Ordinul Nr.4040 din 28.06.2018privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 7 iunie-29 noiembrie 2017 ACT EMIS DE: Ministerul Educatiei Nationale ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 628 din 19 iulie 2018
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) pct. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, cu modificările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 11 din 13.12.2017 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 7 iunie-29 noiembrie 2017, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare,ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin. Articolul 1Se acordă acreditarea pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat: Liceul Tehnologic Topoloveni din oraşul Topoloveni, judeţul Argeş; Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I" din municipiul Piteşti, judeţul Argeş; Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron" din municipiul Bacău, judeţul Bacău; Colegiul „Aurel Vijoli" din municipiul Făgăraş, judeţul Braşov; Colegiul „Ştefan Odobleja" din municipiul Craiova, judeţul Dolj; Liceul Teoretic „Kemény János" din municipiul Topliţa, judeţul Harghita; Liceul Tehnologic „Grigore Moisil" din municipiul Deva, judeţul Hunedoara; Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu" din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi; Liceul Tehnologic „Vasile Netea" din comuna Deda, judeţul Mureş; Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva" din comuna Agapia, judeţul Neamţ; Liceul Tehnologic „Petru Rareş" municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, evaluate în perioada 7 iunie-29 noiembrie 2017, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat menţionate la art. 1 sunt monitorizate şi controlate periodic de către Ministerul Educaţiei Naţionale, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării. Articolul 3Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat menţionate la art. 1 au obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de zile de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2022-2023. Articolul 4Direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă, Direcţia generală educaţie timpurie, învăţământ primar şi gimnazial din Ministerul Educaţiei Naţionale, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat menţionate la art. 1, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 5 Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei naţionale, |
Valentin Popa |
ANEXĂAcordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ/specializările/calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 7 iunie-29 noiembrie 2017 Judeţul Argeş
Nr. crt. |
Denumirea unităţii de învăţământ |
Hotărârea ARACIP de evaluare/ data |
Denumirea persoanei juridice iniţiatoare |
Adresa unităţii de învăţământ, tel./fax, e-mail |
Nivel de învăţământ/ Nivel de calificare |
Profilul/ Domeniul |
Domeniul pregătirii de bază |
Calificarea profesională/ Specializarea |
Limba de predare |
Forma de învăţământ |
1 |
Liceul Tehnologic Topoloveni |
30/22.11.2017 |
|
Oraşul Topoloveni, calea Bucureşti nr. 62, tel.: 0723293481 liceultehnologictopoloveni@yahoo.com |
Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările şi completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare) |
Resurse naturale şi protecţia mediului |
Industrie alimentară |
Tehnician în industria alimentară fermentativă şi în prelucrarea legumelor şi fructelor |
Română |
Cu frecvenţă |
2 |
Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I" |
29/15.11.2017 |
|
Municipiul Piteşti, str. Trivale nr. 16, tel.: 0248 215 900, relatii.publice01225@forter.ro |
Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările şi completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare) |
Agricultură |
|
Tehnician cadastru funciar-topograf |
Română |
Cu frecvenţă |
Construcţii, instalaţii şi lucrări publice |
Tehnician edilitar |
Transporturi |
Tehnician drumuri şi poduri |
Tehnician instructor auto |
Judeţul Bacău
Nr. crt. |
Denumirea unităţii de învăţământ |
Hotărârea ARACIP de evaluare/ data |
Denumirea persoanei juridice iniţiatoare |
Adresa unităţii de învăţământ, tel./fax, e-mail |
Nivel de învăţământ/ Nivel de calificare |
Profilul/ Domeniul |
Domeniul pregătirii de bază |
Calificarea profesională/ Specializarea |
Limba de predare |
Forma de învăţământ |
1 |
Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron" |
30/22.11.2017 |
|
Municipiul Bacău, Str. Aeroportului nr. 5 |
Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările şi completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare) |
Servicii |
Turism şi alimentaţie |
Tehnician în gastronomie |
Română |
Cu frecvenţă |
Postliceal/ Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările şi completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare) |
Transporturi |
|
Tehnician transporturi auto interne şi internaţionale |
Cu frecvenţă |
Turism şi alimentaţie |
Tehnician nutriţionist |
Cu frecvenţă |
Judeţul Braşov
Nr. crt. |
Denumirea unităţii de învăţământ |
Hotărârea ARACIP de evaluare/ data |
Denumirea persoanei juridice iniţiatoare |
Adresa unităţii de învăţământ, tel./fax, e-mail |
Nivel de învăţământ/Nivel de calificare |
Profilul/ Domeniul |
Domeniul pregătirii de bază |
Calificarea profesională/ Specializarea |
Limba de predare |
Forma de învăţământ |
1 |
Colegiul „Aurel Vijoli" |
30/22.11.2017 |
|
Municipiul Făgăraş, Şos. Combinatului nr. 3, tel.: 0268/211849 |
Profesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările şi completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare) |
Electromecanică |
|
Electromecanic utilaje şi instalaţii industriale |
Română |
Cu frecvenţă |
Chimie industrială |
|
Operator fabricarea şi prelucrarea polimerilor |
Română |
Cu frecvenţă |
Judeţul Dolj
Nr. crt. |
Denumirea unităţii de învăţământ |
Hotărârea ARACIP de evaluare/ data |
Denumirea persoanei juridice iniţiatoare |
Adresa unităţii de învăţământ, tel./fax, e-mail |
Nivel de învăţământ/ Nivel de calificare |
Profilul/ Domeniul |
Domeniul pregătirii de bază |
Calificarea profesională/ Specializarea |
Limba de predare |
Forma de învăţământ |
1 |
Colegiul „Ştefan Odobleja" |
30/22.11.2017 |
|
Municipiul Craiova, str. Electroputere nr. 21, tel./fax: 0351/405657 |
Liceal/Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare) |
Real (filieră teoretică) |
|
Ştiinţe ale naturii |
Română |
Cu frecvenţă |
Umanist (filieră teoretică) |
Filologie |
Română |
Cu frecvenţă |
Judeţul Harghita
Nr. crt. |
Denumirea unităţii de învăţământ |
Hotărârea ARACIP de evaluare/ data |
Denumirea persoanei juridice iniţiatoare |
Adresa unităţii de învăţământ, tel./fax, e-mail |
Nivel de învăţământ/ Nivel de calificare |
Profilul/ Domeniul |
Domeniul pregătirii de bază |
Calificarea profesională/ Specializarea |
Limba de predare |
Forma de învăţământ |
1 |
Liceul Teoretic „Kemény János" |
30/22.11.2017 |
|
Municipiul Topliţa, Str. Sportivilor nr. 5/G, tel./fax: 0266/341309 |
Liceal/Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare) |
Real (filieră teoretică) |
|
Ştiinţe ale naturii |
Maghiară |
Cu frecvenţă |
Judeţul Hunedoara
Nr. crt. |
Denumirea unităţii de învăţământ |
Hotărârea ARACIP de evaluare/ data |
Denumirea persoanei juridice iniţiatoare |
Adresa unităţii de învăţământ, tel./fax, e-mail |
Nivel de învăţământ/Nivel de calificare |
Profilul/ Domeniul |
Domeniul pregătirii de bază |
Calificarea profesională/ Specializarea |
Limba de predare |
Forma de învăţământ |
1 |
Liceul Tehnologic „Grigore Moisil" |
30/22.11.2017 |
|
Municipiul Deva, str. Titu Maiorescu nr. 24, tel./fax: 0254/221280 moisildeva@yahoo.com |
Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările şi completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare) |
Turism şi alimentaţie |
|
Agent de turism-ghid |
Română |
Cu frecvenţă |
Economic |
Funcţionar bancar |
Judeţul Iaşi
Nr. crt. |
Denumirea unităţii de învăţământ |
Hotărârea ARACIP de evaluare/ data |
Denumirea persoanei juridice iniţiatoare |
Adresa unităţii de învăţământ, tel./fax, e-mail |
Nivel de învăţământ/ Nivel de calificare |
Profilul/ Domeniul |
Domeniul pregătirii de bază |
Calificarea profesională/ Specializarea |
Limba de predare |
Forma de învăţământ |
1 |
Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu" |
30/22.11.2017 |
|
Municipiul Iaşi, str. I. C. Brătianu nr. 26A, tel.: 0230/211532 |
Profesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările şi completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare) |
Turism şi alimentaţie |
|
Bucătar (învăţământ special) |
Română |
Cu frecvenţă |
|
Construcţii, instalaţii şi lucrări publice |
Zugrav, ipsosar, vopsitor, tapetar (învăţământ special) |
Judeţul Mureş
Nr. crt. |
Denumirea unităţii de învăţământ |
Hotărârea ARACIP de evaluare/ data |
Denumirea persoanei juridice iniţiatoare |
Adresa unităţii de învăţământ, tel./fax, e-mail |
Nivel de învăţământ/ Nivel de calificare |
Profilul/ Domeniul |
Domeniul pregătirii de bază |
Calificarea profesională/ Specializarea |
Limba de predare |
Forma de învăţământ |
1 |
Liceul Tehnologic „Vasile Netea" |
29/15.11.2017 |
|
Comuna Deda, Str. Principală nr. 422, tel./fax: 0265/556350 |
Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările şi completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare) |
Agricultură |
|
Tehnician activităţi de agroturism montan |
Română |
Cu frecvenţă |
Judeţul Neamţ
Nr. crt. |
Denumirea unităţii de învăţământ |
Hotărârea ARACIP de evaluare/ data |
Denumirea persoanei juridice iniţiatoare |
Adresa unităţii de învăţământ, tel./fax, e-mail |
Nivel de învăţământ/ Nivel de calificare |
Profilul/ Domeniul |
Domeniul pregătirii de bază |
Calificarea profesională/ Specializarea |
Limba de predare |
Forma de învăţământ |
1 |
Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva" |
30/22.11.2017 |
|
Comuna Agapia, str. N. Grigorescu nr. 631, tel.: 0233/244695 |
Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările şi completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare) |
Teologic (filieră vocaţională) |
|
Ghid turism religios |
Română |
Cu frecvenţă |
Judeţul Vaslui
Nr. crt. |
Denumirea unităţii de învăţământ |
Hotărârea ARACIP de evaluare/ data |
Denumirea persoanei juridice iniţiatoare |
Adresa unităţii de învăţământ, tel./fax, e-mail |
Nivel de învăţământ/ Nivel de calificare |
Profilul/ Domeniul |
Domeniul pregătirii de bază |
Calificarea profesională/ Specializarea |
Limba de predare |
Forma de învăţământ |
1 |
Liceul Tehnologic „Petru Rareş" |
30/22.11.2017 |
|
Municipiul Bârlad, str. Petru Rareş nr. 41, tel.: 0744/903735 |
Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările şi completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare) |
Tehnic |
Textile pielărie |
Tehnician designer vestimentar |
Română |
Cu frecvenţă |
Servicii |
Comerţ |
Tehnician în activităţi de comerţ |
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 4040/2018
|