ORDIN Nr. 5669
din 15 noiembrie 2006
privind aprobarea
Metodologiei si a criteriilor de acordare a gradatiei de merit si a salariului
de merit in invatamantul preuniversitar
ACT EMIS DE:
MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 992 din 12 decembrie 2006
In conformitate cu prevederile art. 50 alin. (9) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului
didactic, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza consultării federaţiilor sindicale
reprezentative la nivel de ramură învăţământ,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 223/2005 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu
modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se aprobă Metodologia şi criteriile de
acordare a gradaţiei de merit şi a salariului de merit în învăţământul
preuniversitar, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul
ordin.
Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului
ordin se abrogă orice dispoziţie contrară metodologiei prevăzute la art. 1.
Art. 3. - Direcţia generală
managementul resurselor umane, inspectoratele şcolare şi unităţile de
învăţământ vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României,Partea I.
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Mihail Hărdău
ANEXĂ
METODOLOGIA Şl CRITERIILE
de acordare a gradaţiei de merit si a salariului de
merit în învăţământul preuniversitar
CAPITOLUL I
Acordarea gradaţiei de merit în învăţământul
preuniversitar
SECŢIUNEA I
Dispoziţii
generale
Art. 1. - In conformitate cu prevederile art. 50 alin.
(3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu
modificările şi completările ulterioare, personalul didactic de predare,
personalul didactic auxiliar şi cel de conducere din unităţile de învăţământ
pot beneficia de gradaţia de merit, acordată prin concurs.
Art. 2. - (1) Această gradaţie se acordă potrivit art.
50 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările
ulterioare.
(2) Numărul de gradaţii care se vor acorda începând cu
anul 2007 se calculează astfel: din numărul stabilit prin aplicarea a 10% din
totalul posturilor didactice de predare, posturilor didactice auxiliare şi de
conducere se scade numărul de gradaţii acordate în ultimii 3 ani, avându-se în
vedere că gradaţia de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 4 ani, fără a
fi luate în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă
din motive neimputabile angajatului sau de exercitare a unei funcţii în
condiţiile art. 101 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Legea nr. 128/1997, cu
modificările şi completările ulterioare.
(3) Pentru acordarea gradaţiei de merit se vor avea
în vedere numărul de posturi didactice existente la nivelul inspectoratului
şcolar, precum şi numărul de gradaţii de merit acordate personalului didactic
prevăzut la alin. (2).
(4) In situaţia în care personalului didactic,
inclusiv celui din cluburile sportive şcolare şi din palatele copiilor şi
elevilor/Palatul Naţional al Copiilor, i se modifică locul de muncă, la nivelul
aceluiaşi judeţ/al municipiului Bucureşti, acesta îşi păstrează gradaţia de
merit.
(5) In situaţia în care personalul didactic beneficiar
al gradaţiei de merit este detaşat în alt judeţ, acesta îşi păstrează gradaţia
de merit, conform prevederilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3. - Gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă
de 4 ani, începând cu 1 iulie 2007.
Art. 4. - (1) Personalul didactic care a beneficiat de
gradaţie de merit poate participa la un nou concurs.
(2) Un cadru didactic nu poate beneficia simultan de
gradaţie de merit şi de salariu de merit.
SECŢIUNEA a II-a
Inscrierea la concursul pentru acordarea
gradaţiei de merit
Art. 5. - (1) La concursul pentru acordarea gradaţiei de merit pot participa:
a) personalul didactic de predare, didactic auxiliar şi
cel de conducere din unităţile de învăţământ, cu contract individual de
muncă pe perioadă nedeterminată, şi suplinitorii, cu o vechime în
învăţământul preuniversitar de peste 3 ani, care au performanţe deosebite în
inovarea didactică, în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea
elevilor distinşi la concursuri şcolare, faza naţională şi internaţională, în
perioada 20 ianuarie 2003 - 21 ianuarie 2007, şi calificativul „Foarte
bine" în fiecare an şcolar din perioada evaluării;
b) personalul didactic de predare din învăţământul
preuniversitar care desfăşoară activitate de formare continuă a cadrelor
didactice din învăţământul preuniversitar la casa corpului didactic, cu
performanţe deosebite în inovarea didactică, în pregătirea preşcolarilor sau a
elevilor, în pregătirea elevilor distinşi la concursuri şcolare, faza naţională
şi internaţională, în perioada 20 ianuarie 2003 - 21 ianuarie 2007, care are
calificativul „Foarte bine" în fiecare an şcolar din perioada evaluării şi
o vechime în învăţământul preuniversitar de peste 3 ani.
(2) Condiţiile prevăzute mai sus trebuie să le
îndeplinească şi:
a) personalul didactic de predare de la centrele judeţene/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă
educaţională, centrele şcolare pentru educaţie incluzivă, centrele logopedice
interşcolare şi cabinetele logopedice, centrele şi cabinetele de asistenţă
psihopedagogică şi mediatorii şcolari;
b) personalul didactic de predare şi de conducere de
la cluburile sportive şcolare, cluburile şi palatele copiilor cu statut de
unităţi de învăţământ subordonate inspectoratului şcolar, precum şi cel de la
Palatul Naţional al Copiilor;
c) personalul didactic auxiliar
din unităţile conexe din învăţământul preuniversitar.
SECŢIUNEA a III-a
Criterii pentru acordarea gradaţiei de merit
Art. 6. - (1) Activitatea din ultimii 4 ani a
candidaţilor înscrişi pentru acordarea gradaţiei de merit, inclusă în raportul
de autoevaluare, susţinută prin documente doveditoare, se evaluează pe baza
unei fişe elaborate de inspectoratul şcolar/Ministerul Educaţiei şi Cercetării
pentru palatele şi cluburile copiilor, transmisă inspectoratelor şcolare şi
Palatului Naţional al Copiilor, ţinându-se seama de următoarele criterii care
trebuie îndeplinite de candidat, în perioada 20 ianuarie 2003 - 21 ianuarie
2007;
1. criteriul activităţilor complexe cu valoare
instructiv-educativă, cum sunt:
a) rezultate deosebite obţinute în pregătirea
preşcolarilor şi a elevilor în raport cu standardele curriculare de
performanţă, materializate în progresul elevilor la clasă, în rezultate ale
elevilor la clasă, la testări şi examene naţionale de sfârşit de ciclu,
rezultate obţinute cu clasa şi individual pentru disciplinele de specialitate
în învăţământul vocaţional (de exemplu, ponderea elevilor cu performanţe în
clasa următoare);
b) iniţierea şi aplicarea unor proiecte de predare a
disciplinei prin utilizarea programului AEL în cadrul şcolii, dacă există
condiţiile tehnice necesare;
c) performanţe în pregătirea elevilor distinşi la
concursuri de profil/olimpiade şcolare, concursuri cultural-artistice şi
sportive recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, materializate în
obţinerea premiilor (locurile I, II şi III), de menţiuni şi premii speciale la faza internaţională şi a
premiilor (locurile I, II şi III), de menţiuni şi premii speciale la faza naţională,
judeţeană/municipiul Bucureşti şi interjudeţeană/regională, precum şi în
obţinerea de premii speciale. Este indicat să se precizeze numele cadrului
didactic;
d) pregătirea loturilor olimpice pentru concursurile
şcolare, participarea, în calitate de membru al juriului sau al comitetului de
organizare, la concursurile şi olimpiadele judeţene, interjudeţene (incluse în
programul de activităţi şi în calendarul inspectoratelor şcolare/Ministerului
Educaţiei şi Cercetării), naţionale şi internaţionale;
e) pregătirea loturilor olimpice, activitatea în
unităţi şcolare vocaţionale, participarea, în calitate de membru al juriului
sau al comitetului de organizare, la concursurile şi olimpiadele judeţene,
interjudeţene, naţionale ori internaţionale; organizarea de concursuri şi
festivaluri la nivel internaţional, naţional sau interjudeţean; organizarea şi
participarea la spectacole, expoziţii, concerte şi simpozioane la nivel
internaţional, naţional ori interjudeţean;
f) rezultate notabile/măsurabile obţinute în
activităţile culturale şi educative organizate în şcoală şi finalizarea unor
proiecte de parteneriat educaţional, cu impact la nivel local/judeţean/al
municipiului Bucureşti/naţional/internaţional;
g) rezultatele comunicării cu părinţii şi cu
autorităţile locale, concretizate în reducerea abandonului şcolar, a
delincventei juvenile, a comportamentelor marginale;
h) activitatea şi rezultatele obţinute în centrele de
excelenţă şi centrele de pregătire zonală din cadrul unităţilor de învăţământ
vocaţionale (muzică, seminarii, şcoli normale, teatru, coregrafie, arte
plastice, arhitectură, sport etc.) sau cu elevi cu dificultăţi de învăţare;
i) activitatea desfăşurată de către cadrele didactice
din unităţile de învăţământ cuprinse în programele PHARE de monitorizare a
învăţământului profesional şi tehnic;
j) activitatea desfăşurată în vederea realizării
echităţii în educaţie (activităţi de remediere şcolară, grădiniţă de vară,
activităţi de desegregare, de educaţie incluzivă, nediscriminatorie, de
educaţie multiculturală/interculturală, educaţie pentru diversitate/alteritate,
programe de educaţie a părinţilor recunoscute la nivel judeţean/naţional);
k) rezultate măsurabile/cuantificabile obţinute în
desfăşurarea unor activităţi practice, educative pentru formarea de abilităţi
de comunicare, antreprenoriale şi tehnice;
l) rezultate măsurabile/cuantificabile
obţinute prin finalizarea unor proiecte de parteneriat educaţional, la nivel
local/judeţean/naţional/internaţional, şi în activităţi de voluntariat, la
nivelul comunităţii locale;
m) activitatea de consilier educativ, coordonator de
cerc pedagogic, îndrumarea colectivelor redacţionale
ale revistelor şcolare;
n) participarea la cursuri de formare;
o) coordonarea activităţilor din cadrul Strategiei
naţionale de acţiune comunitară;
p) integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale în
şcolile de masă şi desfăşurarea activităţilor de educaţie remedială;
2. criteriul privind performanţe deosebite în inovarea
didactică, materializate în:
a) contribuţia la elaborarea de programe şcolare,
regulamente, metodologii, îndrumătoare/ghiduri metodice, manuale şcolare,
auxiliare didactice, reviste şcolare, avizate de inspectoratul şcolar sau de
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, după caz; cărţi în domeniul educaţional,
înregistrate cu ISBN, crearea de softuri educaţionale în specialitate, platforme
de e-learning avizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării; elaborarea de
programe şcolare pentru discipline opţionale noi, însoţite de suportul de curs;
elaborarea de programe vizând curriculumul pentru opţional integrat în
dezvoltare locală;
b) elaborarea de cărţi şi
lucrări ştiinţifice publicate în domeniul didacticii, specialităţii şi
managementului educaţional, înregistrate cu ISBN;
c) activitatea de evaluator de manuale, de mentorat,
de formator, activitate în domeniul sindical la nivel local/judeţean/naţional/internaţional,
participarea cu comunicări la simpozioane judeţene, regionale (zonale),
naţionale şi/sau internaţionale, participarea la formarea personalului didactic
prin casa corpului didactic, în calitate de formatori, contribuţia la cercetări
ştiinţifice în specialitate sau în domeniul problematicii învăţământului şi
educaţiei; se va stabili un punctaj defalcat pentru cursuri cu o durată de
minimum 3 zile (24 de ore), care să vizeze asigurarea calităţii şi
personalizarea concretă de comunicare cu familia şi comunitatea privind
participarea şi contribuţia la activităţile menţionate;
d) activitate ca metodist, membru în consiliul
consultativ de specialitate de la nivelul inspectoratului şcolar şi în comisia
naţională de specialitate, coordonator de cerc
pedagogic;
e) activitatea desfăşurată în cadrul unor comisii
tehnice de elaborare a unor acte normative/administrative cu caracter normativ,
în cadrul unor comisii consultative de dialog social şi al altor structuri de
dialog social şi în comisiile naţionale de specialitate;
3. criteriul privind participarea la proiecte, în
cadrul programelor de reformă educaţională, coordonate de inspectoratul şcolar,
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, de alţi parteneri - Institutul Francez,
British Council, MATRA, UNICEF, Institutul Goethe, Banca Mondială, Centrul de
limbi moderne de la Graz etc, proiectele PHARE, Socrates, Comenius, Arion,
JIICA/JOCV, YOUTH, Kulturkontakt Austria etc, recunoscute de Ministerul
Educaţiei şi Cercetării;
4. criteriul privind creşterea prestigiului unităţii
de învăţământ/conexe, făcând vizibile rezultatele acesteia în presă, pe
site-urile educaţionale, prin sporirea calităţii actului educaţional,
manifestat prin locul ocupat de şcoală în ierarhia stabilită de inspectoratele
şcolare, ca urmare a:
a) contribuţiilor individuale şi/sau în echipă la
dezvoltarea practicii managementului educaţional şi instituţional, în contextul
reformei învăţământului;
b) atragerii de finanţări extrabugetare pentru
unitate, programe, proiecte, centre de documentare şi informare, laboratoare
etc, având ca efect creşterea calităţii instituţiei şi a procesului de
predare-învăţare-evaluare, a bazei didactico-materiale;
c) realizării de proiecte extracurriculare, cu
finanţare extrabugetară;
d) realizării de parteneriate cu instituţiile din
domeniul educaţiei şi al culturii (universităţi, biblioteci, muzee, centre de
cultură, case de cultură, asociaţii, fundaţii etc.) la nivel local, regional,
naţional şi internaţional;
e) rezultatelor obţinute prin participarea elevilor
la examenele de capacitate/teste naţionale, evaluare naţională, bacalaureat şi
de absolvire;
f) realizărilor în ceea ce priveşte educaţia
adulţilor şi reconversia profesională (cursuri, programe, materiale auxiliare,
platforme de învăţare).
(2) Punctajul grilei de evaluare pentru fiecare
categorie de personal didactic şi didactic auxiliar se va defalca pe
discipline/domenii de activitate/tipuri de activităţi. Pentru personalul de
conducere din unităţile de învăţământ se va elabora o grilă specifică de
evaluare. Pentru activităţile obligatorii cuprinse în fişa postului
personalului didactic de predare şi de conducere nu se acordă punctaj.
(3) Realizarea cerinţelor prevăzute la alin. (1) pct. 1
lit. g) şi pct. 4 lit. a), b), c) şi d) este obligatorie pentru personalul de
conducere din unităţile de învăţământ.
Art. 7. - Pentru personalul didactic auxiliar,
criteriile pentru acordarea gradaţiei de merit sunt stabilite în fişa de evaluare
a activităţii, elaborată de inspectoratul şcolar pe baza fişei postului.
Art. 8. - (1) Consiliul de administraţie al
inspectoratului şcolar, prin aplicarea criteriilor generale, detaliază
criteriile şi stabileşte punctajul prin câte o grilă specifică fiecărei
categorii de cadre didactice şi personal didactic auxiliar, punctajele cu
ponderile aferente fiind separate pentru educatoare, învăţători, profesori şi
cadre didactice din învăţământul vocaţional, din cluburile sportive şcolare,
palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, învăţământul special, personalul
didactic auxiliar şi personalul didactic de conducere din unităţile de
învăţământ.
(2) Pentru personalul didactic şi personalul de
conducere din cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor şi
elevilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin direcţia de resort, va
detalia criteriile şi va stabili punctajele cu ponderile aferente prin câte o
grilă specifică fiecărei categorii de personal didactic, cu consultarea
federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură învăţământ.
SECŢIUNEA a IV-a
Procedura de acordare a gradaţiei de merit
Art. 9. - (1) Inspectorul şcolar general numeşte, prin
decizie, comisia de coordonare a concursului în vederea acordării gradaţiei de
merit.
(2) Comisia de coordonare a concursului în vederea
acordării gradaţiei de merit este formată din:
a) preşedinte - un inspector şcolar general adjunct;
b) secretar - un referent de la compartimentul
salarizare, normare;
c) membri - inspectori şcolari de specialitate/metod
işti ai inspectoratului şcolar.
(3) Pentru Palatul Naţional
al Copiilor, comisia de coordonare a concursului în vederea acordării gradaţiei
de merit este formată din:
a) preşedinte - un inspector de specialitate din
Direcţia generală învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei
şi Cercetării;
b) secretar - un inspector din Direcţia generală
managementul resurselor umane din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării;
c) membri - inspectori şcolari de specialitate/metod
işti din cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
(4) Reprezentanţii federaţiilor sindicale
reprezentative la nivel de ramură învăţământ participă în calitate de
observatori la toate lucrările, au drept de acces la documentele comisiilor şi
dreptul să solicite consemnarea în procesul-verbal a propriilor observaţii.
Art. 10. - In conformitate cu prevederile art. 50 alin.
(5) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare,
procedura de atribuire a gradaţiei de merit prin concurs cuprinde următoarele
etape:
1. Candidatul întocmeşte şi
depune la conducerea unităţii de învăţământ/conexe raportul de autoevaluare a
activităţii desfăşurate, însoţit de documente doveditoare, realizat în
conformitate cu fişa de evaluare elaborată de inspectoratul şcolar, pentru
acordarea gradaţiei de merit, la categoria de personal în care acesta se
încadrează (elaborată de inspectoratul şcolar).
2. Consiliul profesoral al unităţii de
învăţământ/conexe, pe baza dezbaterilor asupra modului în care raportul
reflectă realizările candidatului, potrivit fişei de evaluare, şi a
documentelor doveditoare, formulează o apreciere sintetică asupra activităţii
candidatului, consemnată în procesul-verbal de şedinţă.
3. Directorul unităţii de învăţământ/conexe depune la
secretariatul inspectoratului şcolar raportul de autoevaluare însoţit de
documentele doveditoare, aprecierea sintetică a consiliului profesoral, precum
şi propria apreciere, care trebuie să fie obiectivă, cu referire şi la
deontologia profesională, la abilităţile de comunicare ale candidatului în
cadrul unităţii de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea. Aprecierea
directorului unităţii de învăţământ/conexe, în situaţia în care candidează, se
face de către inspectorul de management şi evaluare instituţională. In cazul
Palatului Naţional al Copiilor, aprecierea personalului de conducere se face de
către un inspector din Direcţia generală învăţământ preuniversitar din cadrul
Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
4. In urma consultării consiliului consultativ al
disciplinei, inspectorul de specialitate întocmeşte un raport motivat,
referitor la activitatea candidatului în specialitate, acordând punctajul ca
sumă a punctelor pentru fiecare criteriu de evaluare din fişă.
5. Comisia de coordonare a concursului în vederea
acordării gradaţiei de merit primeşte raportul de autoevaluare, aprecierea
consiliului profesoral şi a directorului unităţii, precum şi raportul motivat
al inspectorului şcolar de specialitate, pe care le examinează, stabileşte
punctajul final şi întocmeşte lista în ordinea descrescătoare a acestuia, pe
posturi şi discipline. Lista astfel întocmită va fi prezentată în consiliul de
administraţie al inspectoratului şcolar;
6. In consiliul de administraţie al inspectoratului
şcolar preşedintele comisiei de coordonare a concursului în vederea acordării
gradaţiei de merit prezintă propunerile de acordare a gradaţiilor de merit.
7. Consiliul de administraţie aprobă lista cu
rezultatele candidaţilor participanţi la concurs, în ordinea descrescătoare a
punctajului acordat, şi o afişează la inspectoratul şcolar, conform graficului
prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta metodologie. In cazul Palatului Naţional al
Copiilor, comisia de coordonare a concursului în vederea acordării gradaţiei de
merit din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării aprobă lista cu
rezultatele candidaţilor participanţi la concurs şi o afişează la sediul
Ministerului Educaţiei şi Cercetării, conform graficului prevăzut în anexa nr.
1 la prezenta metodologie.
8. Cadrele didactice au drept de contestaţie asupra
punctajului acordat, la inspectoratul şcolar, în conformitate cu graficul
prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta metodologie. Contestaţiile se rezolvă în
termen de 3 zile calendaristice de la data înregistrării acestora de către o
comisie de soluţionare a contestaţiilor, numită prin decizie a inspectorului
şcolar general şi formată din:
a) preşedinte - inspectorul şcolar general/director
din Direcţia generală învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului
Educaţiei şi Cercetării, pentru Palatul Naţional al Copiilor;
b) secretar - un referent de la Compartimentul
salarizare, normare (altul decât cel din comisia de
coordonare a concursului în vederea acordării gradaţiei de merit/un
reprezentant al Direcţiei generale buget-finanţe,patrimoniu şi investiţii din
cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru Palatul Naţional al
Copiilor;
c) membri - consilierul juridic
al inspectoratului şcolar, inspectori şcolari/metodişti ai inspectoratului
şcolar şi inspectorul şcolar cu atribuţii privind managementul resurselor
umane/inspectori de specialitate din cadrul Direcţiei generale învăţământ
preuniversitar şi şeful Serviciului juridic din Ministerul Educaţiei şi
Cercetării, pentru Palatul Naţional al Copiilor, alţii decât cei care au făcut
parte din comisia de coordonare a concursului în vederea acordării gradaţiei de
merit.
Hotărârea comisiei de soluţionare a contestaţiilor este
definitivă şi poate fi contestată numai prin procedura contenciosului administrativ,
contestaţia reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
La lucrările comisiei de soluţionare a contestaţiilor
participă şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile
sindicale reprezentative la nivel de ramură învăţământ, în calitate de
observatori, care au drept de acces la toate documentele şi pot solicita
consemnarea în procesul-verbal a propriilor observaţii.
9. a) Criteriile pentru stabilirea ponderii pe
diferite specialităţi/funcţii de conducere din unităţile de învăţământ, precum
şi asupra rezultatului concursului (punctaj minim) se aprobă în comisia
paritară de la nivelul inspectoratului şcolar.
b) Hotărârea asupra rezultatului concursului, precum şi
ponderea pe diferite specialităţi/funcţii de conducere din unităţile de
învăţământ aparţin inspectorului şcolar general, în baza listei întocmite în
ordinea descrescătoare a punctajului pe posturi şi discipline, care a fost
aprobată de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, cu condiţia
respectării proporţiei numărului de locuri pe discipline/domenii de
activitate/funcţii de conducere din unităţi de învăţământ.
10. Consiliul de administraţie al inspectoratului
şcolar înaintează lista candidaţilor validaţi, la Direcţia generală
managementul resurselor umane din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării,
pentru emiterea ordinului ministrului. Lista transmisă la Ministerul Educaţiei
şi Cercetării, cu adresa de înaintare, conţine:
a) numărul total şi modul de calcul al numărului de
gradaţii acordate la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti/Palatului
Naţional al Copiilor;
b) observaţiile liderilor de sindicat desemnaţi de
federaţiile sindicale reprezentative la nivel de ramură învăţământ, care au
participat la procedura de acordare a gradaţiei de merit, cu statut de
observatori;
c) tabelul nominal şi punctajul pentru candidaţii
aprobaţi, conform anexei nr. 2 la prezenta metodologie.
Art. 11. - Direcţia generală managementul resurselor
umane din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării verifică încadrarea în
numărul de locuri, respectarea procedurii de acordare a gradaţiei de merit şi
elaborează ordinul ministrului educaţiei şi cercetării pentru acordarea
gradaţiei de merit cadrelor didactice.
Art. 12. - Locurile rămase vacante după emiterea
ordinului ministrului educaţiei şi cercetării se vor include în numărul de
locuri pentru anul următor, fără a se depăşi procentul de 10% din totalul
posturilor didactice existente, în anul pentru care se face calculul.
CAPITOLUL II
Acordarea salariului de merit în învăţământul
preuniversitar
SECŢIUNEA I
Dispoziţii generale
Art. 13. - In conformitate cu prevederile art. 50 alin.
(7) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare,
personalul didactic şi didactic auxiliar poate beneficia de salariu de merit.
Art. 14. - Numărul salariilor de merit pentru
personalul didactic şi didactic auxiliar se calculează la totalul posturilor
didactice şi didactice auxiliare existente la nivelul inspectoratului şcolar şi
se distribuie pe unităţi de învăţământ, indiferent de numărul cadrelor
didactice şi didactice auxiliare al acestora, iar
acordarea lor se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Art. 15. - (1) In conformitate cu prevederile Hotărârii
Guvernului nr. 281/1993 şi ale Legii nr. 128/1997, cu modificările şi
completările ulterioare, personalul didactic din învăţământ beneficiază de
acordarea salariului de merit după cum urmează:
a) pentru personalul de execuţie procentul de până la
15% se aplică la suma salariului de bază al funcţiei didactice din grilă,
stabilit conform normelor de salarizare în vigoare, cu indemnizaţia pentru
învăţământul special pentru personalul care beneficiază de aceasta, devenind
bază de calcul pentru celelalte sporuri şi alte drepturi salariale care se
calculează la salariul de bază;
b) pentru personalul de conducere procentul de până la 15% se aplică la suma salariului de bază al
funcţiei didactice din grilă, stabilit conform normelor de salarizare în
vigoare, cu indemnizaţia de conducere şi cu indemnizaţia pentru învăţământul
special pentru personalul care beneficiază de aceasta, devenind bază de calcul
pentru celelalte sporuri şi alte drepturi salariale care se calculează la
salariul de bază.
(2) Persoanele care beneficiază de salariu de merit
se stabilesc o dată pe an, de regulă după aprobarea bugetului de stat, în
raport cu rezultatele obţinute în activitatea desfăşurată în anul precedent.
(3) Persoanele care solicită acordarea salariilor de
merit vor depune la conducerea unităţii de învăţământ o fişă-tip de
autoevaluare.
(4) Pentru personalul nou-angajat, salariul de merit se poate acorda după o perioadă de 6 luni de la angajare.
(5) Salariul de merit poate fi acordat pentru cel
mult 15% din numărul total de posturi prevăzut în statul de funcţii al
unităţilor bugetare, din care cel puţin două treimi vor fi utilizate pentru
funcţiile de execuţie şi cel mult o treime pentru funcţiile de conducere din
unităţile de învăţământ.
(6) In situaţia în care personalului didactic,
inclusiv celui din cluburile sportive şcolare şi celui din palatele copiilor, i
se modifică locul de muncă la nivelul aceluiaşi judeţ/al municipiului
Bucureşti, acesta îşi păstrează salariul de merit.
(7) Aceleaşi drepturi le are şi personalul didactic
detaşat în alte judeţe.
(8) In situaţia în care persoana care a obţinut
salariul de merit a renunţat la el, chiar dacă acesteia nu i-a încetat
contractul individual de muncă cu unitatea, salariul de merit poate fi
redistribuit, până la expirarea perioadei de un an, altei persoane din aceeaşi
unitate de învăţământ, în ordinea descrescătoare a punctajului.
Art. 16. - Pentru directorii şi directorii adjuncţi,
salariile de merit se aprobă de consiliul de administraţie al inspectoratului
şcolar din numărul salariilor repartizate unităţii respective.
Art. 17. - Un cadru didactic nu poate beneficia simultan
de gradaţie de merit şi de salariu de merit.
Art. 18. - Salariul de merit se acordă pe an calendaristic,
începând cu 1 ianuarie 2007, pe baza punctajului realizat în urma evaluării
activităţii desfăşurate de candidat în anul calendaristic precedent, conform
fişei de evaluare stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de
învăţământ, în baza prezentei metodologii.
Art. 19. - (1) Contestaţiile se depun la conducerea
unităţii de învăţământ sau la organul ierarhic superior (inspectoratul şcolar),
după caz, în termen de 3 zile calendaristice de la data comunicării
rezultatelor, în conformitate cu graficul desfăşurării acţiunilor pentru
acordarea salariului de merit în anul 2007 prevăzut în anexa nr. 3 la prezenta
metodologie.
(2) Contestaţiile se soluţionează de o comisie numită
prin decizie a directorului unităţii, respectiv a inspectorului şcolar general.
(3) Hotărârea comisiei de soluţionare a
contestaţiilor este definitivă şi poate fi contestată numai prin procedura
contenciosului administrativ, contestaţia reprezentând plângerea prealabilă
reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
SECŢIUNEA a II-a
Criterii de bază pentru acordarea salariului de
merit
Art. 20. - (1) Criterii privind calitatea activităţii
instructiv-educative (50 de puncte):
a) calificativul „Foarte bine" în anul şcolar
precedent;
b) activitate de profesor coordonator de proiecte şi
programe educative;
c) utilizarea Sistemului educativ informatizat,
pentru cadrele didactice din unităţile de învăţământ în care acesta există;
d) activităţi educative desfăşurate cu elevii care au
cerinţe educative speciale:
1. activitate de predare, învăţare, evaluarea,
diagnosticare şi terapie desfăşurată cu copiii cu cerinţe educative speciale în
şcolile de masă;
2. integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale
în şcolile de masă şi desfăşurarea activităţilor de educaţie remedială;
e) activitatea de şef de catedră/comisie metodică,
metodist, coordonator de cerc pedagogic, membru în consiliul consultativ de specialitate, formator, mentor;
f) performanţe obţinute în pregătirea preşcolarilor
sau a elevilor, în urma testărilor şi a examenelor de sfârşit de ciclu;
g) rezultate obţinute cu preşcolarii/elevii la
concursurile şi olimpiadele şcolare la nivel local/judeţean şi naţional;
h) coordonarea activităţilor din cadrul Strategiei
naţionale de acţiune comunitară.
(2) Pentru personalul de conducere şi cadrele didactice
coordonatoare de proiecte şi programe educative, evaluarea se va face pe baza
unei fişe speciale elaborate la nivelul inspectoratului şcolar, care va
cuprinde indicatori specifici.
Art. 21. - (1) Criterii privind activitatea metodică,
ştiinţifică şi culturală (50 de puncte):
a) valorificarea competenţelor dobândite în cadrul
cursurilor de perfecţionare, prin susţinerea de activităţi demonstrative sau
comunicări la sesiuni ştiinţifice de specialitate în şcoală;
b) susţinerea de activităţi demonstrative sau
comunicări la sesiuni ştiinţifice de specialitate, la nivel local/judeţean/
naţional;
c) elaborarea şi publicarea
unor studii şi articole în reviste de specialitate acreditate;
d) obţinerea unor rezultate cu elevii, în urma
participării la concursurile şcolare, precum şi la activităţi
cultural-artistice şi sportive recunoscute de Ministerul Educaţiei şi
Cercetării;
e) responsabilităţi suplimentare, neremunerate,
desfăşurate la nivel local/judeţean/naţional (membru în comisia naţională de
specialitate, îndrumarea colectivelor redacţionale ale revistelor şcolare,
coordonarea unor programe educaţionale în colaborare cu inspectoratul şcolar,
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, alţi parteneri - Institutul Francez,
British Council, Institutul Goethe, Banca Mondială, PHARE, MATRA, UNICEF,
participarea la programele de reformă a învăţământului preuniversitar PHARE,
iniţierea şi derularea unor programe Socrates, Comenius etc.), recunoscute de
Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
f) participarea la cursuri de formare;
g) contribuţii la creşterea prestigiului şi a
calităţii activităţii unităţii de învăţământ prin forme de parteneriat cu
reprezentanţi ai comunităţii locale, agenţi economici etc;
h) realizarea unor proiecte de finanţare din surse
extrabugetare;
i) activitatea desfăşurată în cadrul unor comisii
tehnice de elaborare a unor acte normative/administrative cu caracter normativ,
în cadrul unor comisii consultative de dialog social şi al altor structuri de
dialog social.
(2) Se vor puncta comunicările şi lucrările elaborate
şi prezentate în perioada evaluată.
Art. 22. - Fiecare unitate şcolară, prin consiliul de
administraţie, va stabili o fişă cu punctaj defalcat, pentru fiecare categorie
de personal angajat, în vederea întocmirii raportului de autoevaluare a activităţii, pe baza documentelor
doveditoare, depuse pentru fiecare categorie de personal angajat. Fişa cu
punctajul defalcat se va afişa la avizierul unităţii şcolare, înainte de întocmirea
dosarelor candidaţilor conform graficului prevăzut în anexa nr. 3 la prezenta
metodologie.
Art. 23. - La toate etapele de acordare a salariului de
merit participă, în calitate de observatori,
liderul/liderii organizaţiilor sindicale din unitate, respectiv reprezentanţii
organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile reprezentative la nivel de
ramură învăţământ, ale căror observaţii se consemnează în procesele-verbale,
care au drept de acces la toate documentele şi pot solicita consemnarea în procesul-verbal
a propriilor observaţii.
Art. 24. - (1) Pentru personalul didactic auxiliar,
salariul de merit se va acorda în urma evaluării calităţii şi eficienţei
activităţilor cuprinse în fişa postului de către consiliul de administraţie al
unităţii şcolare.
(2) Realizarea criteriilor prevăzute la art. 21 alin.
(1) lit. g) şi h) este obligatorie pentru personalul didactic de conducere.
Art. 25. - Candidaţii care au obţinut salariul de merit
pot să participe la
concursul pentru obţinerea gradaţiei de merit. In cazul în care vor fi
nominalizaţi să obţină gradaţie de merit, candidaţii au obligaţia să opteze
pentru una dintre cele două, după emiterea ordinului ministrului educaţiei şi
cercetării de aprobare a listei.
CAPITOLUL III
Dispoziţii finale
Art. 26. - La data intrării în vigoare a prezentei
metodologii se abrogă Metodologia şi criteriile de acordare a gradaţiei de
merit şi a salariului de merit în învăţământul preuniversitar, aprobată prin
Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.466/2005, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.052 din
25 noiembrie 2005.
ANEXA Nr. 1la metodologie
GRAFICUL
desfăşurării concursului pentru acordarea
gradaţiilor de merit - sesiunea 2007
- 22 ianuarie - 12 februarie 2007: depunerea
dosarelor care conţin documentele justificative privind activitatea cadrului
didactic respectiv la registratura inspectoratului şcolar;
- 13-21 februarie 2007: analiza dosarelor de către inspectorul de specialitate, cu consultarea
consiliului consultativ;
- 22 februarie - 6 martie 2007: verificarea dosarelor
de către comisia de coordonare a concursului în vederea acordării gradaţiei de
merit;
- 22 februarie - 6 martie
2007: verificarea dosarelor de către reprezentanţii federaţiilor sindicale
reprezentative din învăţământ şi refacerea punctajelor, în situaţia în care
observaţiile sunt juste, împreună cu inspectorul de specialitate;
- 9 martie 2007: consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar aprobă lista cuprinzând
punctajele acordate în urma evaluării;
- 12 martie 2007: afişarea listei la avizierul
inspectoratului şcolar;
- 13 - 14 martie 2007: depunerea contestaţiilor
asupra punctajului acordat;
- 15-19 martie 2007:
rezolvarea contestaţiilor de către comisie;
- 20 martie 2007: validarea rezultatelor finale ale
concursului de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar;
- 26 martie 2007: înaintarea la Ministerul Educaţiei
şi Cercetării, în vederea emiterii ordinului ministrului educaţiei şi
cercetării, a tabelului nominal cu personalul didactic de predare, didactic
auxiliar şi cel de conducere din unităţile de învăţământ, nominalizat pentru
acordarea gradaţiei de merit;
- 31 mai 2007: elaborarea
ordinului ministrului educaţiei şi cercetării.
NOTĂ:
Cadrele didactice de la Palatul Naţional al Copiilor
vor depune dosarele pentru concursul de acordare a gradaţiei de merit la
registratura Ministerului Educaţiei şi Cercetării, respectând graficul de mai sus.
ANEXA Nr. 2 la metodologie
Tabel nominal si punctajul pentru candidaţii
aprobaţi
Nr.
crt.
|
Numele şi prenumele
|
Funcţia
|
Specialitatea
|
Vechimea în învăţământ
|
Unitatea de învăţământ
|
Punctajul
obţinut
|
|
|
|
|
|
|
|
NOTĂ:
In cazul personalului didactic
de îndrumare şi control, la rubrica „Unitatea de învăţământ" se va preciza
unitatea de învăţământ unde are obligaţia de predare. Adeverinţele emise de
unităţile de învăţământ respective se vor anexa la lista transmisă prin poştă
la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
ANEXA Nr. 3 la metodologie
GRAFICUL
desfăşurării acţiunilor pentru acordarea salariului
de merit în anul 2007
- 20 - 24 noiembrie 2006: inspectoratul şcolar
analizează, repartizează şi transmite unităţilor de învăţământ numărul salariilor de merit;
- 20-24 noiembrie 2006: afişarea la avizierul
unităţii de învăţământ a fişei cu punctajul defalcat, pentru fiecare categorie
de personal angajat;
- 27-30 noiembrie 2006: personalul didactic şi
didactic auxiliar din învăţământ cu rezultate deosebite întocmeşte un raport de
autoevaluare a activităţii şi o cerere, care se vor depune la conducerea
unităţii;
- 4 - 8 decembrie 2006: cererea şi raportul se
analizează în consiliul profesoral al unităţii, care formulează o apreciere
sintetică (pentru fiecare solicitant) şi face propuneri, pe care le înaintează
spre aprobare consiliului de administraţie;
- 11-12 decembrie 2006: consiliul de administraţie al
unităţii de învăţământ aprobă nominal personalul căruia i se atribuie salariul
de merit, în limita locurilor acordate de inspectoratul şcolar, şi le transmite
inspectoratului şcolar spre validare;
- 13 decembrie 2006: validarea şi afişarea
rezultatelor;
- 13-15 decembrie 2006: depunerea contestaţiilor;
- 18 - 19 decembrie 2006: soluţionarea
contestaţiilor;
- 20 decembrie 2006: afişarea
rezultatelor contestaţiilor.
NOTĂ:
1. Personalul didactic de conducere din unităţile de
învăţământ va întocmi şi va depune raportul de autoevaluare a activităţii
desfăşurate, la inspectoratul şcolar.
2. Aprobarea nominală va fi dată în consiliul de
administraţie al inspectoratului şcolar, în limita locurilor aprobate.