Ordinul Nr.81 din 19.05.2015privind aprobarea Normelor metodologice de efectuare a notificărilor şi de soluţionare a cererilor de autorizare a efectuării unor transferuri de fonduri ACT EMIS DE: Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 389 din 04 iunie 2015
Având în vedere:
– Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010, cu modificările şi completările ulterioare;
– Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Poziţiei comune 2007/140/PESC, cu modificările şi completările ulterioare;
– Decizia Plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor nr. 777 din 12 mai 2015*) pentru aprobarea Normelor metodologice de efectuare a notificărilor şi de soluţionare a cererilor de autorizare a efectuării unor tranzacţii financiare,în temeiul:
– prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare;
– prevederilor art. 7 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.599/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată prin Legea nr. 60/2011,preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă Normele metodologice de efectuare a notificărilor şi de soluţionare a cererilor de autorizare a efectuării unor transferuri de fonduri, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Începând cu data publicării prezentului ordin, orice dispoziţii contrare se abrogă. Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării. Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Necolae Plăiaşu
ANEXĂNORME METODOLOGICE de efectuare a notificărilor şi de soluţionare a cererilor de autorizare a efectuării unor transferuri de fonduri Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1Prezentele norme metodologice sunt elaborate în conformitate cu prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată prin Legea nr. 60/2011, şi reglementează modul de aplicare a restricţiilor privind anumite transferuri de fonduri şi servicii financiare pentru care Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul nr. 267/2012, stabileşte obligaţia notificării sau autorizării prealabile, în condiţiile pe care autoritatea competentă le consideră adecvate.Articolul 2În sensul prezentelor norme metodologice, următorii termeni sunt definiţi după cum urmează: a)restricţii privind anumite transferuri de fonduri şi servicii financiare, adoptate în scopul prevenirii proliferării nucleare - conform dispoziţiilor art. 2 lit. g1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare;b)prestator de servicii de plată - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.781/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 noiembrie 2006 cu privire la informaţiile privind plătitorul care însoţesc transferurile de fonduri; c)transfer de fonduri - conform dispoziţiilor art. 1 lit. t) din Regulamentul nr. 267/2012; d)fonduri - conform dispoziţiilor art. 1 lit. l) din Regulamentul nr. 267/2012; e)plătitor - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1.781/2006; f)beneficiar - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 4 din Regulamentul (CE) nr. 1.781/2006; g)persoană, entitate sau organism iranian - conform definiţiei prevăzute în Regulamentul nr. 267/2012. Sintagma „orice persoană fizică care se află în Iran sau are reşedinţa în Iran“, prevăzută la art. 1 lit. o) pct. (ii) din Regulamentul nr. 267/2012, include orice persoană fizică care se află în Iran sau locuieşte, temporar sau permanent, în Iran. Deţinerea unui *) Decizia Plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor nr. 777/2015 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. document care atestă domiciliu/reşedinţa temporară în România nu exclude menţinerea reşedinţei/domiciliului în Iran. În cadrul operaţiunilor care intră sub incidenţa Regulamentului nr. 267/2012, în vederea determinării dacă o persoană, entitate sau organism poate fi considerat că se încadrează în definiţia de mai sus, persoanele fizice completează o declaraţie pe proprie răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1; h)notificare prealabilă - documentul prin care Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, denumit în continuare Oficiul, este înştiinţat în prealabil, în scris, cu privire la efectuarea unui transfer de fonduri, pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte această obligaţie; i)cerere de autorizare - documentul prin care se solicită Oficiului autorizarea prealabilă privind efectuarea unui transfer de fonduri, pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte această obligaţie; j)autorizare prealabilă - procedura prin care Oficiul prezintă acordul cu privire la efectuarea unui transfer de fonduri, pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte această obligaţie; k)tranzacţii care par să aibă legătură între ele - conform dispoziţiilor art. 30b alin. (2) din Regulamentul nr. 267/2012; l)stat terţ - orice stat care nu intră sub incidenţa prevederilor din Regulamentul nr. 267/2012. Capitolul IIRestricţii privind transferurile de fonduri şi servicii financiare, adoptate în scopul prevenirii proliferării nucleare Articolul 3Autoritatea competentă să primească notificări, să primească şi să soluţioneze cereri de autorizare prealabilă a efectuării unor transferuri de fonduri, pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 30, 30a şi 30b din Regulamentul nr. 267/2012, este Oficiul. Articolul 4Notificarea prealabilă a transferurilor de fonduri pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte obligaţia notificării se face cu cel puţin o zi lucrătoare înainte de efectuarea transferului. Articolul 5 (1) Notificarea privind transferul de fonduri pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte obligaţia notificării prealabile se întocmeşte în limba română, în dublu exemplar, în format tipărit, pe suport hârtie, fiind completată, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al prestatorului de servicii de plată sau de persoana împuternicită de acesta ori de plătitorul sau beneficiarul transferului, după caz, sau se efectuează prin mijloace electronice, în forma stabilită de Oficiu, conform anexei nr. 2.(2) Prestatorii de servicii de plată pot împuternici alte persoane să notifice Oficiul, în numele lor, cu privire la efectuarea unor transferuri de fonduri pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte obligaţia notificării prealabile.(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), acordarea unei împuterniciri de către prestatorul de servicii de plată altei persoane nu îl exonerează pe acesta de îndeplinirea obligaţiilor legale stabilite de reglementările europene şi naţionale.(4) Formularul de împuternicire a altei persoane pentru notificarea prealabilă a Oficiului în numele prestatorului de servicii de plată este prevăzut în anexa nr. 3.(5) Notificarea prealabilă a transferurilor de fonduri pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte obligaţia notificării este însoţită de contract sau alt document în baza căruia se efectuează transferul de fonduri. Articolul 6 (1) Notificarea prealabilă a transferurilor de fonduri pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte această obligaţie se depune, în format tipărit, în dublu exemplar, direct la sediul Oficiului.(2) Instituţiile de credit şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine pot transmite notificările prealabile în format electronic, prin reţeaua de comunicaţie interbancară, conform protocoalelor încheiate cu Oficiul. Articolul 7Oficiul confirmă primirea notificării prealabile astfel: a)eliberează pe loc emitentului exemplarul al doilea al notificării prealabile cu număr de înregistrare de primire la Oficiu; b)electronic, prin transmiterea unui mesaj electronic de confirmare, pentru situaţia prevăzută la art. 6 alin. (2). Articolul 8(1) Cererea de autorizare prealabilă se întocmeşte conform formularului-tip prevăzut în anexa nr. 4A.(2) Condiţiile de nulitate a autorizării, obligaţiile speciale ale persoanei care solicită şi primeşte autorizarea, situaţiile de exonerare sunt stipulate în anexa nr. 4B, care constituie pagina a doua a formularului prevăzut la alin. (1).(3) Prestatorii de servicii de plată pot împuternici alte persoane să adreseze Oficiului, în numele lor, cererea de autorizare prealabilă pentru efectuarea unor transferuri de fonduri pentru care Regulamentul (UE) nr. 267/2012 stabileşte această obligaţie. (4) Formularul de împuternicire a altei persoane pentru transmiterea la Oficiu a cererii de autorizare prealabilă în numele prestatorului de servicii de plată este prevăzut în anexa nr. 5. Articolul 9 (1) Cererea de autorizare prealabilă a transferurilor de fonduri pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte obligaţia autorizării prealabile se întocmeşte în limba română, în dublu exemplar, în format tipărit, pe suport hârtie, conform formularului-tip, fiind completată, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al prestatorului de servicii de plată sau de persoana împuternicită de acesta ori de plătitorul sau beneficiarul transferului, după caz.(2) Cererea de autorizare prealabilă a transferurilor de fonduri pentru care Regulamentul (UE) nr. 267/2012 stabileşte obligaţia autorizării prealabile se depune direct la registratura Oficiului, fiind însoţită de documentele necesare în vederea susţinerii acesteia. (3) În funcţie de tipul şi scopul transferului de fonduri, prestatorul de servicii de plată sau persoana împuternicită de acesta ori plătitorul sau beneficiarul transferului, după caz, are obligaţia de a analiza şi verifica veridicitatea informaţiilor şi de a depune la registratura Oficiului, în vederea susţinerii cererii de autorizare prealabilă, următoarele documente, în copie certificată „conform cu originalul“, îndosariate, numerotate, semnate şi ştampilate pe fiecare pagină de solicitant, referitoare la beneficiar sau la plătitor, după caz:a)documente de înfiinţare şi funcţionare, acte adiţionale la acestea, acte de constituire ale plătitorului sau ale beneficiarului, după caz, precum şi certificatul de înregistrare a societăţii sau actul de identitate, în cazul persoanelor fizice; b)certificatul constatator sau alt document echivalent, în funcţie de tipul entităţii, eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sau de alte autorităţi competente, în funcţie de tipul entităţii, care să nu fie mai vechi de 3 luni; c)factura furnizorului, declaraţie pe propria răspundere sau alt document care evidenţiază obligaţia realizării transferului de fonduri; d)contractul sau alt document în baza căruia se efectuează transferul de fonduri; e)declaraţia vamală, licenţe eliberate de Ministerul Afacerilor Externe/Departamentul pentru controlul exporturilor - ANCEX sau alte autorizaţii necesare, după caz, în funcţie de specificul tranzacţiei; f)date de identificare privind transportatorul şi asigurătorul bunurilor importate sau exportate, după caz; g)cerere de consultanţă, avizată de Ministerul Afacerilor Externe/Departamentul pentru controlul exporturilor - ANCEX; h)documente avizate de Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului şi/sau Ministerul Afacerilor Externe/Departamentul pentru controlul exporturilor - ANCEX pentru produsele prevăzute de Regulamentul nr. 267/2012, conform legislaţiei.
(4) În situaţia în care documentele prevăzute la alin. (3) sunt redactate într-o limbă străină se vor depune însoţite de traducerea autorizată în limba română. Articolul 10 (1) Oficiul poate solicita, în scris, emitentului cererii de autorizare prealabilă, la momentul depunerii dosarului de autorizare prealabilă şi/sau în timpul procedurii de autorizare prealabilă, în funcţie de specificul transferului de fonduri, clarificări scrise şi/sau documente pe care le consideră necesare.(2) Documentele sau clarificările prevăzute la alin. (1) se depun la registratura Oficiului în termen de 5 zile lucrătoare, în condiţiile prevăzute la art. 11.(3) Documentele solicitate pentru susţinerea cererii de autorizare prealabilă se depun la registratura Oficiului în copie certificată „conform cu originalul“, îndosariate, numerotate, semnate şi ştampilate pe fiecare pagină de solicitant.(4) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), solicitantul are obligaţia de a comunica în cuprinsul cererii de autorizare prealabilă date de contact care să permită o comunicare promptă cu Oficiul. Articolul 11(1) Oficiul confirmă primirea cererii de autorizare prealabilă şi a dosarului cuprinzând documentele necesare în vederea obţinerii autorizării prealabile, specificând şi numărul de file conţinut de acesta, prin remiterea către emitent a exemplarului al doilea al cererii, cu număr de înregistrare de primire la Oficiu.(2) Oficiul primeşte cererile de autorizare prealabilă prin registratură, în cadrul programului de lucru afişat pe site-ul instituţiei. Articolul 12 (1) Autorizaţia prealabilă referitoare la transferul de fonduri pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte această obligaţie se eliberează de Oficiu în termen de maximum 28 de zile calendaristice de la înregistrarea cererii de autorizare prealabilă, în forma prevăzută în anexa nr. 6A.(2) Condiţiile de nulitate a autorizării, obligaţiile speciale ale persoanei care solicită şi primeşte autorizarea şi exonerările sunt stipulate în anexa nr. 6B, care constituie pagina a doua a formularului prevăzut la alin. (1).(3) Autorizaţia prealabilă referitoare la transferul de fonduri pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte obligaţia autorizării prealabile se consideră acordată în cazul în care Oficiul a primit o cerere pentru autorizarea prealabilă a efectuării transferului de fonduri şi nu a formulat, în termenul prevăzut la alin. (1), obiecţii scrise cu privire la transferul de fonduri respectiv. Articolul 13 (1) Oficiul confirmă solicitantului cererii de autorizare prealabilă emiterea autorizaţiei prealabile referitoare la transferul de fonduri pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte obligaţia autorizării prealabile.(2) Autorizaţia prealabilă este ridicată direct de la sediul Oficiului de către solicitant, pe suport hârtie, în original, în baza unei împuterniciri, în funcţie de caz.(3) Prestatorii de servicii de plată pot împuternici alte persoane, în numele lor, să ridice autorizaţia prealabilă, în original, pe suport hârtie, de la registratura Oficiului.(4) Formularul de împuternicire a altei persoane pentru ridicarea autorizaţiei prealabile, în original, de la registratura Oficiului, în numele prestatorului de servicii de plată, este prevăzut în anexa nr. 8. Articolul 14(1) Oficiul nu acordă autorizaţia prealabilă referitoare la transferul de fonduri pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte obligaţia autorizării prealabile în următoarele cazuri:a)în condiţiile prevăzute la art. 30b alin. (3) teza a II-a din Regulamentul nr. 267/2012; b)cererea de autorizare prealabilă şi/sau documentele care susţin cererea nu sunt complete, nu sunt semnate/certificate „conform cu originalul“, îndosariate, numerotate, semnate şi ştampilate pe fiecare pagină de solicitant sau semnatarul nu poate fi identificat, după îndeplinirea procedurii stabilite la art. 9 şi 10; c)cererea de autorizare prealabilă nu este redactată în limba română şi/sau, după caz, documentele care susţin cererea nu sunt însoţite de traducerea autorizată în limba română, după îndeplinirea procedurii stabilite la art. 9 şi 10; d)solicitantul autorizării prealabile nu depune, în termen de 5 zile, documentele suplimentare solicitate de Oficiu pentru susţinerea cererii de autorizare; e)cererea de autorizare prealabilă a făcut obiectul unei autorizări anterioare; f)în alte cazuri justificate, în condiţiile legii. (2) În situaţia respingerii unei cereri de autorizare prealabilă, Oficiul formulează obiecţii scrise cu privire la transferul de fonduri, conform formularului de înştiinţare prevăzut în anexa nr. 7. Articolul 15 (1) Oficiul transmite obiecţiile scrise referitoare la transferul de fonduri pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte obligaţia autorizării prealabile prestatorului de servicii de plată sau persoanei împuternicite de acesta să ridice autorizaţia prealabilă ori plătitorului sau beneficiarului, după caz.(2) În situaţia în care obiecţiile scrise sunt comunicate persoanei împuternicite să depună cererea de autorizare prealabilă, Oficiul transmite, în format electronic, o copie a obiecţiilor scrise şi prestatorului de servicii de plată sau plătitorului ori beneficiarului, după caz, la adresa indicată în cuprinsul cererii de autorizare prealabilă.(3) În situaţia respingerii unei cereri de autorizare prealabilă pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte obligaţia autorizării prealabile, Oficiul va înştiinţa Ministerul Afacerilor Externe, în vederea informării autorităţilor competente din statele membre, şi Comisia Europeană, prin Oficiul pentru Implementarea Sancţiunilor Internaţionale. Capitolul IIIDispoziţii finale Articolul 16În cazul transferurilor de fonduri pentru care s-a desfăşurat procedura notificării/autorizării prealabile, dar care nu s-au mai realizat, emitenţii notificărilor prealabile/cererilor de autorizare prealabilă au obligaţia să înştiinţeze, de îndată, Oficiul. Articolul 17Oficiul poate transmite date şi informaţii referitoare la transferurile de fonduri pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte obligaţia notificării sau autorizării prealabile către alte autorităţi/instituţii, cu respectarea prevederilor legale. Articolul 18Cursul valutar luat în considerare la stabilirea valorii transferului de fonduri este cel stabilit de Banca Naţională a României pentru ziua în care Oficiul primeşte notificarea prealabilă sau cererea de autorizare prealabilă, după caz. Articolul 19Notificările şi autorizaţiile prealabile referitoare la transferuri de fonduri pentru care Regulamentul nr. 267/2012 stabileşte obligaţia notificării sau autorizării prealabile transmise/emise de alte state membre vor fi comunicate Oficiului de către prestatorii de servicii de plată care efectuează transferul de fonduri sau de către plătitor ori beneficiar, după caz. Articolul 20Formularele prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3, 4A, 4B, 5, 6A, 6B, 7 şi 8 pot fi accesate pe site-ul Oficiului: www.onpcsb.ro. În afara informaţiilor considerate relevante de către entitatea raportoare, se va menţiona şi categoria transferului prin completarea articolului, alineatului şi a literei din Regulamentul nr. 267/2012, corespunzătoare tipului de transfer. Articolul 21Anexele nr. 1, 2, 3, 4A, 4B, 5, 6A, 6B, 7 şi 8 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. ANEXA Nr. 1la normele metodologice DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE Subsemnatul, ........ ........ ..........,/reprezentantul legal al persoanei juridice, client al ........ ........ ..........., declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii, că deţin/nu deţin reşedinţa sau domiciliul în Iran. Numele şi prenumele*): Adresa domiciliului şi ţara*): ........ ................ ................ ........ ........... ........ ................ ................ ........ ........... ........ ................ ................ ........ ........... ........ ................ ................ ........ ........... ........ ................ ................ ........ ........... ........ ................ ................ ........ ........... Subsemnatul client se obligă să comunice entităţii reglementate orice modificare referitoare la cele declarate. Declararea necorespunzătoare a datelor menţionate mai sus se sancţionează conform prevederilor art. 326 din Codul penal.Locul şi data Semnătura clientului ........ ........ .......... ........ ................ ........ ........... NOTĂ: Entitatea reglementată îşi rezervă dreptul de a refuza efectuarea transferurilor de fonduri ordonate de client/de a înceta relaţiile cu clientul în cazul unor declaraţii false sau dacă are suspiciuni cu privire la realitatea celor declarate de client. *) Se va completa cu numele şi prenumele clientului, adresa domiciliului/sediului social. ANEXA Nr. 2la normele metodologice NOTIFICARE PREALABILĂ privind transferul de fonduri pentru care Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte obligaţia notificării prealabile
Data |
|
Nume, adresă, datele de identificare şi de contact ale persoanei care notifică transferul |
|
Rolul avut în transferul de fonduri al persoanei care notifică |
|
Plătitor (nume, adresă, date de identificare şi de contact) |
|
Prestatorul de servicii de plată al plătitorului (nume, adresă, date de identificare şi de contact) |
|
Beneficiar (nume, adresă, date referitoare la cont) |
|
Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului (nume, adresă, date de identificare şi de contact) |
|
Circuitul plăţii (detalii despre alţi prestatori de servicii de plată intermediari - nume, adrese, conturi, date de identificare şi de contact) |
|
Suma transferată (echivalent euro, dacă transferul se realizează în alte valute) |
|
Scopul transferului |
|
Transferul se efectuează printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par să aibă legătură între ele. (detalii privind tranzacţiile succesive, scadenţare) |
|
Alte autorizaţii/licenţe emise de autorităţi ale statului român sau ale unui alt stat membru UE |
|
Descrierea împrejurărilor care determină încadrarea plătitorului/beneficiarului în categoria persoană, entitate sau organism iranian, astfel cum este definită la art. 1 lit. o) din Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010, cu modificările şi completările ulterioare |
|
Alte informaţii relevante pentru efectuarea transferului |
|
Certific pe propria răspundere faptul că datele şi informaţiile înscrise în prezenta notificare sunt exacte şi au fost menţionate cu bună-credinţă, cunoscând că pentru orice declaraţie falsă sau omisiune făcută cu intenţie mă voi expune sancţiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare. |
Certific pe propria răspundere faptul că notificarea prealabilă, inclusiv transferul în sine, nu este contrară dispoziţiilor actelor normative europene şi/sau naţionale în vigoare. |
Înţeleg că transmiterea notificării către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor nu exonerează entitatea de respectarea obligaţiei de raportare prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare. |
Data ........ ........ ............... Ştampila ........ ................ |
|
Numele şi prenumele, funcţia şi semnătura persoanei autorizate ........ ................ ........ ............... |
ANEXA Nr. 3la normele metodologice ÎMPUTERNICIRE pentru notificarea prealabilă a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
Prin prezenta, ........ ................ ........ .........., reprezentat legal prin ........ ........ ..........., împuterniceşte pe ........ ........ .............., (prestatorul de servicii de plată) (numele şi prenumele) posesor al CI seria .... nr. ......., CNP ........ ................ ............./........ ................ ................ ................ ................ ................ ........., (denumire, sediu, CUI) reprezentată legal prin ........ ................ ................ ................, ca, în numele ........ ................ ................ ................ ........ .........., (numele şi prenumele) (prestatorul de servicii de plată) să se adreseze Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, denumit în continuare Oficiul, în vederea notificării prealabile şi să ridice confirmarea primirii notificării prealabile a Oficiului privind următorul transfer de fonduri pentru care Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010, cu modificările şi completările ulterioare, prevede obligaţia notificării: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .............. Prezenta împuternicire nu conferă alte drepturi decât cele stipulate anterior. Data Semnătura ........ ........ .......... ........ ........ .......... Reprezentant legal al prestatorului de servicii de plată |
ANEXA Nr. 4Ala normele metodologice CERERE DE AUTORIZARE PREALABILĂ privind transferul de fonduri pentru care Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte obligaţia autorizării
Data |
|
Nume, adresă, datele de identificare şi de contact ale persoanei care solicită autorizarea |
|
Rolul solicitantului avut în transferul de fonduri |
|
Plătitor (nume, adresă, date de identificare şi de contact) |
|
Prestatorul de servicii de plată al plătitorului (nume, adresă, date de identificare şi de contact) |
|
Beneficiar (nume, adresă, date referitoare la cont) |
|
Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului (nume, adresă, date de identificare şi de contact) |
|
Circuitul plăţii (detalii despre alţi prestatori de servicii de plată intermediari - nume, adrese, conturi, date de identificare şi de contact) |
|
Suma transferată (echivalent euro, dacă transferul se realizează în alte valute) |
|
Scopul transferului |
|
Transferul se efectuează printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par să aibă legătură între ele. (detalii privind tranzacţiile succesive, scadenţare) |
|
Alte autorizaţii/licenţe emise de autorităţi ale statului român sau ale unui alt stat membru UE |
|
Descrierea împrejurărilor care determină încadrarea plătitorului/beneficiarului în categoria persoană, entitate sau organism iranian, astfel cum este definită la art. 1 lit. o) din Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010, cu modificările şi completările ulterioare |
|
Alte informaţii relevante pentru efectuarea transferului |
|
Certific pe propria răspundere faptul că datele şi informaţiile înscrise în prezenta cerere de autorizare sunt exacte şi au fost menţionate cu bună-credinţă, cunoscând că pentru orice declaraţie falsă sau omisiune făcută cu intenţie mă voi expune sancţiunilor prevăzute de reglementările în vigoare. De asemenea, declar că am luat cunoştinţă de condiţiile de nulitate a autorizării, obligaţiile speciale ale persoanei care solicită şi primeşte autorizarea, exonerări, prevăzute pe pagina a doua a prezentei. |
ANEXA Nr. 4Bla normele metodologice CONDIŢIILE DE NULITATE A AUTORIZĂRII Obligaţiile speciale ale persoanei care solicită şi primeşte autorizarea EXONERĂRI 1. Autorizarea devine nulă în situaţia în care anumite informaţii solicitate nu sunt prezentate Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (Oficiul), deşi solicitantul are cunoştinţă de acestea, fapt care va fi considerat ca fiind o disimulare a adevărului. 2. Autorizarea devine nulă dacă se constată faptul că au fost omise, disimulate sau ascunse anumite informaţii, în mod deliberat ori nedeliberat, din cauza solicitantului sau nu, al căror efect este de a denatura decizia de autorizare emisă de Oficiu. 3. Autorizarea se referă numai la elementele şi/sau informaţiile comunicate Oficiului. Solicitantul este direct responsabil de conformitatea cu reglementările legale în vigoare a operaţiunilor pe care le derulează, în situaţia în care nu comunică Oficiului toate elementele şi/sau informaţiile aferente transferului. 4. Solicitantul va renunţa la orice beneficiu care poate surveni în baza acestei autorizări, dacă ia cunoştinţă de elemente şi/sau informaţii noi, ulterioare întocmirii acestei autorizaţii, de natură să facă tranzacţia incompatibilă cu reglementările europene sau naţionale din acest domeniu. 5. În niciun moment solicitantul nu poate invoca această autorizaţie pentru a pune fondurile şi/sau resursele economice la dispoziţia unei persoane şi/sau unei entităţi supuse regimului sancţiunilor internaţionale. 6. În situaţia în care transferul de fonduri se efectuează prin intermediari, solicitantul răspunde în mod direct pentru corectitudinea şi veridicitatea tuturor datelor comunicate către Oficiu, precum şi pentru faptul că intermediarul respectă toate reglementările europene şi naţionale din domeniu. 7. Solicitantul răspunde în mod direct pentru corectitudinea şi veridicitatea tuturor datelor comunicate către Oficiu. 8. Pentru oricare din situaţiile prezentate anterior, Oficiul este exonerat de orice răspundere ulterioară. 9. Prezenta face parte integrantă din cererea de autorizare. Am luat cunoştinţă, ........ ................ ................ ................ ................ ............... (numele, prenumele şi semnătura solicitantului) ANEXA Nr. 5la normele metodologice ÎMPUTERNICIRE pentru depunerea cererii de autorizare prealabilă la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
Prin prezenta ........ ................ ................ ................ ................ ........., reprezentat legal prin ........ ................ ................ ............., (prestatorul de servicii de plată) (numele şi prenumele) împuterniceşte pe ........ ................ ............, posesor al CI seria .... nr. .............., CNP ........ ................/........ ................ .............., (denumire, sediu, CUI) reprezentată legal prin ........ ................ ................ ........ .........., ca, în numele ........ ................ ................ ................ ........ .........., (numele şi prenumele) (prestatorul de servicii de plată) să se adreseze Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, denumit în continuare Oficiul, pentru depunerea cererii de autorizare şi ridicarea confirmării primirii cererii de autorizare prealabilă a Oficiului privind următorul transfer de fonduri pentru care Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010, cu modificările şi completările ulterioare, prevede obligaţia autorizării: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ Prezenta împuternicire nu conferă alte drepturi decât cele stipulate anterior. Data Semnătura ........ ........ .......... ........ ........ .......... Reprezentant legal al prestatorului de servicii de plată |
ANEXA Nr. 6Ala normele metodologice AUTORIZARE PREALABILĂ privind transferul de fonduri pentru care Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte obligaţia autorizării
ANTETUL OFICIULUI NAŢIONAL DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A SPĂLĂRII BANILOR |
Autorizare prealabilă privind transferul de fonduri pentru care Regulamentul (UE) nr. 267/2012 prevede obligaţia autorizării Nr. ........ ........ .............. |
1. Prestatorul de servicii de plată ........ ................ ................ ................ ................ ............. Adresa/Date de identificare ........ ................ ........ ........... ........ ................ ................ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ................ ................ ............. Tel./Fax ........ ................ ................ ................ ........ ........ Ţara ........ ................ ................ ................ .............. |
2. Plătitor ........ ................ ................ ........ Adresa/Date de identificare ........ ................ ................ ........ ........ ................ ................ ........ ........ ................ ................ ........ ........ ................ ................ ........ Tel./Fax ........ ................ ............ Ţara ........ ................ ................ |
3. Beneficiar ........ ................ ................ ........ Adresa/Date de identificare ........ ................ ................ ........ ........ ................ ................ ........ ........ ................ ................ ........ ........ ................ ................ ........ Tel./Fax ........ ................ ............. Ţara ........ ................ ........ ........ |
4. Denumirea/Descrierea tranzacţiei în baza căreia se efectuează transferul de fonduri |
5. Suma autorizată pentru transfer (se completează în cifre, litere, valută şi echivalent euro) |
Această autorizare îşi pierde valabilitatea în condiţiile stipulate în pagina a doua. |
Spaţiu rezervat pentru Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor Data emiterii .......... Ştampila ............... Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor ........ ................ ................ ........ |
ANEXA Nr. 6Bla normele metodologice CONDIŢIILE DE NULITATE A AUTORIZĂRII Obligaţiile speciale ale persoanei care solicită şi primeşte autorizarea EXONERĂRI 1. Autorizarea devine nulă în situaţia în care anumite informaţii solicitate nu sunt prezentate Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (Oficiul), deşi solicitantul are cunoştinţă de acestea, fapt care va fi considerat ca fiind o disimulare a adevărului. 2. Autorizarea devine nulă dacă se constată faptul că au fost omise, disimulate sau ascunse anumite informaţii, în mod deliberat ori nedeliberat, din cauza solicitantului sau nu, al căror efect este de a denatura decizia de autorizare emisă de Oficiu. 3. Autorizarea se referă numai la elementele şi/sau informaţiile comunicate Oficiului. Solicitantul este direct responsabil de conformitatea cu reglementările legale în vigoare a operaţiunilor pe care le derulează, în situaţia în care nu comunică Oficiului toate elementele şi/sau informaţiile aferente transferului. 4. Solicitantul va renunţa la orice beneficiu care poate surveni în baza acestei autorizări, dacă ia cunoştinţă de elemente şi/sau informaţii noi, ulterioare întocmirii acestei autorizaţii, de natură să facă tranzacţia incompatibilă cu reglementările europene sau naţionale din acest domeniu. 5. În niciun moment solicitantul nu poate invoca această autorizaţie pentru a pune fondurile şi/sau resursele economice la dispoziţia unei persoane şi/sau unei entităţi supuse regimului sancţiunilor internaţionale. 6. În situaţia în care transferul de fonduri se efectuează prin intermediari, solicitantul răspunde în mod direct pentru corectitudinea şi veridicitatea tuturor datelor comunicate către Oficiu, precum şi pentru faptul că intermediarul respectă toate reglementările europene şi naţionale din domeniu. 7. Pentru oricare din situaţiile prezentate anterior, Oficiul este exonerat de orice răspundere ulterioară. 8. Prezenta face parte integrantă din autorizarea prealabilă. Am luat cunoştinţă, ........ ................ ................ ................ ................ ............... . (numele, prenumele şi semnătura solicitantului) ANEXA Nr. 7la normele metodologice ÎNŞTIINŢARE privind respingerea cererii de autorizare pentru transferul de fonduri pentru care Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte obligaţia autorizării
ANTETUL OFICIULUI NAŢIONAL DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A SPĂLĂRII BANILOR |
Respingerea cererii de autorizare privind transferuri de fonduri pentru care Regulamentul (UE) nr. 267/2012 stabileşte obligaţia autorizării Nr. ........ ........ .............. |
1. Prestatorul de servicii de plată ........ ................ ................ ................ ................ ............. Adresa/Date de identificare ........ ................ ........ ........... ........ ................ ................ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ................ ................ ............. Tel./Fax ........ ................ ................ ................ ........ ........ Ţara ........ ................ ................ ................ .............. |
2. Plătitor ........ ................ ................ ........ Adresa/Date de identificare ........ ................ ................ ........ ........ ................ ................ ........ ........ ................ ................ ........ ........ ................ ................ ........ Tel./Fax ........ ................ ............ Ţara ........ ................ ................ |
3. Beneficiar ........ ................ ................ ........ Adresa/Date de identificare ........ ................ ................ ........ ........ ................ ................ ........ ........ ................ ................ ........ ........ ................ ................ ........ Tel./Fax ........ ................ ............ Ţara ........ ................ ........ ........ |
4. Denumirea/Descrierea tranzacţiei în baza căreia se efectuează transferul de fonduri |
5. Suma pentru care a fost solicitată autorizarea transportului (se completează în cifre, litere, valută şi echivalent euro) |
6. Motivele de respingere a cererii de autorizare Data emiterii .......... Ştampila ............... Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor ........ ................ ................ ........ |
ANEXA Nr. 8la normele metodologice ÎMPUTERNICIRE pentru ridicarea autorizării prealabile/înştiinţării privind respingerea cererii de autorizare privind transferul de fonduri pentru care Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010, cu modificările şi completările ulterioare, prevede obligaţia autorizării
Prin prezenta, ........ ................ ................ ..........., reprezentat legal prin ........ ........ ..............., împuterniceşte pe ........ ..........., (prestatorul de servicii de plată) (numele şi prenumele) posesor al CI seria .... nr. ......., CNP ........ ................ ............./........ ................ ................ ................ ................ ................ ........., (denumire, sediu, CUI) reprezentată legal prin ........ ................ ................ ................, ca, în numele ........ ................ ................ ................ ........ .........., (numele şi prenumele) (prestatorul de servicii de plată) să se adreseze Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, denumit în continuare Oficiul, pentru ridicarea autorizării prealabile/înştiinţării privind respingerea cererii de autorizare privind următorul transfer de fonduri pentru care Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010, cu modificările şi completările ulterioare, prevede obligaţia autorizării: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .............. Prezenta împuternicire nu conferă alte drepturi decât cele stipulate anterior. Data Semnătura ........ ........ .......... ........ ........ .......... Reprezentant legal al prestatorului de servicii de plată |
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
|
ANONIM a comentat
Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
|
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 81/2015
|