ORDONANTA
Nr. 17 din 22 februarie 2006
cu privire la plata
diferentelor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru
personalul didactic din invatamantul de stat
ACT EMIS DE:
GUVERNUL
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 189 din 28 februarie 2006
Acordul semnat la 28 noiembrie 2005
între Comisia de negociere a Guvernului României şi preşedinţii federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ prevede printre altele şi reparaţia
prejudiciilor salariale produse în perioada octombrie 2001 - septembrie 2004
personalului didactic din învăţământul de stat.
Această reparaţie necesită adoptarea unei reglementări unitare care să împiedice apariţia
de discriminări între salariaţii aflaţi în aceeaşi situaţie şi prin care să se
stabilească plata eşalonată a diferenţelor
salariale pe o perioadă de
maximum 35 de luni, începând cu luna februarie 2006.
Având în vedere cele prezentate mai
sus şi faptul că plata diferenţelor salariale va începe cu luna februarie 2006, potrivit
angajamentului asumat prin acord, se impune adoptarea de măsuri imediate pentru stabilirea cadrului
normativ prin care să se
reglementeze plata diferenţelor
salariale aferente perioadei octombrie 2001 - septembrie 2004, elemente ce
vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară.
In temeiul art. 115 alin. (4) din
Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanţă de urgenţă.
Art. 1. - Plata diferenţelor salariale cuvenite pentru perioada
octombrie 2001 - septembrie 2004 personalului didactic din învăţământul de stat, rezultate din aplicarea
prevederilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu
modificările şi completările ulterioare, se face conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 2. - Diferenţele de drepturi salariale stabilite prin
hotărâri judecătoreşti rămase
definitive până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se plătesc într-o
singură tranşă, din sumele defalcate din taxa pe
valoarea adăugată, pentru finanţarea cheltuielilor de personal din instituţiile de învăţământ
preuniversitare de stat, precum şi din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru personalul didactic din
inspectoratele şcolare şi din unităţile aflate în subordinea acestora.
Art. 3. - (1) Personalul didactic
din învăţământul de stat, care
are dreptul la plata diferenţelor
salariale pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 şi care până la data intrării în
vigoare a prezentei ordonanţe
de urgenţă nu a solicitat în
instanţă plata acestor diferenţe, primeşte aceste drepturi eşalonat lunar, pe o perioadă de 35 de luni, începând cu plata drepturilor salariale aferente
lunii februarie 2006.
(2) Eşalonarea plăţilor
aferente diferenţelor
salariale prevăzute la alin.
(1) se face astfel încât fiecare lună în care se efectuează plata să corespundă în ordine cronologică lunilor din perioada octombrie 2001 -
septembrie 2004, urmând ca plăţile pentru lunile august şi septembrie 2004 să se facă în a 35-a
lună.
(3) Diferenţele de drepturi salariale stabilite prin
hotărâri judecătoreşti rămase
definitive după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se plătesc într-o
singură tranşă.
Art. 4. - Pentru personalul
didactic care a obţinut hotărâri judecătoreşti definitive
privind acordarea diferenţelor
salariale pentru perioade mai scurte decât cea prevăzută la art. 1,
plata diferenţelor salariale
pentru perioada necuprinsă în
aceste hotărâri se face eşalonat, conform art. 3 alin. (1) şi (2), în funcţie de numărul de
luni aferente acestei perioade.
Art. 5. - Pentru personalul
didactic pensionat, care este îndreptăţit să primească diferenţe salariale pentru perioada prevăzută la art. 1,
plata acestora se face în maximum 3 tranşe lunare, iar pentru personalul didactic care se pensionează după data intrării în
vigoare a prezentei ordonanţe
de urgenţă, în intervalul
celor 35 de luni prevăzute la
art. 3 alin. (1), plata se face eşalonat, lunar, astfel încât să fie încheiată cel
mai târziu la data pensionării.
Art. 6. - (1) Calculul diferenţelor salariale pentru personalul didactic
din învăţământul
preuniversitar de stat, din inspectoratele şcolare şi din unităţile aflate în subordinea acestora se face
lunar. Diferenţele salariale
se determină prin scăderea din salariul brut lunar al funcţiei didactice pe care era încadrată persoana în perioada octombrie 2001 -
septembrie 2004, stabilit potrivit normelor metodologice, a salariului brut al
aceleiaşi luni, prevăzut în statul de plată.
(2) Diferenţele salariale a căror plată se face eşalonat conform prezentei ordonanţe de urgenţă se actualizează cu
indicele de inflaţie publicat
în luna în care se face plata faţă de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică.
Art. 7. - Prevederile prezentei
ordonanţe de urgenţă se aplică şi personalului
didactic din învăţământul
universitar de stat pentru funcţia de bază. In
acest caz, diferenţele se plătesc numai atunci când, pentru perioada
octombrie 2001 - septembrie 2004, salariul brut lunar calculat potrivit
normelor metodologice, pentru limita minimă a funcţiei
didactice, depăşeşte salariul brut al aceleiaşi luni prevăzut în statul de plată, calculat pentru funcţia de bază.
Art. 8. - Calculul impozitelor şi contribuţiilor datorate de angajat şi angajator, aferente diferenţelor salariale, se face în baza reglementărilor legale în vigoare la data efectuării plăţilor.
Art. 9. - La rectificarea bugetului
de stat pe anul 2006, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi cheltuielile
de personal din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării se suplimentează cu influenţele financiare rezultate din aplicarea prevederilor prezentei
ordonanţe de urgenţă.
Art. 10. - In aplicarea
prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă
Ministerul Educaţiei şi Cercetării va emite norme metodologice, care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul educaţiei şi cercetării,
Cecilia Paloma Rodica Petrescu,
secretar de stat
p. Ministrul finanţelor publice,
Cătălin
Doica,
secretar de stat