Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.721 din 23.04.2013

pentru desemnarea personalului cu atribuţii de control al respectării prevederilor reglementărilor aplicabile în domeniul investigaţiei tehnice a evenimentelor de aviaţie civilă şi pentru împuternicirea persoanelor cu atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor
ACT EMIS DE: Ministerul Transporturilor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 247 din 30 aprilie 2013



SmartCity1

Pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Ministerului Transporturilor ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,în temeiul prevederilor art. 15 alin. (1) şi (2) şi ale art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 97 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1999 privind investigaţia tehnică a accidentelor şi incidentelor din aviaţia civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 794/2001, precum şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor,ministrul transporturilor emite următorul ordin: Articolul 1(1) Se desemnează persoanele prevăzute în anexa nr. 1, angajate la Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, denumit în continuare CIAS, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, pentru controlul respectării de către agenţii aeronautici civili şi toate părţile implicate a prevederilor reglementărilor aplicabile în domeniul investigaţiei tehnice a evenimentelor de aviaţie civilă.(2) Angajaţii CIAS desemnaţi să efectueze controlul menţionat la alin. (1) se vor identifica cu legitimaţia de inspector emisă de CIAS conform prevederilor anexei nr. 2 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 860/2011 pentru aprobarea siglei Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile şi a modelelor legitimaţiei şi insignei de inspector al Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile. Articolul 2(1) Se împuternicesc angajaţii CIAS prevăzuţi la art. 1 alin. (1) să acţioneze ca agenţi constatatori pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de reglementările aplicabile în domeniul investigaţiei tehnice a evenimentelor de aviaţie civilă.(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor menţionate la alin. (1) se fac pe baza procesului-verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor, al cărui specimen este prevăzut în anexa nr. 2. Articolul 3Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 4(1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.724/2006 pentru desemnarea personalului cu atribuţii de control al respectării prevederilor reglementărilor aplicabile în domeniul investigaţiei tehnice a evenimentelor de aviaţie civilă şi pentru împuternicirea persoanelor cu atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 5 octombrie 2006, se abrogă.p. Ministrul transporturilor, Cristian Ghibu, secretar de stat
ANEXA Nr. 1PERSONALUL angajat la Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile cu atribuţii de control al respectării prevederilor reglementărilor aplicabile în domeniul investigaţiei tehnice a evenimentelor de aviaţie civilă 1. Nicolae Octavian Stoica 2. Sorin Cimpoeru 3. Ştefan Laurenţiu Marian Martinescu 4. Ciprian Laurenţiu Drumea 5. Ionuţ Daniel Florian 6. Marin Căprioară 7. Raluca Maria Negoescu 8. Dragoş Mihai Bujoreanu ANEXA Nr. 2PROCES-VERBAL de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor Nr. ........ ........ ............ Încheiat în ziua ........ ........., luna ........ .........., anul .............., în localitatea ........ ........ .............., judeţul ........ ................ Subsemnatul, ........ ................ ................ ........., agent constatator, având legitimaţia nr. ........ ........ ........., eliberată de Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, cu ocazia controlului efectuat la ........ ................ ........ ............., localitatea ........ ................ ............, str. ........ ........ ........ nr. ......., judeţul ........ ........ .........., am constatat următoarele: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .............. Cele arătate constituie contravenţie (contravenţii) prevăzută (prevăzute) de ........ ................ ........ .............., săvârşită (săvârşite) de persoana fizică (juridică) ........ ................ ................ ..........., cu domiciliul/sediul în localitatea ........ ................ ............, str. ........ ........ ........... nr. .........., bl. ......, sc. ......, ap. ......, judeţul/sectorul ........ ........ ............, identificată cu B.I. (C.I.) seria ....... nr. ........ .............., eliberat (eliberată) de ........ ................ ........ ............ la data de ........ ........ ..........., C.N.P. ........ ........ .........., înregistrată la Oficiul registrului comerţului cu nr. ........ ................ ..............., cod unic de înregistrare/cod fiscal ........ ........ ........, reprezentată de ........ ................ ................ .......... . Faţă de cele constatate contravenientul se sancţionează cu amenda de ........ ............. lei, conform ........ ........ .............. (cifre şi litere) Agent constatator, ........ ................ (semnătura) Alte menţiuni. Obiecţiile contravenientului ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... Contravenientul, semnând procesul-verbal, recunoaşte fapta care constituie obiectul contravenţiei constatate prin prezentul proces-verbal. Contravenient, ........ ............. (semnătura) Contravenientul refuzând să semneze procesul-verbal/nefiind prezent, cele constatate sunt confirmate de martorii: ........ ................ ........ ........, domiciliaţi în ........ ................ ........ ..........., identificaţi cu ........ ................ ................ ................ ......... Martor, ................ (semnătura) Înştiinţare de plată Amenda se achită în contul ........ ................ ........ .............., deschis la ........ ................ ........ ..........., în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă sau de la comunicarea procesului-verbal. Confirmarea plăţii amenzii va fi depusă la Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile în termen de 48 de ore de la efectuarea plăţii. Neplata amenzii în termen de 15 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă sau a comunicării procesului-verbal atrage executarea silită în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În acelaşi interval de timp contravenientul poate depune plângere la Ministerul Transporturilor, însoţită de copia procesului-verbal. Prezentul proces-verbal şi înştiinţarea de plată au fost încheiate în două exemplare, un exemplar fiind înmânat contravenientului. Agent constatator, ........ ................ (semnătura) Contravenient, (Am primit copia procesului-verbal şi înştiinţarea de plată.) ........ ................ (semnătura)


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 721/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 721 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu