ORDIN Nr. 755
din 23 septembrie 2010
privind aprobarea masurilor
de securitate alternative pentru operatiunile de aviatie civila din toate
categoriile prevazute la art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.254/2009 al
Comisiei din 18 decembrie 2009 de stabilire a criteriilor care sa permita
statelor membre sa deroge de la standardele de baza comune privind securitatea
aviatiei civile si sa adopte masuri de securitate alternative
ACT EMIS DE:
MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 699 din 20 octombrie 2010
Având în vedere prevederile art.
1 din Regulamentul (UE) nr. 1.254/2009 al Comisiei din 18 decembrie 2009 de
stabilire a criteriilor care să permită statelor membre să deroge de la
standardele de bază comune privind securitatea aviaţiei civile şi să adopte
măsuri de securitate alternative,
în temeiul prevederilor art. 4 lit. f) din Ordonanţa
Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr.
76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi
Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă măsurile de securitate alternative
pentru operaţiunile de aviaţie civilă din toate categoriile prevăzute la art. 1
din Regulamentul (UE) nr. 1.254/2009 al Comisiei din 18 decembrie 2009 de
stabilire a criteriilor care să permită statelor membre să deroge de la
standardele de bază comune privind securitatea aviaţiei civile şi să adopte
măsuri de securitate alternative, prevăzute în anexa care face parte integrantă
din prezentul ordin.
Art. 2. - Măsurile de securitate alternative prevăzute
la art. 1 se aplică:
a) aerodromurilor, inclusiv aeroporturilor sau
heliporturilor, ori părţilor de aeroporturi desemnate
ca zone demarcate ale aeroporturilor, unde se desfăşoară operaţiuni de aviaţie
civilă din toate categoriile prevăzute la art. 1 din Regulamentul (UE) nr.
1.254/2009 al Comisiei din 18 decembrie 2009;
b) transportatorilor aerieni
care desfăşoară operaţiuni de aviaţie civilă din toate categoriile prevăzute la
art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.254/2009 al Comisiei din 18 decembrie 2009.
Art. 3. - Monitorizarea aplicării măsurilor de
securitate alternative prevăzute la art. 1 se efectuează de către Ministerul
Transporturilor şi Infrastructurii, prin Direcţia generală infrastructură şi
transport aerian, în conformitate cu Programul naţional de asigurare a
calităţii în domeniul securităţii aeronautice - PNAC-SECA, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.869/2005, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Anca Daniela Boagiu
ANEXA
Măsuri de securitate alternative pentru operaţiunile
de aviaţie civilă din toate categoriile prevăzute la art. 1 din Regulamentul (UE) nr.
1.254/2009 al Comisiei din 18 decembrie 2009 de stabilire a criteriilor care să
permită statelor membre să deroge de la standardele de bază comune privind
securitatea aviaţiei civile şi să adopte măsuri
de securitate alternative
CAPITOLUL I
Măsuri de securitate alternative, specifice pentru aerodromuri (inclusiv aeroporturi
şi heliporturi), aplicabile pentru operaţiunile de aviaţie civilă din toate categoriile prevăzute la
art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.254/2009 al
Comisiei din 18 decembrie 2009
1. Dispoziţii generale
1.1. Administratorul
aerodromului (inclusiv aeroportului sau heliportului) ori al părţilor de
aeroport desemnate ca zone demarcate ale
aeroporturilor, denumit în continuare administrator, trebuie să asigure implementarea măsurilor de securitate prevăzute
în prezentul capitol.
1.2. Prezentele cerinţe şi
măsuri de securitate se completează cu cerinţe şi măsuri de securitate
aeronautică alternative, comune pentru aerodromuri (inclusiv aeroporturi şi
heliporturi) şi transportatori aerieni, prevăzute în cap. III.
2. Declaraţia-angajament
2.1. Administratorul trebuie să
prezinte „Declaraţia-angajament - administrator aerodrom", al cărei model
este prevăzut în anexa nr. 1. Această declaraţie trebuie semnată de
reprezentantul legal al administratorului sau de către persoana responsabilă cu
securitatea. „Declaraţia-angajament - administrator aerodrom" poate fi
parte a programului de securitate.
2.2. „Declaraţia-angajament -
administrator aerodrom" semnată, în original, rămâne în păstrarea
Direcţiei generale infrastructură şi transport aerian, denumită în continuare DGITA.
3. Comitetul de securitate
3.1. Pe aerodromuri se înfiinţează
comitete de securitate aeronautică. Scopul principal al acestor comitete este
de a se asigura elaborarea, aplicarea şi coordonarea procedurilor şi măsurilor de
securitate pe aerodrom, în conformitate cu prezentele măsuri de securitate
alternative.
3.2. Componenţa, atribuţiile şi responsabilităţile
comitetului de securitate aeronautică al aerodromului, numărul întrunirilor
periodice, precum şi funcţionarea acestor comitete se stabilesc prin programul
de securitate aeronautică al aerodromului.
4. Securitatea aerodromului
4.1. Cerinţe cu privire la proiectare şi construire
La proiectarea şi construirea de noi facilităţi de
aerodrom sau la modificarea facilităţilor existente se iau pe deplin în
considerare cerinţele de aplicare a prezentelor măsuri de securitate alternative.
4.1.1. Stabilirea zonelor de pe aerodromuri
La aerodromuri se stabilesc următoarele zone:
a) zona nerestricţionată;
b) zona de operaţiuni aeriene;
c) zonele de securitate cu acces restricţionat.
4.1.2. Demarcaţii
4.1.2.1. Demarcaţiile dintre zona publică, zona de
operaţiuni aeriene, zonele de securitate cu acces restricţionat şi, după caz,
zonele demarcate trebuie să fie clar identificabile pe fiecare aerodrom, pentru
a se permite luarea măsurilor de securitate corespunzătoare în fiecare dintre aceste zone.
4.1.2.2. Demarcaţia dintre zona
nerestricţionată şi zona de operaţiuni aeriene trebuie să fie sub forma unui
obstacol fizic, clar vizibil publicului larg, care să împiedice accesul
neautorizat al persoanelor.
4.1.3. Zone de securitate cu
acces restricţionat
4.1.3.1. Se stabilesc ca zone
de securitate cu acces restricţionat următoarele:
- hangarul de aviaţie cu anexele tehnice;
- platforma de îmbarcare/debarcare;
- platforma de parcare a aeronavelor;
- helipunctul;
- zona turnului de control;
- zona depozitului de carburanţi.
4.1.3.2. Oricare dintre zonele
prevăzute la pct. 4.1.3.1 este considerată ca fiind o zonă de securitate cu
acces restricţionat cel puţin pe parcursul perioadei în care au loc următoarele
activităţi:
- accesul şi procesarea
pasagerilor în vederea îmbarcării;
- procesarea bagajelor de cală, inclusiv păstrarea
acestora, în vederea încărcării în aeronavă;
- parcarea aeronavei ce urmează
a fi îmbarcată şi/sau încărcată.
4.1.3.3. Atunci când se stabileşte o zonă de securitate
cu acces restricţionat, o examinare de securitate a părţilor care ar fi putut
fi contaminate trebuie efectuată imediat înainte de stabilirea unei astfel de
zone, în scopul de a se asigura în mod rezonabil că aceasta nu conţine articole
interzise.
4.1.3.4. Oricând persoane neautorizate ar fi putut avea
acces în zone de securitate cu acces restricţionat, o examinare de securitate a
părţilor care ar fi putut fi contaminate trebuie efectuată cât mai repede
posibil, în scopul de a se asigura în mod rezonabil că acestea nu conţin
articole interzise.
4.1.3.5. Lista articolelor
interzise este prezentată în Regulamentul (UE) nr. 185/2010 al Comisiei din 4
martie 2010 de stabilire a măsurilor detaliate de implementare a standardelor
de bază comune în domeniul securităţii aviaţiei.
4.2. Controlul accesului
4.2.1. Generalităţi
4.2.1.1. Accesul persoanelor şi
al vehiculelor în zona de operaţiuni aeriene şi în zonele de securitate cu
acces restricţionat este permis numai în cazul în care acestea îndeplinesc
condiţiile prevăzute în prezenta anexă.
4.2.1.2. Administratorul aerodromului trebuie să
stabilească puncte de control acces în zonele de securitate cu acces
restricţionat.
4.2.1.3. Numărul punctelor de
control acces în zonele de securitate cu acces restricţionat trebuie să fie
limitat la minimum.
4.2.1.4. Pentru ase preveni accesul neautorizat în
zonele de securitate cu acces restricţionat, punctele de acces trebuie să fie
controlate:
a) cu un sistem electronic care
limitează accesul la câte o persoană pe rând; sau
b) de către persoane autorizate
să efectueze controlul accesului.
4.2.1.5. Controlul accesului în zonele de securitate cu
acces restricţionat se efectuează cel puţin pe parcursul perioadei în care au
loc activităţile prevăzute la pct. 4.1.3.2.
4.2.1.6. Persoanele care
răspund unei situaţii în care este grav ameninţată viaţa sau proprietatea unei
persoane şi vehiculele utilizate în acest scop (de exemplu persoanele în
misiuni de urgenţă şi vehiculele pe care le utilizează, cum ar fi ambulanţele
şi maşinile de intervenţie ale pompierilor) pot fi exceptate de la controlul
accesului.
4.2.2. Accesul în zona de operaţiuni aeriene
4.2.2.1. Accesul în zona de
operaţiuni aeriene este restricţionat pentru a se preveni accesul persoanelor
şi vehiculelor neautorizate în această zonă.
4.2.2.2. Accesul în zona de
operaţiuni aeriene poate fi autorizat numai dacă persoanele sau vehiculele au
un motiv întemeiat să se afle în această zonă.
4.2.2.3. Pentru ca unei
persoane să i se permită accesul în zona de operaţiuni aeriene, aceasta trebuie
să deţină o autorizaţie.
4.2.2.4. Pentru ca unui vehicul
să i se permită accesul în zona de operaţiuni aeriene, acesta trebuie să aibă
afişat un permis de acces pentru vehicule.
4.2.3. Accesul în zonele de securitate cu acces restricţionat
4.2.3.1. Accesul în zonele de securitate cu acces
restricţionat este controlat pentru a preveni accesul persoanelor şi al
vehiculelor neautorizate în aceste zone.
4.2.3.2. Accesul în zonele de securitate cu acces
restricţionat poate fi permis numai dacă persoanele sau vehiculele au un motiv
întemeiat să se afle în aceste zone.
4.2.3.3. Pentru ca unei
persoane să i se permită accesul în zonele de securitate cu acces
restricţionat, aceasta trebuie să prezinte una dintre următoarele autorizaţii:
a) o carte de îmbarcare valabilă, un document
echivalent sau dovada că persoana se află înscrisă pe lista de pasageri; sau
b) o legitimaţie de membru de echipaj valabilă; sau
c) o legitimaţie de aerodrom valabilă; sau
d) o legitimaţie valabilă emisă
de autoritatea naţională competentă; sau
e) o legitimaţie valabilă emisă
de autoritatea naţională competentă sau o autoritate de control al
conformităţii, recunoscută de autoritatea naţională competentă.
4.2.3.4. Verificarea documentelor
Cartea de îmbarcare sau
documentul echivalent menţionat la pct. 4.2.3.3 lit. a) trebuie verificat(ă)
înainte ca unei persoane să i se permită accesul în zonele de securitate cu
acces restricţionat, în scopul de a se asigura în mod rezonabil că respectivul
document este valabil. Legitimaţiile menţionate la pct. 4.2.3.3 lit. b)-e)
trebuie verificate înainte ca unei persoane să i se permită accesul în zonele de
securitate cu acces restricţionat, în scopul de a se asigura în mod rezonabil
că respectiva legitimaţie este valabilă şi că persoana care o prezintă este
titularul.
4.2.3.5. Proceduri speciale pentru accesul
pasagerilor
4.2.3.5.1. Pasagerilor li se permite accesul în zonele
de securitate cu acces restricţionat, în vederea
îmbarcării, şi la bordul aeronavelor numai dacă un reprezentant al unui
transportator aerian confirmă că în urma verificărilor fiecare dintre pasageri
a fost identificat şi declarat ca pasager cunoscut.
4.2.3.5.2. Administratorul aerodromului va obţine în
avans din partea transportatorului aerian lista pasagerilor cu toate datele
necesare stabilirii identităţii acestora.
4.2.3.6. Proceduri speciale pentru accesul
membrilor echipajelor
Unui membru al echipajului i se permite accesul în
zonele de securitate cu acces restricţionat numai după
verificarea:
a) validităţii legitimaţiei de
membru al echipajului, a documentului echivalent sau, dacă este cazul, a
legitimaţiei de aerodrom;
b) documentului care atestă că membrul echipajului este
în misiune de zbor pentru un zbor programat pentru ziua şi intervalul orar care
justifică prezenţa acestuia pe aerodrom.
4.2.3.7. Accesul
vehiculelor în zonele de securitate cu acces restricţionat
4.2.3.7.1. Pentru ca unui
vehicul să i se permită accesul în zonele de securitate cu acces restricţionat,
acesta trebuie să aibă afişat un permis valabil de acces pentru vehicule.
4.2.3.7.2. Pentru vehiculele
utilizate pentru deplasarea frecventă între zona publică şi zonele de
securitate cu acces restricţionat se emit permise de acces permanente. Aceste
permise se emit numai pentru vehiculele aparţinând organizaţiilor care au
personal care are nevoie de acces în zonele de securitate cu acces
restricţionat dintr-un motiv legitim, justificat şi numai după ce
administratorul aerodromului se convinge că utilizarea acestor vehicule în
zonele de securitate cu acces restricţionat este absolut necesară pentru
desfăşurarea activităţilor operaţionale ale personalului deţinător de permise
de acces permanente.
4.2.3.7.3. Permisele de acces
permanente pentru vehicule se poartă într-o poziţie vizibilă, în partea din
faţă a vehiculului, şi trebuie să fie astfel confecţionate încât să nu poată fi
modificate sau falsificate (să conţină elemente de protecţie împotriva
falsificării).
4.2.4. Accesul cu însoţire
4.2.4.1. Membrii de echipaj,
alţii decât cei care deţin o legitimaţie de aerodrom valabilă, trebuie să fie
însoţiţi în permanenţă atunci când se află în zone de securitate cu acces restricţionat,
altele decât:
a) zonele în care pot fi prezenţi pasageri; şi
b) zonele aflate în imediata apropiere a aeronavei cu care au sosit sau cu care urmează să plece;
şi
c) zonele destinate echipajelor.
4.2.4.2. In mod excepţional, o persoană poate fi
exceptată de la respectarea cerinţelor de a deţine o legitimaţie de aerodrom şi
a obligaţiilor privind verificarea antecedentelor, cu condiţia ca aceasta să
fie însoţită în permanenţă atunci când se află în zone de securitate cu acces
restricţionat.
4.2.4.3. Un vehicul poate fi
exceptat de la respectarea cerinţelor prevăzute la pct. 4.2.6, cu condiţia ca
acesta să fie însoţit în permanenţă atunci când se află în zona de operaţiuni
aeriene.
4.2.4.4. Insoţitorul trebuie:
a) să deţină o legitimaţie
valabilă, conform prevederilor pct. 4.2.3.3 lit. c), d)sau e); şi
b) să fie autorizat să
însoţească persoane în zonele de securitate cu acces restricţionat; şi
c) să aibă în permanenţă
persoana (persoanele) însoţită (însoţite) în raza sa vizuală directă; şi
d) să se asigure în mod rezonabil că persoana
(persoanele) însoţită (însoţite) nu încalcă normele de securitate.
4.2.5. Cerinţe cu privire la
legitimaţiile de membru de echipaj şi legitimaţiile de aerodrom
4.2.5.1. Inainte de a i se elibera o legitimaţie de membru
de echipaj sau o legitimaţie de aerodrom care permite accesul neînsoţit în
zonele de securitate cu acces restricţionat, orice persoană, inclusiv
personalul navigant, trebuie să fi trecut cu succes printr-o verificare a
antecedentelor.
4.2.5.2. Legitimaţia de membru
de echipaj a unui membru de echipaj angajat de un transportator aerian
comunitar şi legitimaţia de aerodrom pot fi emise numai pentru o persoană care
are o necesitate operaţională şi care a trecut cu succes printr-o verificare a
antecedentelor, în conformitate cu prevederile pct. 4.2.9.
4.2.5.3. Persoanei care nu trece cu succes de verificarea antecedentelor i se retrage imediat legitimaţia de membru de
echipaj sau legitimaţia de aerodrom.
4.2.5.4. Verificarea
antecedentelor, necesară înainte de eliberarea oricărei legitimaţii care
permite accesul neînsoţit în zonele de securitate cu acces restricţionat,
trebuie să acopere cel puţin ultimii 5 ani. Această verificare trebuie repetată
periodic, la intervale care nu depăşesc 5 ani.
4.2.5.5. Legitimaţia de membru
de echipaj şi legitimaţia de aerodrom se emit pentru o perioadă de maximum 5
ani.
4.2.5.6. Legitimaţia de membru
de echipaj şi legitimaţia de aerodrom se poartă la vedere cel puţin atunci când
titularul se află într-o zonă de securitate cu acces restricţionat.
4.2.5.7. O persoană care nu îşi poartă legitimaţia de
membru de echipaj sau legitimaţia de aerodrom la vedere în zonele de securitate
cu acces restricţionat, altele decât cele în care sunt prezenţi pasageri,
trebuie somată de către persoanele care deţin legitimaţii care permit accesul
neînsoţit în zonele de securitate cu acces restricţionat.
4.2.5.8. O legitimaţie de membru de echipaj a unui
membru de echipaj angajat de un transportator aerian trebuie să prezinte
următoarele elemente:
a) numele şi fotografia titularului; şi
b) numele transportatorului aerian; şi
c) cuvântul „crew" în
limba engleză; şi
d) data expirării.
4.2.5.9. O legitimaţie de
aerodrom trebuie să prezinte următoarele elemente:
a) numele şi fotografia titularului; şi
b) numele angajatorului
titularului, cu excepţia cazurilor în care acesta este programat electronic; şi
c) numele entităţii emitente sau numele aerodromului;
şi
d) zonele pentru care titularul este autorizat să aibă
acces; şi
e) data expirării, cu excepţia cazurilor în care
aceasta este programată electronic.
4.2.5.10. Pentru invitaţii oficiali sau alte categorii
de vizitatori, precum şi pentru personalul tehnic/profesional care, de regulă,
nu lucrează în zonele de securitate cu acces restricţionat ale aerodromului, se
emit legitimaţii de aerodrom tip „Vizitator". Accesul acestor persoane
este permis numai cu însoţire de către persoane care deţin legitimaţii de
aerodrom, în tot timpul cât se află în zonele de securitate cu acces
restricţionat. Nu pot fi mai mult de 6 deţinători de permise de acces tip
„Vizitator" la un însoţitor.
4.2.6. Cerinţe cu privire la permisele de acces pentru vehicule
4.2.6.1. Un permis de acces
pentru vehicule poate fi emis numai în cazul în care s-a constatat o necesitate
operaţională.
4.2.6.2. Un permis de acces
pentru vehicule trebuie să fie propriu (să conţină numărul de înmatriculare al
vehiculului şi denumirea societăţii care deţine/foloseşte vehiculul în cauză)
şi trebuie să prezinte:
a) zonele pentru care vehiculul este autorizat să aibă
acces; şi
b) data expirării.
4.2.6.3. Nu este necesar ca permisele de acces pentru vehicule, de tip electronic, să indice zonele pentru care
vehiculul este autorizat să aibă acces sau data expirării, cu condiţia ca
aceste informaţii să poată fi citite electronic şi verificate înainte de
acordarea accesului în zonele de securitate cu acces restricţionat.
4.2.6.4. Un permis de acces
pentru vehicule, de tip electronic, trebuie fixat pe vehicul într-un mod care
să garanteze că nu poate fi transferat altui vehicul.
4.2.6.5. Un permis de acces
pentru vehicule trebuie afişat într-un loc vizibil ori de câte ori vehiculul se
află în zona de operaţiuni aeriene.
4.2.7. Cerinţe şi proceduri
privind gestionarea legitimaţiilor de aerodrom şi a permiselor de acces pentru
vehicule
4.2.7.1. Accesul în zonele de securitate cu acces
restricţionat ale aerodromului, inclusiv cel al vehiculelor, se controlează
printr-un sistem a cărui implementare este în responsabilitatea
administratorului.
4.2.7.2. Legitimaţiile de
aerodrom şi permisele de acces pentru vehicule se emit numai în urma primirii
unei solicitări scrise.
4.2.7.3. Pentru personalul
angajat al aerodromului, cererile pentru emiterea legitimaţiilor de aerodrom
trebuie să fie făcute de şeful ierarhic al angajatului, avizate de
reprezentantul serviciului resurse umane şi înaintate persoanei responsabile de
administrarea sistemului de legitimaţii de aerodrom al organizaţiei emitente.
4.2.7.4. Pentru persoanele din
afara aerodromului, cererile pentru emiterea legitimaţiilor de aerodrom trebuie
să fie făcute de către societatea angajatoare a persoanelor respective.
4.2.7.5. Se acceptă numai cererile depuse în original
(nu se acceptă copii ale cererilor sau cereri transmise prin fax). Cererile
nesemnate sau incomplete nu vor fi procesate.
4.2.7.6. Cererile pentru
emiterea legitimaţiilor de aerodrom şi a permiselor de acces pentru vehicule
trebuie să conţină:
a) motivul pentru care se
solicită accesul (descrierea atribuţiilor persoanei pentru care se solicită
legitimaţia, iar, în cazul vehiculului, scopul în care este utilizat acesta) şi
perioada pentru care se solicită legitimaţia/permisul de acces;
b) zonele pentru care se solicită accesul;
c) menţiunea dacă persoana a
mai deţinut o legitimaţie de acces în ultimii 5 ani, categoria de legitimaţie
şi organizaţia emitentă.
4.2.7.7. Orice cerere pentru emiterea
unei legitimaţii de aerodrom trebuie să fie însoţită de:
a) o copie a actului de identitate al persoanei
(certificat de naştere, buletin sau carte de identitate, paşaport) pentru care
se solicită emiterea legitimaţiei;
b) cazierul judiciar (obligatoriu
în situaţia în care se solicită acces într-o zonă de securitate cu acces
restricţionat), în următoarele situaţii:
• pentru personalul pentru care
se solicită permis de acces pentru prima dată;
• dacă au trecut mai mult de 5
ani de la data înregistrării ultimului cazier depus la organizaţia emitentă;
c) o fotografie (minimum 3/4 cm) recentă a persoanei
pentru care se solicită legitimaţia.
4.2.7.8. Face excepţie de la prevederile privind
obligativitatea anexării cazierului judiciar personalul care îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice (Ministerul Transporturilor
şi Infrastructurii, Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Administraţiei şi
Internelor, Autoritatea Naţională a Vămilor etc).
4.2.7.9. Legitimaţia de aerodrom şi permisul de acces
pentru vehicule se returnează imediat entităţii emitente:
a) la cererea entităţii emitente; sau
b) la încetarea contractului de muncă; sau
c) la schimbarea angajatorului; sau
d) la schimbarea necesităţii de a avea acces în zonele
pentru care s-a acordat autorizaţie; sau
e) la expirarea legitimaţiei de
aerodrom şi a permisului de acces pentru vehicule; sau
f) la retragerea legitimaţiei
de aerodrom şi a permisului de acces pentru vehicule.
4.2.7.10. Entitatea emitentă trebuie notificată imediat
în cazul pierderii, furtului sau nereturnării unei legitimaţii de aerodrom ori
a unui permis de acces pentru vehicule.
4.2.7.11. Legitimaţiile de
aerodrom şi permisele de acces pentru vehicule, de tip electronic, trebuie
dezactivate imediat în urma returnării, expirării, retragerii sau notificării
pierderii, furtului ori nereturnării acestora.
4.2.7.12. Pentru a împiedica
utilizarea frauduloasă a legitimaţiilor de aerodrom şi a permiselor de acces
pentru vehicule trebuie să existe un sistem care să ofere o asigurare
rezonabilă că tentativele de utilizare a legitimaţiilor şi permiselor pierdute,
furate sau nereturnate sunt detectate. La detectarea unor astfel de tentative
trebuie să se ia măsuri corespunzătoare.
4.2.7.13. La emiterea permiselor de acces pentru vehicule emitentul se asigură că şoferii sunt calificaţi
să conducă acea categorie de vehicule pentru care s-a emis permisul şi că au
fost instruiţi asupra regulilor de siguranţă necesar a fi respectate în zona de
operaţiuni aeriene a aerodromului.
4.2.8. Reguli pentru portul
şi uzul legitimaţiilor de aerodrom
4.2.8.1. Portul la vedere al
legitimaţiilor de aerodrom este obligatoriu pentru toate persoanele (inclusiv
vizitatorii), pe toată perioada cât acestea se află în zonele de securitate cu
acces restricţionat ale aerodromului. Fac excepţie de la această cerinţă
situaţiile în care portul legitimaţiei de aerodrom este impracticabil, din
motive legate de natura activităţii sau de siguranţa funcţionării unor
echipamente, sau poate fi periculos, contravenind unor reguli de protecţie a
muncii. Persoanele vor purta legitimaţiile de aerodrom pe îmbrăcămintea
exterioară, la nivelul pieptului. Condiţiile în care se aplică excepţiile vor
fi detaliate în programele de securitate ale organizaţiilor emitente.
Persoanele exceptate de la portul la vedere al legitimaţiilor de aerodrom sunt
obligate să le poarte asupra lor, gata oricând să le prezinte pentru control
personalului de securitate.
4.2.8.2. Legitimaţiile de
aerodrom sunt strict personale şi nu pot fi utilizate pentru a facilita accesul
altor persoane în zonele cu acces limitat. Fac excepţie de la această condiţie
numai persoanele (de regulă personal de securitate) desemnate de
administratorul aerodromului să îndeplinească activităţi de însoţire în zonele
de securitate cu acces restricţionat pentru alte persoane sau vehicule.
4.2.8.3. Când se află în zonele
de securitate cu acces restricţionat, deţinătorii de legitimaţii de aerodrom
sunt obligaţi să prezinte la control legitimaţia atunci când li se solicită
acest lucru de către personalul cu atribuţii specifice.
4.2.8.4. Administratorul aerodromului asigură
verificarea, în mod permanent, a portului corect al legitimaţiilor de aerodrom.
Orice persoană care, aflându-se într-o zonă de securitate cu acces
restricţionat, este văzută că nu poartă la vedere o legitimaţie de aerodrom va
fi imediat chestionată de către personalul de securitate al societăţii.
4.2.9. Verificarea antecedentelor (background
checks)
4.2.9.1. Administratorul aerodromului supune verificării antecedentelor pe toţi angajaţii săi, precum şi pe cei ai
transportatorilor aerieni şi ai celorlalte entităţi de aviaţie civilă ale căror
activităţi presupun accesul fără însoţire în zonele de securitate cu acces
restricţionat.
4.2.9.2. Verificarea antecedentelor
este repetată la intervale regulate de timp care nu vor depăşi 5 ani.
4.2.9.3. Anterior emiterii permisului de acces în
zonele de securitate cu acces restricţionat, persoana este supusă verificării
antecedentelor (background checks), astfel:
a) partea I: constă în
verificarea ocupării în activităţi profesionale şi/sau şcolare pe o perioadă de
5 ani, calculată să se împlinească la data începerii verificării; probele
ocupării sunt: carnetul de muncă, diplome/certificate de absolvire a
diferitelor forme de învăţământ, alte înscrisuri cu forţă probantă;
b) partea a II-a: constă în verificarea cazierului
judiciar pe o perioadă de 5 ani, calculată să se împlinească la data începerii
verificării; înscrisul probator este certificatul de cazier judiciar emis de organele competente.
4.2.9.4. Etapele verificării
antecedentelor (background checks):
a) persoanei supuse verificării
i se cere să completeze un formular pus la dispoziţie de administratorul
aerodromului, având următoarele rubrici:
(i) nume, prenume, nume anterioare;
(ii) denumiri, date de contact, adrese ale angajatorilor
anteriori;
(iii) declaraţie privind
motivele şi împrejurările necontinuităţii
activităţii pentru intervale care depăşesc 24 de luni consecutiv în perioada
de 5 ani care face obiectul verificării;
(iv) declaraţie privind condamnările suferite în
perioada de 5 ani care face
obiectul verificării;
(v) persoane care pot furniza informaţii despre
persoana în cauză;
(vi) declaraţie privind acordul efectuării verificării;
(vii) declaraţie privind
acordul prelucrării datelor cu
caracter personal, în scopul efectuării verificării antecedentelor (background checks);
b) persoana supusă verificării este identificată,
cerându-i-se să prezinte un document de identitate
valabil;
c) se confruntă informaţiile
furnizate de persoana supusă verificării cu datele înscrise în documentele
prezentate de aceasta (carnetul de muncă, diplome/certificate de absolvire,
certificatul de cazier judiciar), în termenul de valabilitate prevăzut de
emitent, şi altele, precum şi, după caz, informaţiile obţinute de la
angajatorii anteriori, organul care ţine evidenţa cazierului judiciar,
persoanele prevăzute la lit. a) paragraful (v).
4.2.9.5. Criterii de respingere a cererii de emitere a
permisului de acces în zonele cu acces limitat securizate:
a) declaraţiile persoanei
supuse verificării prevăzute la pct. 4.2.9.4 lit. a) paragrafele (iii) şi (iv)
nu coincid cu datele şi informaţiile obţinute potrivit prevederilor pct.
4.2.9.4 lit. c);
b) din certificatul de cazier
judiciar reiese că persoana supusă verificării a fost condamnată la pedeapsa de
închisoare cu executare mai mare de 2 ani pentru infracţiuni săvârşite cu
intenţie.
4.2.9.6. Administratorul emite permise de acces fără
însoţitor în zonele cu acces limitat securizate, fără efectuarea verificării
antecedentelor (background checks), potrivit procedurii prevăzute la pct. 4.2.9, pentru următoarele
persoane:
a) inspectorii AVSEC - care au
fost supuşi verificării antecedentelor (background
checks) în cadrul procesului de desemnare prin
ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii;
b) personalul autorităţilor şi
organelor statului, cu activităţi permanente sau temporare pe aeroporturile
civile din România, care a fost supus de angajator verificării antecedentelor (background checks);
c) membrii echipajelor
transportatorilor aerieni străini în ale căror programe de securitate sunt
prevăzute proceduri similare de verificare a antecedentelor (background checks).
4.2.10. Protecţia zonei de
operaţiuni aeriene a aerodromului, inclusiv a zonelor de securitate cu acces
restricţionat
4.2.10.1. Zona de operaţiuni
aeriene a aerodromului este separată de zona nonrestrictionată a acestuia prin
gard perimetral sau alte obstacole fizice prevăzute cu panouri de avertizare de
securitate, a căror existenţă şi stare sunt controlate periodic.
4.2.10.2. Administratorul
asigură paza aerodromului şi a facilităţilor acestuia, în conformitate cu
prevederile legale în vigoare.
4.2.10.3. Pe timp de noapte,
platformele de îmbarcare/debarcare pentru pasageri şi zonele de parcare a
aeronavelor sunt iluminate corespunzător dacă pe acestea se află parcate
aeronave. Vor fi întotdeauna iluminate zonele vulnerabile, cum ar fi punctele
de acces în hangare.
5. Securitatea aeronavei
5.1. Administratorul
aerodromului asigură supravegherea spaţiilor de parcare/staţionare a
aeronavelor, fie acestea hangare, hale sau zone de parcare în spaţii libere,
pentru a se asigura că nicio persoană neautorizată nu are acces la aeronave.
Aeronavele parcate în spaţii libere vor fi protejate împotriva utilizării
abuzive (neautorizate). Uşile hangarelor vor fi ţinute închise, iar în afara
orelor de program sau atunci când personalul autorizat nu este prezent, uşile
vor fi ţinute încuiate.
5.2. Cheile aeronavelor, ale
hangarelor, precum şi cele ale încăperilor în care se ţin documentele de bord
se păstrează în locuri sigure, la care au acces numai persoane autorizate din
cadrul societăţii.
5.3. Cheile aeronavelor şi
documentele de bord se predau, dacă este cazul, numai personalului autorizat,
pe bază de proces-verbal.
5.4. Administratorul se asigură
că transportatorii aerieni aplică următoarele măsuri atunci când personalul autorizat
al acestora nu este prezent:
a) ţin încuiate şi sigilate
punctele externe de acces (uşi şi panouri de acces) ale aeronavei;
b) dacă aeronava este dotată cu sistem de alarmă,
acesta este armat;
c) scările şi alte elemente de acces în aeronavă sunt
retrase.
CAPITOLUL II
Măsuri de securitate alternative, specifice pentru transportatorii
aerieni care desfăşoară operaţiuni de aviaţie civilă din toate categoriile prevăzute la art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.254/2009 al Comisiei din 18 decembrie
2009
1. Dispoziţii generale
1.1. Transportatorul aerian
trebuie să asigure implementarea măsurilor prevăzute în prezentul capitol.
1.2. Prezentele cerinţe şi
măsuri de securitate se completează cu cerinţe şi măsuri de securitate
aeronautică, comune pentru aerodromuri (inclusiv aeroporturi şi heliporturi) şi
transportatori aerieni, prevăzute în cap. III.
2. Declaraţia-angajament
2.1. Directorul general al
transportatorului aerian trebuie să prezinte „Declaraţia-angajament -
transportator aerian", al cărei model este prezentat în anexa nr. 2.
Această declaraţie trebuie semnată de reprezentantul legal al transportatorului
aerian sau de către persoana responsabilă cu securitatea.
„Declaraţia-angajament - transportator aerian" poate fi parte a programului
de securitate.
2.2. „Declaraţia-angajament -
transportator aerian" semnată, în original, rămâne în păstrarea DGITA.
3. Securitatea aeronavei
3.1. Transportatorul aerian va asigura controlul
accesului în spaţiile de parcare/staţionare a aeronavelor, fie acestea hangare,
hale sau zone de parcare în spaţii libere, pentru a se asigura că nicio
persoană neautorizată nu are acces la aeronave. Persoanele străine, cum ar fi
vizitatorii, vor fi însoţite în permanenţă pe timpul cât se află în aceste
spaţii. Aeronavele parcate în spaţii libere vor fi în mod special protejate
împotriva utilizării abuzive (neautorizate). Uşile hangarelor vor fi ţinute
închise, iar în afara orelor de program sau atunci când personalul autorizat nu
este prezent, uşile vor fi ţinute încuiate.
3.2. Cheile aeronavelor, ale hangarelor, precum şi cele ale încăperilor în care se ţin documentele de bord se
păstrează în locuri sigure, la care au acces numai
persoane autorizate din cadrul transportatorului aerian.
3.3. Cheile aeronavelor şi
documentele de bord se predau numai personalului autorizat, pe bază de
proces-verbal.
3.4. Când o aeronavă se află în alte locaţii decât cele
proprii, iar personalul autorizat al societăţii nu este prezent, toate punctele
externe de acces (uşi şi panouri de acces) ale aeronavei vor fi ţinute încuiate
şi sigilate. Dacă aeronava este dotată cu sistem de alarmă, acesta va fi armat.
Scările şi alte elemente de acces în aeronavă vor fi retrase. Totodată,
transportatorul aerian va asigura paza permanentă a aeronavei.
3.5. Aeronavele transportatorului aerian sunt operate numai cu piloţi proprii, angajaţi pe bază de contract.
3.6. Inainte de fiecare zbor, echipajul sau altă
categorie de personal al transportatorului aerian, pregătit în domeniul
securităţii aeronautice, va efectua examinarea de securitate a aeronavei, conform procedurilor descrise în programul de securitate.
3.7. Transportatorul aerian se va asigura că deservirea
la sol a aeronavei (alimentare cu combustibil, cu apă, încărcarea proviziilor
de bord, curăţenie etc.) în cadrul facilităţilor proprii va fi întotdeauna
supravegheată de către un membru al departamentului de zbor.
3.8. Transportatorul aerian se va asigura că deservirea
la sol a aeronavei (alimentare cu combustibil, cu apă, încărcarea proviziilor
de bord, curăţenie etc.) în alte facilităţi decât cele proprii va fi
întotdeauna supravegheată de către un membru al echipajului de comandă.
4. Verificarea şi
validarea entităţii care solicită închirierea serviciului de transport aerian
(agenţie de închiriere curse de zbor, client sau proprietar)
4.1. Scopul verificării şi
validării este de a se stabili dacă entitatea care solicită închirierea
serviciului de transport aerian îndeplineşte condiţiile de acordare a
statutului de client cunoscut.
4.2. Transportatorul aerian va acorda statutul de client
cunoscut numai acelor entităţi care îndeplinesc
următoarele condiţii:
a) Zboruri comerciale:
• entitatea comunică
transportatorului aerian, odată cu solicitarea, datele de identificare ale
acesteia: adresa sediului principal, numărul de înregistrare la registrul
comerţului, natura activităţii de bază, forma de proprietate etc;
• entitatea declară că:
- are angajat personal de încredere pentru activităţile
de închiriere a serviciilor de transport aerian;
- are un program de recrutare a
personalului care asigură angajarea de personal integru din punct de vedere
profesional şi moral;
- dispune de un protocol (proceduri) de închiriere care
asigură integritatea procesului de închiriere.
• există un acord scris
(contract) între entitate şi transportatorul aerian care detaliază termenii şi
condiţiile de furnizare a serviciului de transport aerian. Acest acord va
conţine o listă exhaustivă a pasagerilor care urmează să aibă acces direct la aeronavele
transportatorului aerian care va furniza următoarele date despre fiecare
pasager: numele şi prenumele, naţionalitatea, data naşterii şi seria şi numărul
actului de identitate;
• plăţile pentru serviciul de transport aerian se vor
face numai prin cărţi de credit, transfer bancar sau altă metodă de plată
directă din contul entităţii. Transportatorul aerian nu va accepta plata cash
sau plăţile făcute prin terţi.
b) Zboruri necomerciale:
• transportatorul aerian, în calitate de deţinător al
aeronavei, stabileşte cu departamentul său operaţional un acord care va conţine
următoarele elemente:
- transportatorul aerian se asigură că are un sistem de
recrutare/angajare a personalului care garantează integritatea angajaţilor săi;
- transportatorul aerian stabileşte cu departamentul
său operaţional o listă aprobată de pasageri care au dreptul de a închiria
aeronavele companiei. Acordul va conţine un protocol prin care aceste persoane
(„şefi de delegaţie") pot să valideze pasagerii care îi însoţesc;
- transportatorul aerian stabileşte cu departamentul
său operaţional o procedură de închiriere care asigură integritatea procesului
de închiriere.
5. Identificarea pasagerului pentru stabilirea
statutului de pasager cunoscut
5.1. Transportatorul aerian se
asigură că rezultatul verificărilor de la pct. 4 este pozitiv.
5.2. Transportatorul aerian va
obţine în avans din partea beneficiarului serviciului de transport aerian lista
pasagerilor cu toate datele necesare stabilirii identităţii acestora.
5.3. Inainte de fiecare zbor, transportatorul aerian va
întocmi lista de pasageri (passenger manifest), care
va conţine, pentru fiecare pasager, următoarele date: numele, naţionalitatea,
data naşterii, seria şi numărul actului de identitate.
5.4. Dacă zborul este
comercial, transportatorul aerian va solicita beneficiarului ca, împreună cu
lista de pasageri, să transmită şi o declaraţie prin care să confirme, după
caz, că fiecare pasager:
- este proprietarul/un proprietar, un director sau un
simplu angajat al beneficiarului; sau
- este un partener în cadrul societăţii beneficiarului;
sau
- lucrează pentru beneficiar în
baza unui contract sau pentru remuneraţie.
5.5. Dacă zborul este
necomercial, departamentul operaţional al transportatorului aerian va solicita
conducerii societăţii ca, împreună cu lista de pasageri, să transmită şi o
declaraţie prin care să confirme, după caz, că fiecare pasager:
- este proprietarul/un proprietar, un director sau un
simplu angajat al operatorului aerian; sau
- este un partener în cadrul operatorului aerian; sau
- lucrează pentru operatorul aerian în baza unui
contract sau pentru remuneraţie.
6. Măsuri de
securitate pentru pasageri şi bagaje
6.1. Inainte de îmbarcarea
pentru zbor, un reprezentat autorizat al transportatorului aerian din cadrul
echipajului de zbor, echipajului de cabină sau din cadrul altei structuri a
societăţii, trebuie:
- să verifice identitatea fiecărui pasager, prin
confruntarea datelor de identitate din lista de pasageri cu cele din
documentele de identitate ale pasagerilor. Sunt acceptate numai documente de
identitate emise de autorităţi competente ale statului (buletin, carte de
identitate, paşaport), care conţin o fotografie a persoanei;
- să stabilească, după
terminarea verificării, că toţi pasagerii care se îmbarcă au fost incluşi în
lista de pasageri;
- să solicite pasagerilor să
îşi identifice fiecare bagaj. Bagajele care nu pot fi identificate ca
aparţinând unui pasager vor fi îndepărtate;
- să se asigure că, după preluarea bagajelor de la
pasageri şi până la încărcarea acestora în aeronavă, nicio persoană
neautorizată nu are acces la bagaje.
6.2. In situaţia în care nu
sunt îndeplinite cerinţele de la pct. 5.3 şi 6.1, transportatorul aerian va
refuza îmbarcarea pasagerilor şi încărcarea bagajelor acestora în aeronavă.
Transportatorul aerian va permite îmbarcarea acestor pasageri numai după
supunerea acestora şi a bagajelor lor controalelor de securitate prevăzute în
Programul naţional de securitate aeronautică şi în actele normative ale Uniunii
Europene din domeniul securităţii aviaţiei civile.
6.3. In situaţia în care cerinţele de la pct. 5.3 şi
6.1 sunt îndeplinite, iar pasagerii au ca destinaţie un aeroport (se consideră
că operatorul aeroportuar aplică măsurile de securitate prevăzute de standardele
de bază ale Uniunii Europene din domeniul securităţii aviaţiei civile) sau o
zonă demarcată a unui aeroport, transportatorul aerian va notifica aeroportului
respectiv, în avans, despre categoria zborului.
CAPITOLUL III
Măsuri de securitate aeronautică alternative, comune pentru aerodromuri (inclusiv
aeroporturi şi heliporturi) şi transportatori aerieni, aplicabile pentru operaţiunile de aviaţie civilă din toate
categoriile prevăzute la art. 1 din Regulamentul
(UE) nr. 1.254/2009 al Comisiei din 18 decembrie 2009
1. Dispoziţii
generale
Administratorul aerodromului (inclusiv aeroportului sau
heliportului) sau al părţilor de aeroport desemnate ca
zone demarcate ale aeroporturilor şi transportatorul aerian trebuie să asigure
implementarea măsurilor de securitate prevăzute în prezentul capitol,
suplimentar măsurilor prevăzute, după caz, în cap. I
sau în cap. II.
2. Programul de securitate
2.1. Entităţile prevăzute la
pct. 1 trebuie să elaboreze, în formă scrisă, să aplice şi să actualizeze un program
de securitate, care să descrie metodele şi procedurile de securitate pe care le
aplică pentru implementarea măsurilor de securitate prevăzute în prezentul
capitol.
2.2. Programul de securitate
sau un document separat trebuie să descrie modul în care entităţile prevăzute
la pct. 1 urmează să monitorizeze respectarea metodelor şi procedurile de
securitate prevăzute în programul de securitate.
2.3. Programul de securitate
trebuie să indice persoana responsabilă de elaborarea şi actualizarea acestuia
şi de informarea DGITA cu
privire la orice modificări ale acestuia.
2.4. Programul de securitate trebuie să descrie rolul şi responsabilităţile personalului de conducere
în implementarea măsurilor de securitate, atribuţiile personalului cu atribuţii
de securitate, structura de securitate a aerodromului/ transportatorului
aerian, precum şi măsurile şi procedurile legate de furnizarea şi protecţia
informaţiilor sensibile referitoare la măsurile de securitate aplicabile şi la
mijloacelor de comunicaţie din dotare.
2.5. In cazul aerodromului, programul de securitate
trebuie să descrie şi caracteristicile fizice şi facilităţile aerodromului,
astfel:
- descrierea generală a aerodromului/părţilor de
aeroport desemnate ca zone demarcate ale aeroportului;
- planul general şi descrierea
zonelor şi facilităţilor relevante;
- zonele de securitate ale aerodromului/părţilor de aeroport desemnate ca zone demarcate ale aeroportului;
- programul de funcţionare al
aerodromului/părţilor de aeroport desemnate ca zone demarcate ale aeroportului;
- categorii de activităţi ce se desfăşoară pe
aerodrom/în părţile de aeroport desemnate ca zone
demarcate ale aeroportului.
2.6. Programul de securitate menţionat la pct. 2.1,
precum şi amendamentele la acesta se supun aprobării DGITA.
3. Persoana
responsabilă de aplicarea programului de securitate
3.1. Entităţile prevăzute la
pct. 1 trebuie să desemneze cel puţin o persoană care să fie responsabilă de
aplicarea programului de securitate aprobat.
3.2. Persoana prevăzută la pct.
3.1 trebuie să fi trecut cu succes printr-o verificare a antecedentelor, în
conformitate cu prevederile pct. 4.2.9 din cap. I.
4. Controlul intern
al calităţii
Entităţile prevăzute la pct. 1 aplică măsurile de
control intern al calităţii prevăzute mai jos:
4.1. Revizuirea programului de securitate
4.1.1. Responsabilul de
securitate va menţine şi va actualiza în mod regulat programul de securitate
pentru a se asigura că acesta este în conformitate cu cerinţele comunitare şi
naţionale şi că reflectă cu acurateţe procedurile operaţionale ale societăţii.
4.1.2. Responsabilul de securitate va informa Ministerul
Transporturilor şi Infrastructurii (MT/)/DGITA despre
orice amendament la programul de securitate şi, în special, despre orice
modificare a adresei societăţii.
4.2. Măsuri de
control intern al calităţii
4.2.1. Entităţile prevăzute la
pct. 1 asigură evaluarea, la intervale regulate de timp, a măsurilor,
procedurilor şi metodelor de securitate aeronautică pe care le aplică, în
scopul de a asigura conformitatea cu cerinţele naţionale şi comunitare din
domeniul securităţii aeronautice. Acestea elaborează şi aplică măsuri de
control al calităţii pentru a asigura eficacitatea şi eficienţa măsurilor,
procedurilor şi metodelor de securitate aeronautică. Măsurile de control al calităţii
sunt descrise într-un program anual care încorporează verificarea măsurilor,
procedurilor şi metodelor de securitate aeronautică prevăzute în programul de
securitate al societăţii.
4.2.2. Programul anual de control intern al calităţii
va conţine scopul verificărilor, frecvenţa acestora, precum şi procedurile de
analiză şi raportare. Aceste proceduri vor include pe cele privind consemnarea
implementării măsurilor de securitate, precum şi pe cele privind raportarea
deficienţelor către persoana responsabilă de controlul intern al calităţii la
nivelul societăţii.
4.2.3. Programul anual de control intern al calităţii va descrie mecanismul stabilit pentru
aplicarea măsurilor corective în cazul deficienţelor identificate. De asemenea,
va fi descrisă procedura de verificare a faptului că măsurile corective au fost
implementate în mod corespunzător.
4.3. Raportarea către
MTI/DGITA
Entităţile prevăzute la pct. 1 asigură transmiterea,
anuală, la MTI/DGITA a raportului cu privire la rezultatele măsurilor de
control intern al calităţii.
5. Recrutarea şi
pregătirea personalului
5.1. Entităţile prevăzute la
pct. 1 asigură recrutarea şi pregătirea personalului, pe grupuri-ţintă, în
conformitate cu Programul de pregătire a personalului al societăţii, întocmit
în baza Programului naţional de pregătire în domeniul securităţii aeronautice -
PNPSA, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor
nr. 870/2008.
5.2. Intregul personal a cărui prezenţă în zonele de
securitate cu acces restricţionat ale aeroportului sau ale aerodromului,
inclusiv ale heliportului, este necesară şi pentru care se emit documente de
acces în aceste zone va urma cursuri periodice de pregătire (awareness
training), care vor include informări privind riscurile din domeniul securităţii
aviaţiei civile şi instrucţiuni privind raportarea, către autorităţile cu
atribuţii în domeniul securităţii aeronautice, a oricărui eveniment care poate
să constituie o ameninţare la adresa securităţii operaţiunilor aviaţiei civile.
6. Raportarea incidentelor de securitate 6.1. Generalităţi
6.1.1. In cazul unui act de intervenţie ilicită, a unei
tentative de deturnare sau a unei deturnări, a unei ameninţări cu bombă la sol
ori în cazul altui eveniment de securitate aeronautică, entităţile prevăzute la
pct. 1.1 vor asigura raportarea evenimentului imediat la DGITA din cadrul MTI,
în conformitate cu prevederile Reglementării aeronautice civile române -
RACR-ROAII-ESAC - Raportarea obligatorie a actelor de intervenţie ilicită şi a
evenimentelor care privesc securitatea aviaţiei civile, aprobată prin Ordinul
ministrului transporturilor, construcţiilor
şi turismului nr. 1.132/2004, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 26 august 2004.
6.2. Descrierea procedurilor de raportare a incidentelor
de securitate
6.2.1. Procedurile de raportare a incidentelor de
securitate se descriu în programul de securitate al
societăţii. Acesta va conţine cel puţin următoarele informaţii:
a) datele de contact ale DGITA
şi ale societăţii care raportează incidentul;
b) persoana desemnată pentru
comunicarea cu autorităţile abilitate pe linie de securitate aeronautică, de
regulă, responsabilul cu securitatea aeronautică al societăţii. In cazuri
speciale, directorul general al societăţii poate desemna o altă persoană pentru
menţinerea contactului cu autorităţile legale, cu condiţia ca aceasta să facă
parte din comitetul de criză al societăţii.
7. Managementul
situaţiilor de criză
7.1. Managementul situaţiilor
de criză urmăreşte reducerea la minim a efectelor acestor situaţii, obiectivele
majore fiind salvarea şi protejarea vieţilor omeneşti, precum şi menţinerea la
un nivel cât mai apropiat de normalitate a activităţilor operaţionale de
aviaţie civilă.
7.2. Pentru realizarea
obiectivelor prevăzute la pct. 7.1, entităţile prevăzute la pct. 1.1
elaborează, actualizează şi aplică Planul de management al situaţiilor de
criză.
7.3. Planul de management al
situaţiilor de criză conţine următoarele elemente:
a) tipul situaţiilor de criză avute în vedere la
elaborarea planului, cum sunt: pericole privind aeronava, sabotaj la aeroport,
ameninţare cu bombă, capturarea nelegală a aeronavei, incidente referitoare la
bunurile periculoase, incendii la facilităţile aeroportului, dezastre naturale;
b) prevederi şi proceduri
pentru coordonarea acţiunilor diferitelor entităţi participante la rezolvarea
crizei;
c) rolul şi responsabilităţile
fiecărei entităţi participante la rezolvarea crizei, pentru fiecare tip de
situaţie de criză;
d) prevederi privind cooperarea
cu structurile autorităţii publice locale (poliţie), unde este cazul;
e) numele şi datele de contact ale autorităţilor şi
persoanelor cu responsabilităţi specifice;
f) hărţi ale aeroportului, ale
aerodromului, inclusiv ale heliportului, şi ale vecinătăţilor sale;
g) prevederi referitoare la aplicarea permanentă a
măsurilor de securitate aeronautică pe durata unor eventuale acte de
intervenţie ilicită, incidente de securitate, conflicte de muncă sau modificare
a nivelului de ameninţare;
h) prevederi privind stabilirea şi dispunerea unui
centru fix de conducere a acţiunilor de răspuns, disponibil pe toată durata
situaţiei de criză.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale
1. MTI, prin DGITA,
poate să acorde exceptări de la aplicarea unora dintre măsurile de securitate
alternative prevăzute la cap. I entităţilor prevăzute la art. 2 lit. a) din ordin care nu
desfăşoară activităţi de transport aerian comercial de
pasageri.
2. Pentru acordarea exceptărilor prevăzute la pct. 1,
entitatea trebuie să transmită o solicitare la DGITA şi să declare, în scris,
că nu desfăşoară activităţi de transport aerian comercial de pasageri.
3. Anexele nr. 1 şi 2 fac parte
integrantă din prezentele măsuri de securitate alternative.
ANEXA Nr. 1
la măsurile de securitate alternative
Declaraţia-angajament - administrator aerodrom
Denumirea
societăţii:.................................................................
Forma de organizare/Datele de
identificare:..............................
Adresa
societăţii:........................................................................
In conformitate cu prevederile Ordinului ministrului
transporturilor şi infrastructurii nr. 755/2010 pentru aprobarea măsurilor de
securitate alternative pentru operaţiunile de aviaţie civilă din toate
categoriile prevăzute la art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.254/2009 al
Comisiei din 18 decembrie 2009 de stabilire a criteriilor care să permită
statelor membre să deroge de la standardele de bază comune privind securitatea
aviaţiei civile şi să adopte măsuri de securitate alternative, subsemnatul,..............................,
în numele..............................(numele societăţii), declar că:
- după câte ştiu, informaţiile cuprinse în programul de
securitate al societăţii sunt adevărate şi corecte;
- practicile şi procedurile prevăzute în acest program
de securitate vor fi aplicate şi menţinute la aerodromul pe care societatea îl
administrează;
- programul de securitate va fi actualizat şi adaptat
pentru a ţine seama de toate modificările relevante aduse ulterior legislaţiei
române din domeniul securităţii aviaţiei civile, cu excepţia cazului în care
[numele societăţii] informează Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii -
Direcţia generală infrastructură şi transport aerian (MTI-DGITA) că nu mai doreşte să funcţioneze ca administrator al aerodromului;
-..............................(numele societăţii) va
informa MTI-DGITA în scris despre:
a) modificări minore aduse
programului său de securitate, cum ar fi numele societăţii, numele şi datele de
contact ale persoanei responsabile cu securitatea, cu promptitudine şi cel
târziu în termen de 10 zile lucrătoare; şi
b) modificări majore planificate, cum ar fi proceduri
noi de aplicare a măsurilor de securitate, lucrări de construcţie majore care
ar putea afecta conformitatea acesteia cu legislaţia română din domeniul
securităţii aviaţiei civile sau modificarea adresei, cu cel puţin 15 zile
lucrătoare înainte de data începerii lor/modificării planificate.
- în scopul asigurării conformităţii cu legislaţia
română din domeniul securităţii aviaţiei civile, .............................. (numele societăţii) va coopera în
totalitate în cadrul tuturor inspecţiilor pe care le va efectua MTI-DGITA, după
cum i se solicită, şi va acorda acces la toate documentele, conform
solicitărilor formulate de inspectori;
-..............................(numele societăţii) va
informa MTI-DGITA despre orice încălcare gravă a normelor de securitate şi despre orice circumstanţă care ridică
suspiciuni cu privire la securitatea aerodromului, în special despre orice
tentativă de acces neautorizat în zonele de securitate cu acces restricţionat
sau la bordul unei aeronave pregătite pentru zbor;
-.............................. (numele societăţii) se
va asigura că întregul personal relevant beneficiază de o pregătire corespunzătoare şi este conştient de
responsabilităţile în materie de securitate care îi revin în cadrul programului
de securitate al societăţii; şi
-..............................(numele societăţii) va
informa MTI-DGITAÎn cazul în care:
a) îşi încetează activitatea;
b) nu se mai ocupă de administrarea aerodromului; sau
c) nu mai poate îndeplini cerinţele legislaţiei române
din domeniul securităţii aviaţiei civile relevante.
Imi asum întreaga responsabilitate pentru cele declarate
în prezenta.
Numele:..............................
Funcţia în cadrul
societăţii:..............................
Data:..............................
Semnătura:..............................
ANEXA Nr. 2
la măsurile de securitate alternative
Declaraţia-angajament - transportator aerian
Denumirea
societăţii:..................................................................
Forma de organizare/Datele de
identificare:..............................
Adresa
societăţii:........................................................................
In conformitate cu prevederile Ordinului ministrului
transporturilor şi infrastructurii nr. 755/2010 pentru aprobarea măsurilor de
securitate alternative pentru operaţiunile de aviaţie civilă din toate
categoriile prevăzute la art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.254/2009 al
Comisiei din 18 decembrie 2009 de stabilire a criteriilor care să permită
statelor membre să deroge de la standardele de bază comune privind securitatea
aviaţiei civile şi să adopte măsuri de securitate alternative, subsemnatul,..............................,
în numele..............................(numele societăţii), declar că:
- după câte ştiu, informaţiile cuprinse în programul de
securitate al societăţii sunt adevărate şi corecte;
- practicile şi procedurile prevăzute în acest program
de securitate vor fi aplicate şi menţinute de către transportatorul aerian;
- programul de securitate va fi
actualizat şi adaptat pentru a ţine seama de toate modificările relevante aduse
ulterior legislaţiei române
din domeniul securităţii aviaţiei civile, cu excepţia cazului în care
.............................. (numele societăţii) informează Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Direcţia
generală infrastructură şi transport aerian (MTI-DGITA) că nu mai doreşte să
funcţioneze ca transportator aerian;
-..............................(numele societăţii) va
informa MTI-DGITAÎn scris despre:
a) modificări minore aduse
programului său de securitate, cum ar fi numele societăţii, numele şi datele de
contact ale persoanei responsabile cu securitatea, cu promptitudine şi cel
târziu în termen de 10 zile lucrătoare; şi
b) modificări majore planificate, cum ar fi proceduri
noi de aplicare a măsurilor de securitate sau modificarea adresei, cu cel puţin
15 zile lucrătoare înaintea modificării planificate.
- în scopul asigurării conformităţii cu legislaţia
română din domeniul securităţii aviaţiei civile, .............................. (numele societăţii)
va coopera în totalitate în cadrul tuturor inspecţiilor pe care le va efectua
MTI-DGITA, după cum i se solicită, şi va acorda acces la toate documentele,
conform solicitărilor formulate de inspectori;
-..............................(numele
societăţii) va informa MTI-DGITA despre orice încălcare gravă a normelor de
securitate şi despre orice
circumstanţă care ridică suspiciuni cu privire la securitatea aeronavei, în
special despre orice tentativă de acces neautorizat la bordul unei aeronave
pregătite pentru zbor;
-.............................. (numele societăţii) se
va asigura că întregul personal relevant beneficiază de o pregătire corespunzătoare şi este conştient de
responsabilităţile în materie de securitate care îi revin în cadrul programului
de securitate al societăţii; şi
-..............................(numele societăţii) va
informa MTI-DGITA in cazul în
care:
a) îşi încetează activitatea;
b) nu mai desfăşoară operaţiuni de transport aerian;
sau
c) nu mai poate îndeplini
cerinţele legislaţiei române din domeniul securităţii aviaţiei civile
relevante.
Imi asum întreaga responsabilitate pentru cele declarate
în prezenta.
Numele:..............................
Funcţia în cadrul societăţii:..............................
Data:..............................
Semnătura:..............................