Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

PROTOCOL Nr

PROTOCOL   Nr. 0 din 4 octombrie 2006

intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Armenia la Acordul dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Armenia privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor, semnat la Bucuresti la 20 septembrie 1994

ACT EMIS DE: ACT INTERNATIONAL

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 485 din 30 iunie 2008



Reprezentanţii Guvernelor României şi Republicii Armenia,

ţinând seama de obligaţia României de a amenda Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Armenia privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 20 septembrie 1994 (denumit în continuare acordul), în vederea respectării obligaţiilor ce îi revin în calitate de viitor stat membru al Uniunii Europene,

luând act de faptul că România, conform art. 307 al Tratatului instituind Comunitatea Europeană şi condiţiilor prevăzute de Tratatul privind aderarea la Uniunea Europeană, trebuie să întreprindă toate demersurile necesare pentru a elimina incompatibilităţile dintre dreptul comunitar şi toate acordurile internaţionale încheiate, inclusiv prezentul acord, în vederea finalizării procesului de aderare,

recunoscând că este necesar ca anumite amendamente să fie aduse acordului pentru a evita astfel de incompatibilităţi,

au hotărât să încheie un protocol adiţional care să reglementeze regimul juridic al investiţiilor armene în România în scopul de a asigura conformitatea acestuia cu dreptul comunitar şi

au convenit cele ce urmează:

ARTICOLUL I

Scopul acestui protocol este de a amenda acordul în scopul aducerii acestuia în conformitate cu obligaţiile ce revin României în calitate de membru al Uniunii Europene.

ARTICOLUL II

Articolul 3 va fi amendat după cum urmează:

1.  La alineatul (1) va fi adăugată o nouă formulare, astfel încât acesta se va citi după cum urmează:

„(1) Fără a aduce prejudicii măsurilor adoptate de Uniunea Europeană, fiecare parte contractantă va (...)."

2. La alineatul (3), formularea anterioră conţinută în acord va fi înlocuită cu următoarea formulare:

„(3) Prevederile acestui acord referitoare la tratamentul nediscriminatoriu, tratamentul naţional şi tratamentul naţiunii celei mai favorizate nu se vor aplica avantajelor prezente sau viitoare acordate de oricare parte contractantă în virtutea apartenenţei la sau asocierii cu o uniune vamală, economică ori monetară, precum Uniunea Europeană, o piaţă comună sau zonă de comerţ liber, investitorilor proprii, ai statelor membre ale unei astfel de uniuni, pieţe comune ori zone de comerţ liber sau ai oricărui stat terţ.

Tratamentul naţiunii celei mai favorizate nu se va referi la avantajele pe care fiecare parte contractantă le acordă investitorilor unui stat terţ în virtutea unui acord de evitare a dublei impuneri sau în virtutea oricărui alt acord referitor la impozitare şi taxe interne."

ARTICOLUL III

Articolul 4 alineatul (1) va fi amendat prin adăugarea unei noi formulări, astfel încât acesta se va citi după cum urmează:

„(1) Fără a aduce prejudicii măsurilor adoptate de Uniunea Europeană, fiecare parte contractantă va garanta investitorilor celeilalte părţi contractante transferul fără restricţii al investiţiilor şi veniturilor şi în particular, dar nu exclusiv al: (...)."

ARTICOLUL IV

Articolul 11 va fi amendat prin adăugarea unui nou alineat, alineatul (3), având următoarea formulare:

„(3) In cazul aderării României la Uniunea Europeană, prezentul acord va fi amendat, dacă este necesar, prin acordul părţilor, în scopul de a asigura conformitatea prevederilor sale cu obligaţiile României rezultând din calitatea de stat membru al Uniunii Europene. Dacă un asemenea consens nu poate fi obţinut, România va avea dreptul de a denunţa unilateral prezentul acord. Acesta va înceta să se aplice la data la care România va deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene sau, în cazul în care denunţarea se produce după data aderării, la 3 luni după primirea notificării de denunţare."

ARTICOLUL V

Acest protocol adiţional face parte integrantă din acord. Prezentul protocol adiţional va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părţile contractante îşi vor comunica reciproc îndeplinirea procedurilor legale interne necesare pentru intrarea acestuia în vigoare şi va rămâne în vigoare atâta timp cât acordul rămâne în vigoare.

Drept care subsemnaţii, pe deplin autorizaţi de guvernele lor, au semnat acest protocol adiţional.

Semnat la Erevan la data de 4 octombrie 2006, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, armeană şi engleză, toate textele fiind egal autentice. In caz de divergenţe în interpretare, textul în limba engleză va prevala.

Pentru Guvernul României,

Mihai Răzvan Ungureanu,

ministrul afacerilor externe

Pentru Guvernul Republicii Armenia,

Vardan Oskanyan,

ministrul afacerilor externe


SmartCity5

COMENTARII la Protocol 0/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Protocol 0 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu