ORDIN Nr. 722
din 4 mai 2006
privind inspectia,
supravegherea tehnica si certificarea navelor maritime care arboreaza pavilion
roman
ACT EMIS DE:
MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 416 din 15 mai 2006
Având în vedere prevederile art. 69 şi 70 din Acordul
european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile
Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles
la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993,
în temeiul prevederilor art. 13 alin. (1) şi (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu modificările şi completările
ulterioare,
ministrul transporturilor, construcţiilor şi
turismului emite următorul ordin:
Art. 1. - Prezentul ordin stabileşte măsurile privind
inspecţia, supravegherea tehnică şi certificarea conformităţii navelor cu
prevederile convenţiilor internaţionale privind siguranţa maritimă şi
prevenirea poluării marine, promovând în acelaşi timp libertatea furnizării
serviciilor. Aceste măsuri includ implementarea cerinţelor de siguranţă
referitoare la corpul, maşinile şi instalaţiile electrice şi de comandă a
navelor care intră sub incidenţa convenţiilor internaţionale.
Art. 2. - In înţelesul prezentului ordin termenii
utilizaţi se definesc după cum urmează:
a) administraţie
competentă - Autoritatea Navală Română, organ
tehnic de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului, căruia i se deleagă competenţele privind
aplicarea prevederilor prezentului ordin, denumită în continuare ANR;
b) autorizaţie - contract de mandat special încheiat între
ANR şi o organizaţie recunoscută prin care i se deleagă, parţial sau total,
competenţele pentru efectuarea activităţilor de inspecţie, supraveghere tehnică
şi certificare;
c) certificat - un certificat emis de ANR sau
de o organizaţie recunoscută autorizată, în
conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale şi ale legislaţiei
naţionale în vigoare;
d) certificat de clasă - un document emis de o organizaţie recunoscută care atestă că
structura corpului, maşinile şi instalaţiile navei, corespunzătoare tipului şi
destinaţiei acesteia, sunt în conformitate cu regulile şi reglementările
elaborate şi publicate de respectiva organizaţie;
e) certificat de siguranţă
radio pentru nava de mărfuri - certificatul
introdus de regulile radio din SOLAS 1974/1978,
adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO);
f) convenţii internaţionale
- Convenţia internaţională din 1974 pentru
ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS), la care România a aderat prin
Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979, Convenţia internaţională din 1966
asupra liniilor de încărcare (LL), la care România a aderat prin Decretul
Consiliului de Stat nr. 80/1971, Convenţia internaţională din 1973 pentru
prevenirea poluării de către nave, modificată prin Protocolul din 1978, la care
România a aderat prin Legea nr. 6/1993 (MARPOL 73/78), împreună cu codurile de
aplicare, protocoalele şi amendamentele la acestea, în versiunile lor
actualizate;
g) inspecţii şi
supravegheri tehnice - inspecţiile şi
supravegherile tehnice care trebuie efectuate obligatoriu în temeiul
convenţiilor internaţionale;
h) locaţia - se referă la locul unde se află înregistrat un birou, sediul
administrativ central sau locul în care o organizaţie îşi desfăşoară obiectul
principal de activitate;
i) Ministerul
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului - autoritatea
de stat în domeniul transportului naval, denumit în continuare minister;
j) navă - o navă maritimă care arborează pavilion român aflată sub incidenţa
convenţiilor internaţionale şi care efectuează voiajuri internaţionale;
k) navă care arborează
pavilionul unui stat membru - o navă înregistrată
într-un stat membru al Uniunii Europene şi care arborează pavilionul acestuia
în conformitate cu legislaţia sa. Navele care nu corespund acestei definiţii şi
cele care nu arborează pavilion român sunt asimilate navelor care arborează
pavilionul unui stat terţ;
l) organizaţie recunoscută -
una dintre organizaţiile recunoscute prevăzute în
lista redactată şi publicată de Comisia Europeană în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene;
m) organizaţie recunoscută
autorizată - o organizaţie recunoscută care a încheiat
un contract de mandat special cu ANR;
n) voiaj internaţional - un voiaj pe mare efectuat dintr-un port românesc către un port din
alt stat sau invers.
Art. 3. - (1) Inspecţia, supravegherea tehnică şi
certificarea conformităţii navelor cu prevederile convenţiilor internaţionale
se efectuează de către ANR.
(2) Ministerul, în conformitate cu obligaţiile şi
responsabilităţile ce îi revin din convenţiile internaţionale, urmăreşte ca ANR
să asigure aplicarea corectă a prevederilor acestor convenţii, în special în
ceea ce priveşte activităţile prevăzute la alin. (1).
(3) Competenţele ce revin ANR privind efectuarea
inspecţiei, supravegherii tehnice şi certificării în conformitate cu
prevederile convenţiilor internaţionale pot fi delegate, parţial sau total,
unor organizaţii recunoscute, în baza unor contracte de mandat special
încheiate între ANR şi respectivele organizaţii recunoscute.
(4) Navele sunt obligate să
posede un certificat de clasă emis de una dintre organizaţiile recunoscute
prevăzute la art. 2 lit. I).
(5) Inspecţiile necesare emiterii certificatului de
siguranţă radio pentru nava de mărfuri pot fi efectuate şi de un organism
privat recunoscut de ANR, organism care trebuie să aibă suficientă experienţă
şi personal calificat pentru a realiza în numele ANR activitatea de evaluare a
siguranţei în radiocomunicaţii.
(6) Emiterea pentru prima dată a certificatelor de
scutire, prevăzute în convenţiile internaţionale, de către organizaţiile
recunoscute autorizate se va putea face numai cu aprobarea ANR.
(7) Prevederile prezentului articol nu se aplică
pentru certificarea echipamentului maritim.
Art. 4. - (1) Pentru a încheia contracte de mandat special conform art. 3 alin. (3), ministerul va
notifica tuturor organizaţiilor recunoscute intenţia ANR de a delega competenţele pentru efectuarea
activităţilor de inspecţie, supraveghere tehnică şi certificare a conformităţii navelor cu prevederile convenţiilor
internaţionale.
(2) ANR va încheia contracte de mandat special cu
toate organizaţiile recunoscute care şi-au manifestat intenţia de a efectua
activităţile prevăzute la alin. (1).
(3) In cazul în care ANR primeşte solicitarea
încheierii unui contract de mandat special din partea unei organizaţii
recunoscute care are locaţia într-un stat care nu este membru al Uniunii
Europene, înainte de încheierea contractului, ministerul poate să solicite
acordarea de către statul
terţ a unui tratament egal organizaţiilor recunoscute care au locaţia în
Uniunea Europeană.
Art. 5. - (1) Contractul de mandat special este un
acord scris şi nediscriminatoriu care reglementează relaţiile dintre ANR şi o
organizaţie recunoscută.
(2) Contractul de mandat special
trebuie să stabilească sarcinile şi funcţiile specifice pe care şi le asumă
organizaţia recunoscută, incluzând cel puţin:
a) dispoziţiile din apendicele II la Rezoluţia IMO A.739(18) privind
liniile directoare pentru autorizarea organizaţiilor care acţionează în numele
administraţiei, completate cu recomandările din anexele, apendicele şi
suplimentul la circularele IMO MSC/Circ.710 şi MEPC/Circ.307 privind
acordul-cadru pentru autorizarea organizaţiilor recunoscute care acţionează în
numele administraţiei;
b) următoarele dispoziţii privind răspunderea
financiară:
(i) dacă ministerul sau ANR este declarat/declarată în
final, printr-o hotărâre definitivă a unei instanţe sau a unui tribunal ori ca
urmare a soluţionării unui litigiu prin arbitraj, răspunzător/răspunzătoare
pentru un incident şi trebuie să despăgubească părţile vătămate pentru un
prejudiciu sau o pierdere materială ori pentru o vătămare corporală sau deces,
dovedite a fi, în faţa instanţei respective, rezultatul unui act premeditat, al
unei omisiuni sau al unei neglijenţe grave a organizaţiei recunoscute
autorizate, a filialelor sale, a angajaţilor, agenţilor sau a altor entităţi
care acţionează în numele acesteia, ministerul sau ANR este
îndreptăţit/îndreptăţită să primească o compensaţie financiară din partea
organizaţiei recunoscute autorizate, în măsura în care prejudiciul, dauna,
vătămarea sau decesul menţionate mai sus sunt cauzate, conform hotărârii
instanţei respective, de către organizaţia recunoscută autorizată;
(ii) dacă ministerul sau ANR este declarat/declarată în
final, printr-o hotărâre definitivă a unei instanţe sau a unui tribunal ori ca
urmare a soluţionării unui litigiu prin arbitraj, răspunzător/răspunzătoare
pentru un incident şi trebuie să despăgubească părţile vătămate pentru o
vătămare corporală sau deces, dovedite a fi, în faţa instanţei respective,
provocate de un act de neglijenţă, imprudenţă ori de o omisiune a organizaţiei
recunoscute autorizate, a angajaţilor, agenţilor săi sau a altor entităţi care
acţionează în numele acesteia, ministerul ori ANR este îndreptăţit/îndreptăţită
la o compensaţie financiară din partea organizaţiei recunoscute autorizate, în
măsura în care vătămarea corporală sau decesul sunt cauzate, conform hotărârii
instanţei, de către organizaţia recunoscută autorizată. In această situaţie
ministerul sau ANR poate să stabilească suma maximă ce trebuie plătită de
organizaţia recunoscută autorizată, sumă care trebuie însă să fie cel puţin
egală cu 4 MEUR;
(iii) dacă ministerul sau ANR este declarat/declarată
în final, printr-o hotărâre definitivă a unei instanţe sau a unui tribunal sau
ca urmare a soluţionării unui litigiu prin arbitraj, răspunzător/răspunzătoare
pentru un incident şi trebuie să compenseze părţile vătămate pentru un
prejudiciu sau o pierdere materială dovedită a fi, în faţa instanţei
respective, provocată de un act de neglijenţă, imprudenţă ori de o omisiune a
organizaţiei recunoscute autorizate, a angajaţilor, agenţilor săi sau a altor
entităţi care acţionează în numele acesteia, ministerul ori ANR este
îndreptăţit/ îndreptăţită la o despăgubire financiară din partea organizaţiei
recunoscute autorizate, în măsura în care prejudiciul sau dauna materială
menţionată mai sus este cauzată, conform hotărârii instanţei respective, de
către organizaţia recunoscută autorizată. In această situaţie ministerul sau
ANR poate să stabilească suma maximă ce urmează a fi plătită de organizaţia
recunoscută autorizată, sumă care trebuie însă să fie cel puţin egală cu 2
MEUR;
c) dispoziţii privind
efectuarea periodică a unui audit de către ANR sau de un organism extern
imparţial desemnat de aceasta, privind sarcinile pe care organizaţia
recunoscută autorizată le execută în numele ANR, aşa cum se prevede în art. 7
alin. (1);
d) dispoziţii privind efectuarea de către ANR, prin
sondaj, a unor inspecţii amănunţite la nave;
e) dispoziţii referitoare la prezentarea unor
rapoarte periodice cu informaţii esenţiale despre flota de nave cărora Ie-a
acordat clasă, modificările, suspendările şi retragerile de clasă, indiferent
de pavilionul pe care navele îl arborează;
f) dispoziţii privind derularea contractului de mandat
special în situaţia suspendării/retragerii recunoaşterii organizaţiei
recunoscute autorizate de Comisia Europeană în conformitate
cu prevederile art. 6.
(3) ANR transmite Comisiei Europene informaţii privind
contractul de mandat special, încheiat în conformitate cu acest articol.
Art. 6. - (1) Dacă ANR consideră că o organizaţie
recunoscută autorizată nu mai îndeplineşte obligaţiile stabilite prin
contractul de mandat special, aceasta ia măsura suspendării executării
contractului de mandat special şi informează ministerul.
(2) In baza informării ANR, ministerul va întreprinde
următoarea procedură:
a) informează fără întârziere Comisia Europeană şi
statele membre ale Uniunii Europene în legătură cu decizia sa, însoţită de
motive bine întemeiate referitoare la aceasta;
b) în situaţia în care Comisia Europeană informează
ministerul că decizia privind suspendarea executării contractului de mandat
special din motive de real pericol la adresa siguranţei sau a mediului
înconjurător nu este justificată, ANR trebuie să ia măsura încetării
suspendării.
(3) In situaţia în care Comisia Europeană informează
ministerul că a decis suspendarea recunoaşterii unei organizaţii pentru o
perioadă de un an calendaristic, ministerul va informa ANR că în această perioadă
respectiva organizaţie nu are dreptul să emită sau să reînnoiască certificate
pentru navele care arborează pavilionul român, în timp ce certificatele emise
sau reînnoite în trecut de către organizaţie îşi păstrează valabilitatea.
(4) In situaţia în care Comisia Europeană informează
ministerul că a fost retrasă recunoaşterea unei organizaţii, contractul de
mandat special încheiat între ANR şi respectiva organizaţie se reziliază de
drept, în timp ce certificatele emise sau reînnoite în trecut de către organizaţie
îşi păstrează valabilitatea.
Art. 7. - (1) ANR va verifica activitatea
organizaţiilor recunoscute autorizate pentru a se asigura că acestea
îndeplinesc în mod eficient sarcinile prevăzute la art. 3 alin. (3).
(2) Verificarea activităţii organizaţiilor recunoscute
autorizate trebuie efectuată o dată la 2 ani. Ministerul trebuie să transmită
statelor membre ale Uniunii Europene şi Comisiei Europene un raport cu privire
la rezultatele acestei verificări, până cel târziu la data de 31 martie a anului
următor anului pentru care a fost evaluată conformitatea.
Art. 8. - Dacă în timpul efectuării inspecţiilor de
control al statului portului ANR constată că i-au fost emise certificate
valabile de către o organizaţie recunoscută unei nave care arborează pavilion
străin care nu îndeplineşte cerinţele din convenţiile internaţionale şi aceasta
reprezintă o ameninţare reală la adresa siguranţei şi a mediului sau dacă
constată o neglijenţă gravă din partea organizaţiei recunoscute care a emis
certificatele, trebuie să informeze despre aceasta Comisia Europeană, statele
membre ale Uniunii Europene şi statul de pavilion implicat. ANR trebuie să
informeze organizaţia recunoscută în cauză despre situaţia apărută, în momentul
inspecţiei iniţiale, astfel încât aceasta să poată să întreprindă imediat
măsurile de remediere corespunzătoare.
Art. 9. - (1) ANR va face publică lista cuprinzând
organizaţiile recunoscute autorizate.
(2) Armatorii sau operatorii navelor maritime care
arborează pavilion român şi efectuează voiajuri internaţionale pot să solicite
efectuarea activităţilor de inspecţie, supraveghere tehnică şi certificare a
conformităţii cu prevederile convenţiilor internaţionale numai unei organizaţii
recunoscute autorizate.
Art. 10. - (1) Contractele de mandat special încheiate
înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin între minister şi
organizaţii recunoscute rămân valabile până la expirare.
(2) Ministerul va notifica prevederile prezentului
ordin organizaţiilor recunoscute cu care a încheiat contracte de mandat
special.
Art. 11. - Ministerul şi ANR vor duce la îndeplinire
prevederile prezentului ordin.
Art. 12. - Prezentul ordin transpune Directiva Consiliului nr. 94/57/CE din 22 noiembrie 1994 privind
regulile şi standardele comune pentru organizaţiile de inspecţie şi
supraveghere a navelor şi pentru activităţile relevante ale administraţiilor
maritime, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L
319 din 12 decembrie 1994, p. 0020-0027, astfel cum a fost amendată prin
Directiva Comisiei nr. 97/58/CE din 26 septembrie 1997, publicată în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 274 din 7 octombrie 1997, p.
0008, şi prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2001/105/CE
din 19 decembrie 2001, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
(JOCE) nr. L 19 din 22 ianuarie 2002, p. 0009-0016, precum şi prin Directiva
Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2.002/84/CE din 5 noiembrie 2002,
care amendează directivele privind siguranţa maritimă şi prevenirea poluării de
către nave, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr.
L 324 din 29 noiembrie 2002, p. 0053-0058.
Art. 13. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Art. 14. - La data intrării în vigoare a prezentului
ordin se abrogă Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi
locuinţei nr. 169/2003 pentru aprobarea: Sistemului privind certificarea
conformităţii navelor care arborează pavilion român cu regulile şi
reglementările aplicabile; Criteriilor minime pe care trebuie să le
îndeplinească o societate de clasificare în vederea delegării de către
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei a competenţelor
privind emiterea certificatelor statutare navelor care arborează pavilion
român, Listei societăţilor de clasificare care îndeplinesc criteriile minime stabilite de Uniunea Europeană şi ale
căror reguli de clasificare sunt recunoscute de Ministerul Lucrărilor Publice,
Transporturilor şi Locuinţei, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 122 din 26 februarie 2003.
Ministrul transporturilor, construcţiilor şi
turismului,
Gheorghe Dobre