in interesul legii, cerand sa se
decida ca, potrivit dispozitiilor art. 453 din Codul de procedura civila,
competenta de a solutiona in prima instanta cererile de poprire, indiferent de
natura si valoarea creantei, apartine judecatoriei.
SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
In aplicarea dispozitiilor art. 453 din Codul de procedura civila, privind
competenta materiala de solutionare a cererilor de executare silita prin
poprire, instantele judecatoresti nu au un punct de vedere unitar.
Astfel, unele instante au considerat ca solutionarea in prima instanta a
cererilor de executare silita in materie comerciala, prin poprire, este de
competenta tribunalului in cazul in care acestea se refera la creante cu o
valoare mai mare de 10.000.000 lei.
In motivarea acestei solutii s-a invederat ca din moment ce, in
conformitate cu dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura
civila, competenta de a judeca in prima instanta procesele si cererile in
materie comerciala al caror obiect are o valoare mai mare de 10.000.000 lei
revine tribunalului, apare firesc ca tot el sa solutioneze si cererile de
poprire in asemenea cauze, mai ales ca, in raport cu prevederile art. 373 din
acelasi cod si cu cele ale art. 138 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecatoreasca, republicata, este si instanta de executare, avand executori
judecatoresti proprii.
Alte instante, dimpotriva, s-au pronuntat in sensul ca, indiferent de
natura si de valoarea creantelor, competenta de solutionare a cererilor de poprire,
formulate in cadrul procedurii de executare silita, revine judecatoriei,
indiferent de natura si valoarea creantei.
Aceste din urma instante au procedat corect.
Potrivit art. 372 din Codul de procedura civila, executarea silita se
realizeaza in baza unei hotarari judecatoresti sau a oricarui alt titlu
executoriu.
Pentru asigurarea realizarii executarii silite, in cadrul sectiunii a V-a
din capitolul II al Cartii a V-a din Codul de procedura civila este
reglementata "urmarirea si poprirea bunurilor miscatoare ale datornicului
care sunt in mana celor de-al treilea", prevazandu-se prin art. 452 ca
"orice creditor va putea, pe baza de titluri executorii, sa urmareasca si
sa popreasca pentru sumele cuprinse in titlul sau sumele sau efectele datorate
datornicului sau de catre un al treilea ...".
Referindu-se la competenta de solutionare, art. 453 din Codul de procedura
civila prevede ca "aceasta poprire se va face dupa o cerere ce creditorul
va adresa la judecatoria domiciliului celui de-al treilea sau al
datornicului", fara a face vreo distinctie cu privire la natura si
valoarea creantei ori la calitatea partilor.
Pe de alta parte, prin reglementarile cuprinse in Cartea a IV-a titlul I
din Codul comercial, care se refera la exercitiul actiunilor comerciale,
cererile de poprire nu sunt indicate printre actiunile de competenta
tribunalului comercial. Tot astfel, este de observat ca, in materia executarii
silite, Codul comercial reglementeaza la art. 910 - 935 o singura procedura
speciala, cu caracter de exceptie, prin care este prevazuta competenta
tribunalului in cazul urmaririi si vanzarii silite a navelor.
Conferirea de atributii de executare silita tribunalului prin art. 373 din
Codul de procedura civila si prin art. 138 din Legea nr. 92/1992 pentru
organizarea judecatoreasca, republicata, nu poate justifica, prin ea insasi,
competenta acestei instante de a solutiona si cererile de poprire la care se
refera art. 453 din Codul de procedura civila atata timp cat textul de lege
prevede in mod expres ca poprirea se face numai in urma cererii pe care
creditorul o adreseaza judecatoriei.
De aceea, se impune a se considera ca si in materie comerciala, indiferent
de valoarea creantei urmarite, competenta de solutionare a cererii creditorului
de infiintare a popririi pentru sumele cuprinse in titlul sau executoriu,
revine judecatoriei.
In consecinta, in temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curtii Supreme de
Justitie nr. 56/1993, republicata, si al art. 329 din Codul de procedura
civila, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se stabili ca, in
cadrul procedurii de executare silita, competenta materiala de a solutiona
cererile de poprire in prima instanta revine judecatoriei, indiferent de natura
si valoarea creantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul in interesul legii.
In aplicarea dispozitiilor art. 453 din Codul de procedura civila,
stabileste ca judecatoriei ii revine competenta de a solutiona in prima
instanta cererile de poprire, indiferent de natura si de valoarea creantei.
Pronuntata la data de 8 februarie 1999.
Vicepresedintele Curtii Supreme de Justitie,
Paul Florea
Prim magistrat asistent,
Ioan Raileanu