Ordinul Nr.846 din 28.10.2011

ANEXĂla Rezoluţia MSC.288(87) STANDARDUL DE CALITATE pentru acoperiri de protecţie a tancurilor de marfă pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transportă ţiţei 1 Scop Prezentul standard stabileşte cerinţele tehnice minime aplicabile acoperirilor de protecţie în faza construcţiei pentru tancurile de marfă pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor noi care transportă ţiţei. 2 Definiţii În sensul prezentului standard se aplică următoarele definiţii: 2.1 Tancurile de ţiţei sunt definite în anexa I la MARPOL 73/78. 2.2 Punctul de rouă este temperatura la care vaporii de apă din aer devin saturaţi şi încep să condenseze. 2.3 DFT este grosimea peliculei uscate. 2.4 Pulberile de praf reprezintă particule prezente pe suprafaţa pregătită pentru vopsire ce provin de la decapare sau alte metode de pregătire a suprafeţei ori care rezultă în urma acţiunii mediului. 2.5 Şlefuirea marginilor este un tratament aplicat marginilor înainte de a doua fază de pregătire a suprafeţelor. 2.6 Stare „BUNĂ“ este starea cu mici puncte de rugină, aşa cum este definită în Rezoluţia A.744(18) pentru evaluarea acoperirii tancurilor de balast ale petrolierelor. 2.7 Acoperire dură este o acoperire de protecţie care suferă o transformare chimică de uscare sau o bună acoperire ce nu suferă o reacţie de uscare în aer şi care poate fi utilizată pentru întreţinere. Poate fi organică sau anorganică. 2.8 NDFT este grosimea nominală a peliculei uscate. Starea 90/10 înseamnă că 90% din toate grosimile măsurate trebuie să fie egale sau mai mari decât NDFT, iar restul de 10% din grosimi nu sunt în niciun caz mai mici de 0,9 x NDFT. 2.9 Acoperire primară este primul strat din sistemul de acoperire aplicat în şantierul naval, după aplicarea grundului de atelier. 2.10 Grundul de atelier este grundul de acoperire în faza de preconstrucţie care este aplicat pe tablele de oţel, de multe ori în instalaţii automatizate (şi înainte de acoperirea primară a unui sistem de acoperire). 2.11 Acoperiri bandă reprezintă aplicarea de vopsea pe margini, suduri, zone cu acces dificil etc., pentru a asigura o bună aderenţă la vopsea şi o corectă grosime a vopselei în zonele critice. 2.12 Durata nominală de viaţă este numărul de ani pentru care sistemul de acoperire este proiectat să dureze. 2.13 Fişa tehnică este fişa de date privind produsele producătorului vopselei, care conţine instrucţiuni tehnice detaliate şi informaţii relevante despre acoperire şi despre aplicarea sa. 3 Principii generale 3.1 Capacitatea unui sistem de acoperire de a ajunge la întreaga durată nominală de viaţă depinde de tipul sistemului de acoperire, de pregătirea oţelului, precum şi de aplicarea, de inspecţia şi întreţinerea acoperirii. Toate aceste elemente contribuie la o bună calitate a sistemului de acoperire. 3.2 Inspecţia de pregătire a suprafeţelor şi a procesului de aplicare a acoperirii trebuie să fie pusă de acord între proprietarul navei, şantierul naval şi fabricantul acoperirii şi să fie prezentată Administraţiei pentru examinarea finală. Dovezile justificative ale inspecţiei trebuie să fie înregistrate şi incluse în dosarul tehnic de acoperire (CTF) (a se vedea subsecţiunea 3.4). 3.3 La examinarea conform standardului prevăzut în secţiunea 4 trebuie luate în considerare următoarele elemente: .1 este important ca constructorul navei să respecte cu stricteţe specificaţiile, procedurile şi diferitele etape ale procesului de aplicare a acoperirii (incluzând, dar nelimitându-se la pregătirea suprafeţelor), pentru a se evita orice degradare şi/sau deteriorare prematură a sistemului de acoperire; .2 se poate ameliora calitatea acoperirii adoptând, în stadiul proiectării navei, măsuri constând spre exemplu în reducerea tăieturilor în zigzag, utilizarea profilurilor laminate, evitarea configuraţiilor geometrice complexe şi asigurarea că configuraţia structurii permite un acces uşor cu unelte şi facilitează operaţiile de curăţare, de golire şi uscare a spaţiului destinat acoperirii; şi .3 standardul calităţii acoperirii enunţat în prezentul document se bazează pe experienţa producătorilor, şantierelor navale şi a operatorilor navali; nu se doreşte să se excludă alte sisteme de acoperire adecvate, cu condiţia ca acestea din urmă să asigure un grad de calitate cel puţin echivalent cu al celui care este specificat în acest standard. Criteriile de acceptare aplicabile unor sisteme alternative sunt indicate în secţiunea 8. 3.4 Dosarul tehnic de acoperire (CTF) 3.4.1 Specificarea sistemului de acoperire aplicat la tancurile destinate transportului de hidrocarburi, înregistrările despre activitatea de acoperire efectuată de către şantierul naval şi de către proprietarul navei, criteriile detaliate despre selectarea acoperirii, observaţiile executării lucrărilor, în special inspecţia, întreţinerea şi reparaţiile, trebuie să fie înregistrate în dosarul tehnic de acoperire, solicitat prin Rezoluţia MSC.215(82). 3.4.2 Stadiul de navă în construcţie Dosarul tehnic de acoperire trebuie să conţină cel puţin elementele următoare care decurg din prezentul standard şi trebuie să fie eliberat de către şantierul naval în stadiul de navă în construcţie: .1 copie a declaraţiei de conformitate sau a certificatului de aprobare de tip; .2 copia fişei tehnice, indicând: .2.1 numele produsului şi marca şi/sau numărul de identificare; .2.2 materiale, componente şi compoziţia sistemului de acoperire, culori; .2.3 grosimi minimale şi maximale ale peliculei uscate; .2.4 metode de aplicare, unelte şi/sau maşini; .2.5 starea suprafeţei pe care trebuie să se aplice acoperirea (calitatea curăţării de rugină, curăţenia, profilul etc.); şi .2.6 limitele impuse de către condiţiile de mediu (temperatură şi umiditate); .3 dosarele de activitate ale şantierului naval cu privire la aplicarea acoperirii, incluzând: .3.1 suprafaţa reală de acoperire (în metri pătraţi) a fiecărui tanc de marfă pentru transportul de hidrocarburi; .3.2 sistemul de acoperire care este aplicat; .3.3 momentul în care este aplicată acoperirea, grosimea, număr de straturi etc.; .3.4 condiţiile de mediu în timpul acoperirii; şi .3.5 metoda de pregătire a suprafeţelor; .4 proceduri de inspecţie şi reparare a sistemului de acoperire în timpul construcţiei navei; .5 registru de evidenţă zilnică emis de către inspectorul care supraveghează acoperirea, indicând faptul că acoperirea a fost aplicată conform specificaţiilor, pentru a îndeplini cerinţele producătorului de acoperire, şi menţionând diferenţele în raport cu specificaţiile (vezi anexa nr. 2); .6 raport de inspecţie verificat de către şantierul naval, incluzând: .6.1 data de finalizare a inspecţiei; .6.2 rezultatul inspecţiei; .6.3 observaţii (dacă există); şi .6.4 semnătura inspectorului; şi .7 proceduri pentru întreţinerea şi repararea sistemului de acoperire în timpul serviciului*. _____* Linii directoare elaborate de către Organizaţie.3.4.3 Întreţinerea şi reparaţiile pe durata exploatării Activităţile de întreţinere şi de reparaţie pe durata exploatării trebuie să fie înregistrate în dosarul tehnic de acoperire, conform secţiunii relevante a Instrucţiunilor pentru întreţinerea şi reparaţia acoperirilor. 3.4.4 Dosarul tehnic de acoperire trebuie păstrat la bord pe toată perioada de viaţă a navei. 3.5 Sănătatea şi securitatea Îi revine şantierului naval responsabilitatea să aplice reglementarea naţională care vizează garantarea sănătăţii şi securităţii persoanelor şi reducerea la minimum a riscurilor de incendiu şi de explozie. 4 Standard de aplicare a acoperirilor 4.1 Standard de calitate Prezentul standard prevede specificaţiile şi dispoziţiile care vizează să garanteze o durată de viaţă nominală de 15 ani, adică durata în timpul căreia, odată sistemul de acoperire aplicat, starea lui rămâne „BUNĂ“. Durata de viaţă reală poate varia în funcţie de numeroşi parametri, cum ar fi condiţiile întâlnite în timpul utilizării. 4.2 Aplicarea standardului Acoperirile de protecţie pentru tancurile de marfă care transportă hidrocarburi aplicate în perioada construcţiei petrolierelor care transportă ţiţei trebuie să corespundă cerinţelor prezentului standard. 4.3 Sistem de acoperire Sistemul epoxidic trebuie prevăzut cu documentaţie referitoare la încercări şi caracteristici fizice (tabelul 1 pct. 1.3) şi trebuie prevăzut cu un certificat de acceptare de tip sau o declaraţie de conformitate. 4.4 Domenii de aplicare Următoarele suprafeţe sunt suprafeţele minime care trebuie să fie protejate în conformitate cu prezentul standard: .1 Puntea superioară cu structura internă completă, inclusiv guseurile de conectare la pereţii transversali şi longitudinali. În tancurile cu coaste cadre întărite, construcţia de sub punte, ce are elemente transversale, se aplică un strat protector până la nivelul cel mai de jos al guseului de rigidizare situat la partea superioară. .2 Pereţii longitudinali şi transversali vor fi acoperiţi până la nivelul celor mai de sus mijloace de acces. Mijloacele de acces cele mai de sus şi guseurile de sprijin trebuie acoperite în întregime. .3 Pe pereţii din tancurile de marfă unde nu sunt prevăzute mijloace de acces superioare trebuie să se aplice o acoperire de până la 10% din înălţimea tancurilor măsurată în planul diametral, dar nu mai mult de 3 m în jos de la nivelul punţii. .4 Plafonul interior al dublului fund şi întreaga structură trebuie acoperite până la o înălţime de 0,3 m de la plafonul dublului fund. NOTĂ: A“ ESTE DISTANŢA ÎNTRE ÎNĂLŢIMEA CĂILOR DE ACCES PERMANENTE LA NIVELUL CEL MAI ÎNALT ŞI ÎNĂLŢIMEA PUNŢII SUPERIOARE. 4.5 Aplicarea specială 4.5.1 Prezentul standard se referă la cerinţele aplicabile acoperirilor de protecţie ale structurilor de oţel din tancurile de hidrocarburi. Există alte elemente independente care sunt instalate în interiorul tancurilor ce transportă hidrocarburi şi pe care sunt aplicate acoperiri destinate protecţiei contra coroziunii. 4.5.2 Este recomandat ca prezentul standard să fie aplicat, în măsura posibilităţilor, mijloacelor de acces prevăzute pentru inspecţiile specificate în subsecţiunea 4.4 care nu fac parte integrantă din structura navei, cum ar fi mâinile curente, platformele independente, scările etc. De asemenea, se pot utiliza alte metode echivalente permiţând protejarea contra coroziunii elementelor care nu sunt parte integrantă a structurii, cu condiţia ca ele să nu compromită calitatea acoperirii structurii învecinate. Mijloacele de acces care fac parte integrantă din structura navei, cum ar fi înălţimea mărită a nervurilor de rigidizare pentru pasarele, stringherii etc., situate în zonele de acoperire, trebuie să respecte în totalitate prezentul standard. 4.5.3 De asemenea, este recomandat ca suporturile tubulaturilor, dispozitivelor de măsură etc. să fie acoperite cel puţin la fel ca şi elementele care nu fac parte integrantă din structura navei şi care sunt indicate în paragraful 4.5.2. 4.6 Cerinţele de bază aplicabile acoperirii 4.6.1 Cerinţele sistemului de acoperire care trebuie să fie aplicate tancurilor de marfă pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transportă ţiţei aflate în construcţie, în vederea satisfacerii standardului de calitate descris la paragraful 4.1, sunt enumerate în tabelul 1. 4.6.2 Producătorii de acoperiri trebuie să furnizeze specificaţiile sistemelor de acoperire de protecţie care îndeplinesc cerinţele enunţate în tabelul 1 şi corespund mediului în care sunt utilizate. 4.6.3 Administraţia trebuie să verifice fişa tehnică şi declaraţia de conformitate sau certificatul de aprobare de tip stabilit pentru sistemul de acoperire de protecţie. 4.6.4 Şantierul naval trebuie să aplice sistemul de acoperire de protecţie în conformitate cu fişa tehnică verificată şi propriile sale proceduri de aplicare verificate. 4.7 Standardele la care se face referire în acest standard sunt acceptabile pentru Organizaţie. Echipamentul de încercare, metodele de încercare, metodele de preparare şi/sau rezultatele încercărilor trebuie să fie conforme standardelor de calitate şi să nu fie inferioare normelor acceptabile pentru Organizaţie. Tabelul 1 - Cerinţe de bază aplicabile sistemului de acoperire la tancurile de marfă pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transportă ţiţei

¹ Tip de măsurare şi de etalonare, în conformitate cu standardul SSPC-PA2: 2004. Specificaţie relativă a aplicării vopselei nr. 2. ² Standard de referinţă ISO 8501-1:1988/Supl: 1994. Pregătirea substraturilor de oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare - Evaluarea vizuală a curăţirii suprafeţei. ³ Se raportează la standardul ISO 8503-1/2:1988. Pregătirea substraturilor de pe oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare - Rugozitatea suprafeţei şi starea de decapare a acesteia. ⁴ Conductivitate măsurată conform standardului ISO 8502-9:1998. Pregătirea substraturilor de pe oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare - Evaluarea curăţirii suprafeţelor. ⁵ Standard de referinţă: ISO 8501-3:2001. Pregătirea substraturilor de pe oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare - Evaluarea vizuală a curăţirii unui substrat.

⁶ Standard de referinţă ISO 8501-1:1988/Supl: 1994. Pregătirea substraturilor de pe oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare - Evaluarea vizuală a curăţirii unui substrat. ⁷ Standard de referinţă ISO 8503-1/2:1988. Pregătirea substraturilor de pe oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare - Rugozitate de suprafaţă a substraturilor de oţel decapate. ⁸ Standard de referinţă ISO 8502-2:1993. Pregătirea substraturilor de pe oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare - Evaluarea vizuală a curăţirii unui substrat. ⁹ Conductivitate măsurată conform standardului ISO 8502-9: 1998. Pregătirea substraturilor de pe oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare - Test pentru aprecierea curăţirii unei suprafeţe.

5 Aprobarea sistemelor de acoperire Rezultatele încercărilor de preselecţie (tabelul 1, paragraful 1.1.3) a sistemului de acoperire trebuie să fie înregistrate în documente şi o declaraţie de conformitate sau un certificat de aprobare de tip trebuie să fie eliberat(ă) dacă sistemul este considerat satisfăcător de o parte terţă independentă de producătorul acoperirii. 6 Acoperiri, norme de inspecţii 6.1 Generalităţi 6.1.1 Ca să se asigure conformitatea cu prezentul standard, procedurile următoare trebuie să fie aplicate de către inspectori calificaţi în materie de acoperiri, certificaţi de către NACE la nivel II, de către FROSIO la nivel III sau la un nivel echivalent, verificat de către Administraţie. 6.1.2 Inspectorii de acoperire trebuie să inspecteze pregătirea suprafeţelor şi aplicarea acoperirii în timpul procesului de aplicare, efectuând cel puţin elementele de inspecţie enunţate la subsecţiunea 6.2, pentru a asigura conformitatea cu acest standard. Trebuie să se pună accent pe începutul fiecărui stadiu de pregătire a suprafeţelor şi a aplicării acoperirii, fiind extrem de dificilă remedierea în timpul procesului de aplicare. Trebuie examinată grosimea acoperirii de pe elementele reprezentative ale structurii într-o manieră nedistructivă. Inspectorul trebuie să verifice dacă măsurile colective corespunzătoare au fost efectuate. 6.1.3 Rezultatele inspecţiei trebuie să fie înregistrate de către inspector şi incluse în dosarul tehnic de acoperire (CTF) (vezi anexa nr. 2). 6.2 Elemente de inspectat

¹⁰ Tip de măsurare şi de etalonare în conformitate cu standardul SSPC-PA2: 2004. Specificaţii pentru aplicarea vopselei nr. 2.

7 Cerinţe de verificare a acoperirilor Înainte de a examina dosarul tehnic de acoperire a navei supuse prezentului standard de calitate, Administraţia trebuie: .1 să verifice dacă fişa tehnică şi declaraţia de conformitate sau certificatul de aprobare de tip respectă prezentul standard; .2 să verifice dacă datele de identificare ale acoperirii de pe containerele reprezentative corespund cu acoperirea descrisă în fişa tehnică şi declaraţia de conformitate sau certificatul de tip aprobat; .3 să verifice dacă inspectorul are calificările cerute conform standardului de calificare menţionat la paragraful 6.1.1; .4 să verifice dacă procesele-verbale ale inspectorului în ceea ce priveşte pregătirea suprafeţelor şi aplicarea acoperirii indică faptul că ele sunt conform fişei tehnice a producătorului şi declaraţiei de conformitate sau certificatului de aprobare de tip; şi .5 să monitorizeze implementarea cerinţelor de inspecţie a acoperirii. 8 Sisteme alternative de acoperire 8.1 Toate sistemele care nu utilizează o acoperire epoxidică aplicată conform tabelului 1 din prezentul standard sunt definite ca fiind sisteme alternative. 8.2 Prezentul standard de calitate se bazează pe sisteme de acoperire care au fost probate şi sunt de utilizare curentă. Prezentul standard nu pretinde în niciun caz să excludă alte sisteme a căror calitate a fost aprobată ca echivalentă, de exemplu sistemele care nu utilizează o acoperire pe bază de epoxi. 8.3 Alte sisteme pot fi acceptate, cu condiţia să se demonstreze, cu documente justificative, că au o eficienţă anticoroziune cel puţin echivalentă celei specificate în prezentul standard: .1 atunci când sunt testate în conformitate cu prezentul standard; sau .2 atunci când sunt prezentate documente justificative care să dovedească faptul că 5 ani acoperirea a fost expusă la transportul de ţiţei¹¹ neîntrerupt. Starea acoperirii nu este mai jos de nivelul „BUN“ după 5 ani. ¹¹ Pentru condiţiile reale ar trebui să se considere că nava oferă un serviciu comercial pe rute diferite şi transporturi diferite de tipuri de ţiţei pentru a obţine un eşantion realist. De exemplu, 3 nave care furnizează un serviciu comercial în 3 zone diferite şi care transportă diferite tipuri de ţiţei. ANEXA nr. 1la standard Proceduri de încercare pentru acceptarea acoperirilor de protecţie a tancurilor de marfă pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transportă ţiţei 1 Scop Această metodă descrie în detaliu procedurile de încercare aplicabile acoperirilor pentru tancurile de marfă ale petrolierelor care transportă ţiţei în conformitate cu subsecţiunea 4.6 şi paragraful 8.3 din standard. Pe plafonul tancului de balast şi al punţii superioare trebuie să fie aplicat acelaşi sistem de acoperire care a trecut protocolul complet de încercare descris în acest document. 2 Definiţii Specificaţia de acoperire reprezintă specificaţia sistemului de acoperire, care cuprinde tipul de sistem de acoperire, pregătirea oţelului, pregătirea suprafeţelor, curăţarea suprafeţelor, condiţii de mediu, procedura de aplicare, criteriile de acceptare şi inspecţie. 3 Generalităţi Este recunoscut faptul că tancurile de marfă ale navelor care transportă de ţiţei sunt expuse la două condiţii de mediu foarte diferite. 3.1 Într-un tanc de marfă plin există 3 zone în plan vertical: .1 partea inferioară şi părţile orizontale ale stingheriilor etc., care sunt expuse la ape ce pot fi acide şi la nămoluri care pot conţine bacterii anaerobe; .2 partea de mijloc, în cazul în care încărcătura de petrol este în contact cu oţelul; .3 spaţiul cu vapori, în care aerul este saturat cu diverşi vapori cum ar fi H₂S, CO₂, SO₂, proveniţi de la tancurile de marfă, vapori de apă sau alte gaze produse prin sistemul de gaz inert. 3.2 Când petrolierul este în balast: .1 partea inferioară şi părţile orizontale ale stingheriilor etc., care sunt expuse la reziduurile de marfă şi ape ce pot fi acide şi la nămoluri care pot conţine bacterii anaerobe; .2 spaţiul tancului, care conţine aer cu diverşi vapori emanaţi de reziduurile de ţiţei, cum ar fi H₂S, CO₂, SO₂, vapori de apă şi alte gaze produse prin sistemul de gaz inert. 4 Testarea Încercările descrise în acest standard sunt menite a simula, pe cât posibil, cele două condiţii practice de mediu la care va fi supusă acoperirea într-un tanc de marfă cu ţiţei. Acoperirea trebuie să răspundă următoarelor încercări: procedurile de încercare trebuie să fie conforme apendicelui 1 (simularea întrun spaţiu închis la expunerea de gaze provenite de la un tanc plin) şi apendicelui 2 (testul de scufundare simulând condiţiile de încărcare a tancului cu ţiţei¹²). 5. Componenţa gazului de încercare Gazul de încercare este în funcţie de conţinutul de gaze din tancurile de marfă pentru ţiţei, cu excepţia hidrocarburilor care nu sunt incluse, deoarece acestea nu au efecte adverse asupra acoperirii epoxidice, cum ar fi cele utilizate în tancurile de marfă. COMPONENŢA GAZULUI DE ÎNCERCARE: N₂ 83 ± 2% din volumul de gaz uscat CO₂ 13 ± 2% din volumul de gaz uscat O₂ 4 ± 1% din volumul de gaz uscat SO₂ 300 ± 20 ppm H₂S 200 ± 20 ppm 6. Lichid de încercare Ţiţeiul este un complex chimic care devine instabil în timp, atunci când este depozitat. Compoziţia ţiţeiului poate varia, de asemenea, în timp. În plus, utilizarea de ţiţei a creat în practică probleme de sănătate, securitate şi mediu pentru laboratoarele de încercări implicate. Pentru a depăşi aceste probleme, se foloseşte un tip de lichid de imersiune ce simulează ţiţeiul. Componenţa acestui tip de lichid este prezentată mai jos: .1 se începe cu distilat marin clasa DMA¹³, densitatea la 15 °C: 890 kg/m³, viscozitate maximă la 40 °C: 6 mm²/s; .2 se adaugă acid naftenic până se obţine un indice de aciditate¹⁴ de 2,5 ± 0,1 mg de hidroxid de potasiu (KOH)/g; .3 se adaugă benzen/toluen (raport 1:1) până la o concentraţie totală de 8,0 ± 0,2% (m/m) DMA; .4 se adaugă apă de mare artificială¹⁵ amestec până la o concentraţie de 5,0 ± 0,2% (m/m); .5 se adaugă H₂S dizolvat într-un mediu lichid [pentru a obţine o concentraţie de 5 ± 1 ppm (m/m) de H₂S lichidul total de încercare]; .6 se amestecă componentele de mai sus, imediat înainte de utilizare; şi .7 în cazul în care amestecul este terminat, ar trebui să se verifice dacă lichidul obţinut respectă concentraţiile din amestecul de încercare. NOTĂ: Pentru a evita orice eliberare de H₂ S în încercarea de laborator, se recomandă să se utilizeze o soluţie din depozit pentru etapele 1-4, apoi se umplu vasele de încercare şi se trece la etapele 5 şi 6. ¹² Metoda de încercare este inspirată din standardul ISO 2812-1:2007 - Vopseluri şi lacuri. Determinarea rezistenţei la lichide. Partea 1 : Scufundarea în lichide altele decât apa. ¹³ Se bazează pe standardul ISO 8217:2005 - Produse petroliere - Combustibili (Clasa F) - Specificaţii de combustibili marini. ¹⁴ Se bazează pe standardul ISO 6618:1997 - Produse petroliere şi lubrifianţi - Determinarea indicelui de aciditate şi bază - Metoda de titrare cu prezenţa unui indicator de culoare. ¹⁵ Se bazează pe normele ASTM D1141 - 98(2008) - Standarde practice pentru prepararea apei de mare artificiale. APENDICE 1 ÎNCERCAREA ÎN CAMERĂ ETANŞĂ LA GAZ 1 Condiţii de încercare Încercarea la vapori trebuie să fie efectuată într-o cameră etanşă la gaz. Dimensiunile şi proiectarea acestei camere nu sunt determinante, cu condiţia ca cerinţele de la pct. 6-10 de mai jos să fie îndeplinite. Încercarea de gaz este concepută pentru a simula condiţiile reale dintr-un tanc de marfă pentru transportul de ţiţei, aflat în condiţii de balast la fel ca în condiţii de vapori când tancul este plin. .1 Timpul de expunere este de 90 de zile. .2 Testele se efectuează folosind două panouri; un panou terţ trebuie să fie pregătit şi conservat în condiţii ambientale pentru a servi ca panou de referinţă pentru evaluarea finală a panourilor de testare. .3 Fiecare panou de testare este de 150 mm x 100 mm x 3 mm. .4 Panourile trebuie să fie tratate în conformitate cu pct. 1.2 din tabelul 1 din standard şi acoperite conform pct. 1.4 şi 1.5 din tabelul 1. .5 Dacă grundul de atelier este pe bază de silicat de zinc, trebuie expus intemperiilor minimum două luni şi apoi spălat cu jet de apă cu presiune scăzută. Metoda de pregătire a grundului de atelier înainte de aplicare va fi descrisă într-o procedură împreună cu criteriile de acceptare pentru sistemul în cauză. Spatele şi marginile piesei trebuie acoperite corespunzător pentru a nu influenţa rezultatele testului. .6 În interiorul camerei de testare va fi amplasat un jgheab. Acesta trebuie să fie umplut cu 2 ± 0,2 l de apă. Apa va fi drenată şi înlocuită de fiecare dată când se va schimba gazul de încercare. .7 Spaţiile de vapori din interiorul camerei etanşe la gaze trebuie să fie umplute cu un amestec de gaz de încercare având compoziţia indicată la pct. 5 din anexa nr. 1 la standard. Atmosfera camerei trebuie să fie menţinută pe toată perioada de încercare. Dacă gazul nu îndeplineşte criteriile din metoda de încercare, acesta trebuie să fie schimbat. Frecvenţa de verificare şi metoda utilizată, precum şi data şi ora de reînnoire a gazului de încercare trebuie să fie indicate în raportul de încercare. .8 Umiditatea relativă în interiorul camerei de încercare trebuie să fie permanent de 95 ± 5%. .9 Temperatura din atmosfera camerei de încercare trebuie să fie de 60 ± 3 ° C. .10 Panourile de încercare trebuie menţinute vertical la distanţa de cel puţin 20 mm între ele cu ajutorul unui suport format dintr-un material inert adecvat. Suportul trebuie să fie plasat în camera de testare astfel încât extremitatea inferioară a panourilor să se găsească la o distanţă de cel puţin 200 mm de suprafaţa apei şi la cel puţin 100 mm de peretele camerei. Dacă în interiorul camerei sunt amplasate două rafturi, trebuie avut grijă să se asigure că soluţia nu va picura pe panourile inferioare. 2 Rezultatele încercării 2.1 Înainte de încercare prioritar trebuie să se măsoare şi să se înregistreze următoarele date pentru fiecare dintre acoperirile care formează sistemul de acoperire, inclusiv grundul de atelier pe bază de zinc silicat, atunci când este utilizat în acoperire: .1 identificarea prin spectrometrie în infraroşu (IR) a componentelor de bază şi a durităţii acoperirii; .2 densitatea¹⁶ componentelor de bază şi a întăritorilor de vopsea; şi .3 grosimea medie de peliculă uscată (DFT) (utilizând un şablon)¹⁷. 2.2 După terminarea încercării, panourile trebuie să fie scoase din camera de încercare şi se clătesc cu apă fierbinte. Panourile trebuie uscate cu prosoape de hârtie absorbantă şi evaluate la 24 de ore de la terminarea încercării în ceea ce priveşte rugina şi băşicarea. 2.3 După testare, trebuie să se înregistreze următoarele date: băşicarea şi rugina¹⁸. 3 Criterii de acceptare 3.1 Rezultatele încercărilor efectuate conform secţiunii 2 trebuie să îndeplinească următoarele criterii; rezultatele mai slabe ale panourilor duplicat trebuie prinse în raport:

3.2 La evaluarea panourilor de încercare trebuie să se facă abstracţie de prezenţa particulelor de rugină sau a băşicării pe marginile panourilor pe o lăţime de 5 mm. 4 Raport de încercare Raportul de încercare trebuie să conţină următoarele informaţii: .1 numele producătorului acoperirii şi locul de fabricare¹⁹; .2 data testărilor; .3 numele produsului/identificarea fiecărei acoperiri şi, dacă este cazul, stratul de grund de atelier pe bază de silicat de zinc; .4 numărul lotului fiecărei componente a fiecărui produs; ¹⁶ Standard de referinţă: ISO 2811-1/4 : 1997. Vopsele şi lacuri - Determinarea densităţii/masei volumice. ¹⁷ Şase puncte de măsurare repartizate în mod egal sunt utilizate pe panourile de 150 mm x 100 mm. ¹⁸ Se referă la următoarele standarde: .1 ISO 4628-1 : 2003. Vopsele şi lacuri - Evaluarea degradării acoperirilor - Aprecierea numărului şi dimensiunii defectelor şi a intensităţii modificărilor uniforme ale aspectului - Partea 1: Introducere generală şi sistemul de desemnare; .2 ISO 4628-2 : 2003. Vopsele şi lacuri - Evaluarea degradării acoperirilor - Aprecierea numărului şi dimensiunii defectelor şi a intensităţii modificărilor uniforme ale aspectului - Partea 2: Evaluarea gradului de băşicare; .3 ISO 4628-3 : 2003. Vopsele şi lacuri - Evaluarea degradării acoperirilor - Aprecierea numărului şi dimensiunii defectelor şi a intensităţii modificărilor uniforme ale aspectului - Partea 3: Evaluarea degradării acoperirilor. ¹⁹ Trebuie remarcat faptul că încercarea este valabilă indiferent de locul de producţie, ceea ce înseamnă că nu este necesar pentru a testa produsele individuale din diferite locuri de producţie. .5 detalii privind pregătirea suprafeţelor panourilor de oţel înainte de aplicarea grundului de atelier şi tratamentul înaintea aplicării acestuia, precum şi următoarele date: .5.1 tratarea suprafeţei sau tratarea cu grund de atelier contra intemperiilor, precum şi orice informaţie importantă care influenţează calitatea tratamentului; şi .5.2 cantitatea de sare solubilă în apă, măsurată la suprafaţa oţelului înainte de aplicarea grundului de atelier²⁰; .6 detalii privind sistemul de acoperire, inclusiv următoarele: .6.1 stratul de grund de atelier pe bază de silicat de zinc, dacă este relevant, tratarea secundară a suprafeţei, condiţiile în care s-a efectuat, perioada de expunere la intemperii; .6.2 numărul de straturi, inclusiv cel de grund de atelier, şi grosimea fiecărui strat; .6.3 grosimea medie de peliculă uscată (DFT) înainte de testare²¹; .6.4 diluantul, dacă este folosit²¹; .6.5 umiditate²¹; .6.6 temperatura aerului²¹; şi .6.7 temperatura oţelului²¹; .7 detalii privind programul de reînnoire a gazului de încercare; .8 rezultatele încercării în conformitate cu secţiunea 2; şi .9 criterii de acceptare în conformitate cu secţiunea 3. ²⁰ Se referă la următoarele standarde: .1 ISO 8502-6:2006. Pregătirea suprafeţelor de oţel înainte de aplicarea vopselelor sau produselor similare - Teste privind aprecierea suprafeţelor curăţate - Partea 6: Prelevarea de particule de contaminare solubile pentru analize - Metoda Bresle; şi .2 ISO 8502-9:1998. Pregătirea suprafeţelor de oţel înainte de aplicarea vopselelor sau produselor similare - Teste privind aprecierea suprafeţelor curăţate - Partea 9: Metode de determinare a particulelor de sare solubile în apă prin conductimetrie. ²¹ Indicii privind eşantioanele utilizate, cerinţe/recomandări ale producătorului APENDICE 2 ÎNCERCAREA DE IMERSIUNE 1 Condiţii de încercare Încercarea de imersiune²² este de a simula condiţiile dintr-un tanc plin de ţiţei. .1 Durata de expunere este de 180 de zile. .2 Lichidul de încercare trebuie să fie pregătit în conformitate cu pct. 6 din standard. .3 Lichidul de încercare trebuie să fie pus într-un recipient cu fundul plat, astfel încât să se obţină o înălţime a lichidului de încercare de 400 mm, rezultând o fază apoasă de 20 mm. Orice încercare alternativă folosind lichid de încercare identic ce va determina imersiunea panoului de încercare în 20 mm fază apoasă este de asemenea acceptată. Acest lucru poate fi realizat, de exemplu, prin utilizarea de particule inerte. .4 Lichidul de încercare trebuie să aibă o temperatură uniformă de 60 ± 2°C, menţinută constantă prin utilizarea de metode recunoscute, cum ar fi o baie de apă sau de ulei sau un cuptor cu aer circulat ce poate menţine temperatura lichidului de imersiune în intervalul necesar. .5 Panourile de încercare trebuie să fie plasate vertical şi să fie complet scufundate în timpul încercării. .6 Încercările trebuie să fie efectuate utilizând două panouri identice. .7 Distanţierele inerte nu trebuie să acopere suprafaţa de încercare şi trebuie folosite prin plasarea între panouri. .8 Fiecare panou de încercare este de 150 mm x 100 mm x 3 mm. .9 Panourile trebuie să fie tratate în conformitate cu pct. 1.2 din tabelul 1 din standard şi sistemul de acoperire aplicat în conformitate cu 1 pct. 1.4 şi 1.5 din tabelul 1. .10 Dacă este utilizat, grundul de atelier pe bază de silicat de zinc se va expune intemperiilor timp de minimum două luni, după care se va spăla cu apă dulce la presiune mică. Metoda de pregătire a grundului de atelier înainte de aplicare va fi descrisă într-o procedură împreună cu criteriile de acceptare pentru acest sistem. Spatele piesei de încercare şi marginile acesteia trebuie acoperite cu un strat adecvat, astfel încât rezultatele testului să nu fie afectate. .11 Atunci când testul de imersiune este finalizat, panourile se scot din lichidul de încercare şi se şterg cu o cârpă curată înainte de evaluarea acestora. .12 Panourile de testare trebuie să fie evaluate în termen de 24 de ore de la finalizarea testului. 2 Rezultatele încercării 2.1 Înainte de încercare, următoarele date măsurate pentru fiecare strat care compune sistemul de acoperire, inclusiv grundul de atelier pe bază de silicat de zinc, atunci când este cazul, se înregistrează: .1 identificarea prin spectrometrie în infraroşu (IR) a componentele de bază şi întăritor de acoperire; .2 densitatea componentei de bază şi întăritor de vopsea²³; şi .3 grosimea medie de peliculă uscată (DFT) (utilizând un şablon)²⁴. 2.2 După testare, trebuie să se înregistreze următoarele date: băşicare şi rugină²⁵. ²² Metoda de încercare este inspirată din standardul ISO 2812-1:2007 - Vopseluri şi lacuri. Determinarea rezistenţei la lichide. Partea 1: Imersia în lichide, altele decât apa. ²³ Standard de referinţă: ISO 2811-1/4: 1997. Vopsele şi lacuri - Determinarea densităţii/masei volumice. ²⁴ Şase puncte de măsurare repartizate de o manieră egală sunt utilizate pe panourile de 150 mm x 100 mm. ²⁵ Se referă la următoarele standarde: .1 ISO 4628-1:2003. Vopsele şi lacuri - Evaluarea degradării acoperirilor - Aprecierea numărului şi dimensiunii defectelor şi a intensităţii modificărilor uniforme ale aspectului - Partea 1: Introducere generală şi sistemul de desemnare; .2 ISO 4628-2:2003. Vopsele şi lacuri - Evaluarea degradării acoperirilor - Aprecierea numărului şi dimensiunii defectelor şi a intensităţii modificărilor uniforme ale aspectului - Partea 2: Evaluarea gradului de băşicare; .3 ISO 4628-3:2003. Vopsele şi lacuri - Evaluarea degradării acoperirilor - Aprecierea numărului şi dimensiunii defectelor şi a intensităţii modificărilor uniforme ale aspectului - Partea 3: Evaluarea degradării acoperirilor cu rugină. 3 Criterii de acceptare 3.1 Rezultatele încercărilor efectuate conform secţiunii 2 trebuie să îndeplinească următoarele criterii; rezultatele mai slabe ale panourilor duplicat trebuie prinse în raport:

3.2 La evaluarea panourilor de încercare ar trebui să se ignore băşicarea sau rugina prezente pe marginile panourilor pe o lăţime de 5 mm. 4 Raport de încercare Raportul de încercare trebuie să conţină următoarele informaţii: .1 numele producătorului acoperirii şi locul de fabricare²⁶; .2 date de încercare; .3 denumirea produsului/de identificare a fiecărei acoperiri şi, după caz, stratul de grund pe bază de silicat de zinc aplicat de atelier; .4 numărul lotului fiecărei componente a fiecărui produs; .5 detalii privind pregătirea suprafeţelor panourilor de oţel înainte de aplicarea grundului de atelier şi tratamentul grundului de atelier înaintea aplicării acestuia, precum şi următoarele date: .5.1 tratarea suprafeţei sau tratarea cu grund de atelier contra intemperiilor, precum şi orice informaţie importantă care influenţează calitatea tratamentului; şi .5.2 cantitatea de sare solubilă în apă, măsurată la suprafaţa oţelului înainte de aplicarea grundului în atelier²⁷; .6 detalii privind sistemul de acoperire, inclusiv următoarele: .6.1 stratul de grund de atelier pe bază de silicat de zinc, dacă este relevant, pretratamentul secundar al suprafeţei sale, condiţiile în care s-a efectuat, perioada de expunere la intemperii; .6.2 numărul de straturi, inclusiv cel de grund aplicat în atelier, şi grosimea fiecărui strat; .6.3 grosimea medie de peliculă uscată (DFT) înainte de încercare²⁸; .6.4 diluantul, dacă este folosit²⁸; .6.5 umiditatea²⁸; .6.6 temperatura aerului²⁸; şi .6.7 temperatura oţelului²⁸; .7 rezultatele încercării în conformitate cu pct. 2; şi .8 concluzii în conformitate cu secţiunea 3. ²⁶ Trebuie remarcat faptul că încercarea este valabilă indiferent de locul de producţie, care înseamnă că nu este necesar a testa produsele individuale din diferite locuri de producţie. ²⁷ Se referă la următoarele standarde: .1 ISO 8502-6:2006. Pregătirea suprafeţelor de oţel înainte de aplicarea vopselelor sau produselor similare - Teste privind aprecierea suprafeţelor curăţate - Partea 6: Prelevarea de particule solubile de contaminare pentru analize - Metoda Bresle; şi .2 ISO 8502-9:1998. Pregătirea suprafeţelor de oţel înainte de aplicarea vopselelor sau produselor similare - Teste privind aprecierea suprafeţelor curăţate - Partea 9: Metode de determinare a particulelor de sare solubile în apă prin conductimetrie. ²⁸ Indicii privind eşantioanele utilizate, cerinţe/recomandări ale producătorului. APENDICE 3 PRECAUŢII PRIVIND UTILIZAREA DE MATERIALE PERICULOASE 1 Metodele de testare implică utilizarea de materiale care pot fi periculoase pentru sănătate, după cum urmează: .1 Dioxidul de sulf: coroziv în stare umedă, toxic dacă este inhalat, cauzează arsuri şi este iritant pentru ochi şi căile respiratorii. .2 Hidrogenul sulfurat: foarte inflamabil (punct de aprindere: –82° C), poate forma un amestec exploziv cu aerul, coroziv în stare umedă, cauzează arsuri, trebuie să fie ţinut departe de surse de aprindere, iritant şi sufocant, limita de expunere pe termen lung este de 5 ppm, limita de expunere pe termen scurt este de 10 ppm; la concentraţii mari, poate fi fatal şi nu are miros. Expunerea repetată la concentraţii mici poate reduce simţul mirosului la acest gaz. .3 Benzenul: foarte inflamabil (punct de aprindere: –11° C), poate forma un amestec exploziv cu aerul, toxic, cancerigen, risc ridicat pentru sănătate. .4 Toluen: foarte inflamabil (punct de aprindere: 4° C), poate forma un amestec exploziv cu aerul, iritant, risc ridicat pentru sănătate, efect toxic pentru reproducere. 2 Un aparat de încercare special şi precauţii speciale pot fi necesare, în conformitate cu reglementările în vigoare din ţara în care încercările sunt efectuate. 3 Deşi unele ţări nu au cerinţe specifice care să interzică desfăşurarea oricăreia dintre aceste încercări, este obligatoriu/obligatorie: .1 realizarea unei evaluări a riscurilor condiţiilor de muncă; .2 ca, în timpul perioadei de încercare, sistemul să fie este într-o incintă închisă; şi .3 ca mediul să fie controlat, în special la începutul şi sfârşitul încercărilor, să existe o instalaţie de ventilaţie adecvată şi ca personalul să poarte echipament individual de protecţie. ANEXA Nr. 2la standard Exemplu de registru de evidenţă zilnică şi raport de nonconformitate REGISTRU DE EVIDENŢĂ ZILNICĂ Foaie nr:

RAPORT DE NONCONFORMITATE Foaie nr.: