Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 95 din 14 septembrie 2009

privind stabilirea procedurii de efectuare a platii titlurilor executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din Ministerul Apararii Nationale

ACT EMIS DE: MINISTERUL APARARII NATIONALE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 631 din 23 septembrie 2009



Pentru aplicarea prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar,

în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. i) şi ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Drepturile de natură salarială stabilite în favoarea personalului din Ministerul Apărării Naţionale, prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, denumită în continuare ordonanţă, nu includ sumele ce reprezintă cheltuieli de judecată, despăgubiri, taxe judiciare şi altele asemenea.

Art. 2. - Procedura de efectuare a plăţii drepturilor de natură salarială, devenite executorii până la 31 decembrie 2009, se desfăşoară cu respectarea prevederilor legale referitoare la angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare.

Art. 3. - Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului Ministerului Apărării Naţionale, devenite executorii până la 31 decembrie 2009, se realizează potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din ordonanţă.

Art. 4. - Fondurile publice necesare pentru plata sumelor aferente tranşelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanţă vor fi alocate de la bugetul de stat pentru anii 2010, 2011 şi 2012 şi vor fi cuprinse în bugetul Ministerului Apărării Naţionale.

Art. 5. - Prevederile prezentului ordin se aplică de către toate structurile militare din Ministerul Apărării Naţionale ai căror comandanţi/şefi au calitatea de ordonator de credite.

Art. 6. - (1) In termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, denumită în continuare data publicării, structurile financiar-contabile constituite la nivelul ordonatorilor terţiari de credite vor transmite datele aferente plăţii tranşei stabilite potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) din ordonanţă, pe categorii de drepturi recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi pe alineatele clasificaţiei economice, ordonatorilor de credite care le asigură finanţarea.

(2)  In termen de 17 zile lucrătoare de la data publicării, structurile financiar-contabile constituite la nivelul ordonatorilor secundari de credite vor centraliza datele primite de la ordonatorii terţiari de credite, precum şi pe cele reprezentând necesarul propriu şi le vor transmite Direcţiei financiar-contabile.

(3) In termen de 25 de zile lucrătoare de la data publicării, Direcţia financiar-contabilă va centraliza datele primite de la ordonatorii secundari şi terţiari de credite din finanţare, precum şi pe cele reprezentând necesarul propriu de fonduri publice şi va propune Ministerului Finanţelor Publice modificările corespunzătoare pentru proiectul de buget.

Art. 7. - In vederea alocării fondurilor publice necesare aplicării prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b) şi c) din ordonanţă, propunerile ordonatorilor secundari şi terţiari de credite se transmit potrivit calendarului bugetar în anul 2010, respectiv 2011.

Art. 8. - (1) Plata sumelor reprezentând drepturi salariale prevăzute în titluri executorii se efectuează de structurile militare care asigură plata drepturilor băneşti personalului prevăzut la art. 2 din prezentul ordin, pe bază de state nominale, altele decât cele pentru plata soldelor şi salariilor, şi nu se cumulează cu drepturile salariale din luna plăţii.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) vor fi plătite în conturile indicate de beneficiari.

Art. 9. - Ordonatorii secundari şi terţiari de credite din Ministerul Apărării Naţionale au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare necesare aplicării prezentului ordin numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare.

Art. 10. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul apărării naţionale,

Mihai Stănişoară


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 95/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 95 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 95/2009
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu