Sentinta Civila Nr.1603 din 27.05.2008

Curtea compusă din:

Pe rol se află pronunţarea asupra acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamanţii Dominic Habsburg-Lothringen, Maria Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi cu intervenienţii Cancelaria Primului-Ministru şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 13 mai 2008, fiind consemnate în şedinţa publică de la acea dată, care face parte integrantă din această hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea succesiv la 20 mai 2008 şi la 27 mai 2008, când a pronunţat următoarea sentinţă:CURTEA,deliberând, reţine următoarele:Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21 noiembrie 2007, reclamanţii Dominic Habsburg-Lothringen, Maria Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer au chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând instanţei să dispună anularea parţială a Hotărârii Guvernului nr. 343/2007, şi anume anexa nr. 1 - alin. 2 al articolului unic al hotărârii Guvernului, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea Hotărârii Guvernului nr. 343/2007, reprezentat de diferenţa de chirie lunară la care aveau dreptul în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 şi cea la care au fost îndreptăţiţi în baza Hotărârii Guvernului nr. 343/2007, diferenţă înmulţită cu numărul lunilor scurse de la emiterea Hotărârii Guvernului nr. 343/2007 şi până la soluţionarea irevocabilă a cererii, şi suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii.În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au devenit proprietari ai imobilului denumit generic „Castelul Bran“ prin Decizia de restituire nr. 35 din 18 mai 2006 emisă de Muzeul Bran, imobil compus din Castelul Bran, Casa de Ceai a Reginei Maria, Casa „Principesa Ileana“ şi Casa administratorului, şi titulari ai dreptului de folosinţă specială asupra imobilelor: Tabernacolul „Inima Reginei“, terenul aferent, parcul castelului, două lacuri şi drumul de acces.În conformitate cu art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au obligaţia legală de a menţine afecţiunea imobilelor sus-menţionate pe o perioadă de 3 ani de la data emiterii deciziei de restituire, având în vedere că acestea au în prezent afectaţiune de muzeu.În baza art. 16 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor, aceasta fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 10 ianuarie 2007.După numai 3 luni, Guvernul a modificat această hotărâre prin Hotărârea Guvernului nr. 343/2007, micşorând în mod substanţial chiria pe care proprietarii de imobil urmau să o primească de la instituţiile publice ce îşi desfăşoară activitatea în imobilele restituite.Arată reclamanţii că această din urmă hotărâre de Guvern vatămă drepturile şi interesele proprietarilor, deoarece introducerea unui nou criteriu de calcul, şi anume „suprafaţa construită desfăşurată sau suprafaţa de teren aferentă, inclusiv terenul de sub construcţie“, stabileşte un sistem arbitrar, prin care cuantumul chiriei este invers proporţional cu suprafaţa imobilului.Arată reclamanţii că în stabilirea acestei chirii nu pot fi avute în vedere considerente de protecţie socială a instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în astfel de imobile, ci cuantumul chiriei ar trebui să fie cât mai aproape de nivelul de piaţă, iar nu unul derizoriu şi arbitrar stabilit.Reclamanţii consideră că este ilegal şi abuziv faptul de a se micşora cuantumul chiriilor după doar 3 luni, fără a avea în vedere interesele proprietarilor şi fără a avea vreo consultare cu reprezentanţii acestora.Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.Arată pârâtul că hotărârea a fost adoptată prin însuşirea proiectului iniţial de Cancelaria Primului-Ministru şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.La elaborarea actului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 50/2005.Arată pârâtul că odată cu punerea în practică a Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 s-a constatat faptul că aceasta nu a avut în vedere impactul financiar al chiriilor în cazul imobilelor având destinaţia de licee, şcoli, spitale, sedii de instituţii publice, muzee cu suprafeţe construite desfăşurate şi teren aferent foarte mare.S-a constatat că la nivel local se întâmpină anumite dificultăţi în ceea ce priveşte achitarea de către utilizatorii imobilelor afectate unor activităţi de interes public a chiriei, mai ales în ceea ce priveşte imobilele cu suprafeţe mari.S-a mai constatat că nu a fost dimensionat în mod real cuantumul chiriilor în raport cu situaţia reală a imobilelor care fac obiectul acestui act normativ.Autorităţile locale au semnalat în numeroase cazuri că sumele datorate cu titlu de chirie sunt foarte mari, disproporţionate chiar şi cu preţul pieţei, în unele cazuri.La dimensionarea cuantumului chiriei s-au avut în vedere, pe de o parte, influenţele economice asupra utilizatorului actual, în sensul asigurării suportabilităţii acestora din bugetele proprii, în condiţiile menţinerii activităţii de utilitate publică în condiţii optime şi, pe de altă parte, asigurarea unui venit echilibrat pentru beneficiarii retrocedării.În cauză au fost formulate cereri de intervenţie în interesul pârâtului de Cancelaria Primului-Ministru şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cereri încuviinţate în principiu de instanţă.Analizând actele depuse la dosar şi dispoziţiile legale aplicabile, Curtea constată că acţiunea este întemeiată, aceasta urmând a fi admisă în consecinţă, pentru următoarele considerente:Guvernul a adoptat hotărârea ce face obiectul prezentei acţiuni în anulare în aplicarea art. 16 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.Conform acestor dispoziţii legale, Guvernul stabileşte cuantumul chiriei de care beneficiază proprietarii imobilelor afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public pe o perioadă de până la 3 ani/5 ani.La 21 decembrie 2006 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1.886, care stabileşte şi cuantumul chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.Criteriile pe baza cărora Guvernul a stabilit cuantumul chiriilor sunt: afectaţiunea imobilului, rangul localităţii, suprafaţa construită desfăşurată, respectiv suprafaţa de teren aferent, inclusiv cel de sub construcţie.În aplicarea acestui act administrativ, cuantumul chiriei lunare cuvenite reclamanţilor pentru imobilul „Castelul Bran“ era de 81.928 lei.La propunerea intervenienţilor, Cancelaria Primului-Ministru, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Guvernul a aprobat prin Hotărârea ce face obiectul cauzei, nr. 343/11.04.2007, modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.886 sus-menţionate.Modificarea a constat în introducerea unui subcriteriu la cele existente - suprafaţa construită/suprafaţa de teren - prin stabilirea unor categorii de imobile (cu suprafaţa mai mică de 300 m², între 300 şi 500 m², între 500 şi 700 m² etc.) şi stabilirea unui cuantum al chiriei într-un sistem descrescător, invers proporţional cu suprafaţa imobilului.În aplicarea acestei hotărâri a Guvernului, conform Adresei nr. 63 din 23 ianuarie 2008 emise de administratorul Muzeului Bran (fila 67), cuantumul chiriei lunare cuvenite reclamanţilor pentru imobilul „Castelul Bran“ este de 18.265 lei (aproximativ echivalentul sumei de 5.000 euro, calculat la un curs de 3,5 lei/euro).În aplicarea prevederilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „la primirea cererii, instanţa dispune citarea părţilor şi poate cere autorităţii al cărei act este atacat să îi comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei“, constatând că din Nota de fundamentare a Hotărârii Guvernului nr. 343/2007 rezultă că iniţiativa proiectului de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 se bazează pe constatări din practică, semnalări ale autorităţilor locale, analize ale unor situaţii concrete, instanţa a pus în vedere pârâtului să depună întreaga documentaţie care a stat la baza adoptării hotărârii.Pârâtul a arătat prin Adresa nr. 15A/2.021/CA din 5 mai 2008 (fila 79) că la baza Hotărârii Guvernului nr. 343/2007 a stat nota de fundamentare întocmită de Cancelaria Primului-Ministru şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, precizând faptul că potrivit Legii nr. 24/2000, republicată, şi a Hotărârii Guvernului nr. 50/2005, republicată, acesta este singurul act care stă la baza adoptării unei hotărâri de Guvern.În nota de fundamentare se menţionează că odată cu punerea în practică a Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 s-a constatat faptul că aceasta nu a avut în vedere impactul financiar al chiriilor în cazul imobilelor cu suprafeţe construite desfăşurate şi teren aferent foarte mare. Se arată că la nivel local se întâmpină anumite dificultăţi în ceea ce priveşte achitarea de către utilizatorii imobilelor afectate unor activităţi de interes public a chiriei, mai ales în ceea ce priveşte imobilele cu suprafeţe mari. S-a mai arătat că nu a fost dimensionat în mod real cuantumul chiriilor în raport cu situaţia reală a imobilelor care fac obiectul acestui act normativ.Analizând dispoziţiile hotărârii Guvernului de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 1.186/2006 raportat la situaţia de fapt din speţă, Curtea reţine următoarele:Ca efect al adoptării Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006, sa recunoscut reclamanţilor dreptul la o chirie într-un cuantum de 81.928 lei lunar (aproximativ 23.400 euro), pentru lipsa de folosinţă a imobilului denumit generic „Castelul Bran“, imobil compus din Castelul Bran, Casa de Ceai a Reginei Maria, Casa „Principesa Ileana“ şi Casa administratorului, respectiv Tabernacolul „Inima Reginei“, terenul aferent, parcul castelului, două lacuri şi drumul de acces.După 3 luni de la data intrării în vigoare a acestui act se constată că la nivel local se întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte achitarea chiriei şi faptul că acest cuantum nu a fost dimensionat în mod real, deoarece, în cazul imobilelor cu suprafeţe mari, cuantumul chiriilor depăşeşte „cu mult preţul pieţei“.Instanţa constată că aceste argumente nu sunt dovedite.În cazul imobilului din speţă, ca efect al modificării aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 343/2007, cuantumul chiriei datorate reclamanţilor a scăzut de aproape 5 ori (de la aproximativ 23.400 euro la aproximativ 5.000 euro).Reclamanţii susţin că această chirie este derizorie, faţă de importanţa imobilului, acesta aducând statului român anul trecut venituri de aproximativ 1 milion euro.Reclamanţii nu au depus la dosar acte în dovedirea acestor susţineri, însă nici nu au fost contestate, fiind de notorietate faptul că acest obiectiv turistic atrage anual sute de mii de vizitatori, surclasând toate celelalte obiective turistice din ţară.Curtea constată că prin actul administrativ cu caracter normativ s-a adus o vătămare dreptului de proprietate al reclamanţilor.Obligaţia indemnizării echitabile a proprietarului pentru lipsa de folosinţă asupra bunului său a fost reţinută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului încă din 1982 (Cauza Sporrong şi Lonnroth contra Suediei), CEDO statuând că aceasta decurge implicit din textul art. 1 din Protocolul nr. 1.Prin modificările adoptate prin Hotărârea Guvernului nr. 343/2007, reclamanţii au fost lipsiţi de o parte majoră a despăgubirii recunoscute anterior prin hotărâre a Guvernului, fără ca această măsură să fie justificată.Intervenienta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat în apărarea intereselor pârâtului Cauza Hutten-Czapska împotriva Poloniei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a acceptat posibilitatea unei reduceri, prin efectul legii, a chiriei percepute de un proprietar, atunci când această reducere este justificată de considerente de interes public care au un impact economic şi social semnificativ.Reţinând că intervenienta a invocat respectiva cauză la nivel de principiu, Curtea constată totuşi că respectivele considerente au fost enunţate de CEDO în condiţiile în care a admis în speţă că legile poloneze de control asupra chiriilor îşi au originea în lipsa de locuinţe, nivelul scăzut al ofertei de locuinţe şi costul ridicat al apartamentelor, fiind adoptate pentru a asigura protecţia socială a locatarilor şi pentru a permite o trecere progresivă de la un sistem controlat de stat la un sistem contractual, în cadrul reformei fundamentale a statului, care a urmat prăbuşirii regimului comunist.În speţa supusă judecăţii în prezenta cauză, intervenienta iniţiatoare a proiectului de hotărârea Guvernului prezintă obiectivul legitim, de „utilitate publică“, ca fiind unul de natură economică (asigurarea suportabilităţii chiriilor din bugetele proprii în condiţiile menţinerii activităţii de utilitate publică în condiţii optime).Mai arată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor că perioada lipsirii de folosinţă este scurtă, fiind clar delimitată de lege, cheltuielile de întreţinere sunt suportate de Muzeul Bran, proprietarii sunt scutiţi de impozitul pe clădiri şi terenuri, iar în situaţia în care nu este necesară întreaga suprafaţă a imobilului pentru desfăşurarea activităţii de interes public, aceasta poate fi restrânsă.Subliniază intervenienta că nu se justifică stabilirea chiriei, proporţional cu suprafaţa imobilului, întrucât imobilele se închiriază în ansamblul lor, nu în funcţie de suprafaţa pe care o au.Curtea constată că între interesul public urmărit prin reducerea cuantumului chiriei ca urmare a încadrării imobilului într-o categorie a imobilului cu o suprafaţă foarte mare şi asigurarea reparării prejudiciului produs proprietarului prin lipsirea de folosinţă nu există un just echilibru.Se reţine în primul rând faptul că legalitatea hotărârii Guvernului, act administrativ cu caracter de reglementare aplicabil tuturor subiectelor vizate, nu poate fi analizată în prezenta cauză decât prin raportare la situaţia concretă supusă judecăţii - încălcarea drepturilor reclamanţilor.Având în vedere această precizare, Curtea constată că „necesitatea asigurării suportabilităţii chiriilor din bugetele proprii în condiţiile menţinerii activităţii de utilitate publică în condiţii optime“ nu poate fi opusă proprietarilor reclamanţi pentru a justifica reducerea chiriei lunare pentru folosinţa domeniului Bran de la 23.400 euro la 5.000 euro, în condiţiile în care din administrarea acestuia se obţin venituri la nivelul de aproximativ 1 milion euro anual.Instanţa constată că noile dispoziţii conform cărora, în situaţia în care nu este necesară întreaga suprafaţă a imobilului pentru desfăşurarea activităţii de interes public, aceasta poate fi restrânsă nu sunt pertinente în speţă în condiţiile în care lipsa de folosinţă a reclamanţilor este în prezent totală.Pe de altă parte, faptul că „nu se justifică stabilirea chiriei proporţional cu suprafaţa imobilului întrucât imobilele se închiriază în ansamblul lor, nu în funcţie de suprafaţa pe care o au“, reprezintă o apreciere fără suport juridic/tehnic, fiind evident că nivelul chiriei pentru un imobil chiar fără relevanţă istorică variază în funcţie de suprafaţă în sens direct proporţional, şi nu invers.Instanţa mai reţine că celelalte elemente invocate de ANRP - perioada lipsirii de folosinţă este clar delimitată de lege, cheltuielile de întreţinere sunt suportate de administrator conform Legii nr. 10/2001, proprietarii sunt scutiţi de impozitul pe clădiri şi terenuri - au existat şi au fost avute în vedere şi la momentul adoptării Hotărârii Guvernului nr. 1.186/2006, în baza căreia reclamanţii aveau dreptul la o chirie de aproape 5 ori mai mare decât cea modificată.Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 343/2007, având ca efect reducerea drastică a cuantumului indemnizaţiei cuvenite proprietarului, nu s-a realizat un echilibru între interesul public şi dreptul reclamanţilor la o despăgubire rezonabilă pentru lipsa de folosinţă asupra proprietăţii, aflată sub garanţia şi protecţia legii fundamentale a ţării şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.Aceste considerente se constituie în „cazuri justificate“ de suspendare a actului administrativ supus judecăţii în accepţiunea art. 15, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care, pentru prevenirea producerii unei pagube în patrimoniul reclamanţilor, Curtea va suspenda executarea actului până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.În conformitate cu prevederile art. 18 alin. 1 şi pentru considerentele mai sus expuse, va anula dispoziţia alin. (2) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 343/2007, şi anume cea referitoare la stabilirea claselor de imobile în funcţie de suprafaţa construită/suprafaţa de teren, cu consecinţa stabilirii cuantumul chiriei în funcţie de încadrarea în această clasă.În conformitate cu prevederile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, pentru acoperirea prejudiciului produs, Curtea va obliga pârâtul la plata sumei de 63.663 lei lunar de la data punerii în aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 343/2007 până la anularea acesteia (reprezentând diferenţa dintre cuantumul chiriei de care beneficiau reclamanţii în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.186/2006 şi cea de care beneficiază în baza Hotărârii Guvernului nr. 343/2007).Văzând şi prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă,PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiHOTĂRĂŞTE:Admite acţiunea formulată de reclamanţii Dominic Habsburg-Lothringen, Maria Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer, prin S.C.A. „Rubin Meyer Doru & Trandafir“, cu sediul în Bucureşti, str. Puţul cu Plopi nr. 7, sectorul 1, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu sediul în Piaţa Victoriei nr. 1, sectorul 1, Bucureşti.Respinge cererile de intervenţie formulate de Cancelaria Primului-Ministru, cu sediul în Piaţa Victoriei nr. 1, sectorul 1, Bucureşti, şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu sediul în Calea Floreasca nr. 202, sectorul 1.Suspendă executarea Hotărârii Guvernului nr. 343/2007 - anexa nr. 1 (alin. 2), până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.Anulează parţial Hotărârea Guvernului nr. 343/2007, şi anume anexa nr. 1 (alin. 2).Obligă pârâtul la plata sumei de 63.663 lei lunar de la data punerii în aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 343/2007 până la anularea acesteia şi la plata sumei de 51 lei reprezentând cheltuieli de judecată.Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 mai 2008.PREŞEDINTE,ALINA ŞUŢUGrefier,Mariana CucuCURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCALDosar nr. 8.161/2/2007ÎNCHEIEREŞedinţa din camera de consiliu din data de 2 iunie 2009Curtea constituită din:Preşedinte: Alina ŞuţuGrefier: Miron-Cornel OlaruPe rol se află soluţionarea cererii formulate de petenta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 1.603 din 27 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 8.161/2/2007, privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Dominic Habsburg-Lothringen, Maria Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi cu intervenienţii Cancelaria Primului-Ministru şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.La apelul nominal făcut în camera de consiliu au răspuns reclamanţii, reprezentaţi de avocat, cu împuternicire avocaţială pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părţi.S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că obiectul pricinii este cerere lămurire dispozitiv, procedura de citare este legal îndeplinită şi că petenta ANRP a depus, prin serviciul registratură, la data de 28 mai 2009, note scrise în trei exemplare.Curtea comunică reclamanţilor, prin avocat, notele scrise depuse de petenta-intervenientă ANRP.Reclamanţii, prin avocat, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că formularea dispozitivului este foarte clară.CURTEA,analizând cererea de lămurire a dispozitivului, constată că este întemeiată şi, având în vedere considerentele care au stat la baza pronunţării Sentinţei civile nr. 1.603 din 27 mai 2008, va lămuri dispozitivul astfel:Dispoziţia de anulare parţială a Hotărârii Guvernului nr. 343/2007 se referă la anexa nr. 1 - în ceea ce priveşte stabilirea chiriei în funcţie de suprafaţa construită desfăşurată, respectiv suprafaţa de teren aferent într-un raport invers proporţional cuantum chirie - suprafaţă imobil.DISPUNEAdmite cererea de lămurire dispozitiv formulată de petenta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Lămureşte dispozitivul Sentinţei civile nr. 1.603 din 27 mai 2008 paragraful 4 în sensul că:Anulează parţial Hotărârea Guvernului nr. 343/2007, şi anume anexa nr. 1, în ceea ce priveşte stabilirea chiriei în funcţie de suprafaţa construită desfăşurată, respectiv suprafaţa de teren aferent într-un raport invers proporţional cuantum chirie-suprafaţă imobil Cu drept de recurs.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2009.PREŞEDINTE,ALINA ŞUŢUGrefier,Miron-Cornel OlaruÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEDECIZIA NR. 471Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2009Dosar nr. 8.161/2/2007

Din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a participat procurorul Cătălina Gliga.S-au luat în examinare recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Guvernul României împotriva Sentinţei civile nr. 1.603 din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal s-a prezentat recurentul-pârât Guvernul României, prin consilier juridic Cernat Cătălin, lipsind recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, intimaţii-reclamanţi Lothringen-Habsburg Dominic, Holzhausen Maria Magdalena, Sandhofer Elisabeth şi intimata-intervenientă Cancelaria Primului-Ministru.Procedura completă.Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul părţii prezente, pe cererile de recurs formulate.Reprezentantul Guvernului României a solicitat admiterea ambelor recursuri declarate, modificarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.A precizat că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale şi a criteriilor impuse de actul normativ arătat.A mai precizat că intimaţii-reclamanţi beneficiază de scutire de impozit pe clădirea şi terenul în discuţie, iar la emiterea hotărârii de Guvern atacate s-au avut în vedere aspectele financiare ale situaţiei, care nu au fost apreciate corect prin hotărârea ce a fost modificată de hotărârea de Guvern atacată.Reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procuror de şedinţă Cătălina Gliga, a pus concluzii de admitere a ambelor recursuri şi de modificare a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.A precizat că art. 1 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu delimitează clar criteriile ce impun obligaţia pozitivă/negativă a respectării dreptului de proprietate al individului.A arătat că întotdeauna trebuie să existe un just echilibru între interesele societăţii şi ale individului în aprecierea corectă a noţiunii de proprietate, iar ca să existe o privare de acest drept trebuie să existe o încălcare a legalităţii.A precizat că hotărârea de Guvern atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, având în vedere impactul financiar rezultat şi care nu a fost luat în considerare la emiterea anterioarei hotărâri de Guvern.Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 150 din Codul de procedură civilă, a reţinut cauza spre soluţionare.CURTEA,asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:Prin Sentinţa civilă nr. 1.603 din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamanţilor Dominic Lothringen-Habsburg, Maria Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.Au fost respinse cererile de intervenţie formulate de Cancelaria Primului-Ministru şi de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a fost anulată hotărârea de Guvern atacată şi suspendată, Hotărârea Guvernului nr. 343/2007 anexa nr. 1 alin. 2 soluţionarea irevocabilă a cauzei.Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au devenit proprietari ai imobilului denumit generic „Castelul Bran“ prin Decizia de restituire nr. 35 din 18 ianuarie 2006, emisă de Muzeul Bran, iar conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor. După un interval de 3 luni de la publicarea acestei hotărâri a Guvernului a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 343/2007, micşorându-se în mod substanţial chiria pe care proprietarii de imobil urmau să o primească de la instituţiile publice ce îşi desfăşoară activitatea în imobilele restituite.Instanţa de fond a reţinut că Guvernul a stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006 criteriile pe baza cărora se stabileşte cuantumul chiriilor, şi anume: afectaţiunea imobilului, rangul localităţii, suprafaţa construită desfăşurată şi suprafaţa de teren aferent, iar prin Hotărârea Guvernului nr. 343/2007 a fost introdus un subcriteriu la cele existente - suprafaţa construită/suprafaţa de teren - şi a fost stabilit un cuantum al chiriei în sistem descrescător, invers proporţional cu suprafaţa imobilului.Instanţa a constatat că prin actul administrativ cu caracter normativ atacat s-a adus o vătămare a dreptului de proprietate al reclamanţilor, întrucât reclamanţii au fost lipsiţi de o parte majoră a despăgubirii recunoscute anterior prin hotărâre de Guvern, fără ca această măsură să fie justificată, aducându-se atingere dreptului prin neîndeplinirea obligaţiei de plată echitabilă a proprietarului pentru lipsa de folosinţă asupra bunului său.De asemenea, instanţa de fond a reţinut că între interesul public urmărit prin reducerea cuantumului chiriei şi asigurarea reparării prejudiciului produs proprietarului prin lipsirea de folosinţă nu există un just echilibru.Ca efect al admiterii acţiunii reclamanţilor, cererile de intervenţie în interesul Guvernului României, formulate de Cancelaria Primului-Ministru şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, au fost respinse ca neîntemeiate.Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Guvernul României şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.În recursul declarat de Guvernul României este criticată, mai întâi, soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de suspendare.Se consideră că cele două condiţii prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite, iar argumentele invocate în dovedirea condiţiilor referitoare la „cazul bine justificat“ şi „paguba iminentă“ nu erau în măsură să susţină neoportunitatea aplicării Hotărârii Guvernului nr. 343/2007, iar prin suspendarea executării actului administrativ se încalcă însăşi prezumţia de legalitate, fără ca instanţa să fi păşit la cercetarea legalităţii actului administrativ.Este criticată soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de anulare şi de acordare a despăgubirilor, pentru că Hotărârea Guvernului nr. 343/2007 este legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României, art. 16 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, Ordonanţei Guvernului nr. 94/2000 şi Ordonanţei Guvernului nr. 83/1999, fiind respectate şi dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.Se susţine că actul administrativ atacat a fost emis în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005 care au instituit posibilitatea restituirii în natură a imobilelor preluate de stat, chiar şi a celor care anterior erau exceptate: şcoli, spitale, sedii de instituţii publice, ambasade, muzee, dar şi obligaţia proprietarilor bunurilor redobândite de a păstra afectaţiunea bunului pe o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 ani, statul având obligaţia de a plăti o chirie al cărei cuantum urma să fie stabilit prin hotărâre de Guvern.Hotărârea Guvernului nr. 343/2007 a modificat Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006 pentru că s-a semnalat de către autorităţile locale că sumele datorate cu titlu de chirie sunt foarte mari, disproporţionate chiar şi cu preţul pieţii, în unele cazuri, iar aceasta reprezintă un aspect de oportunitate, aspect care nu poate fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ, instanţă care poate analiza numai legalitatea unui act administrativ.Pentru că actul administrativ a fost emis cu respectarea cadrului normativ în vigoare, se consideră că reclamanţii nu au dovedit îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii recurentului-pârât şi acest capăt de cerere trebuia respins.În recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care a avut în faţa instanţei de fond calitatea de intervenient, este criticată soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică pentru că a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (caz de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă).S-a arătat că actul atacat a fost emis conform Legii nr. 24/2000 în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 247/2005.Actul contestat a fost emis în anumite condiţii de oportunitate, ce reprezintă consecinţa aprecierii organului administraţiei publice, ce nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios administrativ.Este criticată soluţia instanţei de fond şi pentru că s-a reţinut greşit că între interesul public urmărit prin reducerea cuantumului chiriei ca urmare a încadrării imobilului într-o categorie a unui imobil cu suprafaţă mare şi asigurarea prejudiciului produs prin lipsirea de folosinţă nu există un just echilibru, pentru că proprietatea nu poate fi protejată decât în limitele funcţiilor cărora ea trebuie să răspundă, aceasta implicând chiar limitări pe care le impun finalităţile sale morale, eficacitatea sa economică şi exigenţele interesului general.Cât priveşte obligarea Guvernului la plata sumei de 63.663 lei lunar de la data punerii în aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 343/2007 până la anulare, în motivele de recurs se arată că cel prejudiciat trebuie să facă dovada condiţiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii, sarcina probei revenind reclamanţilor, conform art. 1169 din Codul civil, iar în cauză nu s-a făcut dovada că le-a fost încălcat sau limitat în vreun fel dreptul reclamanţilor de a încasa chiria cuvenită pentru imobilul restituit prin procedura administrativă.Şi măsura suspendării actului administrativ este criticată pentru că nu s-a dovedit existenţa „cazului bine justificat“ şi a „pagubei iminente“, aşa cum cer dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.Reclamanţii au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, considerând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile pentru următoarele considerente:Hotărârea Guvernului nr. 343/2007 din 11 aprilie 2007 a fost emisă pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, ale art. 1 alin. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2000 şi ale art. 1 alin. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999.Imobilele la care se face referire sunt imobilele care sunt afectate unor activităţi de interes public, cum ar fi: şcoli, spitale, sedii de instituţii publice, ambasade, muzee, care anterior apariţiei Legii nr. 247/2005 nu puteau fi restituite în natură.Modificările aduse actelor normative care vizau restituirea imobilelor preluate de stat în perioada comunistă (Legea nr. 10/2001, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2000, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999) către persoane fizice, culte religioase sau comunităţi ale minorităţilor naţionale au dat posibilitatea restituirii în natură şi a acestor imobile, dar s-a instituit obligaţia menţinerii afectaţiunii, pentru imobilele restituite persoanelor fizice, pe o perioadă de 3-5 ani, în funcţie de destinaţia actuală a bunului.În schimbul menţinerii afectaţiunii, în Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut ca proprietarul să primească o chirie ce va fi stabilită prin hotărâre de Guvern, iar în acest sens a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006.După aproape 4 luni, cuantumul chiriilor ce urmau să fie plătite proprietarilor cărora le-au fost retrocedate imobilele a fost redus prin intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 343/2007.În cele două recursuri este criticată soluţia instanţei de fond sub trei aspecte:– modul de soluţionare a acţiunii în anulare;– modul de soluţionare a cererii de suspendare;– modul de soluţionare a cererii privind acordarea despăgubirilor.1. În privinţa criticilor din cele două recursuri referitoare la soluţia instanţei de fond dată capătului de cerere privind anularea actului administrativ cu caracter normativ, Înalta Curte le va respinge. În motivele de recurs se arată faptul că actul administrativ a fost emis cu respectarea legii, atât a Legii nr. 24/2000, republicată, cât şi a Legii nr. 247/2005 care a modificat art. 16 din Legea nr. 10/2001. Dar instanţa de fond nici nu a invocat faptul că actul administrativ a fost anulat pentru că ar fi fost emis cu nesocotirea prevederilor legale privind emiterea lui, condiţii de formă şi de fond. Vor fi înlăturate susţinerile recurenţilor potrivit cărora instanţa de contencios administrativ nu poate analiza decât legalitatea unui act administrativ, dar nu şi oportunitatea. Judecătorul poate analiza şi elementele de oportunitate, când apreciază că acestea întregesc elementele legalităţii, mergând pe ideea că scopul legii (interesul public) este întotdeauna un element de legalitate, iar mijloacele pentru atingerea acestui scop sunt aspecte ce ţin de oportunitate. Excesul de oportunitate este stabilit de judecător prin raportare la scopul legii şi care poate conduce la excesul de putere, care este definit în art. 2 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând autorităţilor administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege“. De altfel, instanţa de fond a analizat oportunitatea actului administrativ tocmai din perspectiva raportării sale la scopul lui. Actul administrativ normativ contestat a fost anulat pentru că prin emiterea sa nu s-a realizat un echilibru între interesul public şi dreptul reclamanţilor la o despăgubire rezonabilă pentru lipsa de folosinţă a bunului. Este adevărat că, potrivit paragrafului 2 al art. 1 din Protocolul nr. 1, dreptul la respectarea bunurilor unei persoane, consacrat de primul paragraf al aceluiaşi text, nu interzice statelor să adopte reglementări privitoare la modul lor de folosinţă de către proprietar în conformitate cu interesul general. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statutat că atunci când statul adoptă o politică în materie locativă, legiuitorul naţional dispune de o mare marjă de apreciere în a se pronunţa atât cu privire la definirea interesului public, precum şi în alegerea modalităţilor concrete de realizare a acestuia, dar această apreciere a interesului public să nu fie lipsită de o bază rezonabilă. Dar tot jurisprudenţa instanţei europene a stabilit că trebuie să existe un just echilibru între dreptul de proprietate al persoanelor şi exigenţele interesului general, iar proprietarii să nu fie nevoiţi să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă (Hotărârea din 29 aprilie 1999 în Cauza Chassagnon şi alţii împotriva Franţei). Cauza Hutten-Czapska împotriva Poloniei a fost invocată şi în faţa instanţei de fond pentru a demonstra posibilitatea unei reduceri prin efectul legii a chiriei percepute de un proprietar, dar reducerea operată prin actul administrativ atacat a făcut ca reclamanţii să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, având în vedere că s-a operat o reducere de aproape 5 ori a nivelului chiriei şi nu mai există un echilibru între interesul general şi cel al individului. Este greu de înţeles cum, deşi existau aceleaşi condiţii (reclamanţii beneficiau de scutirea de plată a impozitelor, afectaţiunea trebuie păstrată numai pe o perioadă de ani) la momentul adoptării Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006, la numai 3-4 luni se ajunge la o reducere a chiriilor ce se cuvin proprietarilor, în cazul reclamanţilor fiind de aproape 5 ori. 2. În ceea ce priveşte criticile aduse soluţiei pronunţate de instanţa de fond referitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actului administrativ, Înalta Curte le va respinge. Suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora şi ea este o situaţie de excepţie, care se poate dispune numai în condiţiile legii. Art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 stabilesc condiţiile în care se poate dispune suspendarea unui act normativ: cazul bine justificat şi paguba iminentă. În legea contenciosului administrativ au fost definite atât paguba iminentă, cât şi cazul bine justificat. Cazul bine justificat a fost dovedit în cauză, mai ales că instanţa de fond a şi anulat actul administrativ, existând împrejurări de fapt şi de drept care au condus la ideea că actul a fost emis nelegal. Şi paguba iminentă este dovedită în cauză pentru că prin emiterea actului administrativ s-au redus veniturile obţinute de reclamanţi din chirie. Şi criticile ce vizează modul de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor materiale sunt nefondate. 3. În condiţiile în care instanţa de fond a admis acţiunea şi a anulat actul administrativ, potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, a soluţionat şi cererea de acordare a despăgubirilor materiale. Despăgubirile acordate constau tocmai în diferenţa dintre nivelul chiriei de care beneficiau potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 şi cel stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 343/2007 şi ele s-au datorat emiterii actului administrativ anulat, astfel că vor fi respinse şi susţinerile din motivele de recurs ce vizau greşita soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor. Aceştia au solicitat instanţei de fond, pe lângă anularea parţială a actului administrativ, şi obligarea la plata prejudiciului cauzat prin emiterea actului contestat. Potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. 1, poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, iar potrivit art. 18 alin. 3 din acelaşi act normativ, instanţa, la cererea reclamantului, va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele morale şi materiale cauzate. În speţă, la instanţa de fond, reclamanţii au solicitat anularea actului administrativ şi obligarea la plata daunelor materiale. Cum actul administrativ atacat a fost anulat, instanţa de fond s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale. Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor privind neîndeplinirea condiţiilor de angajare a răspunderii civile delictuale. Mai întâi, temeiul de drept invocat (art. 899-1003 Cod procedură civilă) este greşit pentru că ultimul articol din Codul de procedură civilă este art. 735, iar în Codul civil răspunderea civilă delictuală este reglementată în art. 998-1003. Însă în materia contenciosului administrativ nu sunt aplicabile, în completare, decât dispoziţiile Codului de procedură civilă (conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004). Chiar dacă nu se aplică regulile de la răspunderea civilă delictuală, astfel cum sunt reglementate în art. 998-999 din Codul civil, totuşi, şi în această materie, se poate vorbi de o formă de răspundere, dar o răspundere administrativ-patrimonială. Pentru antrenarea ei este necesară dovedirea unei culpe administrative, a unei prejudiciu, a raportului de cauzalitate între această culpă şi prejudiciul cauzat unei persoane. În speţă, aceste condiţii au fost îndeplinite pentru că s-a făcut dovada că prin emiterea greşită a actului administrativ, ce a fost anulat, reclamanţilor li s-a creat un prejudiciu material şi de aceea au fost obligate autorităţile la repararea acestuia. Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă va fi respins recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECIDE: Respinge recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Guvernul României împotriva Sentinţei civile nr. 1.603 din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2009. Judecător, Eugenia Marin Judecător, Liliana Vişan Judecător, Adriana Deneş Magistrat-asistent, Daniela Tudor ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL -DECIZIA Nr. 3.952 Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2009 Dosar nr. 3.230/1/2009

S-au luat în examinare contestaţiile în anulare formulate de Guvernul României şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Deciziei nr. 471 din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal s-au prezentat intimaţii Lothringen-Habsburg Dominic, Holzhausen Maria Magdalena şi Sandhofer Elisabeth, prin avocat, lipsind contestatorii Guvernul României şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi intimata Cancelaria Primului-Ministru. Procedura completă. S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că cererile au fost formulat în termen legal şi sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar. S-a mai referit că, la dosar, contestatoarea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus note scrise şi înscrisuri, iar intimaţii-reclamanţi au ataşat întâmpinare. Constatând contestaţia în anulare în stare de judecată, Înalta Curte a pus-o în dezbaterea părţilor prezente. Intimaţii-reclamanţi, prin avocat, au solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, detaliind considerentele expuse în întâmpinare. ÎNALTA CURTE, asupra contestaţiilor în anulare de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentinţa civilă nr. 1.603 din 27 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii Lothringen-Habsburg Dominic, Holzhausen Maria Magdalena şi Sandhofer Elisabeth în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au fost respinse cererile de intervenţie formulate de Cancelaria Primului-Ministru şi de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi s-a dispus suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr. 343/2007, anexa nr. 1 alin. 2, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, anularea parţială a anexei nr. 1 din această hotărâre în ceea ce priveşte stabilirea chiriei în funcţie de suprafaţa construită desfăşurată, respectiv suprafaţa de teren aferent într-un raport invers proporţional cuantum chirie - suprafaţă imobil, şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 63.663 lei lunar de la data punerii în aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 343/2007 până la anularea acesteia şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 51 lei. Recursurile declarate împotriva acestei sentinţe de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de Guvernul României au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 471 din 30 ianuarie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Împotriva acestei decizii, Guvernul României şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au formulat contestaţie în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură civilă. Contestatorul Guvernul României a susţinut că instanţa de recurs a omis să examineze motivul de modificare a hotărârii instanţei de fond în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, în sensul că aceasta a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, deoarece nu s-a ţinut cont de faptul că intimaţii-reclamanţi nu şi-au dovedit susţinerile potrivit cărora imobilul retrocedat ar fi adus în anul precedent statului român venituri de aproape 1 milion euro. Contestatoarea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a susţinut că instanţa de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de modificare a hotărârii atacate, care se referea la faptul că Hotărârea Guvernului nr. 343/2007 a fost adoptată de Guvernul României cu respectarea tuturor dispoziţiilor Legii nr. 24/2000, în vederea executării Legii nr. 10/2001 şi în limitele impuse de aceasta. De asemenea, contestatoarea a arătat că soluţia instanţei nu s-a întemeiat pe o situaţie reală, fiind contrară situaţiei de fapt expuse în recursul formulat, ceea ce determină concluzia că recursul a fost judecat fără a se lua în calcul datele reale şi concrete care au fost precizate. În acest sens, s-a arătat că Hotărârea Guvernului nr. 373/2007 trebuia raportată la actul normativ superior, respectiv Legea nr. 10/2001, şi nu la Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006, care este un act cu forţă juridică echivalentă, astfel cum eronat a procedat instanţa de recurs, stabilind cuantumul chiriilor imobilelor care fac obiectul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, deşi acesta este atributul exclusiv al Guvernului României. Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge ambele contestaţii în anulare ca nefondate, pentru următoarele considerente: Contestaţiile în anulare formulate în cauză nu se încadrează în cazurile de retractare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile reglementate de dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură civilă şi care prevăd că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când (...) instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Contestatorul Guvernul României a susţinut neîntemeiat că la judecarea recursului s-a omis cercetarea motivului de modificare a hotărârii atacate privind încălcarea prevederilor art. 1169 din Codul civil, în sensul că intimaţii-reclamanţi nu au dovedit susţinerile lor potrivit cărora imobilul denumit generic „Castelul Bran“ ar fi adus statului român venituri de aproape 1 milion euro în anul precedent pronunţării instanţei de fond. Analizând criticile formulate de ambii recurenţi cu privire la modul de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor materiale, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra condiţiilor prevăzute de art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 pentru acordarea acestora, inclusiv sub aspectul dovedirii susţinerilor formulate în motivarea cererii accesorii pentru plata de daune. Deşi hotărârea instanţei de recurs nu cuprinde referirea expresă la dispoziţiile art. 1169 din Codul civil indicate de recurenţi, nu se poate constata omisiunea cercetării motivului de recurs întemeiat pe aceste prevederi legale, întrucât din considerentele avute în vedere pentru respingerea criticii respective rezultă examinarea în concret a susţinerilor formulate în raport cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, ca lege specială care reglementează materia contenciosului administrativ şi în baza căreia s-a soluţionat litigiul. Contestatoarea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a susţinut, de asemenea, neîntemeiat că instanţa de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de modificare a hotărârii instanţei de fond, respectiv apărările că Hotărârea Guvernului nr. 343/2007 a fost adoptată cu respectarea Legii nr. 24/2000, în vederea executării Legii nr. 10/2001. Respectarea formelor procedurale pentru emiterea Hotărârii Guvernului nr. 343/2007 nu a constituit obiectul judecăţii, întrucât motivele de nelegalitate invocate în acţiune au vizat încălcarea dreptului de proprietate al intimaţilor-reclamanţi. În consecinţă, nu a existat o omisiune a instanţei de recurs de a examina respectarea condiţiilor formale de emitere a Hotărârii Guvernului nr. 343/2007. Aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa motivului invocat de aceeaşi contestatoare cu privire la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de recurs, constatându-se că susţinerile respective vizează modul de interpretare a probelor administrate şi care, potrivit dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare. Pentru motivele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite în cauză cerinţele prevăzute expres de art. 318 din Codul de procedură civilă şi, pe cale de consecinţă, va respinge contestaţiile în anulare ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECIDE: Respinge contestaţiile în anulare formulate de Guvernul României şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Deciziei nr. 471 din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2009. Judecător, Liviu Giurgiu Judecător, Maria Anghelescu Judecător, Viorica Lungeanu Magistrat-asistent, Niculina Vrâncuţ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE DECIZIA NR. 1.700 Şedinţa publică din data de 25 martie 2010 Dosar nr. 6.777/1/2009

S-a luat în examinare recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Încheierii din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal au lipsit părţile: recurenta-intervenientă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, intimatul-pârât Guvernul României şi intimaţii-reclamanţi Dominic Habsburg-Lothringen, Maria Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer. Procedura completă. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, fiind declarat şi motivat în termenul legal. S-a mai referit că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispoziţiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Constatând cauza în stare de judecată, Curtea o reţine spre soluţionare. CURTEA, asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanţele cauzei 1. Obiectul acţiunii Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanţii Dominic Habsburg-Lothringen, Maria Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea parţială a Hotărârii Guvernului nr. 343/2007, şi anume anexa nr. 1 alin. 2 al articolului unic, obligarea acestuia la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului normativ menţionat, reprezentat de diferenţa de chirie lunară la care aveau dreptul în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 şi cea la care au fost îndreptăţiţi în baza Hotărârii Guvernului nr. 343/2007, diferenţă înmulţită cu numărul lunilor scurse de la emiterea acestei din urmă hotărâri de Guvern şi până la soluţionarea irevocabilă a cererii şi suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii. 2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au devenit proprietari ai imobilului denumit generic „Castelul Bran“ prin Decizia de restituire nr. 35 din 18 ianuarie 2006, emisă de Muzeul Bran, iar conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor. După un interval de 3 luni de la publicarea acestei hotărâri de Guvern a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 343/2007, micşorânduse în mod substanţial chiria pe care proprietarii de imobil urmau să o primească de la instituţiile publice ce îşi desfăşoară activitatea în imobilele restituite. Mai arată reclamanţii că Hotărârea Guvernului nr. 343/2007 vatămă drepturile şi interesele proprietarilor, deoarece introducerea unui nou criteriu de calcul, şi anume „suprafaţa construită desfăşurată sau suprafaţa de teren aferent, inclusiv terenul de sub construcţie“, stabileşte un sistem arbitrar, prin care cuantumul chiriei este invers proporţional cu suprafaţa imobilului. 3. Apărările formulate de pârâtul Guvernul României Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Arată pârâtul că hotărârea a fost adoptată prin însuşirea proiectului iniţial de Cancelaria Primului-Ministru şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Arată pârâtul că odată cu punerea în practică a Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 s-a constatat faptul că aceasta nu a avut în vedere impactul financiar al chiriilor în cazul imobilelor având destinaţia de licee, şcoli, spitale, sedii de instituţii publice, muzee cu suprafeţe construite desfăşurate şi teren aferent foarte mare. La dimensionarea cuantumului chiriei s-au avut în vedere, pe de o parte, influenţele economice asupra utilizatorului actual, în sensul asigurării suportabilităţii acestora din bugetele proprii, în condiţiile menţinerii activităţii de utilitate publică în condiţii optime şi, pe de altă parte, asigurarea unui venit echilibrat pentru beneficiarii retrocedării. În cauză au fost formulate cereri de intervenţie în interesul pârâtului de Cancelaria Primului-Ministru şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cereri încuviinţate în principiu de instanţă. 4. Hotărârea instanţei de fond Prin Sentinţa civilă nr. 1.603 din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamanţilor Dominic Habsburg-Lothringen, Maria Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Au fost respinse cererile de intervenţie formulate de Cancelaria Primului-Ministru şi de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a fost anulată parţial hotărârea Guvernului atacată, şi anume anexa nr. 1 alin. 2, şi obligat pârâtul la plata sumei de 63.663 lei lunar de la data punerii în aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 343/2007 până la anularea acesteia şi la plata sumei de 51 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, şi suspendată Hotărârea Guvernului nr. 343/2007 - anexa nr. 1 alin. 2 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei. 5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanţe Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au devenit proprietari ai imobilului denumit generic „Castelul Bran“ prin Decizia de restituire nr. 35 din 18 ianuarie 2006, emisă de Muzeul Bran, iar conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor. După un interval de 3 luni de la publicarea acestei hotărâri de Guvern a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 343/2007, micşorându-se în mod substanţial chiria pe care proprietarii de imobil urmau să o primească de la instituţiile publice ce îşi desfăşoară activitatea în imobilele restituite. Instanţa de fond a reţinut că Guvernul a stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006 criteriile pe baza cărora se stabileşte cuantumul chiriilor, şi anume: afectaţiunea imobilului, rangul localităţii, suprafaţa construită desfăşurată şi suprafaţa de teren aferent, iar prin Hotărârea Guvernului nr. 343/2007 a fost introdus un subcriteriu la cele existente - suprafaţa construită/suprafaţa de teren - şi a fost stabilit un cuantum al chiriei în sistem descrescător, invers proporţional cu suprafaţa imobilului. Instanţa a constatat că prin actul administrativ cu caracter normativ atacat s-a adus o vătămare a dreptului de proprietate al reclamanţilor, întrucât reclamanţii au fost lipsiţi de o parte majoră a despăgubirii recunoscute anterior prin hotărâre de Guvern, fără ca această măsură să fie justificată, aducându-se atingere dreptului prin neîndeplinirea obligaţiei de plată echitabilă a proprietarului pentru lipsa de folosinţă asupra bunului său. De asemenea, instanţa de fond a reţinut că între interesul public urmărit prin reducerea cuantumului chiriei şi asigurarea reparării prejudiciului produs proprietarului prin lipsirea de folosinţă nu există un just echilibru. Ca efect al admiterii acţiunii reclamanţilor, cererile de intervenţie în interesul Guvernului României formulate de Cancelaria Primului-Ministru şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au fost respinse ca neîntemeiate. 6. Recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 1.603 din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal Prin Decizia nr. 471 din 30 ianuarie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Guvernul României împotriva Sentinţei civile nr. 1.603 din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondate. Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut în esenţă următoarele: Instanţa de recurs a înlăturat susţinerile recurenţilor potrivit cărora instanţa de contencios administrativ nu poate analiza decât legalitatea unui act administrativ, dar nu şi oportunitatea. Judecătorul poate analiza şi elementele de oportunitate, când apreciază că acestea întregesc elementele legalităţii, mergând pe ideea că scopul legii (interesul public) este întotdeauna un element de legalitate, iar mijloacele pentru atingerea acestui scop sunt aspecte ce ţin de oportunitate. Excesul de oportunitate este stabilit de judecător prin raportare la scopul legii şi care poate conduce la excesul de putere, care este definit în art. 2 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând autorităţilor administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege“. De altfel, instanţa de fond a analizat oportunitatea actului administrativ tocmai din perspectiva raportării sale la scopul lui. Actul administrativ normativ contestat a fost anulat pentru că prin emiterea sa nu s-a realizat un echilibru între interesul public şi dreptul reclamanţilor la o despăgubire rezonabilă pentru lipsa de folosinţă a bunului. În ceea ce priveşte criticile aduse soluţiei pronunţate de instanţa de fond referitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actului administrativ, Înalta Curte le-a respins. Suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora şi ea este o situaţie de excepţie, care se poate dispune numai în condiţiile legii. Art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 stabilesc condiţiile în care se poate dispune suspendarea unui act normativ: cazul bine justificat şi paguba iminentă. În legea contenciosului administrativ au fost definite atât paguba iminentă, cât şi cazul bine justificat. Cazul bine justificat a fost dovedit în cauză, mai ales că instanţa de fond a şi anulat actul administrativ, existând împrejurări de fapt şi de drept care au condus la ideea că actul a fost emis nelegal. Şi paguba iminentă este dovedită în cauză pentru că prin emiterea actului administrativ s-au redus veniturile obţinute de reclamanţi din chirie. Şi criticile ce vizează modul de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor materiale au fost considerate nefondate. 7. Cererea formulată de A.N.R.P. La data de 28 mai 2009, petenta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat cerere de lămurire a dispozitivului Sentinţei nr. 1.603 din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în sensul precizării în mod clar a ce anume s-a avut în vedere prin anularea alin. 2 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 343/2007. 8. Hotărârea instanţei de fond Prin Încheierea din 2 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de lămurire dispozitiv formulată de petentă, în sensul: „Anulează parţial Hotărârea Guvernului nr. 343/2007, şi anume anexa nr. 1, în ceea ce priveşte stabilirea chiriei în funcţie de suprafaţa construită desfăşurată, respectiv suprafaţa de teren aferent, întrun raport invers proporţional cuantum chirie-suprafaţă imobil“. 9. Recursul formulat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Încheierii din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304¹ din Codul de procedură civilă Prin anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 343/2007 au fost stabilite clasele de imobile în funcţie de suprafaţa construită (suprafaţă/teren), cu consecinţa stabilirii cuantumului chiriei în funcţie de încadrarea în această clasă. La pct. 1-4 sunt precizate imobilele pentru care se aplică cuantumul chiriilor în funcţie de suprafaţa construită desfăşurată (suprafaţă/teren). Imobilul ce a făcut obiectul litigiului se află la pct. 4 din rubrica intitulată „Afectaţiunea imobilului“. Deşi prin Încheierea pronunţată în data de 2 iunie 2009 instanţa de fond a făcut precizarea că se va anula parţial Hotărârea Guvernului nr. 343/2007, şi anume numai anexa nr. 1, recurenta critică această hotărâre, deoarece în cuprinsul său nu se face referire la categoria de imobile cărora li se vor aplica criteriile anulate în anexă, având în vedere că imobilul în speţă este prevăzut doar la pct. 4 din rubrica „Afectaţiunea imobilului“ din anexa anulată parţial. II. Considerentele instanţei de recurs 1. Recursul este nefondat. 2. Obiectul acţiunii l-a constituit „anularea parţială a Hotărârii Guvernului nr. 343/2007, şi anume anexa nr. 1 alineatul 2“. 3. Reclamanţii au criticat actul administrativ în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului chiriei invers proporţional cu suprafaţa imobilului. Prin Sentinţa civilă nr. 1.603 din 27 mai 2008, definitivă şi irevocabilă, s-a apreciat că modalitatea de calcul al chiriei este nelegală. Sistemul de calcul al chiriei priveşte toate categoriile de imobile prevăzute în anexa nr. 1 la pct. 1-4, astfel încât nu se poate restrânge obiectul acţiunii numai la imobilele de la pct. 4. Anularea parţială a actului administrativ normativ profită tuturor persoanelor interesate. 4. Pe parcursul soluţionării dosarului nu s-a discutat necesitatea precizării acţiunii numai în ceea ce priveşte imobilele înscrise la pct. 4 din anexa nr. 1, astfel încât instanţa de fond când a pronunţat hotărârea a analizat alineatul 2 în mod global, astfel cum a fost învestită. 5. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a din Codul de procedură civilă, urmează a se respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Încheierii din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 martie 2010. Judecător, Carmen Ilie Judecător, Emanuel Albu Judecător, Iuliana Rîciu Magistrat-asistent, Anca Sterie