ORDONANTA Nr.
9 din 29 ianuarie 2010
privind m?suri pentru
diminuarea consecintelor restructurarii si reorganizarii unor societati
nationale, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de
stat din domeniul feroviar
ACT EMIS DE:
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 70 din 30 ianuarie 2010
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 1 pct. IV.4 din Legea nr. 9/2010 privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă.
Art. 1. - Prevederile prezentei ordonanţe
reglementează măsurile de protecţie socială de care
beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate
ca urmare a restructurării şi reorganizării unor
societăţi naţionale, companii naţionale şi
societăţi comerciale cu capital majoritar de stat din sectorul
feroviar şi a filialele acestora, denumite în continuare societăţi.
Art. 2. - Societăţile care pot efectua
concedieri colective în condiţiile prezentei ordonanţe, precum
şi numărul de salariaţi ce urmează să fie
disponibilizaţi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, numai în
condiţiile în care au un program de restructurare şi reorganizare sau
numai un program de restructurare ori de reorganizare, aprobat astfel încât
concedierea colectivă să nu depăşească termenul de 31
decembrie 2012.
Art. 3. - (1) Măsurile de protecţie
socială prevăzute de prezenta ordonanţă se acordă în
baza programelor de restructurare şi reorganizare sau numai a programelor
de restructurare ori de reorganizare a societăţilor prevăzute la
art. 1, aprobate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
(2) Programele prevăzute la alin. (1) cuprind în
mod obligatoriu:
a) numărul total de salariaţi existent la
data întocmirii acestora;
b) motivele care determină restructurarea şi
reorganizarea ori numai restructurarea sau reorganizarea;
c) numărul de salariaţi necesar pentru
desfăşurarea activităţii în urma restructurării
şi reorganizării sau numai a restructurării ori
reorganizării;
d) numărul de salariaţi care vor fi
afectaţi de concedieri colective;
e) data de la care sau perioada în care vor avea loc
concedierile colective.
(3) In situaţia în care restructurarea şi
reorganizarea ori numai restructurarea sau reorganizarea se
desfăşoară în etape, programele prevăzute la alin. (1) vor
cuprinde şi numărul de salariaţi care vor fi afectaţi de
concedieri în fiecare dintre etape, stabilit cu respectarea condiţiilor de
concediere colectivă prevăzute de dispoziţiile legale în
vigoare, precum şi data la care va avea loc fiecare etapă.
Art. 4. - (1) Pot beneficia de prevederile prezentei
ordonanţe numai persoanele care au încheiat contracte individuale de
muncă pe durată nedeterminată cu societăţile
prevăzute la art. 1 cu cel puţin 12 luni înainte de data concedierii.
(2) Beneficiază de prevederile prezentei
ordonanţe şi persoanele care:
a) au fost preluate prin protocol de alte
societăţi dintre cele prevăzute la art. 1, în baza actelor
normative în vigoare, dacă au încheiat contracte individuale de muncă
pe durată nedeterminată cu societăţile de la care au fost
preluate, în perioada prevăzută la alin. (1);
b) au fost preluate de societăţile rezultate
în urma divizării sau a altor forme de reorganizare a
societăţilor prevăzute la art. 1, dacă au încheiat
contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată cu
societăţile supuse divizării sau altor forme de reorganizare, în
perioada prevăzută la alin. (1).
Art. 5. - (1) Concedierea colectivă se face în
condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu
modificările şi completările ulterioare, dar nu mai târziu de 60
de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului
prevăzute la art. 2.
(2) In situaţia în care restructurarea şi
reorganizarea ori numai restructurarea sau reorganizarea se
desfăşoară în etape, prevederile alin. (1) se aplică pentru
concedierea colectivă efectuată în prima etapă, urmând ca pentru
celelalte etape concedierea colectivă să se efectueze în termen de 60
de zile de la data prevăzută la art. 3 alin. (3).
Art. 6. - Persoanele prevăzute la art. 1
beneficiază, în condiţiile legii, de serviciile de preconcediere,
precum şi de serviciile realizate în vederea stimulării ocupării
forţei de muncă, acordate de Agenţia Naţională pentru
Ocuparea Forţei de Muncă, prin agenţiile pentru ocuparea
forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti,
denumite în continuare agenţii pentru ocuparea forţei de
muncă.
Art. 7. - Persoanele concediate în condiţiile
prezentei ordonanţe beneficiază de următoarele drepturi:
a) la data încetării contractului individual de
muncă, ca urmare a concedierii colective, de o sumă egală cu de
două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care
s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de
Statistică;
b) indemnizaţie de şomaj, stabilită
potrivit reglementărilor legale în vigoare;
c) venit lunar de completare.
Art. 8. - (1) Venitul lunar de completare prevăzut
la art. 7 lit. c) se stabileşte odată cu indemnizaţia de
şomaj şi este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu
net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din
contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net
pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea,
comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul
indemnizaţiei de şomaj.
(2) Venitul de completare se acordă lunar, pe
perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de vechimea în
muncă a persoanelor concediate în condiţiile prezentei
ordonanţe, după cum urmează:
a) 12 luni, pentru salariaţii care au o vechime
în muncă de până la 15 ani;
b) 13 luni, pentru salariaţii care au o vechime
în muncă cuprinsă între 15 şi 25 de ani;
c) 15 luni, pentru salariaţii care au o vechime
în muncă de peste 25 de ani.
(3) După expirarea perioadei de acordare a
indemnizaţiei de şomaj, persoanele concediate în condiţiile
prezentei ordonanţe beneficiază, până la încheierea perioadei
prevăzute la alin. (2), de un venit lunar de completare egal cu salariul
individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza
clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât
salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat
concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
Art. 9. - Nu beneficiază de venit lunar de completare
persoanele care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru
stabilirea indemnizaţiei de şomaj.
Art. 10. - (1) Persoanele prevăzute la art. 1 pot
beneficia de venit lunar de completare acordat în condiţiile prezentei
ordonanţe, în mai multe etape, dar nu mai mult decât duratele maxime
stabilite potrivit art. 8 alin. (2).
(2) Venitul lunar de completare prevăzut la art. 8
alin. (1) se modifică odată cu recalcularea indemnizaţiei de
şomaj, ca urmare a modificării salariului de bază minim brut pe
ţară garantat în plată.
(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile şi în
cazurile în care dreptul persoanei la indemnizaţie de şomaj
încetează sau se suspendă şi aceasta beneficiază exclusiv
de venitul lunar de completare.
Art. 11. - (1) Persoanele care se reîncadrează în
muncă beneficiază de venit lunar de completare în următoarele
situaţii:
a) dacă în perioada acordării venitului lunar
de completare prevăzută la art. 8 alin. (2) se încadrează în
muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la alte
societăţi decât cele de la care au fost disponibilizate,
beneficiază pe perioada lucrată, până la expirarea perioadei
prevăzute la art. 8 alin. (2), de venit lunar de completare egal cu
jumătate din salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de
concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă,
dar nu mai mult de jumătate din salariul mediu net pe economie din luna
ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul
Naţional de Statistică;
b) dacă în perioada acordării venitului lunar
de completare prevăzută la art. 8 alin. (2) se încadrează în
muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la
societăţile de la care au fost disponibilizate, beneficiază pe
perioada lucrată, până la expirarea perioadei prevăzute la art.
8 alin. (2), de venit lunar de completare în cuantumul stabilit la lit. a),
dacă la data încadrării societăţile respective nu mai au
capital majoritar de stat.
(2) In situaţia în care încadrarea în muncă
este pe perioadă determinată, venitul lunar de completare se
acordă în condiţiile alin. (1) pe perioada lucrată şi se
reia în plată, după caz, în condiţiile prevăzute la art. 8
alin. (1) sau (3), până la expirarea perioadei prevăzute la art. 8
alin. (2).
(3) In situaţia în care în perioada acordării
venitului lunar de completare prevăzută la art. 8 alin. (2)
persoanele beneficiare solicită înscrierea la una dintre categoriile de
pensii prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii
şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi
completările ulterioare, plata venitului lunar de completare
încetează.
Art. 12. - Venitul lunar de completare este un drept cu
caracter personal şi încetează la data decesului beneficiarului.
Art. 13. - (1) In perioada prevăzută la art.
8 alin. (2), persoanele beneficiare rămân în evidenţa agenţiilor
pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază
teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa,
până la încetarea plăţii venitului lunar de completare.
(2) In perioada prevăzută la art. 8 alin.
(2), persoanele beneficiare ale venitului lunar de completare au
următoarele obligaţii:
a) să se prezinte lunar, pe baza programării,
sau ori de câte ori sunt solicitate la agenţia pentru ocuparea forţei
de muncă la care sunt înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea
încadrării în muncă;
b) să comunice în termen de 3 zile agenţiei
pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate orice
modificare a condiţiilor care au condus la acordarea drepturilor;
c) să caute activ un loc de muncă, să
participe la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de
muncă şi de formare profesională oferite de agenţia pentru
ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică pe
perioada în care persoanele beneficiare ale venitului lunar de completare se
încadrează în muncă potrivit legii.
Art. 14. - (1) Plata venitului lunar de completare
prevăzut la art. 8 alin. (1) şi (3) se suspendă la data
neîndeplinirii de către persoanele beneficiare a obligaţiei
prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. a).
(2) Perioada de suspendare prevăzută la alin.
(1) face parte din perioada de acordare a venitului lunar de completare,
prevăzută la art. 8 alin. (2).
(3) In situaţia în care persoanele beneficiare de
venit lunar de completare nu îndeplinesc obligaţiile prevăzute la
art. 13 alin. (2) lit. a) din cauza arestării preventive sau din cauza
îmbolnăvirii, dovedită cu certificat medical, confirmat de comisiile
de expertiză medicală, perioada de suspendare prevăzută la
alin. (1) nu face parte din perioada de acordare a venitului lunar de
completare, prevăzută la art. 8 alin. (2).
(4) Repunerea în plată a venitului lunar de
completare prevăzut la art. 8 alin. (1) şi (3), după suspendarea
în condiţiile alin. (1), se face de la data de întâi a lunii
următoare depunerii cererii beneficiarului.
Art. 15. - (1) In situaţia persoanelor care în
perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj doresc
să caute un loc de muncă pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii
Europene şi au primit aprobare pentru menţinerea plăţii
indemnizaţiei de şomaj din partea agenţiilor pentru ocuparea
forţei de muncă la care sunt înregistrate, plata venitului lunar de
completare prevăzut la art. 8 alin. (1) se suspendă pe o
perioadă de cel mult 3 luni de la data obţinerii aprobării.
(2) Prevederile art. 13 alin. (2) lit. a) şi c)
nu se aplică pe perioada prevăzută la alin. (1).
(3) Perioada de suspendare prevăzută la
alin. (1) nu face parte din perioada de acordare a venitului lunar de
completare, prevăzută la art. 8 alin. (2), în situaţia în care
în această perioadă plata indemnizaţiei de şomaj s-a
realizat de instituţia competentă în materie de şomaj a statului
membru al Uniunii Europene, în numele agenţiei pentru ocuparea forţei
de muncă şi pe cheltuiala acesteia.
(4) Repunerea în plată a venitului lunar de
completare prevăzut la art. 8 alin. (1) după suspendarea în
condiţiile alin. (1) se face de la data depunerii cererii beneficiarului,
dar nu mai târziu de 3 luni de la data suspendării.
(5) Plata venitului lunar de completare prevăzut
la art. 8 alin. (1) pentru perioada de suspendare prevăzută la alin.
(3) se face odată cu plata drepturilor beneficiarilor reprezentând
venituri de completare pentru luna următoare depunerii cererii prevăzute
la alin. (4), respectiv expirării termenului de 3 luni de la data
suspendării.
Art. 16. - (1) Plata venitului lunar de completare
prevăzut la art. 8 alin. (1) şi (3) încetează la data refuzului
nejustificat de a accepta locul de muncă oferit potrivit pregătirii
profesionale, a refuzului de a participa la serviciile pentru stimularea
ocupării forţei de muncă şi de formare profesională,
la serviciile de consiliere şi mediere oferite de agenţia pentru
ocuparea forţei de muncă la care persoanele sunt înregistrate, în
condiţiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul
asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării
forţei de muncă, cu modificările şi completările
ulterioare, şi la data depistării faptului că prestează
activităţi lucrative fără forme legale.
(2) Se consideră refuz nejustificat în sensul
alin. (1) refuzul motivat de:
a) situarea locului de muncă oferit la o
distanţă mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu pe teritoriul
României, în condiţiile în care angajatorul oferă condiţii de
transport sau locuinţă;
b) primirea unui salariu egal sau mai mic decât
venitul de completare;
c) neparticiparea la programe de reconversie
profesională furnizate gratuit de agenţiile pentru ocuparea
forţei de muncă sub formă de servicii de iniţiere,
calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare.
(3) Nu se consideră refuz nejustificat în sensul
alin. (1) starea de sănătate necorespunzătoare pentru prestarea
unei munci, justificată în baza unui certificat medical, confirmat de
comisiile de expertiză medicală şi prezentat de persoanele în
cauză în termen de 30 de zile de la intervenirea acesteia.
Art. 17. - (1) Agenţiile pentru ocuparea
forţei de muncă au obligaţia de a monitoriza:
a) beneficiarii de venit de completare care au refuzat
locuri de muncă pe baza documentelor medicale care atestă starea de
sănătate necorespunzătoare pentru prestarea unei munci, în
vederea integrării cât mai rapide în muncă;
b) ofertele zilnice de locuri de muncă, în vederea
încadrării în muncă, potrivit pregătirii profesionale, a
beneficiarilor de venit de completare aflaţi în evidenţă.
(2) Inspecţia Muncii are obligaţia de a
comunica Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de
Muncă, după efectuarea controalelor, numele şi prenumele, adresa
şi codul numeric personal ale persoanelor depistate că prestează
activităţi fără forme legale.
(3) Măsura suspendării, cea a revocării
suspendării şi a încetării plăţii venitului lunar de
completare, precum şi cea a sancţionării propriilor
angajaţi, conform legii, care nu respectă prevederile alin. (1) se
stabilesc prin decizii ale directorilor executivi ai agenţiilor pentru
ocuparea forţei de muncă.
Art. 18. - (1) Sumele necesare pentru acordarea
drepturilor prevăzute la art. 7 şi 11 se suportă din bugetul
asigurărilor pentru şomaj.
(2) Din resursele financiare prevăzute la alin.
(1) societăţile pot solicita aplicarea măsurilor de
protecţie pentru salariaţii disponibilizaţi colectiv în baza
unui singur program de restructurare şi reorganizare sau numai de
restructurare ori de reorganizare, întocmit în baza prevederilor prezentei
ordonanţe, prezentat în cursul aceluiaşi an.
Art. 19. - (1) Sumele prevăzute la art. 7 lit. a)
şi c) sunt exceptate de la plata contribuţiilor către bugetul
asigurărilor sociale de stat.
(2) Perioada prevăzută la art. 8 alin. (2)
constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale şi către Fondul naţional unic
de asigurări sociale de sănătate.
(3) Venitul asigurat, utilizat la stabilirea
drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, este egal cu salariul individual mediu net pe
ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din
contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe
economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat
de Institutul Naţional de Statistică.
(4) Prevederile alin. (3) nu se aplică în
situaţia în care persoanele care beneficiază de venit lunar de
completare realizează şi venituri de natură salarială care,
conform dispoziţiilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea pensiilor.
(5) Perioada prevăzută la art. 8 alin. (2), în
care persoanele din sectorul feroviar care dovedesc un stagiu de cotizare de
cel puţin 15 ani în condiţii speciale beneficiază de venit lunar
de completare, constituie stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale
de muncă.
(6) In vederea certificării de către casele
teritoriale de pensii a stagiului de cotizare realizat în condiţiile alin.
(2) şi (5), începând cu data încetării plăţii venitului
lunar de completare, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă
vor elibera persoanelor solicitante adeverinţe care să ateste
perioadele în care au beneficiat de acest drept, precum şi cuantumul
venitului asigurat, prevăzut la alin. (3).
Art. 20. - Venitul lunar de completare are acelaşi
regim de impozitare ca şi indemnizaţia de şomaj.
Art. 21. - (1) Debitele create la bugetul
asigurărilor pentru şomaj de persoanele care au beneficiat în mod
necuvenit de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă se
recuperează în termenul legal de prescripţie, pe baza deciziilor
emise de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, ce
constituie titluri executorii.
(2) Sumele rămase nerecuperate de la beneficiarii
decedaţi nu se mai urmăresc.
Art. 22. - (1) Angajatorii care au încadrat în
muncă, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor venitului lunar
de completare prevăzut la art. 8 alin. (2) au obligaţia de a
anunţa în termen de 3 zile agenţiile pentru ocuparea forţei de
muncă în evidenţa cărora s-au aflat aceste persoane.
(2) Angajatorii care refuză încadrarea în
muncă, în condiţiile legii, a persoanelor beneficiare de venit lunar
de completare au obligaţia de a anunţa în termen de 3 zile
agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în evidenţa
cărora s-au aflat aceste persoane motivul refuzului.
(3) Societăţile prevăzute la art. 1 au
obligaţia de a transmite agenţiilor pentru ocuparea forţei de
muncă programele prevăzute la art. 3, precum şi tabelele
nominale cu persoanele concediate colectiv.
Art. 23. - (1) Următoarele fapte constituie
contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
a) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la
art. 22 alin. (1) şi (2), cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei;
b) necomunicarea datelor şi informaţiilor
prevăzute la art. 22 alin. (3), cu amendă de la 1.500 lei la 2.500
lei.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea
sancţiunilor se realizează de către organele de control ale
agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă.
Art. 24. - Dispoziţiile prevăzute la art. 23
referitoare la contravenţii se completează cu prevederile
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art. 25. - Sumele încasate din amenzile
contravenţionale aplicate conform prezentei ordonanţe se fac venit la
bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Art. 26. - Litigiile determinate de modul de aplicare a
prevederilor prezentei ordonanţe se soluţionează de către
instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii.
Art. 27. - Prezenta ordonanţă se aplică
până la data de 31 decembrie 2012.
Art. 28. -In termen de 30 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Guvernul, la propunerea
Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi a Ministerului
Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, va adopta normele metodologice
de aplicare a acesteia.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Radu Mircea Berceanu
p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei
sociale,
Valentin Mocanu,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu