Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Procedura Nr.0 din 07.03.2011

privind eliberarea carnetelor de muncă salariaţilor angajatorilor pentru care inspectoratele teritoriale de muncă păstrau şi completau, respectiv certificau legalitatea înregistrărilor efectuate în carnetele de muncă
ACT EMIS DE: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 171 din 10 martie 2011



SmartCity1


I. Completarea şi certificarea înscrisurilor efectuate, în termenul prevăzut de lege, a carnetelor de muncă pe care inspectoratele teritoriale de muncă le au în păstrare şi completare Articolul 1Carnetele de muncă vor fi completate la zi (cu date aferente până la 31 decembrie 2010), ultima înregistrare fiind cea prevăzută în anexa nr. 1. Carnetele astfel completate vor fi certificate de inspectoratul teritorial de muncă. Articolul 2
(1) Carnetele de muncă păstrate şi completate de către inspectoratele teritoriale de muncă se predau angajatorilor sau titularilor/împuterniciţilor legali pe bază de proces-verbal de predare-primire conform anexei nr. 2, respectiv anexei nr. 3, până la data de 30 iunie 2011.
(2) Carnetele de muncă păstrate şi completate de către inspectoratele teritoriale de muncă se predau angajatorilor conform programării postate pe site-ul acestora şi afişate la sediu, iar titularilor/împuterniciţilor legali pe baza unei cereri.II. Certificarea şi contrasemnarea pentru legalitate a înscrierilor efectuate în carnetele de muncă de către angajatorii cărora li s-au aprobat păstrarea şi completarea acestora la sediu
Articolul 3
(1) Angajatorii care au obţinut aprobare de păstrare şi completare a carnetelor de muncă la sediu le vor completa la zi (cu date aferente până la 31 decembrie 2010), ultima înregistrare fiind cea prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Inspectoratele teritoriale de muncă vor programa angajatorii prevăzuţi la alin. (1) în vederea certificării şi contrasemnării carnetelor de muncă pentru care aceştia au obţinut aprobare de păstrare şi completare la sediu. Programul întocmit la nivel de inspectorat teritorial de muncă va fi postat pe site-ul acestuia şi afişat la sediu.
(3) Până la data programată de către inspectoratul teritorial de muncă, aşa cum se prevede la alin. (2), pentru verificarea, certificarea şi contrasemnarea înscrierilor din carnetele menţionate în procesul-verbal de predare-primire, angajatorii prevăzuţi la alin. (1) se vor asigura că:a)în ceea ce priveşte carnetele de muncă pe care le gestionează, acestea au fost completate în baza contractelor individuale de muncă, a actelor adiţionale/deciziilor privind modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, înregistrate la inspectoratul teritorial de muncă, a actelor de studii/de calificare, a actelor de stare civilă (certificat de naştere, certificat de căsătorie etc.); b)înscrierile eronate sau efectuate fără respectarea prevederilor legale au fost rectificate de unitatea care păstrează carnetul de muncă, rectificările certificându-se la cap. VII din carnetul de muncă.
Articolul 4Inspectorul din cadrul inspectoratului teritorial de muncă va verifica înainte să certifice înscrierile efectuate în carnetele de muncă dacă: a)statele de plată şi declaraţiile fiscale lunare au fost înregistrate la inspectoratul teritorial de muncă, inclusiv statele de plată şi declaraţiile fiscale aferente lunii decembrie 2010; b)există debite la plata comisionului; c)înscrierile efectuate corespund cu documentele depuse la inspectoratul teritorial de muncă. Articolul 5
(1) Angajatorii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) vor preda inspectoratului teritorial de muncă carnetele de muncă completate la zi pe baza unui proces-verbal de predare-primire conform anexei nr. 4.
(2) La rubrica „Observaţii“, inspectorul va indica eventualele deficienţe constatate la data predării carnetelor de muncă de către angajatorii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) şi va stabili o dată certă de remediere a acestora. Procesul-verbal de predare-primire astfel întocmit va fi returnat angajatorului împreună cu carnetele de muncă în care s-au constatat deficienţe.
(3) În situaţia în care, ca urmare a verificării documentelor existente în arhiva inspectoratului teritorial de muncă, se constată alte deficienţe, se va comunica angajatorului situaţia constatată şi se va proceda la înscrierea acesteia la rubrica „Observaţii“ din procesul-verbal de predare-primire prevăzut în anexa nr. 4, respectiv se vor returna carnetele de muncă operatorilor economici în vederea remedierii deficienţelor şi se va repeta procedura de predare-primire a acestora la o dată ulterioară stabilită de inspectoratul teritorial de muncă.
Articolul 6Operatorii economici vor completa procesul-verbal de predare-primire prevăzut în anexa nr. 4 cu informaţiile solicitate, în 3 exemplare, dintre care două pentru inspectoratul teritorial de muncă. Articolul 7Procesul-verbal de predare-primire prevăzut în anexa nr. 5 se va întocmi în două exemplare şi se va completa de către inspectoratul teritorial de muncă. După verificarea, certificarea şi contrasemnarea carnetelor de muncă, un exemplar dintre cele două se va restitui operatorului economic odată cu carnetele de muncă. Articolul 8Persoana desemnată de reprezentanţii legali ai angajatorilor prevăzuţi la art. 3 alin. (1) să reprezinte unitatea în relaţiile cu inspectoratul teritorial de muncă în scopul respectării prezentei proceduri va fi persoana care a fost împuternicită în mod expres să desfăşoare această activitate de predare-primire a carnetelor de muncă. Articolul 9Inspectoratele teritoriale de muncă vor preda angajatorilor prevăzuţi la art. 3 alin. (1) carnetele de muncă ale salariaţilor, certificate şi contrasemnate pentru valabilitatea înscrierilor efectuate, până la data de 31 martie 2011. Articolul 10Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta procedură de lucru. ANEXA Nr. 1la procedura de lucru

Nr. crt. Unitatea, altă persoană juridică sau persoană fizică la care lucrează Mutaţia intervenită Anul Meseria sau funcţia şi locul de muncă cu condiţii deosebite Salariul de bază lunar Denumirea unităţii, nr. şi data actului pe baza căruia se face înscrierea Parafa şi semnătura persoanei care face înscrierea
luna
ziua
1 2 3 4 5 6 7 8
Se abrogă dispoziţiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă. 2011 - - Art. 298 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare
01
01

Rubricile nr. 1, 2 şi 8 se completează în conformitate cu prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă şi ale Ordinului nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare şi evidenţă a carnetului de muncă. ANEXA Nr. 2la procedura de lucru Inspectoratul Teritorial de Muncă ........ ................ ........ ............ S.C. ........ .......... - S.R.L. (S.A.) J ../.../......, CUI ............... Adresa: PROCES-VERBAL de predare-primire a carnetelor de muncă Încheiat astăzi, ................, între dl/dna ........ ........ ............ (Inspectoratul Teritorial de Muncă ........ ..............), care predă, (data) şi dl/dna ........ ............., CNP ........ .........., CI/BI seria .... nr. .........., în calitate de .......... al S.C. ............... - S.R.L./S.A., care primeşte un număr de ........ ........ ........ (........ ................ ........ ...........) carnete de muncă ale salariaţilor, după cum urmează:

Nr. crt. Numele şi prenumele salariatului Seria/Numărul carnetului de muncă

Am predat. ........ .............. (numele şi prenumele) ........ ................ (funcţia) ........ ........ ........ (semnătura) Am primit. ........ ........ .......... (numele şi prenumele) ........ ................ ........ (funcţia) ........ ........ ............... (semnătura) ANEXA Nr. 3la procedura de lucru Inspectoratul Teritorial de Muncă ........ ................ ................ Numele ........ ............... Prenumele ........ ......... Adresa: PROCES-VERBAL de predare-primire a carnetelor de muncă Încheiat astăzi, ........ ........ ........, între dl/dna ........ ........ ........... (Inspectoratul Teritorial de Muncă ...............), care predă, (data) şi dl/dna ........ ........., CNP ........ ........ .............., CI/BI seria ............... nr. ........ ................, în calitate de titular/împuternicit al ........ ................ ........., care primeşte carnetul de muncă seria .......... nr. ........ ........ ............... . Am predat. ........ .............. (numele şi prenumele) ........ ................ (funcţia) ........ ........ ........ (semnătura) Am primit. ........ ........ .......... (numele şi prenumele) ........ ................ ........ (funcţia) ........ ........ ............... (semnătura) ANEXA Nr. 4la procedura de lucru S.C. ........ ........ ............ Nr. ........ din ........ ......... Inspectoratul Teritorial de Muncă ........ ............. Nr. ......... din ........ ........ PROCES-VERBAL DE PREDARE-PRIMIRE Subsemnatul, ........ ........ .............., angajat al Inspectoratului Teritorial de Muncă ........ ........ .........., am primit de la S.C. ........ ................ ................ ........ ............., CUI ........ ................ ................, reprezentată de ........ ................ ................ .............., un număr de ........ ................ ........ carnete de muncă, în vederea certificării, după cum urmează:

Nr. crt. Numele şi prenumele titularului carnetului de muncă Seria/Numărul carnetului de muncă

1. Observaţii* la primirea carnetelor de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă ........ ........... 2.* Se returnează S.C. ........ ........ ........, în vederea remedierii deficienţelor constatate, următoarele carnete de muncă:

Nr. crt. Numele şi prenumele titularului carnetului de muncă Seria/Numărul carnetului de muncă

3.* Termenul de remediere a deficienţelor şi de predare către Inspectoratul Teritorial de Muncă este data de ............ . Am predat. ........ .............. (numele şi prenumele) ........ ................ (funcţia) ........ ........ ........ (semnătura) Am primit. ........ ........ .......... (numele şi prenumele) ........ ................ ........ (funcţia) ........ ........ ............... (semnătura) * Rubricile se vor completa de către Inspectoratul Teritorial de Muncă ........ ........... . ANEXA Nr. 5la procedura de lucru Inspectoratul Teritorial de Muncă ........ ................ ........ ......... S.C. ........ ................ ........... - S.R.L. (S.A.) J../.../......, CUI ............... Adresa: PROCES-VERBAL DE PREDARE-PRIMIRE Subsemnatul, ........ ................ .............., reprezentant al S.C. ........ ................ .............. - S.R.L./ S.A., am primit de la ........ ................ ................ ........ ............., angajat al Inspectoratului Teritorial de Muncă ........ ................ ................ ................, un număr de ........ ................ ................ ........... carnete de muncă, certificate conform prevederilor legale, după cum urmează:

Nr. crt. Numele şi prenumele titularului carnetului de muncă Seria/Numărul carnetului de muncă

Observaţii la primirea carnetelor de muncă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă ........ ........ ............ Am predat. ........ .............. (numele şi prenumele) ........ ................ (funcţia) ........ ........ ........ (semnătura) Am primit. ........ ........ .......... (numele şi prenumele) ........ ................ ........ (funcţia) ........ ........ ............... (semnătura)



SmartCity5

COMENTARII la Procedura 0/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Procedura 0 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu