Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (2) Trimite unui prieten Tipareste act

Raport Nr.19373 din 18.10.2021

privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Împreună pentru Moldova în anul 2021
ACT EMIS DE: Autoritatea Electorala Permanenta
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 1159 din 07 decembrie 2021

SmartCity1

extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 19.07.2021-8.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Partidul Împreună pentru Moldova în perioada 7.10.2019-31.12.2020. Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că în anul 2019 veniturile Partidului Împreună pentru Moldova au totalizat 0,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 0,00 lei. În anul 2020 veniturile Partidului Împreună pentru Moldova au totalizat 22.135,00 lei şi au fost obţinute din cotizaţii. Cheltuielile au fost în sumă de 21.845,14 lei. S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (4), art. 43 alin. (4), art. 49 alin. (1) şi (3) şi ale art. 60 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare.

SmartCity5

COMENTARII la Raport 19373/2021

22.01.2023 12:44:24  Anonim  a scris :
Societatea financiară s-a specializat în toate domeniile. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai săraci și în lupta împotriva sărăciei și oferim împrumuturi pe termen scurt, mediu și lung. Aveți probleme financiare, sunteți în faliment sau aveți nevoie de finanțare pentru a vă pune pe picioare proiectele, un credit imobiliar. Oferim împrumuturi persoanelor fizice și juridice la o rată de 2% pe an, cu cea mai mare viteză și fiabilitate. Cei care au nevoie ne pot contacta pentru satisfacție: Email: poulaintherese4@gmail.com
   
22.01.2023 12:44:13  Anonim  a scris :

Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Hotărârea 2 2020
    Be careful about love spell comments here I got scammed by three of them,I lost over $1570 until a friend direct me to DR HUNTERS ALVIN who help me get back the father of my two kids after he left me for over 2 years.and now my ex is fully back and he love me and my kids like never before.if you need help with love spell then DR HUNTERS ALVIN is the solution to your problem he charge me only $390 and his love spell work like magic.He can be reach at:huntersalvinsolution@yahoo.com OR huntersalvinsolution@gmail.com .... YOU CAN USE ANY OF THE EMAILS...YOU CAN ALSO ADD HIM UP ON WHATSAPP USING THIS MOBILE NUMBER:+2347059232579

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Dobrý den, abychom vám pomohli překonat různé finanční starosti, nabízíme finanční pomoc všem, kteří mají dluhy nebo chtějí začít podnikat a mnoho dalších projektů, pro důchodce, podnikatele IT nabízí spolehlivé půjčky. Vaše potřeby, půjčka na účet za pár minut. Kontaktujte mě pro více informací na mém e-mailovém účtu: martinbures517@gmail.com

    Ai nevoie de un împrumut urgent? Oferim împrumuturi personale? Credite pentru afaceri? Imprumut pentru casa? Credite agricole? Credite pentru educație? Credite de consolidare de debit? Împrumuturi pentru camioane? Credite auto? împrumuturi hoteliere? Refinanțați împrumuturile? și mai multe împrumuturi școlare? Credite pentru startup? .Oferim la dobanda 2%! Contactați-ne prin: (richardcosmos5@gmail.com) oferta de imprumut
ANONIM a comentat Hotărârea 207 1991
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Vrei să iei un împrumut și nu știi de unde să obții un împrumut real? Vrei sa incepi o afacere dar nu ai capital? Trebuie să solicitați un împrumut din orice motiv? Ai nevoie de un împrumut de Crăciun? Speranța a sosit în sfârșit pentru că Elena Nino oferă împrumuturi rapide și de încredere, serviciul lor este 100% autentic și vă garantează că veți primi împrumutul atunci când aplicați. Vă rugăm să trimiteți un e-mail și să aprobați astăzi la elenanino0007@gmail.com Vă mulțumesc și Dumnezeu să vă binecuvânteze ÎNCREDERE Ingrid
homelend sumiti sumiti a comentat Raport 1937 2021
    I am a private money lender that give out fast cash no collateral required. all cash amounts and currencies, if interested TO started no matter your location http://sumitilendinghome.in (WhatsApp) number +918131851434 sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
homelend sumiti sumiti a comentat Raport 19296 2021
    I am a private money lender that give out fast cash no collateral required. all cash amounts and currencies, if interested TO started no matter your location http://sumitilendinghome.in (WhatsApp) number +918131851434 sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 243 1992
    I am a private money lender that give out fast cash no collateral required. all cash amounts and currencies, if interested TO started no matter your location http://sumitilendinghome.in (WhatsApp) number +918131851434 sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Raport 19373/2021
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu