Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 781 din 9 noiembrie 2006

pentru modificarea si completarea anexelor la Ordinul ministrului economiei si comertului nr. 270/2006 pentru aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2006 ale institutelor nationale de cercetare-dezvoltare care s-au infiintat in baza prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 25/1995*) si isi desfasoara activitatea sub autoritatea Ministerului Economiei si Comertului

ACT EMIS DE: MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 939 din 21 noiembrie 2006

In baza Legii nr. 292/2002 privind stabilirea modalităţilor de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare,

în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 324/2003,

în temeiul Legii bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2006 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2006,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Comerţului, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul economiei si comerţului emite următorul ordin:

Art. I. - (1) Anexele nr. 1-5, 7 şi 8 la Ordinul ministrului economiei şi comerţului nr. 270/2006 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2006 ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare care s-au înfiinţat în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 25/1995 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Economiei şi Comerţului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006, se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 -7 la prezentul ordin.

(2) Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2006 al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă - INSEMEX Petroşani, care s-a înfiinţat în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.461/2006 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Economiei şi Comerţului, prevăzut în anexa nr. 8 la prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. III. - Anexele nr. 1 -8**) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Ministrul economiei şi comerţului,

Codruţ Ioan Şereş

*) Ordonanţa Guvernului nr. 25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare a fost abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002.

**) Anexele nr. 1 -8 sunt reproduse în facsimil.

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 270/2006)

Ministerul Economiei şi Comerţului

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Pentru Mecanică Fină-CEFIN

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2006

                                                                                                                                                     mii lei

INDICATORI

Nr. rd

Prevederi an 2006

Propunere

rectificat

2006

% (col2/col 1* 100)

A

0

1

2

3

I

VENITURI TOTALE, din care:

1

11.300,00

11.300,00

100,0

1

VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:

2

11.272,00

11.272,00

100,0

a)

Venituri din activitatea de bază*)

3

11.250,00

11.250,00

100,0

b)

Venituri din alte activităţi conexe activităţii de cercetare-dezvoltare

4

22,00

22,00

100,0

2

VENITURI FINANCIARE

5

28,00

28,00

100,0

3

VENITURI EXTRAORDINARE

6

II

CHELTUIELI TOTALE, din care:

7

11.115,00

11.115,00

100,0

1

Cheltuieli pentru exploatare, total, din care:

8

11.090,00

11.090,00

100,0

a)

Bunuri şi servicii

9

2.500,00

2.500,00

100,0

b)

Cheltuieli de personal, din care:

10

5.950,40

5.950,39

100,0

cheltuieli cu salariile

11

4.250,06

4.250,05

100,0

-

contribuţii pentru asigurări sociale de stat

12

824,57

824,57

100,0

-

contribuţii pentru asigurările de şomaj

13

104,38

104,38

100,0

-

contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate

14

297,50

297,50

100,0

-

contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

15

31,88

31,88

100,0

-

contribuţii pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale

16

57,41

57,41

100,0

-

alte cheltuieli de personal, din care:

17

384,61

384,61

100,0

-

deplasări, detaşări

18

80,00

80,00

100,0

-

tichete de masă

19

304,61

304,61

100,0

c)

Cheltuieli de exploatare privind amortizarea şi provizioanele

20

550,00

550,00

100,0

d)

Cheltuieli de protocol

21

3,30

3,30

100,0

e)

Cheltuieli reclamă şi publicitate

22

2,70

2,70

100,0

f)

Cheltuieli cu sponsorizarea

23

g)

Cheltuieli prevăzute de art.21 (3 lit.c) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal

24

85,00

85,00

100,0

h)

Alte cheltuieli

25

1.998,59

1.998,59

100,0

2

Cheltuieli financiare, din care:

26

25,00

25,00

100,0

- cheltuieli privind dobânzile

27

1,00

1,00

100,0

- alte cheltuieli financiare

28

24,00

24,00

100,0

3

Cheltuieli extraordinare

29

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

30

185,00

185,00

100,0

IV

ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE POTRIVIT LEGII

31

V

IMPOZIT PE PROFIT

32

29,60

29,60

100,0

VI

REZULTATUL NET (profit/pierdere)

33

155,40

155,40

100,0

VII

ACOP. PIERDERILOR DIN CONTABILE ANII PRECEDENŢI

34

VIII

PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS DUPĂ ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI (potrivit O.G. nr. 57/2002 aprobată prin Legea nr.324/2003). din care:

35

155,40

155,40

100,0

A

0

1

2

3

a)

pentru cointeresarea personalului angajat în activitatea de cercetare-dezvoltare

36

31,08

31,08

100,0

b)

pentru finanţarea dezvoltării institutului, în conformitate cu planul de investiţii şi aprobat de organul administraţiei publice centrale coordonator

37

93,24

93,24

100,0

c)

pentru desfăşurarea activităţii curente

38

31,08

31,08

100,0

IX

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

39

933,00

1.733,00

185,7

1

Surse proprii

40

550,00

550,00

100,0

2

Alocaţii de la bugetul de stat pentru investiţii

41

133,00

933,00

701,5

3

Credite bancare pentru investiţii

42

- interne

43

- externe

44

4

Alte surse -programe naţionale

45

250,00

250,00

100,0

X

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

46

933,00

1.733,00

185,7

1

Investiţii, inclusiv investiţii în curs la finele anului

47

933,00

1.733,00

185,7

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

48

- interne

49

- externe

50

XI

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Venituri totale

51

11.300,00

11.300,00

100,0

2

Costuri aferente veniturilor totale

52

11.115,00

11.115,00

100,0

3

Rezultate (+/-)(rd,51-rd.52)

53

185

185

100,0

4

Număr mediu personal, total institut, din

54

184

176

95,7

- număr mediu personal de cercetare -dezvoltare

55

133

133

100,0

5

Câştigul mediu lunar pe salariat total institut**             (lei / persoană)

56

1.832,00

1.915,27

104,5

6

Câştig mediu lunar pe personal de cercetare-dezvoltare

57

1.990,00

2.185,02

109,8

7

Rentabilitatea (rd.53/rd.52*100)

58

1,66

1,66

100,0

8

Productivitatea muncii pe total personal (mii lei/pers.) (rd. 51/rd.54)

59

61,41

64,20

104,5

9

Rata rentabilităţii financiare (rd.30*100/capital propriu)

60

17,02

17,02

100,0

10

Plăţi restante-total

61

275,50

275,50

100,0

11

Creanţe de încasat-total

62

807,50

807,50

100,0

*) Veniturile din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Autoritatea Naţionala pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe nucleu, sunt în sumă de 9674,3 mii lei pana la data de 31.12.2006 .

**)  Câştigul mediu lunar pe salariat este calculat fără influenţa sumelor prevăzute pentru plata indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie şi drepturilor salariate ale directorului general

NOTA: In cheltuielile cu salariile pe anul 2006. s-au cuprins si:

- suma de 75 mii lei, reprezentând indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie - suma de 130 mii lei, reprezentând drepturile băneşti ale directorului general

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 2 1a Ordinul nr. 270/2006)

Ministerul Economiei şi Comerţului

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare ICMET Craiova

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2006

                                                                                                                                                     mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Prevederi an 2006

Propunere

rectificat

2006

%

(col2/col 1* 100)

A

0

1

2

3

I

VENITURI TOTALE, din care:

1

15.037,00

16.424,00

109,2

1

VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:

2

14.967,00

16.352,00

109,3

a)

Venituri din activitatea de bază*)

3

14.467,00

15.848,00

109,5

b)

Venituri din alte activităţi conexe activităţii de cercetare-dezvoltare

4

500,00

504,00

100,8

2

VENITURI FINANCIARE

5

70,00

72,00

102,9

3

VENITURI EXTRAORDINARE

6

II

CHELTUIELI TOTALE, din care:

7

13.807,00

14.954,00

108,3

1

Cheltuieli pentru exploatare, total, din care:

8

13.757,00

14.896,00

108,3

a)

Bunuri şi servicii

9

3.136,30

5.300,00

169,0

b)

Cheltuieli de personal, din care:

10

7.543,07

7.739,04

102,6

cheltuieli cu salariile

11

5.756,43

5.756,43

100,0

-

contribuţii pentru asigurări sociale de stat

12

1.120,64

1.120,64

100,0

-

contribuţii pentru asigurările de şomaj

13

141,85

141,85

100,0

-

contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate

14

402,95

402,95

100,0

-

contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

15

43,17

43,17

100,0

-

contribuţii pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale

16

78,02

78,02

100,0

alte cheltuieli de personal, din care:

17

196

-

deplasări, detaşări

18

196

-

tichete de masă

19

c)

Cheltuieli de exploatare privind amortizarea şi provizioanele

20

507,00

740,00

146,0

d)

Cheltuieli de protocol

21

24,60

29,40

119,5

e)

Cheltuieli reclamă şi publicitate

22

3,00

3,00

100,0

f)

Cheltuieli cu sponsorizarea

23

g)

Cheltuieli prevăzute de art.21(3 lit.c) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal

24

115,13

115,13

100,0

h)

Alte cheltuieli

25

2.427,90

969,43

39,9

2

Cheltuieli financiare, din care:

26

50,00

58,00

116,0

- cheltuieli privind dobânzile

27

15,00

10,00

66,7

- alte cheltuieli financiare

28

35,00

48,00

137,1

3

Cheltuieli extraordinare

29

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

30

1.230,00

1.470,00

119,5

IV

ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE POTRIVIT LEGII

31

V

IMPOZIT PE PROFIT

32

196,80

235,20

119,5

VI

REZULTATUL NET (profit/pierdere)

33

1.033,20

1.234,80

119,5

VII

ACOP. PIERDERILOR DIN CONTABILE ANII PRECEDENŢI

34

VIII

PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS DUPĂ ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI (potrivit O.G. nr. 57/2002 aprobată prin Legea nr.324/2003), din care:

35

1.033,20

1.234,80

119,5

A

0

1

2

3

a)

pentru cointeresarea personalului angajat în activitatea de cercetare-dezvoltare

36

206,64

246,96

119,5

b)

pentru finanţarea dezvoltării institutului, în conformitate cu planul de investiţii şi aprobat de organul administraţiei publice centrale coordonator

37

619,92

740,88

119,5

c)

pentru desfăşurarea activităţii curente

38

206,64

246,96

119,5

IX

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

39

812,00

1.952,46

240,5

1

Surse proprii

40

679,00

1.319,46

194,3

2

Alocaţii de la bugetul de stat pentru investiţii

41

133,00

633,00

475,9

3

Credite bancare pentru investiţii

42

- interne

43

- externe

44

4

Alte surse -programe naţionale

45

X

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

46

812,00

1.952,46

240,5

1

Investiţii, inclusiv investiţii în curs la finele anului

47

812,00

1.952,46

240,5

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

48

- interne

49

- externe

50

XI

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Venituri totale

51

15.037,00

16.424,00

109,2

2

Costuri aferente veniturilor totale

52

13.807,00

14.954,00

108,3

3

Rezultate (+/-)(rd.51-rd.52)

53

1.230,00

1.470,00

119,5

4

Număr mediu personal, total institut, din care:

54

302

302

100,0

- număr mediu personal de cercetare -dezvoltare

55

161

161

100,0

5

Câştigul mediu lunar pe salariat total institut** (lei / persoană)

56

1.542,20

1.542,20

100,0

6

Câştig mediu lunar pe personal de cercetare-dezvoltare

57

1.928,08

1.928,08

100,0

7

Rentabilitatea (rd.53/rd.52*100)

58

8,91

9,83

X

8

Productivitatea muncii pe total personal  (mii lei/pers.) (rd. 51/rd.54)

59

49,79

54,38

109,2

9

Rata rentabilităţii financiare (rd.30*100/capital propriu}

60

74,88

159,25

X

10

Plăţi restante-total

61

750,00

750,00

100,0

11

Creanţe de incasat-total

62

1.435,43

1.435,43

100,0

*)  Veniturile din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei si Cercetării/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe nucleu, sunt în sumă de1.909 mii lei, până la data de 31,12,2006.

**) Câştigul mediu lunar pe salariat este calculat fără influenţa sumelor prevăzute pentru plata indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie şi drepturilor salariale ale directorului general

NOTA  In cheltuielile cu salariile pe anul 2006, s-au cuprins si:

- suma de 82,3   mii lei, reprezentând indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie

- suma de 85.2 mii lei, reprezentând drepturile băneşti ale managerului, administratorului sau directorului

ANEXA Nr. 3

(Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 270/2006)

Ministerul Economiei şi Comerţului

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Utilaj Petrolier

BUGETUL DE VENITURI Şl CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2006

                                                                                                                                                     mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Prevederi an 2006

Propunere

rectificat

2006

%

(col2/col 1* 100)

A

0

1

2

3

I

VENITURI TOTALE, din care:

1

7.500,00

7.500,00

100,0

1

VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:

2

7.450,00

7.495,00

100,6

a)

Venituri din activitatea de bază*)

3

6.950,00

6.995,00

100,6

b)

Venituri din alte activităţi conexe activităţii de cercetare-dezvoltare

4

500,00

500,00

100,0

2

VENITURI FINANCIARE

5

50,00

5,00

10,0

3

VENITURI EXTRAORDINARE

6

II

CHELTUIELI TOTALE, din care:

7

7.382,00

7.382,00

100,0

1

Cheltuieli pentru exploatare, total, din care:

8

7.342,00

7.377,00

100,5

a)

Bunuri şi servicii

9

600,00

600,00

100,0

b)

Cheltuieli de personal, din care:

10

4.999,65

4.999,65

100,0

-

cheltuieli cu salariile

11

3.819,12

3.819,12

100,0

-

contribuţii pentru asigurări sociale de stat

12

739,46

739,46

100,0

-

contribuţii pentru asigurările de şomaj

13

93,60

93,60

100,0

-

contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate

14

267,34

267,34

100,0

-

contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

15

28,6

28,6

0,0

-

contribuţii pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale

16

51,48

51,48

100,0

alte cheltuieli de personal, din care:

17

-

deplasări, detaşări

18

-

tichete de masă

19

c)

Cheltuieli de exploatare privind amortizarea şi provizioanele

20

200,00

200,00

100,0

d)

Cheltuieli de protocol

21

2,00

2,00

100,0

e)

Cheltuieli reclamă şi publicitate

22

2,00

2,00

100,0

f)

Cheltuieli cu sponsorizarea

23

g)

Cheltuieli prevăzute de art.21(3 lit.c) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal

24

76,38

76,38

100,0

h)

Alte cheltuieli

25

1.461,97

1.496,97

102,4

2

Cheltuieli financiare, din care:

26

40,00

5,00

12,5

- cheltuieli privind dobânzile

27

30,00

5,00

16,7

- alte cheltuieli financiare

28

10,00

0,00

0,0

3

Cheltuieli extraordinare

29

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

30

118,00

118,00

100,0

IV

ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE POTRIVIT LEGII

31

V

IMPOZIT PE PROFIT

32

VI

REZULTATUL NET (profit/pierdere)

33

118,00

118,00

100,0

VII

ACOP. PIERDERILOR DIN CONTABILE ANII PRECEDENŢI

34

118,00

118,00

100,0

VIII

PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS DUPĂ ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI (potrivit O.G. nr. 57/2002 aprobată prin Legea nr.324/2003), din care:

35

A

0

1

2

3

a)

pentru cointeresarea personalului angajat în activitatea de cercetare-dezvoltare

36

b)

pentru finanţarea dezvoltării institutului, în conformitate cu planul de investiţii şi aprobat de organul administraţiei publice centrale coordonator

37

c)

pentru desfăşurarea activităţii curente

38

IX

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

39

333,00

333,00

100,0

1

Surse proprii

40

200,00

200,00

100,0

2

Alocaţii de la bugetul de stat pentru investiţii

41

133,00

133,00

100,0

3

Credite bancare pentru investiţii

42

- interne

43

- externe

44

4

Alte surse -programe naţionale

45

X

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

46

333,00

333,00

100,0

1

Investiţii, inclusiv investiţii în curs la finele anului

47

333,00

333,00

100,0

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

48

- interne

49

- externe

50

XI

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Venituri totale

51

7.500,00

7.500,00

100,0

2

Costuri aferente veniturilor totale

52

7.382,00

7.382,00

100,0

3

Rezultate (+/-)(rd,51-rd.52)

53

118,00

118,00

100,0

4

Număr mediu personal, total institut, din care:

54

245

245

100,0

- număr mediu personal de cercetare -dezvoltare

55

200

200

100,0

5

Câştigul mediu lunar pe salariat total institut** (lei / persoană)

56

1.248,00

1.248,00

100,0

6

Câştig mediu lunar pe personal de cercetare-dezvoltare

57

1.273,00

1.273,00

100,0

7

Rentabilitatea (rd.53/rd.52*100)

58

1,6

1,6

100,0

8

Productivitatea muncii pe total personal   (mii lei/pers.) (rd. 51/rd.54)

59

30,61

30,61

100,0

9

Rata rentabilităţii financiare (rd.30*100/capital propriu)

60

1,72

1,72

100,0

10

Plăţi restante-total

61

6.000,00

6.000,00

100,0

11

Creanţe de incasat-total

62

1.425,00

1.425,00

100,0

*) Veniturile din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Autoritatea Naţionala pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe nucleu, sunt în sumă de 1742 mii lei, până la data de 31,12,2006 iar cele din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe si proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 322 mii lei.

**) Câştigul mediu lunar pe salariat este calculat fără influenţa sumelor prevăzute pentru plata indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie si drepturilor salariale ale directorului general

NOTA: In cheltuielile cu salariile pe anul 2006, s-au cuprins şi:

-  suma de 75 mii lei, reprezentând indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie

-  suma de 75  mii lei, reprezentând drepturile băneşti ale managerului, administratorului sau directorului

ANEXA Nr. 4

(Anexa nr. 4 la Ordinul nr. 270/2006)

Ministerul Economiei şi Comerţului

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare in Sudură şi Incercări de Materiale ISIM

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2006

                                                                                                                                                       mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Prevederi an 2006

Propunere

rectificat

2006

%

(col2/col

1* 100)

A

0

1

2

3

I

VENITURI TOTALE, din care:

1

4.698,00

5.638,00

120,0

1

VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:

2

4.652,00

5.618,00

120,8

a)

Venituri din activitatea de bază*)

3

4.130,00

5.518,00

133,6

b)

Venituri din alte activităţi conexe activităţii de

4

522,00

100,00

19,2

2

VENITURI FINANCIARE

5

46,00

20,00

43,5

3

VENITURI EXTRAORDINARE

6

II

CHELTUIELI TOTALE, din care:

7

4.253,00

5.104,00

120,0

1

Cheltuieli pentru exploatare, total, din care:

8

4.143,00

4.972,00

120,0

a)

Bunuri şi servicii

9

602,00

722,00

119,9

b)

Cheltuieli de personal, din care:

10

2.342,18

2.398,82

102,4

cheltuieli cu salariile

11

1.440,27

1.440,27

100,0

-

contribuţii pentru asigurări sociale de stat

12

266,09

266,09

100,0

-

contribuţii pentru asigurările de şomaj

13

33,68

33,68

100,0

-

contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate

14

100,82

100,82

100,0

-

contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

15

10,80

10,80

100,0

-

contribuţii pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale

16

18,52

18,52

100,0

alte cheltuieli de personal, din care:

17

472,00

528,64

112,0

-

deplasări, detaşări

18

274,00

306,88

112,0

-

tichete de masă

19

198,00

221,76

112,0

c)

Cheltuieli de exploatare privind amortizarea şi provizioanele

20

242,00

290,00

119,8

d)

Cheltuieli de protocol

21

2,00

2,40

120,0

e)

Cheltuieli reclamă şi publicitate

22

7,00

8,40

120,0

f)

Cheltuieli cu sponsorizarea

23

g)

Cheltuieli prevăzute de art.21(3 lit.c) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal

24

28,81

28,81

100,0

h)

Alte cheltuieli

25

919,01

1.521,57

165,6

2

Cheltuieli financiare, din care:

26

110,00

132,00

120,0

- cheltuieli privind dobânzile

27

110,00

132,00

120,0

- alte cheltuieli financiare

28

3

Cheltuieli extraordinare

29

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

30

445,00

534,00

120,0

IV

ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE POTRIVIT LEGII

31

V

IMPOZIT PE PROFIT

32

71,20

85,44

120,0

VI

REZULTATUL NET (profit/pierdere)

33

373,80

448,56

120,0

VII

ACOP. PIERDERILOR DIN CONTABILE ANII PRECEDENŢI

34

VIII

PROFITUL 0E REPARTIZAT RĂMAS DUPĂ ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI (potrivit O.G. nr. 57/2002 aprobată prin Legea nr.324/2003), din care:

35

373,80

448,56

120,0

A

0

1

2

3

a)

pentru cointeresarea personalului angajat în activitatea de cercetare-dezvoltare

36

74,76

89,71

120,0

b)

pentru finanţarea dezvoltării institutului, în conformitate cu planul de investiţii şi aprobat de organul administraţiei publice centrale coordonator

37

224,28

269,14

120,0

c)

pentru desfăşurarea activităţii curente

38

74,76

89,71

120,0

IX

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

39

408,00

462,60

113,4

1

Surse proprii

40

242,00

290,00

119,8

2

Alocaţii de la bugetul de stat pentru investiţii

41

133,00

133,00

100,0

3

Credite bancare pentru investiţii

42

33,00

39,60

120,0

- interne

43

33,00

39,60

120,0

- externe

44

4

Alte surse -programe naţionale

45

X

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

46

408,00

462,60

113,4

1

Investiţii, inclusiv investiţii în curs la finele anului

47

408,00

429,60

105,3

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

48

33,00

- interne

49

33,00

- externe

50

XI

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Venituri totale

51

4.698,00

5.638,00

120,0

2

Costuri aferente veniturilor totale

52

4.253,00

5.104,00

120,0

3

Rezultate (+/-)(rd,51-rd.52)

53

445,00

534,00

120,0

4

Număr mediu personal, total institut, din care:

54

106

106

100,0

- număr mediu personal de cercetare -

55

70

70

100,0

5

Câştigul mediu lunar pe salariat total institut** (lei / persoană)

56

1.006,50

1.006,50

100,0

6

Câştig mediu lunar pe personal de cercetare-dezvoltare

57

1.153,00

1.153,00

100,0

7

Rentabilitatea (rd.53/rd.52*100)

58

10,46

10,46

X

8

Productivitatea muncii pe total personal  (mii lei/pers.) (rd. 51/rd.54)

59

44,32

53,19

120,0

9

Rata rentabilităţii financiare (rd.30*100/capital propriu)

60

36,20

47,68

X

10

Plăţi restante-total

61

631,75

600,16

95,0

11

Creanţe de incasat-total

62

807,50

767,12

95,0

*) Veniturile din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe nucleu, sunt in sumă de 3671 mii lei, până la data de 31.12.2006 iar cele din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe si proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 34 mii lei.

**) Câştigul mediu lunar pe salariat este calculat fără influenţa sumelor prevăzute pentru plata indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie si drepturilor salariale ale directorului general

NOTA. In cheltuielile cu salariile pe anul 2006, s-au cuprins şi:

- suma de 93 mii lei, reprezentând indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie

- suma de 67 mii lei, reprezentând drepturile băneşti ale managerului, administratorului sau directorului

ANEXA Nr. 5

(Anexa nr. 5 1a Ordinul nr. 270/2006)

Ministerul Economiei şi Comerţului

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare ECOIND

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2006

                                                                                                                                                    mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Prevederi an 2006

Propunere

rectificat

2006

%

(col2/col 1* 100)

A

0

1

2

3

I

VENITURI TOTALE, din care:

1

6.122,50

8.203,00

134,0

1

VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:

2

6.120,00

8.200,00

134,0

a)

Venituri din activitatea de bază*)

3

4.620,00

7.800,00

168,8

b)

Venituri din alte activităţi conexe activităţii

4

1.500,00

400,00

26,7

2

VENITURI FINANCIARE

5

2,50

3,00

120,0

3

VENITURI EXTRAORDINARE

6

II

CHELTUIELI TOTALE, din care:

7

5.747,50

7.653,00

133,2

1

Cheltuieli pentru exploatare, total, din care:

8

5.747,00

7.652,00

133,1

a)

Bunuri şi servicii

9

650,00

800,00

123,1

b)

Cheltuieli de personal, din care:

10

3.053,14

3.152,94

103,3

-

cheltuieli cu salariile

11

2.069,69

2.069,68

100,0

-

contribuţii pentru asigurări sociale de stat

12

399,64

469,45

117,5

-

contribuţii pentru asigurările de şomaj

13

50,59

50,59

100,0

-

contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate

14

144,88

144,88

100,0

~

contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

15

15,52

15,52

100,0

-

contribuţii pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale

16

27,82

27,82

100,0

alte cheltuieli de personal, din care:

17

345,00

375,00

108,7

-

deplasări, detaşări

18

120,00

150,00

125,0

-

tichete de masă

19

225,00

225,00

100,0

c)

Cheltuieli de exploatare privind amortizarea şi provizioanele

20

400,00

510,00

127,5

d)

Cheltuieli de protocol

21

4,00

6,00

150,0

e)

Cheltuieli reclamă şi publicitate

22

20,00

20,00

100,0

f)

Cheltuieli cu sponsorizarea

23

g)

Cheltuieli prevăzute de art.21(3 lit.c) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal

24

41,39

41,39

100,0

h)

Alte cheltuieli

25

1.578,46

3.121,66

197,8

2

Cheltuieli financiare, din care:

26

0,50

1,00

200,0

- cheltuieli privind dobânzile

27

- alte cheltuieli financiare

28

0,50

1,00

200,0

3

Cheltuieli extraordinare

29

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

30

375,00

550,00

146,7

IV

ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE POTRIVIT LEGII

31

V

IMPOZIT PE PROFIT

32

60,00

88,00

146,7

VI

REZULTATUL NET (profit/pierdere)

33

315,00

462,00

146,7

VII

ACOP. PIERDERILOR DIN CONTABILE ANII PRECEDENŢI

34

VIII

PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS DUPĂ ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI

(potrivit O.G. nr. 57/2002 aprobată prin Legea nr.324/2003), din care:

35

315,00

462,00

146,7

A

0

1

2

3

a)

pentru cointeresarea personalului angajat în activitatea de cercetare-dezvoltare

36

63,00

92,40

146,7

b)

pentru finanţarea dezvoltării institutului, în conformitate cu planul de investiţii şi aprobat de organul administraţiei publice centrale coordonator

37

189,00

277,20

146,7

c)

pentru desfăşurarea activităţii curente

38

63,00

92,40

146,7

IX

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

39

278,00

643,00

231,3

1

Surse proprii

40

145,00

510,00

351,7

2

Alocaţii de la bugetul de stat pentru investiţii

41

133,00

133,00

100,0

3

Credite bancare pentru investiţii

42

- interne

43

- externe

44

4

Alte surse -programe naţionale

45

X

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

46

278,00

643,00

231,3

1

Investiţii, inclusiv investiţii în curs la finele anului

47

278,00

643,00

231,3

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

48

- interne

49

- externe

50

XI

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Venituri totale

51

6.122,50

8.203,00

134,0

2

Costuri aferente veniturilor totale

52

5.747,50

7.653,00

133,2

3

Rezultate (+/-)(rd,51-rd.52)

53

375,00

550,00

146,7

4

Număr mediu personal, total institut, din

54

137

137

100,0

- număr mediu personal de cercetare -dezvoltare

55

95

95

100,0

5

Câştigul mediu lunar pe salariat total institut**              (lei / persoană)

56

1.195,52

1.195,52

100,0

6

Câştig mediu lunar pe personal de cercetare-dezvoltare

57

1.357,40

1.357,40

100,0

7

Rentabilitatea (rd.53/rd.52*100)

58

6,52

7,19

X

8

Productivitatea muncii pe total personal (mii lei/pers.) (rd. 51/rd.54)

59

44,69

59,88

134,0

9

Rata rentabilităţii financiare (rd.30*100/capital propriu)

60

42,00

51,21

X

10

Plăti restante-total

61

0,00

0,00

11

Creanţe de incasat-total

62

0,00

0,00

*)Veniturile din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe nucleu, sunt în sumă de 4534 mii lei, iar cele din contracte incheiate cu agenţi economicii sunt in suma de 3310 mii lei si alte venituri 400 mii lei..

**) Câştigul mediu lunar pe salariat este calculat fără influenţa sumelor prevăzute pentru plata indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie si drepturilor salariale ale directorului general

NOTA : In cheltuielile cu salariile pe anul 2006, s-au cuprins şi:

- suma de 46,2 mii lei, reprezentând indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie

- suma de 58,05 mii lei, reprezentând drepturile băneşti ale directorului

ANEXA Nr. 6

(Anexa nr. 7 1a Ordinul nr. 270/2006)

Ministerul Economiei şi Comerţului

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Pentru Chimie şi Petrochimie ICECHIM Bucureşti

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2006

                                                                                                                                                   mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Prevederi an 2006

Propunere rectificat 2006

%

(col2/col 1* 100)

A

0

1

2

3

I

VENITURI TOTALE, din care:

1

10.073,32

13.000,00

129,1

1

VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:

2

9.973,32

12.900,00

129,3

a)

Venituri din activitatea de bază*)

3

9.733,46

12.655,00

130,0

b)

Venituri din alte activităţi conexe activităţii de cercetare-dezvoltare

4

239,86

245,00

102,1

2

VENITURI FINANCIARE

5

100,00

100,00

100,0

3

VENITURI EXTRAORDINARE

6

II

CHELTUIELI TOTALE, din care:

7

9.198,32

11.800,00

128,3

1

Cheltuieli pentru exploatare, total, din care:

8

9.158,32

11.755,00

128,4

a)

Bunuri şi servicii

9

1.500,00

1.500,00

100,0

b)

Cheltuieli de personal, din care:

10

5.427,14

5.937,06

109,4

cheltuieli cu salariile

11

3.800,17

3.800,17

100,0

-

contribuţii pentru asigurări sociale de stat

12

736,04

736,04

100,0

-

contribuţii pentru asigurările de şomaj

13

93,17

93,17

100,0

-

contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate

14

266,01

266,01

100,0

-

contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

15

28,50

28,50

100,0

-

contribuţii pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale

16

51,24

51,24

100,0

alte cheltuieli de personal, din care:

17

95,00

604,93

636,8

-

deplasări, detaşări

18

90,00

247,93

275,5

-

tichete de masă

19

357,00

357,00

100,0

c)

Cheltuieli de exploatare privind amortizarea şi provizioanele

20

200,00

610,00

305,0

d)

Cheltuieli de protocol

21

4,00

24,00

600,0

e)

Cheltuieli reclamă şi publicitate

22

1,00

5,00

500,0

f)

Cheltuieli cu sponsorizarea

23

g)

Cheltuieli prevăzute de art.21(3 lit.c) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal

24

76,00

76,00

100,0

h)

Alte cheltuieli

25

1.950,17

3.602,93

184,7

2

Cheltuieli financiare, din care:

26

40,00

45,00

112,5

- cheltuieli privind dobânzile

27

- alte cheltuieli financiare

28

40,00

45,00

112,5

3

Cheltuieli extraordinare

29

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

30

875,00

1.200,00

137,1

IV

ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE POTRIVIT LEGII

31

V

IMPOZIT PE PROFIT

32

140,00

192,00

137,1

VI

REZULTATUL NET (profit/pierdere)

33

735,00

1.008,00

137,1

VII

ACOP. PIERDERILOR DIN CONTABILE ANII PRECEDENŢI

34

VIII

PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS DUPĂ ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI (potrivit O.G. nr. 57/2002 aprobată prin Legea nr.324/2003), din care:

35

735,00

1.008,00

137,1

A

0

1

2

3

a)

pentru cointeresarea personalului angajat în activitatea de cercetare-dezvoltare

36

147,00

201,60

137,1

b)

pentru finanţarea dezvoltării institutului, în conformitate cu planul de investiţii şi aprobat de organul administraţiei publice centrale coordonator

37

441,00

604,80

137,1

c)

pentru desfăşurarea activităţii curente

38

147,00

201,60

137,1

VIII

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

39

283,00

1.564,72

552,9

1

Surse proprii

40

150,00

1.431,72

954,5

2

Alocaţii de la bugetul de stat pentru investiţii

41

133,00

133,00

100,0

3

Credite bancare pentru investiţii

42

- interne

43

- externe

44

4

Alte surse -programe naţionale

45

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

46

283,00

1.564,72

552,9

1

Investiţii, inclusiv investiţii în curs la finele anului

47

283,00

1.564,72

552,9

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

48

- interne

49

- externe

50

XI

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Venituri totale

51

10.073,32

13.000,00

129,1

2

Costuri aferente veniturilor totale

52

9.198,32

11.800,00

128,3

3

Rezultate (+/-)(rd,51-rd.52)

53

875,00

1.200,00

137,1

4

Număr mediu personal, total institut, din care:

54

198

193

97,5

-

număr mediu personal de cercetare -dezvoltare

55

154

150

97,4

5

Câştigul mediu lunar pe salariat total institut**

(lei / persoană)

56

1.542,24

1.582,20

102,6

6

Câştig mediu lunar pe personal de cercetare-dezvoltare

57

1.990,91

2.042,67

102,6

7

Rentabilitatea (rd.53/rd.52*100)

58

9,51

10,17

X

8

Productivitatea muncii pe total personal (mii lei/pers.) (rd. 51/rd.54)

59

50,88

67,36

132,4

9

Rata rentabilităţii financiare (rd.30*100/capital propriu)

60

8,30

46,72

X

10

Plăţi restante-total

61

11

Creanţe de incasat-total

62

500,00

500,00

100,0

*) Veniturile din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe nucleu, sunt în sumă de 14394,28 mii lei, până la data de 31,12,2006

**) Câştigul mediu lunar pe salariat este calculat fără influenţa sumelor prevăzute pentru plata indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie si drepturilor salariale ale directorului general

NOTA : In cheltuielile cu salariile pe anul 2006, s-au cuprins şi:

- suma de 73,37 mii lei, reprezentând indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie

- suma de 62,43 mii lei, reprezentând drepturile băneşti ale managerului, administratorului sau directorului

ANEXA Nr. 7

(Anexa nr. 8 la Ordinul nr. 270/2006)

Ministerul Economiei şi Comerţului

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale Neferoase şi Rare-INMR

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2006

                                                                                                                                                 mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Prevederi an 2006

Propunere rectificat 2006

% (col2/col 1* 100)

A

0

1

2

3

I

VENITURI TOTALE, din care:

1

5.895,50

6.712,00

113,8

1

VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:

2

5.895,50

6.712,00

113,8

a)

Venituri din activitatea de bază*)

3

5.495,50

6.489,00

118,1

b)

Venituri din alte activităţi conexe activităţii de cercetare-dezvoltare

4

400,00

223,00

55,8

2

VENITURI FINANCIARE

5

3

VENITURI EXTRAORDINARE

6

II

CHELTUIELI TOTALE, din care:

7

5.859,50

6.676,00

113,9

1

Cheltuieli pentru exploatare, total, din care:

8

5.789,50

6.615,00

114,3

a)

Bunuri şi servicii

9

3.255,00

3.900,00

119,8

b)

Cheltuieli de personal, din care:

10

2.262,86

2.285,59

101,0

cheltuieli cu salariile

11

1.487,16

1.487,16

100,0

-

contribuţii pentru asigurări sociale de stat

12

348,60

348,60

100,0

_

contribuţii pentru asigurările de şomaj

13

35,21

35,21

100,0

-

contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate

14

104,10

104,10

100,0

-

contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

15

11,15

11,15

100,0

-

contribuţii pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale

16

19,37

19,37

100,0

alte cheltuieli de personal, din care:

17

257,27

280,00

108,8

-

deplasări, detaşări

18

100,00

130,00

130,0

-

tichete de masă

19

157,27

150,00

95,4

c)

Cheltuieli de exploatare privind amortizarea şi provizioanele

20

150,00

218,00

145,3

d)

Cheltuieli de protocol

21

0,72

0,72

100,0

e)

Cheltuieli reclamă şi publicitate

22

f)

Cheltuieli cu sponsorizarea

23

g)

Cheltuieli prevăzute de art.21(3 lit.c) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal

24

29,74

29,74

100,0

h)

Alte cheltuieli

25

91,17

180,94

198,5

2

Cheltuieli financiare, din care:

26

70,00

61,00

87,1

- cheltuieli privind dobânzile

27

68,00

60,00

88,2

- alte cheltuieli financiare

28

2,00

1,00

50,0

3

Cheltuieli extraordinare

29

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

30

36,00

36,00

100,0

IV

ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE POTRIVIT LEGII

31

V

IMPOZIT PE PROFIT

32

5,76

5,76

100,0

VI

REZULTATUL NET (profit/pierdere)

33

21,00

21,00

100,0

VII

ACOP. PIERDERILOR DIN CONTABILE ANII PRECEDENŢI

34

VIII

PROFITUL DE REPARTIZAT RAMAS DUPĂ ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI (potrivit O.G. nr. 57/2002 aprobată prin Legea nr.324/2003), din care:

35

21,00

21,00

100,0

A

0

1

2

3

a)

pentru cointeresarea personalului angajat în activitatea de cercetare-dezvoltare

36

4,20

4,20

100,0

b)

pentru finanţarea dezvoltării institutului, în conformitate cu planul de investiţii şi aprobat de organul administraţiei publice centrale coordonator

37

12,60

12,60

100,0

c)

pentru desfăşurarea activităţii curente

38

4,20

4,20

100,0

IX

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

39

317,05

1.388,76

438,0

1

Surse proprii

40

150,00

218,00

145,3

2

Alocaţii de la bugetul de stat pentru investiţii

41

140,00

140,00

100,0

3

Credite bancare pentru investiţii

42

- interne

43

- externe

44

4

Alte surse -programe naţionale

45

27,05

1.030,76

3.810,6

X

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

46

317,05

1.388,76

438,0

1

Investiţii, inclusiv investiţii în curs la finele anului

47

317,05

1.388,76

438,0

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

48

- interne

49

- externe

50

XI

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Venituri totale

51

5.895,50

6.712,00

113,8

2

Costuri aferente veniturilor totale

52

5.859,50

6.676,00

113,9

3

Rezultate (+/-)(rd,51-rd.52)

53

36,00

36,00

100,0

4

Număr mediu personal, total institut, din

54

95

95

100,0

- număr mediu personal de cercetare -dezvoltare

55

59

59

100,0

5

Câştigul mediu lunar pe salariat total institut**              (lei / persoană)

56

1.160,32

1.160,32

100,0

6

Câştig mediu lunar pe personal de cercetare-dezvoltare

57

1.304,25

1.304,25

100,0

7

Rentabilitatea (rd.53/rd.52*100)

58

0,61

0,54

X

8

Productivitatea muncii pe total personal (mii lei/pers.) (rd. 51/rd.54)

59

62,06

70,65

113,8

9

Rata rentabilităţii financiare (rd.30*100/capital propriu)

60

1,00

2,59

X

10

Plăti restante-total

61

20,00

20,00

100,0

11

Creanţe de incasat-total

62

200,00

200,00

100,0

*) Veniturile din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe nucleu, sunt în sumă de 6129 mii lei, până la data de 31,12,2006 iar cele din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe si proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 430 mii lei.

**) Câştigul mediu lunar pe salariat este calculat fără influenţa sumelor prevăzute pentru plata indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie şi drepturilor salariate ale directorului general

NOTA: In cheltuielile cu salariile pe anul 2005, s-au cuprins şi:

- suma de 78,7 mii lei, reprezentând indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie

- suma de 85,7 mii lei, reprezentând drepturile băneşti ale managerului, administratorului sau directorului

ANEXA Nr. 8

Ministerul Economiei şi Comerţului

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare INSEMEX

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2006

INDICATORI

Nr. rd.

Prevederi an 2006

A

0

1

I

VENITURI TOTALE, din care:

1

7.072,80

1

VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:

2

7.032,76

a)

Venituri din activitatea de bază*)

3

7.020,76

b)

Venituri din alte activităţi conexe activităţii de cercetare-dezvoltare

4

12,00

2

VENITURI FINANCIARE

5

40,04

3

VENITURI EXTRAORDINARE

6

II

CHELTUIELI TOTALE, din care:

7

6.672,80

1

Cheltuieli pentru exploatare, total, din care:

8

6.635,80

a)

Bunuri şi servicii

9

2.025,48

b)

Cheltuieli de personal, din care:

10

3.628,15

cheltuieli cu salariile

11

2.385,85

-

contribuţii pentru asigurări sociale de stat

12

450,91

-

contribuţii pentru asigurările de şomaj

13

57,07

-

contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate

14

167,01

-

contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

15

22,02

-

contribuţii pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale

16

31,39

alte cheltuieli de personal, din care:

17

513,90

-

deplasări, detaşări

18

315,90

.

tichete de masă

19

198,00

c)

Cheltuieli de exploatare privind amortizarea şi provizioanele

20

460,00

d)

Cheltuieli de protocol

21

8,00

e)

Cheltuieli reclamă şi publicitate

22

8,00

f)

Cheltuieli cu sponsorizarea

23

9,00

g)

Cheltuieli prevăzute de art.21(3 lit.c) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal

24

47,72

h)

Alte cheltuieli

25

383,45

2

Cheltuieli financiare, din care:

26

37,00

- cheltuieli privind dobânzile

27

- alte cheltuieli financiare

28

37,00

3

Cheltuieli extraordinare

29

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

30

400,00

IV

ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE POTRIVIT LEGII

31

20,00

V

IMPOZIT PE PROFIT

32

64,00

VI

REZULTATUL NET (profit/pierdere)

33

316,00

VII

ACOP. PIERDERILOR DIN CONTABILE ANII PRECEDENŢI

34

VIII

PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS DUPĂ ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI (potrivit O.G. nr. 57/2002 aprobată prin Legea nr.324/2003), din care:

35

316,00

A

0

1

a)

pentru cointeresarea personalului angajat în activitatea de cercetare-dezvoltare

36

63,20

b)

pentru finanţarea dezvoltării institutului, în conformitate cu planul de investiţii şi aprobat de organul administraţiei publice centrale coordonator

37

189,60

c)

pentru desfăşurarea activităţii curente

38

63,20

IX

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

39

1.500,00

1

Surse proprii

40

1.500,00

2

Alocaţii de la bugetul de stat pentru investiţii

41

3

Credite bancare pentru investiţii

42

- interne

43

- externe

44

4

Alte surse -programe naţionale

45

X

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

46

1.500,00

1

Investiţii, inclusiv investiţii în curs la finele anului

47

1.500,00

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

48

- interne

49

- externe

50

XI

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Venituri totale

51

7.072,80

2

Costuri aferente veniturilor totale

52

6.672,80

3

Rezultate (+/-)(rd,51-rd.52)

53

400,00

4

Număr mediu personal, total institut, din

54

120

- număr mediu personal de cercetare -dezvoltare

55

78

5

Câştigul mediu lunar pe salariat total institut**           

 (lei / persoană)

56

1.514,35

6

Câştig mediu lunar pe personal de cercetare-dezvoltare

57

1.738,20

7

Rentabilitatea (rd.53/rd.52*100)

58

5,99

8

Productivitatea muncii pe total personal (mii lei/pers.) (rd. 51/rd.54)

59

58,94

9

Rata rentabilităţii financiare (rd.30*100/capital propriu)

60

7,69

10

Plăţi restante-total

61

39,43

11

Creanţe de incasat-total

62  

2.500,00

*) Veniturile din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe nucleu, sunt în sumă de 1457,98 mii lei pana la data de 31.12.2006.

**) Câştigul mediu lunar pe salariat este calculat fără influenţa sumelor prevăzute pentru plata indemnizaţiilor şi drepturilor salariate ale membrilor Consiliului de Administraţie

NOTA: In cheltuielile cu salariile pe anul 2005, s-au cuprins şi:

- suma de 102,74 mii lei, reprezentând indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie

- suma de 102,45 mii lei, reprezentând drepturile băneşti ale managerului, administratorului sau directorului.

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 781/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 781 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 781/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu